Librarul din Florența

Ross King
Publicat în Dilema Veche nr. 958 din 18 august – 24 august 2022
image

Sîntem într-o zi de la începutul anului 1462. Vespasiano e chemat la palazzo din Via Larga pe care Cosimo de Medici, în vîrstă de 73 de ani și paralizat de gută, abia dacă-l mai părăsește. Drumul de la librărie nu-i ia mai mult de zece minute; plimbarea îl duce spre nord, de-a lungul Străzii Librarilor și Via dei Balestrieri; cînd strada îngustă se deschide într-o piață lată, catedrala se înalță impunătoare în fața lui. Trecînd de partea sudică a clădirii, lasă în urmă strada îngustă care duce la Studio Fiorentino, spre stînga. La dreapta se înalță clopotnița placată cu marmură, clădită cu 130 de ani înainte după planurile lui Giotto și ale cărei clopote marchează orele cu veselie sonoră. 

Cum face dreapta la poalele clopotniței, Vespasiano ajunge între baptisteriul octogonal și fațada catedralei – un loc care poartă numele de paradiso din cauza tuturor corpurilor care fuseseră îngropate acolo în Evul Mediu. La stînga, ușile de bronz aurit ale baptisteriului strălucesc în soarele de iarnă, în timp ce în dreapta statuile celor patru evangheliști flanchează intrarea în catedrală, fiecare ținînd o carte în mînă. De-aici, deși la distanță de vreo 200 de pași, Palazzo Medici începe să se vadă, înclinat ușor spre strada care se apropie, ca o navă uriașă ce se îndreaptă greoi spre docuri. 

Acest palazzo imens fusese început în 1446 de Michelozzo după ce Cosimo cumpărase casele ce înconjurau proprietățile întinse ale familiei pe Via Larga și, conform legendei, respinsese un plan al lui Filippo Brunelleschi ca fiind prea extravagant și în stare să stîrnească invidie (Brunelleschi a răspuns distrugîndu-și cu furie modelul). Dar palatul lui Michelozzo e suficient de spectaculos el însuși. În 1459, la cîțiva ani după terminarea lucrărilor, un vizitator din Milano îi lăuda splendorile: „Toată lumea e de acord că această casă este cea mai bine finisată și mai ornamentată pe care lumea a văzut-o și pe care o va putea vedea și că nu are seamăn“. Palazzo Medici era pur și simplu „un paradis terestru“.

Vespasiano este primit în acest paradis printr-o intrare maiestuoasă în fațada ca de fortăreață, din piatră de culoare ocru-deschis, apoi pătrunde într-o curte interioară cu arcade în centrul căreia tînărul David, nud și androgin, turnat în bronz, al lui Donatello, stă aplecat deasupra capului tăiat al lui Goliat. Mai departe se află o grădină de o serenă frumusețe, cu dafini, mirt și garduri vii și portocali plantați în ghivece de lut. O fîntînă din mijlocul grădinii adăpostește un alt bronz de Donatello: o altă scenă a decapitării, de data aceasta arătînd-o pe Iudita cu sabia ridicată deasupra lui Holofern, șezînd beat pe niște perne.

Urcînd scara de piatră, Vespasiano ajunge la piano nobile, sau „nobila podea“ din palazzo. A urcat aceste trepte de multe ori de-a lungul deceniilor, ca să se întîlnească cu Cosimo și cu fiii săi. De curînd, participase la o întîlnire cu Ioan Argyropoulos. Vespasiano nota că Messer Giovanni îl vizita des pe Cosimo „cu anumiți studenți de-ai săi“. Se discuta despre nemurirea sufletului și alte „chestiuni filozofice și teologice“.

Chiar și așa, indiferent de cîte ori venea în vizită, palatul îl uimea și încînta de fiecare dată. Salonul și camerele sînt, cum remarca un oaspete, create cu „măiestrie admirabilă“: ornamentații în aur și marmură, lemn încrustat, picturi făcute „de maeștri iscusiți și desăvîrșiți“. Tapiserii, argintărie, sculpturi de alabastru și porfir, tavanul din salonul mare, cu fresce reprezentînd bolta înstelată: fiecare cameră este ca un cufăr de comori. Și mai sînt și „nenumărate biblioteci“. Poate că Vespasiano s-ar fi oprit din drumul lui aici, reținut printre minunile palatului de priveliștea a ceea ce un poet numise „cărți foarte ornamentate“. Multe dintre ele, mai ales cele deținute de Piero și Giovanni, fuseseră tipărite și legate de Vespasiano. Nu e de mirare atunci că această vizită a lui Vespasiano la palat are de-a face tot cu manuscrisele. Cosimo a găsit o nouă sarcină pentru el.

Cu zece ani înainte, un învățat spunea că „faimoasa mănăstire San Marco“ poseda „o bibliotecă ce le întrecea pe toate din Italia“. În anii 1460, Vespasiano încă primea comenzi sporadice de la mănăstire: lega și repara volume, angaja scribi pentru călugări, le oferea vrafuri rulate de pergament din piele de capră. Dar munca lui ajunsese la sfîrșit pe măsură ce rafturile din chiparos din camera de lectură conțineau deja mai bine de 1.000 de volume. Deși aceste manuscrise erau disponibile publicului, condițiile de împrumut erau stricte: călugării puteau să le împrumute numai după ce-i cereau permisiunea lui Cosimo. Orice călugăr care permitea scoaterea de volume din mănăstire fără acordul lui Cosimo era „în pericol de excomunicare“ (cum îl anunțaseră dominicanii pe Vespasiano).

Cosimo încă sprijinea cu generozitate instituții religioase, sperînd să-și rezolve astfel o parte din datoriile pe care le avea față de Dumnezeu. Cu totul, avea să cheltuiască suma incredibilă de 600.000 de florini pe clădiri și acte de caritate. La începutul anilor 1460, cel mai recent proiect al său era reconstruirea și lărgirea unui complex monastic în Fiesole, aflat la un drum de 45 de minute, pe un deal de la nord de porțile Florenței. Fiesole fusese pe vremuri o importantă așezare etruscă, dar în ultimele decenii florentinii bogați preferau să se retragă acolo, construindu-și vile frumoase pe pantele line, printre chiparoși și stejari de stîncă; vilele ofereau priveliști spectaculoase asupra orașului și asupra a ceea ce un poet numise „mlădierile lungului Arno“. În 1450, Giovanni, fiul lui Cosimo, își construise o vilă cu o grădină terasată tăiată în coasta dealului – „un loc frumos“, îl descria un contemporan, „unde putea să se învioreze de cîte ori voia să respire aerul de țară“.

Cosimo oferise deja fonduri pentru întreținerea unor peșteri și-a unor clădiri din Fiesole care în ultimul secol găzduiseră un grup de eremiți. Acum își îndreptase atenția asupra unei abații construite în secolul XI și ocupate de augustinieni din 1440. Cosimo s-a angajat să renoveze capela din secolul XII, împreună cu o loggie, mănăstirea, dormitoarele și sacristia. Sacristia o împodobise cu tapiserii și potire. A construit și un apartament de oaspeți pentru sine la parter, aflat convenabil chiar lîngă sala de mese. N-a cruțat nici o cheltuială de îndată ce-a început munca în 1456. Vespasiano susținea că, atunci cînd lui Cosimo i-au fost prezentate bilanțurile anuale atît pentru Badia, cît și pentru un alt proiect caritabil al său, biserica San Lorenzo, văzuse că administrația de la Badia cheltuise 7.000 de florini, iar cea de la San Lorenzo 5.000 și ar fi răspuns: „Cei de la San Lorenzo merită învinovățiți, căci se vede că nu și-au luat munca în serios. Să-i lăudăm pe cei de la Badia“. Cosimo se dovedea încă o dată a fi „un artist la cheltuielilor“.

La ultimul etaj al noului și întinsului complex monastic avea să fie construită o bibliotecă, cu ferestre dînd spre claustru. Cosimo se gîndea că această colecție avea să le fie de ajutor nu doar călugărilor augustinieni, ci și – ca la San Marco – comunității de cărturari, sau ceea ce Cosimo numea uomini da bene e letterati, „oamenilor de bine și literaților“, care ar fi primit astfel acces la textele învățăturii umaniste. Era nevoie, așadar, de o colecție de manuscrise.

45 de scribi, 200 de manuscrise 

Un portret al lui Cosimo pictat de Benozzo Gozzoli în 1459, în cadrul unei fresce din capela privată a familiei din Palazzo Medici, îl înfățișează pe acesta ca pe un bătrîn cărunt cu buze strînse și trăsături solemne, cu fața ridată de griji. Vespasiano, care-l cunoștea de trei decenii, trebuie să-l fi găsit în anii 1460 doar o umbră a ce fusese cîndva. Fusese devastat de moartea în 1459 a nepotului său de cinci ani, Cosimino, fiul lui Giovanni. Devenise tot mai taciturn și-și petrecea ore întregi adesea, spunea Vespasiano, „căzut pe gînduri“. Cînd soția sa, Contessina, îl întreba de ce era așa tăcut, răspundea că așa cum își petrecea ea o săptămînă pregătindu-se pentru un sejur în provincie, și el se pregătea pentru o călătorie viitoare, una mult mai lungă, între cele două lumi.

În acea zi din 1462 însă, Cosimo era prins cu afaceri: un bătrîn grăbit. După cum scria Vespasiano, Cosimo se temea să nu moară înainte de a-și finaliza toate proiectele. I-a explicat așadar că trebuie să se grăbească cu planurile pentru abația din Fiesole și biblioteca ei. „Ce plan ai să înzestrezi biblioteca asta cu cărți?“, l-a întrebat el pe Vespasiano. Acesta i-a explicat că ar fi imposibil să găsești toate manuscrisele necesare la mîna a doua: trebuiau transcrise altele noi. Cosimo l-a întrebat dacă ar vrea să se ocupe el de asta. „I-am răspuns că aș fi bucuros.“

Proiectul era însă o provocare chiar și pentru cineva cu resursele lui Vespasiano. Spre deosebire de San Marco, unde biblioteca primise sute dintre cărțile lui Niccoli, la abație trebuia să înceapă de la zero. A folosit drept ghid lista de cărți creată de Tommaso Parentucelli pentru San Marco, care conținea deopotrivă opere clasice și religioase. Datorită generozității lui Cosimo și dorinței sale de celeritate, Vespasiano a reușit să reunească o echipă serioasă. „A lăsat totul pe seama mea“, avea să se laude mai tîrziu. „Am angajat 45 de scribi și am terminat 200 de manuscrise în 22 de luni.“

Fiecare dintre scribii lui Vespasiano trebuie să fi lucrat patru sau cinci manuscrise, fiecare manuscris luîndu-i cam cinci luni de lucru (deși unii trudeau inevitabil mai mult decît alții). Aproape 40 dintre acești scribi au fost identificați, făcînd credibile afirmațiile lui Vespasiano despre forța lui de muncă. Unul dintre cei mai interesanți era un eremit pe nume Fra Girolamo da Matelica și care trăia într-una din peșterile acelea de pe dealurile din Fiesole. Vespasiano susținea că Fra Girolamo era „un bărbat ce ducea o viață sfîntă“, dar era și unul dintre scribii erudiți, bine educați, pe care-i plăcea să-i folosească. Fra Girolamo studiase teologie și filozofie vreme de șapte ani la Paris, muncind ca scrib la abația din Saint-Germain-des-Prés înainte să se întoarcă peste Alpi și să-și înceapă viața de eremit în Fiesole. În 1460, a compus De Vita Solitaria („Despre viața solitară“), în care lăuda „libertatea sfîntă“ a eremitului. Doi ani mai tîrziu, Vespasiano se prezenta în fața peșterii sale cu un teanc de pergament ca să-i ceară să copieze un manuscris.

Scribii ca Fra Girolamo nu erau singurii care munceau la aceste manuscrise. Multe dintre codice aveau anluminuri și Vespasiano trebuia să găsească și artiști pentru ele. Nouă dintre ele au fost ilustrate de un artist anonim cunoscut sub numele de „Maestrul cu heruvimi în formă de pară“, datorită îngerașilor săi dolofani.

Vespasiano n-a făcut el toate cele 200 de manuscrise pentru biblioteca abației din Fiesole, așa cum avea să susțină. Cosimo a cumpărat 20 dintre ele printr-un alt librar florentin, Zanobi di Mariano. Dar Vespasiano era clar spiritul călăuzitor și primul motor al colecției. Viteza cu care reunise echipa și cu care editase atîtea manuscrise îl arăta ca fiind un om extraordinar de capabil, dar erau dovezi și pentru rapiditatea cu care cunoașterea putea încă fi transmisă, deși nu se foloseau decît pene de gîscă și călimări. 

(fragment în avanpremieră din cartea Librarul din Florența, aflată în curs de apariție în Colecția „Orion” a Editurii Nemira, în traducerea lui Iulian Bocai)

Ross King (n. 1962) este specialist canadian în Renașterea italiană și autorul a numeroase cărți de non-ficțiune istorică, printre care Michelangelo and the Pope’s Ceiling, Leonardo and the Last Supper sau Mad Enchantment: Claude Monet and the Painting of the Water Lilies.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.