Bacalaureat, proba de drept şi morală

Publicat în Dilema Veche nr. 641 din 2-8 iunie 2016
Bacalaureat, proba de drept şi morală jpeg

Cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, premiat la Cannes pentru regie și extrem de elogiat de critici, mi se pare remarcabil prin universalitatea mesajului și prin încărcătura profund umană. Premiul obținut, ovațiile specialiștilor și, mai ales, propriile mele emoții trăite și lăcrimate la vizionarea lui mă motivează să pledez în apărarea Bacalaureatului, acuzat de un reputat jurnalist că ar fi o „înșiruire de scenete moraliste“ și „basme didactice și pedagogice“ despre corupția soft de la noi (corupția fiind, de altfel, calificată ca „tema centrală a filmului“).

După mine, Bacalaureat nu este (doar) un film „despre corupție“ și nici măcar „despre corupția endemică din România“ (așa cum pretindeau niște franțuji bezmetici, aflați în treabă). Cu atît mai mult (ori mai puțin, nu mai știu), Cristian Mungiu n-a păcătuit defel pentru c-ar fi preferat – vezi Doamne! – să vorbească despre corupția „mică“, soft („cu delicatețuri“), în dauna (sau în folosul, nu mai știu) corupției „mari“ (cu sînge pe pereți). Așa cum 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile n-a fost (doar) o peliculă „despre avort“ (cum pretindeau unele cronici franțuzești à l’époque), tot astfel, Bacalaureat nu este un film (doar) „despre trafic de influență“, iar corupția nu cred că reprezintă, așa cum susține reputatul analist, „tema centrală a filmului“. Pilele, cunoștințele și relațiile românești la care tatăl recurge ca să-și ajute fiica și, mai ales, să se salveze pe sine sînt undeva în vinclul tabloului, aproape acoperite de paspartu. În centrul lui se află altceva, ceva ce nu e specific românesc. În centru sînt, onorată instanță, teme grele, Subiecte cu majuscule, dileme „rusești“ (Andrei Pleșu): sensul mariajului, filiația și limitele raporturilor de autoritate dintre părinte și copil, opțiunile de viață și dramatismul unor alegeri, definiția succesului, întrajutorarea, bunătatea și omenia și, în fine, șansele de iertare și de mîntuire. Și, cuibărită între toate culorile acestui pastel existențialist, relația morală – drept, despre care aș pleda în continuare.

Așadar, da, este adevărat că, pentru a și ajuta fiica să ia bacalaureatul cu nota fără de care ar fi pierdut admiterea într-o faimoasă universitate britanică, tatăl recurge la rugăminți, compromisuri și balcanisme care, în dreptul penal, se cheamă „trafic de influență“. Sîntem, așadar, de acord, juriști și nejuriști, că doctorul Aldea încalcă dreptul pozitiv și litera legii. Unul dintre marile merite ale filmului lui Cristian Mungiu este însă că te provoacă să te îndoiești de gravitatea acestei încălcări în cazul dat. Asta fără să însemne că el aprobă cumva aceste ilegalități sau își propune să promoveze un soi de relativism moral kitsch sau „scenete mesajiste“. Îndoiala asta înseamnă, de fapt, tocmai poarta deschisă spre una dintre multiplele dezbateri provocate de Bacalaureat: regulile și moralitatea lor.

Înainte însă de a deschide această poartă, fără a intra în prea multe considerații tehnice sau care țin de filozofia dreptului, găsesc necesară o scurtă paranteză.

Normele de drept, menite să reglementeze relații sociale, se vor – sau ar trebui să fie – reflectarea codului etic asumat de majoritatea indivizilor dintr-o jurisdicție. Se întîmplă însă uneori ca oglinda morală în care se privește legea să se crape, iar spiritul etic pe care ar trebui să-l întruchipeze să se rupă de litera ei. Exact acesta este unul dintre subiectele care, onorată instanță și onorat auditoriu, ne au picat la Bacalaureat: conflictul dintre litera legii și spiritul ei. A trișa la examen și a trafica influență sînt, din perspectiva literei legii, fapte reprobabile. În film însă, întreg contextul descărnează de spirit legea care le incriminează. Pînă să închid paranteza, cîteva exemple ajutătoare.

Furtul, bunăoară. Toată lumea cunoaște definiția: însușirea cu intenție a unui bun din patrimoniul altuia pentru a-l apropria pentru sine. Ar însemna asta, oare, că pedepsim nevoiașul care fură o pîine pentru că nu are ce mînca? Din fericire, nu, pentru că „furtul“ unei pîini „nu prezintă pericol social“, conform jurisprudenței. Îmi amintesc că, înainte de 1989, legislația penală prevedea pedepse destul de aspre pentru furtul din patrimoniul cooperativelor agricole de producție (adică al entităților constituite prin deposedarea abuzivă a proprietarilor privați de terenuri agricole în timpul colectivizării). Cu toate astea, toți țăranii alături de care am copilărit se întorceau seara de la ogor cu cîte un coș de cartofi sau de porumb, „furat“ de pe tarlaua care fusese cîndva a părinților sau bunicilor lor. Am „furat“ și eu în felul ăsta, mă autodenunț. Tot în acele vremuri, de exemplu, emigrarea era sancționată de dreptul pozitiv cu pierderea proprietăților imobiliare pe care le dețineai în țară. Un decret-lege aberant, care sancționa expatrierea cu exproprierea. Exemplele ar putea continua, dar închid paranteza și mă întorc la inventarul ipostazelor în care filmul lui Mungiu ne provoacă să reflectăm la moralitatea dreptului.

Întîi, bacalaureatul ca atare. El ar trebui să fie, în principiu, un examen serios și proba supremă a maturității intelectuale a unui adolescent, iar rezultatul evaluării – un credibil indiciu pentru universitățile de prestigiu care selectează viitorii studenți și văd în acest rezultat o condiție de admitere. Din păcate, viciile acestor examene la nivel național sînt de notorietate: instabilitatea cronică a regulilor și procedurilor (modificate de la an la an), potențiala irelevanță a disciplinei de concurs pentru viitorul profesional al candidatului (cunosc personal cazuri de informaticieni geniali, selectați de Cambridge, confruntați la bac cu întrebări referitoare la numărul morților din bătălia de la Rovine), lipsa omogenității criteriilor de notare, minusuri în profesionalismul multor evaluatori, răspînditele practici de furt colectiv de informație (copiere) (așa cum însuși prietenul din film al Elizei o confirmă). Acesta este cadrul în care o elevă admisă de o universitate faimoasă din Vest (deci prezumată ca valoroasă și capabilă să urmeze o carieră strălucită) ar urma să treacă prin bacalaureat. Dacă mai luăm în calcul și suferințele emoționale și fizice cauzate de violul suferit în ziua de dinaintea examenului, avem în față tabloul complet și dezolant al inadecvării dintre litera regulilor și spiritul pe care ele ar trebui să-l întruchipeze.

Pe urmă, regulamentul de examen. El prevede, în literele lui, că nimeni nu poate intra la evaluare cu mîna înfășurată în ghips, dar nu oferă soluții pentru situația în care ghipsul nu este ascunzător de fițuici, iar persoana care-l poartă tocmai ce-a fost victima unei agresiuni sexuale. Îl aplicăm ca atare, sau acceptăm că decizia directorului școlii de a o primi totuși pe Eliza la examen este expresia unei generozități care bate pozitivismul normei?

Trei: influența și traficarea ei. Ca avocat al doctorului Aldea, confruntat cu probe care atestă vinovăția penală a clientului meu, nu mi-ar rămîne decît să mă retrag în tranșeul circumstanțelor atenuante și al speranțelor că judecătorul nu e terifiat de frica DNA-ului. Ca om care a trăit în comunism, cunosc – cît de cît – ce înseamnă supraviețuirea prin trocuri de cîrnați contra pantofi, blugi pentru bujii, plombe dentare plătite cu țigări Kent și sfaturi juridice la schimb cu găini, aşa că tranșeul în care mă retrag să-l apăr pe doctorul Aldea ar fi acela al unei enorme înțelegeri și empatii: „influențele“ pe care el le pune în „trafic“ nu sînt altceva decît reminiscențele modurilor de a „te descurca“ în vremurile de restriște despre care Eliza habar n-are și-n care verbul „a servi“ era încărcat (și) de conlucrare, cooperare și convivialitate, vremi în care pînă și Mefisto-Caragiu îi zice lui Caragiu-Dumnezeu: „Te servesc, Doamne, te servesc.“ În fine, ca părinte care – nu-i așa? – ar face orice pentru copilul lui, precum doctorul Aldea pentru Eliza, l-aș lua în brațe pentru unicul motiv de a ne plînge reciproc pe umăr.

În sfîrșit, onorată instanță și onorat auditoriu, plicul pentru doctor. Pînă să vin cu argumente, aud deja în audiență: „C’mooon! Toată România așa a trăit și așa s-a vindecat, dacă s-a vindecat. Ăsta a fost, și probabil mai e, sistemul. Dacă sistemul îmi cere să dau plicul ca să nu mor, atunci, vă rog să mă scuzați, domnule avocat și domnilor juriști, voi da plicul ca să nu mor. Da, știu, se cheamă dare de mită. Și, mai grav, muuult mai grav, dacă fata mea ar fi miza («miza», ce vulgar cuvînt în context!), atunci aș face moarte de om.“

Confruntat cu asemenea reacție din sală, îmi strîng notițele mele de filozofia dreptului și, onorată instanță și onorat auditoriu, mai merg să văd o dată filmul.

Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca, Zbârcea & Asociaţii. 

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.