Avignon – The show must go on
Vineri începe Festivalul de Teatru de la Avignon. Sau ar trebui să înceapă, căci e foarte probabil ca spectacolele programate să nu se mai joace. Artiştii şi tehnicienii au intrat în conflict cu guvernul şi ameninţă cu greva. În discuţie e o modificare a condiţiilor în care se acordă indemnizaţia de şomaj şi valoarea acesteia. Sindicatele solicită guvernului revizuirea convenţiei de asigurări. Legea nu face parte din pachetul de măsuri pentru sprijinirea creaţiei şi are o aplicabilitate generală. Or, artiştii şi tehnicienii din domeniul spectacolului vor reglementări speciale pentru condiţii speciale. Nu e prima dată cînd ameninţă cu greva pentru a protesta contra acestor reglementări. În 1992 şi apoi în 2003, Festivalul de la Avignon (dar şi alte manifestări) au fost anulate sau perturbate din cauza grevelor. Practic, orice alterare a statutului a generat proteste.
Ministrul Culturii Aurélie Filippetti îi îndeamnă pe „intermitenţi“ să renunţe la grevă sau măcar s-o amîne pînă după festival. „Spectacolele trebuie să aibă loc. Am lansat discuţia, am întins o mînă“, spune ministrul. Sindicatul a anunţat însă că doar atingerea tuturor revendicărilor ar mai putea salva festivalul.
Iniţiatorii mişcării de protest folosesc cuvinte grele, precum „pauperizare“ sau „precaritate“. Dar par să uite că Franţa e chiar ţara care a inventat şi a consacrat aceste politici de susţinere a muncii artiştilor. Şi că nicăieri în lume, artiştii – angajaţi sau „intermitenţi“ – nu au mai multe avantaje sociale.
La Aix-en-Provence, Festivalul de Operă şi Muzică Clasică a debutat fără probleme, după ce artiştii şi tehnicienii au votat cu o largă majoritate împotriva grevei. Dar Printemps des Comédiens de la Montpellier n-a mai avut loc, şi multe alte festivaluri se desfăşoară cu dificultate din cauza grevei.
În mod normal, cu cîteva zile înaintea festivalului, paginile culturale ale ziarelor ar fi fost pline de articole şi avancronici despre spectacole, despre direcţiile estetice ale selecţionerilor, despre marile sau micile revelaţii din program. Anul acesta se vorbeşte doar despre frămîntări sociale, indemnizaţii, statut şi greve. Domeniul cultural pare un cîmp de luptă. Despre festival se vorbeşte ca despre sectorul minier. Actorii sînt acum „sindicalişti“ sau „parteneri de dialog ai guvernului“. Singurul om raţional pare să fie directorul artistic Olivier Py, care spune că susţine revendicările, dar că pentru nimic în lume n-ar anula sau întrerupe vreun spectacol. Cum ar veni – the show must go on...
Şi dacă va fi grevă, şi dacă nu, e clar că Festivalul de la Avignon nu se va desfăşura în condiţii normale. Chiar şi apelul la grevă produce efecte: numărul biletelor vîndute pentru secţiunea oficială a scăzut dramatic. E normal, oamenii nu riscă să-şi ia bilete în avans la spectacole care, poate, nu se vor mai juca. Se pare, de asemenea, că unele dintre trupele care se pregătiseră să evolueze în „off“ nu se vor mai deplasa la Avignon; cheltuielile sînt mari şi vremurile tulburi, nimeni şi nimic nu garantează că-şi vor putea recupera banii. Şi companiile din domeniul turismului dau semne de îngrijorare. Situaţia de acum e mult mai gravă faţă de 2003. Atunci, festivalul avea o asigurare împotriva grevei şi directorul ştia că instituţiile implicate pot acoperi deficitul, în caz că se anulează spectacolele. Acum, această asigurare nu mai există. O grevă generală pune în pericol şi ediţia din 2015.
Foto: wikimedia commons
