Bobby Duffy este profesor de politici publice și director al Policy Institute din cadrul King’s College din Londra. Textul de faţă reprezintă introducerea cărţii Pericolele percepției, aflată în curs de apariţie la Editura Publica, în traducerea lui Cosmin Maricari. 

Am urît cursurile de psihologie la facultate. Așa cum mi le amintesc acum, păreau a fi predate de un șir succesiv de profesori îmbrăcați identic, extrem de inteligenți și afabili, care arătau mai degrabă a vedete rock, cu șolduri înguste și mișcări mlădioase, decît a academicieni prăfuiți. Erau cu toții înalți și supli, cu frizuri care nu jucau după regulile mediului academic. De cele mai multe ori purtau haine negre, în cel mai rău caz cămăși înflorate și pantofi doar o idee prea ascuțiți. (Recunosc, este posibil ca gelozia să-mi întunece un pic percepțiile; de fapt, cred că tocmai l-am descris pe Russell Brand.) Studenții de ambele sexe erau profund impresionați, nu datorită aspectului rebel al profesorilor, ci pentru că aceștia păreau să știe atît de multe despre felul în care gîndeam. Și nimic nu este mai atrăgător pentru niște tineri adulți confuzi decît cineva care îi înțelege cu adevărat.

Dar eu aveam o problemă cu asta. Uram trucurile cognitive care dovedeau că aproape toți putem cădea pradă acelorași moduri greșite de a gîndi. Ne păcăleau cu întrebări sau experimente special create pentru a obține anumite răspunsuri și a arăta cît de tipice sînt mințile noastre. La acea vîrstă, caracterizată de nesiguranță și aroganță, voiam să fiu special și imprevizibil – însă răspunsurile mele erau identice cu ale tuturor celorlalți.

Să luăm acest exemplu, creat de un profesor de la Universitatea din Maryland. Aveți oportunitatea de a cîștiga cîteva puncte în plus la examenul final. Alegeți dacă vreți două sau șase puncte în plus la nota de la examenul final. Există însă și o mică problemă: dacă mai mult de 10% din studenții din clasă aleg să primească șase puncte în plus, atunci nu mai primește nimeni nici un punct în plus, nici măcar cei care au ales două puncte.

Iată o situație din care se poate învăța, în mod nemijlocit, o lecție despre „tragedia bunurilor comune“ – în care indivizii încearcă să obțină beneficii maxime de pe urma unei anumite resurse, luînd mai mult decît o parte egală sau sustenabilă din ea, astfel distrugînd o pentru toată lumea, inclusiv pentru ei înșiși. Evident, studenții s-au conformat acestei tendințe și au eșuat. Aproximativ 20% au ales cele șase puncte, așa că nimeni nu a primit nici un punct suplimentar. De fapt, o singură clasă, într-un singur semestru din toți cei opt ani pe parcursul cărora profesorul și-a desfășurat nemilosul experiment, a reușit să obțină punctele suplimentare.

Avînd în vedere sensibilitatea mea persistentă la trucurile psihologice, nu este lipsit de ironie că o mare parte din viața mea profesională s-a concentrat pe derularea unor teste similare. Mi-am petrecut ultimii douăzeci de ani la agenția de cercetare de piață Ipsos MORI, proiectînd și disecînd sondaje din jurul lumii pentru a încerca să înțeleg ce gîndesc și ce fac oamenii, dar mai ales de ce. În ultimii zece ani am desfășurat sute de sondaje privind percepțiile greșite ale publicului – mai exact a ceea ce noi numim „Pericolele percepției“ – prin care am investigat o mulțime de probleme sociale și politice, de la comportamentul sexual la finanțele personale, într-un număr mare de țări. Acum avem la dispoziție 100.000 de interviuri din patruzeci de țări, care răspund la unele întrebări și care ne permit să comparăm percepțiile cu realitatea. Aceasta este o sursă de date unică și fascinantă, care dezvăluie modul în care vedem lumea și motivele pentru care ne înșelăm atît de des. Lucrările anterioare au avut tendința de a se concentra pe o problemă sau pe o sferă a existenței și foarte puține au studiat mai mult de cîteva țări. Puteți aprofunda setul complet de studii Ipsos la adresa: www.perils.
ipsos.com.

În toate studiile și în toate țările, oamenii se înșală substanțial cu privire la aproape toate subiectele abordate, inclusiv despre nivelurile imigrației, sarcina în rîndul adolescentelor, rata infracțiunilor, obezitatea, tendințele sărăciei globale și despre cît de mulți dintre noi folosesc Facebook. Însă întrebarea-cheie este „De ce?“.

Greșit, profund și de durată

Percepțiile noastre greșite nu sînt determinate doar de momentul politic extrem de agitat în care trăim. Părerile noastre greșite sînt vaste, profunde și de durată. Ignoranța politică a fost considerată o problemă chiar de la începuturile democrației, încă de pe vremea cînd Platon se lamenta că publicul este prea ignorant pentru a alege un guvern sau a-l trage la răspundere.

Este greu de dovedit că percepțiile greșite au fost răspîndite pe scară largă de mult timp, deoarece pentru măsurarea lor sînt necesare cercetări specifice, iar sociologii au început să desfășoare sondaje de opinie riguroase de acest fel doar relativ recent. La mijlocul secolului XX, cele care vizau percepția oamenilor în legătură cu realități sociale erau rare și, în general, se limitau la întrebări privind chestiuni politice simple, cum ar fi ce partid se afla la putere, care erau politicile pe care le promova și cine îi erau liderii. Însă unele dintre aceste întrebări timpurii, adresate prima dată încă de prin anii 1940, au fost puse din nou în studii mai recente și, după cum vom vedea, răspunsurile sugerează că nimic esențial nu s-a schimbat. Era la fel de probabil ca oamenii să se înșele atunci pe cît este și acum, asta cu mult înainte de 2016, cînd „post-adevăr“ (ideea că faptele obiective exercită o influență mai scăzută în formarea opiniei publice decît apelul la emoții și credințe personale) a fost desemnat „Cuvîntul anului“ de către Oxford Dictionaries.

Nu înseamnă că discursul actual, dirijat ideologic, și explozia tehnologiilor sociale nu ne influențează părerile pe care ni le facem în privința realității sau că nu trăim în vremuri periculoase. De fapt, aceste schimbări tehnologice sînt terifiante tocmai prin efectul pe care îl au asupra felului cum privim lumea sau problemele ei cheie, dat fiind că a crescut brusc și dramatic capacitatea noastră de a alege, dar și a altora de a ne impune „realități individuale“, iar acestea acționează asupra unora dintre cele mai profunde prejudecăți ale noastre, cum ar fi faptul că preferăm viziunea noastră curentă asupra lumii și că evităm informațiile care o contrazic.

Și exact aceasta e problema: dacă ne concentrăm doar asupra a ceea ce există în afară, doar asupra a ceea ce ni se spune, pierdem din vedere un element-cheie: felul în care gîndim este și el parțial vinovat pentru percepția noastră greșită aupra lumii.

Acest lucru dezvăluie un aspect important legat de constatările sondajelor care privesc pericolele percepției: scopul principal al acestor studii nu este eliminarea ignoranței, ci descoperirea percepțiilor greșite. Poate părea o distincție subtilă, iar în practică este adesea dificil să trasezi o linie clară de demarcație între cele două, dar principiul este esențial.

Ignoranța presupune, literalmente, „să nu știi“ sau să nu îți fie familiar un subiect. Pe de altă parte, percepțiile greșite reprezintă un mod pozitiv de a înțelege greșit realitatea sau, după cum afirmă Brendan Nyhan, profesor de politologie la Dartmouth College în New Hampshire, și colegii săi: „Percepțiile greșite diferă de ignoranță în sensul că oamenii se agață adesea de ele cu un grad ridicat de certitudine… și se consideră bine informați“. Puțini dintre oamenii pe care i-am chestionat se consideră ignoranți, ei oferă răspunsurile pe care le consideră adevărate.

În practică, în locul unei delimitări clare, între ignoranță și percepții greșite există un întreg spectru de credințe false. În multe cazuri, oamenii oscilează și sînt nesiguri pe convingerile lor. Această distincție ne arată cît de dificil este să schimbi părerile greșite ale cuiva doar furnizîndu-i mai multe informații, ca și cum oamenii ar fi niște vase goale ce așteaptă să fie umplute cu adevăruri care le vor îndrepta mentalitatea și comportamentul.

Investigarea percepțiilor greșite în locul ignoranței mută atenția dinspre opinia publică văzută ca o foaie goală care așteaptă să fie scrisă spre un spectru larg de oameni, cu o gamă diversă de opinii și credințe bazate pe moduri de gîndire asemănătoare. Se ridică astfel o întrebare fundamentală: de ce credem ceea ce credem, iar în asta constă adevărata valoare a înțelegerii pericolelor percepției. Părerile noastre greșite ne pot oferi indicii cu privire la lucrurile care ne îngrijorează cel mai mult, dar și în privința celor care nu ne îngrijorează atît de mult pe cît ar fi cazul. După cum vom vedea, articolele făcute să ne capteze atenția, despre adolescente însărcinate sau atacuri teroriste, ne-au determinat să considerăm aceste fenomene mai frecvente decît sînt ele în realitate, în timp ce tendința noastră de autonegare ne face să subestimăm rata obezității la nivelul întregii populații.

De asemenea, percepțiile noastre greșite ne oferă și lecții mai subtile. Ceea ce considerăm că fac și cred alții, mai exact ceea ce socotim a fi „norma socială“, poate avea efecte profunde asupra felului în care acționăm la rîndul nostru, chiar și cînd înțelegem complet greșit respectiva normă. De exemplu, mulți dintre noi economisim prea puțini bani în fondurile de pensii pentru a reuși să susținem un stil de viață decent după pensionare, considerînd acest lucru mult mai comun decît se dovedește a fi în realitate. Deoarece în „turmă“ ne simțim instinctiv în siguranță, această părere greșită, conform căreia a nu economisi reprezintă o normalitate, poate avea un impact negativ asupra comportamentului nostru.

Mai mult decît atît, cînd comparăm ceea ce credem că fac alții cu ceea ce spunem că facem noi, avem un indiciu despre felul în care privim noi înșine acele comportamente – de exemplu, care dintre lucrurile pe care le facem le considerăm rușinoase. Uneori, lucrurile de care ne este rușine se dovedesc a fi surprinzătoare și edificatoare. După cum vom vedea, se pare că ne este mai rușine că mîncăm prea mult zahăr decît că nu facem destulă mișcare. Iar faptul că realizăm că există șanse mai mari să ne mințim cu privire la cantitatea de zahăr pe care o consumăm înseamnă deja un pas esențial pentru îmbunătățirea stării noastre de sănătate ca indivizi și ca societate. Fiecare dintre noi are lecții de învățat, chiar dacă avem impresia că sîntem destul de bine informați în privința lumii. Erorile noastre nu au de-a face cu prostia crasă: cu toții sîntem victimele prejudecăților personale și ale influențelor externe asupra gîndirii noastre, care ne pot distorsiona viziunea asupra realității.

Foto: Bobby Duffy, wikimedia commons