Aventurile poneiului în ţara Mioriţei şi peste Ocean

Mai discutat decît "ţeapa" lui Ghilduş, mult mai mediatizat decît "F.A.Q. about Stephen the Great" - expoziţia din 2004 de la Galeria H’art care a călcat pe nervii Bisericii Ortodoxe Române - şi mai înfierat decît lucrările cu care Dumitru Gorzo a stîrnit controverse, poneiul roz cu svastică a devenit, fără îndoială, cel mai cunoscut animal din istoria artei contemporane româneşti. Expusă la Galeria Română în cadrul expoziţiei "Freedom for Lazy People", organizată de Institutul Cultural Român de la New York, jucăria de plastic a reuşit, fără voia artistei Nuclear Fairy, care l-a adus la expoziţie, să ridice foarte multe întrebări. A scos la iveală chestiuni de religie, de politică şi de artă - ba chiar despre ce raport ar trebui să existe între cele două -, a reamintit argumente legate de ce înseamnă reprezentativitatea unei culturi şi, nu în ultimul rînd, a pus probleme deontologice prin scandalul de presă creat. Dar în ciuda faptului că, după aproape o lună de polemici, Google găseşte peste o mie de rezultate despre lucrările lui Omar, Irlo şi Nuclear Fairy la o simplă căutare "ponei roz ICR", cel mai puţin s-a discutat în contexte legate de componenta artistică. Pe pereţii pictaţi de cei trei street artişti şi în obiectele aduse de ei în galerie pentru evenimentele conexe expoziţiei, cîţiva dintre jurnaliştii de la New York Magazin, revista diasporei române de la New York, şi-au găsit mai toate "dovezile" pentru a demonstra nu numai incorectitudinea politică a exponatelor, ci şi a instituţiei care a organizat-o. Acuzaţiile de antisemitism - pornite de la svastica inscripţionată pe coapsa roz a poneiului de plastic -, de rasism - sprijinite pe folosirea unei păpuşi reprezentînd o gorilă -, şi de obscenitate - invocată la vederea cîtorva organe genitale sugerate - au circulat apoi viral pe bloguri, fiind preluate de o parte a presei din România. Discuţia a ieşit însă în scurt timp din ograda jurnalistică şi din cea artistică, prin decizia lui Nicolae Văcăroiu de a porni o anchetă a Senatului în jurul activităţii ICR. Mai mult decît atît, pînă şi Ion Iliescu a intrat în scenă, postînd pe blogul său cîteva rînduri despre aceste "exponate scabroase (cu svastici, falusuri, înjurături de lucruri sfinte)". Cum de la criticile aduse expoziţiei la atacurile împotriva ICR nu era decît un pas - sau, după cum au arătat mai toţi cei care au luat apărarea ICR, nu a existat nici un pas, expoziţia fiind folosită ca armă într-un atac politic -, "scandalul" a luat imediat o amploare, cum rar se întîmplă în spaţiul românesc. Aşa se face că la conferinţa de presă organizată de ICR pentru a demonta acuzaţiile aduse, H.-R. Patapievici a adus în discuţie poneiul afurisit de cei pentru care arta românească n-ar prea trebui să depăşească limitele păşunismului. De la conferinţă nu au lipsit nici un ziar important şi nici o agenţie de ştiri, iar microfoanele televiziunilor - inclusiv cel de la OTV - s-au îngrămădit la masa invitaţilor. Expoziţia "Freedom for Lazy People" - cu toate dedesubturile dezbaterilor pe care le-a provocat - a reuşit să trezească extrem de multe zone intrate oarecum în atmosfera anesteziată a verii. Poneiul a ajuns în paginile presei centrale, dar şi în cele ale publicaţiilor locale, a invadat blogurile, de la Feeder la bloguri personale - unde s-au creat curente de opinie aşa cum rar se întîmplă - şi i-a făcut pe intelectuali ca Mircea Cărtărescu, Cristian Mungiu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş, Herta Müller sau Mihai Oroveanu să reacţioneze la atacurile din spatele poneiului troian. Nu înainte însă de a fi analizat de Muzeul Holocaustului de la Washington - şi declarat în regulă - şi de a fi adus NYPD la Galeria Română, la sesizarea unui alt reprezentant al diasporei. După o săptămînă în care a devenit, probabil, cel mai invocat din istoria speciei sale, poneiul şi-a lăsat şi primele urme în mitologia urbană: un blogger propune cititorilor un sondaj ironic despre soarta pe care ar merita-o celebrul animal, în urma căruia cei mai mulţi au decis că i s-ar cuveni o seceră şi un ciocan pe cealaltă coapsă, pentru echidistanţă politică; a apărut blogul "The Pony’s Life", al cărui autor anonim postează imagini şi filmuleţe legate de ponei, iar la sfîrşitul săptămînii pagina de Wikipedia a gamei de jucării "My Little Pony" a fost vandalizată. Dacă în urmă cu cîţiva ani coconii roz pe care Gorzo i-a "plantat" prin Bucureşti au fost puşi de multă lume pe seama sataniştilor, diseminînd panică, astăzi, o jucărie de aceeaşi culoare - tatuată cu o svastică, ironizînd, după cum afirmă şi Nuclear Fairy, autoarea desenului, modelul inscripţiilor pe care le au toţi poneii lansaţi pe piaţa de jucării în urmă cu 26 de ani - a devenit subiect de interes naţional. Din păcate, în România s-a derulat tot "scandalul" din jurul "căluţului", "măgăruşului", "mînzului" sau "păpuşii de mînz", variantele prin care poneiul "fascist" şi-a făcut loc în folclorul urban, la New York a avut loc premiera musical-ului Fela!, regizat de Bill T. Jones, nume cu greutate pe Broadway, într-un teatru ai cărui pereţi au fost pictaţi de Omar, Irlo şi Nuclear Fairy. Altfel spus, dacă poliţia newyorkeză şi Antidefamation League au văzut în această întîmplare o alarmă falsă, Senatul României nu numai că aşteaptă să afle dacă poneiul este sau nu în afara legii, ba mai şi vrea să ancheteze activitatea întregului Institut Cultural Român.