Ascultaţi indiferenţa!
Radioul francez şi-a pierdut simţul umorului. Săptămîna trecută, Stéphane Guillon şi Didier Porte, doi realizatori de emisiuni satirice de la France Inter, şi-au luat rămas bun de la cei aproximativ două milioane de ascultători ai rubricilor satirice. Din cîte se pare, comentariile acide, uneori maliţioase i-au mîniat pe reprezentanţii Guvernului şi pe preşedintele Sarkozy. Preşedintele Radio France, Jean-Luc Hees, a anunţat că nu va prelungi contractele cu Stéphane Guillon şi Didier Porte pentru noua grilă (din toamnă) şi că rubrica umoristică difuzată cu cinci minute înaintea ştirilor de la ora 8 dimineaţa va fi eliminată cu totul din program. Rubrica de umor ar fi oricum inutilă în programul matinal, destinat informaţiei – a explicat Hees.
Cenzură? La un post public de radio? În Franţa? În ţara lui Coluche (dar şi a lui Nicolas Sarkozy), această înlăturare brutală a umorului din viaţa publică nu putea trece nesancţionată. Scandalizaţi de decizia postului de radio, ascultătorii, societatea civilă şi partidele de opoziţie au cerut explicaţii. „Dacă umorul se transformă în insultă, eu unul nu pot să-l mai tolerez; nici pentru ceilalţi, nici pentru mine“ – a spus Hees într-un interviu acordat ziarului Le Monde. „Umorul nu trebuie confiscat de mici tirani. Nu am luat această decizie pentru că s-ar fi exercitat presiuni politice, ci deoarece cred în respectarea unor standarde minimale în ceea ce priveşte educaţia şi serviciul public oferite de radio“ – a precizat el, adăugînd că nici preşedintele Sarkozy, nici staff-ul său n-au intervenit în vreun fel în această decizie. „Consider că acest gen de umor e un eşec. El a demonstrat o mare mizerie intelectuală cu care nu mă pot obişnui.“ Cum ar veni, bancurile celor doi ar fi de prost-gust, ceea ce ar fi inacceptabil pentru un serviciu public a cărui misiune e tocmai să educe, să informeze, să trezească spiritul. „Ce patron de mare companie privată ar accepta să fie scuipat de angajaţi fără să se lase cu sancţiuni? Eu am un anumit sentiment al onoarei şi nu pot accepta să fiu scuipat în direct.“
E şi un miniconflict cu miză ideologică aici, pentru că „bancurile“ celor doi, de prost-gust sau nu, par, mai degrabă, satira unor stîngişti la adresa Guvernului de dreapta. Nu e de mirare că partidele comuniste, dar şi socialiştii, prin vocea lui Martine Aubry, au fost printre primii susţinători ai celor doi umorişti. Fără s-o spună direct, cei doi au dat însă suficiente dovezi că satira lor nu are culoare politică. Ea este evident o formă de manifestare (uneori extremă) a spiritului liberal, o dovadă că libertatea de exprimare poate să frizeze incorectitudinea politică, fără să se transforme în ultragiu. E de prost-gust? Poate... Dar de abia aici intervine subiectivitatea: de vreme ce ascultătorii nu s-au plîns de glumele proaste, atunci de ce le-ar interzice tocmai oamenii politici?
Parodiind sloganul postului de radio („France Inter – écoutez la différence“, „France Inter – ascultaţi diferenţa“), Guillon a lansat un slogan pentru situaţia în care se află: „écoutez l’indifférence!“. E un titlu cît se poate de potrivit pentru epilogul dramatic al unei comedii.
P.S. Vinerea trecută, în ultima sa intervenţie de la France Inter, Guillon a demonstrat, în felul său, că satira nu influenţează decizia politică. Acum un an şi jumătate, cînd a lansat emisiunea satirică la radio, popularitatea preşedintelui Sarkozy era deja în scădere. În sondajele ulterioare, preşedintele a înregistrat cote de popularitate tot mai mici. Şi plecarea lui Guillon de la radio nu va putea întoarce această tendinţă…
Urmăriți ultima cronică de la France Inter a lui Stéphane Guillon:
