După Tîrgul de Carte de la Leipzig

Pentru că, la această ediție, România a fost țară invitată și s-a aflat în centrul atenției, i-am întrebat pe cîțiva dintre scriitorii și traducătorii participanți cum a fost, de fapt, și ce a avut special acest eveniment.

● Gabriela ADAMEȘTEANU

Iarna a dat buzna în Leipzig, peste zilele primăverii, la fel ca aici, dar nu a oprit mulțimi imense de oameni să asalteze tramvaiul 16 care ducea la spectaculoasa construcție unde se ține, anual, Tîrgul de Carte. Am mers spre maratonul de proză într-o înghesuială care-mi amintea epoca Ceaușescu și am văzut spectatori veniți pe o asemenea vreme rea să ne asculte lecturile care n-au mai putut intra într-o sală plină. M-au fascinat discuțiile dintre colegii mei, inteligenți și talentați, m-am bucurat să-i întîlnesc și mi-a părut rău de cei, destul de mulți, care nu se aflau acolo. Literatura română se află într-una din perioadele ei faste, și cititorul german pare să fi înțeles acest lucru mai bine decît cititorul nostru.

Nu știu cum se decide invitarea unei țări la un tîrg de carte străină, dar unul dintre motive este existența unui număr semnificativ de cărți traduse, care să creeze imaginea unei culturi. Editori din țara organizatoare le contractează din timp, ICR acordă un ajutor financiar pentru plata traducătorilor și, în colaborare cu Ministerul Culturii, invită autorii respectivi, stabilește programul etc. Tîrgurile din Germania (Leipzig și Frank-furt) cad în responsabilitatea Ministerului Culturii și echipa rodată (Ioan Matei, Luminița Corneanu, Alexandru Popescu ș.a.) a lucrat de trei ani la acest tîrg de carte, un incontestabil succes, împreună cu o altă echipă rodată, Headsome Communication (Ioana Gruenewald și Oana Boca), cu directorul ICR Bogdan Popescu, cu Claudiu Florian și echipa lui de la ICR Berlin, și cu alți profesioniști ai evenimentelor culturale.

Ce a fost diferit la Leipzig față de alte tîrguri de carte, cu România țară invitată, la care am participat (Budapesta, Paris, Torino, Göteborg?)?

Implicarea profesionistă a părții germane. Directorul Tîrgului de la Leipzig, Oliver Zille, și Susanne Meierhenrich, director de comunicare, au venit de cîteva ori în România, avînd surpriza să vorbească de fiecare dată cu un alt ministru român al Culturii. Echipe de jurnaliști de la publicații germane importante au făcut primele interviuri cu autorii români cu aproape o lună înainte de deschiderea Tîrgului. Mi s-a spus că interesul presei germane a fost foarte mare anul acesta. Autorii au purtat discuții și au făcut interviuri nu numai la standul românesc, ci și în alte standuri ori spații culturale simbolice: Traduki, Cafe Europa, Arte Stand, Blaues Sofa (unde am avut și eu onoarea să fiu intervievată de Jörg Plath), Forum OstSudOst, Galeria Kub, Zentrum Judischer Kultur, Schauspielhus etc.

Absența inexplicabilă a înalților demnitari români și relativ slaba mediatizare a acestui succes cultural. Suporterii autorilor români au fost în schimb domnul Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la București, și doamna Evelin Hust, directoarea Institutului Goethe.

● Lavinia BRANIȘTE

Pentru mine a fost primul tîrg internațional la care am participat și a fost fabulos, am fost ca un copil care vedea pentru prima dată acadele. Reperul meu fiind Romexpo, am fost super-încîntată să descopăr halele uriașe în care s a desfășurat Tîrgul, studiourile televiziunilor, spațiile de evenimente. În prima zi am ajuns ceva mai repede de ora 10, ora deschiderii, și am văzut lumea -stînd cuminte la coadă la intrările în fiecare dintre cele patru hale amenajate. Și apoi am auzit gongul acela care anunța aproape religios deschiderea programului și le ura oamenilor bun venit. M-am întrebat la început de ce s-ar înghesui lumea la un tîrg unde nu se vînd cărți și, mai ales, nu se vînd cu reducere (am aflat că și Germania, ca alte țări europene, are o lege privind prețul fix la carte pentru toți distribuitorii simultan, așa că o editură nu poate oferi reduceri la un tîrg, de exemplu). Și am descoperit în cele patru zile de tîrg de ce: pentru evenimente și pentru întîlnirile cu scriitori. „Sărbătoarea lecturii“, cuvintele astea pe care noi le folosim cu atîta ironie cînd începe haosul de la Romexpo (unde te ia cu leșin la lansări, în principal pentru că trebuie să stai în picioare), erau cît se poate de adecvate la Leipzig.

Și încă ceva mi-a plăcut, apropo de organizare: faptul că editurile erau grupate pe domenii. Adică dacă ești un student la Conservator care are nevoie de partituri, știi exact în ce zonă a Tîrgului sînt grupate toate editurile care oferă genul acesta de publicații. La noi, standurile se dau după cîți bani are expozantul: cel mai șmecher stă în mijloc.

Și prezența României mi s-a părut onorabilă, mai puțin discursul ministrului de Externe din deschidere, care a avut un iz de referat de clasa a cincea. Am fost în sală și am murit de rușine. Dar la standul României, pe lîngă întîlnirile cu publicul, m-au bucurat întîlnirile cu artiști români pe care nu-i știam, cum ar fi Gabriela Adameșteanu sau ilustratoarea Irina Dobrescu, a cărei muncă o admir mult și căreia mi-am făcut curaj să-i mărturisesc că-mi doresc ca la un moment dat să am o carte pentru copii ilustrată de ea.

● Georg AESCHT

Afurisita de dialectică! După ce ne a făcut zile fripte pe vremuri de liceu şi studenţie pe cînd Răposatu‘ îşi dădea cu tifla deschizînd împreună cu Toarşa an de an, în septembrie, anul universitar într-unul din oraşele cu pricina şi închizînd nu doar bufetele, ci blocînd tot traiul urbei pentru două-trei zile, iată că ne urmăreşte pînă în ţara lui Hegel şi – să-mi fie cu iertare – Marx, ca să ne băgăm bine-n cap cît este ea de valabilă:

O echipă cît se poate de mixtă în toate privinţele, constituită din campioni ai vorbei româneşti, descinde la Leipzig cu ce are mai bun în cuget şi-n simţiri şi n zicere, admirabila efervescenţă a vieţii spirituale din România își găseşte locul mai mult decît cuvenit în hala 4 a Tîrgului de Carte și în diverse sălaşuri culturale ale oraşului, dar ţara de dincolo de litere îi vitregeşte pînă şi aici. Reprezentanţii ei non- (să nu zic: anti-)literari nu catadicsesc să-i onoreze pe condeieri prin prezenţă, ba nici prin onorarii. Onorabilă într-un fel ar fi o teamă a lor să nu-şi dea cu tifla şi ei. La rîndul meu însă, tare mă tem că motivul este mai degrabă unul la nivel de bufet: nu se sinchisesc. Astfel că scriitorii îşi asumă nu doar să reprezinte literatura şi ţara, dar şi să explice cum de sînt ei atît de tineri de toate vîrstele şi de frumoşi de toate genurile (literare), aici în hala 4 şi aiurea, pe cînd în ţară, ştim bine şi stiu bine cu toţii, baba se tot piaptănă.

Dar culmea dialecticii: uite că reuşesc şi or să tot reuşească!

● Dana GRIGORCEA

Prezența României în calitate de oaspete al Tîrgului de Carte de la Leipzig a fost uimitoare, cu atît mai mult cu cît politicienii români din această tristă guvernare au făcut tot ce le-a stat în putință să pună bețe în roate organizatorilor și apoi să minimalizeze importanța întregului tîrg de carte – Leipziger Buchmesse fiind cel mai vechi tîrg de carte din Europa și unul din cele mai prestigioase tîrguri din lume. A fost clar pentru toată lumea că politicienii români care s-au perindat în excursie prin Germania în perioada tîrgului n-au ținut să reprezinte pe nimeni, cu atît mai puțin pe intelectualii români. La deschiderea Tîrgului, ministrul de Externe Meleșcanu a ținut un discurs aiuritor, fără nici o legătură cu nimic, dar care a fost apoi lăudat la bufetul festiv ca o grozavă reclamă pentru nou apăruta traducere germană din Caragiale, Humbug und Variationen (în remarcabila traducere a Evei Ruth Wemme), căreia am avut plăcerea să-i scriu postfața. Spre lauda celor patru organizatori români, Ioana Gruenwald, Ioan Matei, Luminița Corneanu și Alexandru Popescu, România a avut poate cel mai frumos stand din istoria participării ei la tîrguri de carte, un stand spațios, luminos, cu oglinzi și cu o librărie anexată, la care vindeau cărți niște tineri frumoși și simpatici de la Alianța Civică Berlin. În centrul standului, realizat de arhitectul Attila Kim, se afla o foarte ingenioasă arenă pentru lecturi, o arenă foarte încăpătoare proiectată pe spațiu mic. Delegația română a cuprins prozatori, poeți și dramaturgi din trei generații, iar lecturile publice și dezbaterile la care au participat au fost receptate de publicul german cu bunăvoință și interes. Temele recurente au fost rolul literaturii în societate, etică și estetică și, nu în ultimul rînd, criza politică din România. Am fost încîntată să văd că ecusoanele galbene cu #rezist pe care le-am adus de la asociația noastră #rezistZürich au fost purtate de aproape toți scriitorii și traducătorii români, cît și de jurnaliști germani: ajunseseră să fie un suvenir foarte rîvnit, nemții întrebînd la librăria din tîrg de unde să-și ia ecusoane cu #rezist. Pe lîngă satisfacția de a ne fi manifestat clar opoziția față de corupție și impostură, am realizat, în discuțiile cu prietenii și colegii mei scriitori, cît de periculos este un regim corupt pentru cultură: ești permanent în pericol să fii acaparat mental de el. Cu siguranță, n-aș fi scris o poveste de dragoste ca recenta mea carte Doamna cu cățelul magrebin dacă aș mai fi locuit la București, și nu la Zürich.

● Adela GRECEANU

Cu cîteva săptămîni înainte să înceapă Tîrgul de Carte de la Leipzig, presa germană a început să promoveze literatura română. Ziarele, posturile de radio și TV au acordat spații ample autorilor români și cărților lor. Așa că, atunci cînd s a deschis Tîrgul, interesul pentru literatura română era deja foarte mare, standul României era mereu plin, dezbaterile cu scriitorii români și lecturile lor în alte spații din Tîrg sau din oraș au avut mereu un public numeros și extrem de atent. Iar această curiozitate a publicului german cred că a fost pe deplin răsplătită de un program din care au făcut parte scriitori precum Herta Müller, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Nora Iuga, dar și autori mai tineri, care au stîrnit deja interesul unor editori germani, precum Lavinia Braniște, Florin Lăzărescu, Ioana Nicolaie, Teodor Dună. A fost impresionant în seara de sîmbătă, cînd ningea și bătea vîntul, să vezi sala de la Schauspiel-haus plină la o lectură de proză românească și în public să fie și directorul Tîrgului de Carte de la Leipzig, Oliver Zille. O altă surpriză a fost prezența la deschiderea standului României a Ambasadorului Germaniei la București, E.S. dl Cord Meier-Klodt, pe care l-am văzut în stand și în ziua următoare, discutînd cu scriitorii și cu presa, dovedindu-se un veritabil ambasador al literaturii române în Germania. E foarte important acum să nu se închidă această ușă larg deschisă de Germania către literatura română și să continue colaborarea dintre editurile germane și scriitorii români, adică, în urma participării României ca invitată de onoare la Leipzig, să vedem și alte cărți din literatura română traduse în germană.

● Ioana NICOLAIE

Ernest Wichner, autor și traducător german, spunea de curînd într-un interviu dat la Leipzig că e profund indignat de lipsa susținerii politice față de scriitorii români care nu fac decît să-și reprezinte în mod charismatic țara. Găsea impardonabil, de pildă, că a lipsit de la ceremonia inițială ministrul Culturii sau că „invizibila“ directoare ICR n-a dat nici un semn că ar exista. În schimb, ambasadorul german, Cord Meier-Klodt, a venit special din București ca să le fie alături scriitorilor români. La fel, aș putea completa, directorul prestigiosului tîrg, Oliver Zille, s-a aflat în public la mai multe manifestări ale autorilor români. Herta Müller a sprijinit de asemenea participarea noastră ca țară invitată printr-un spectacol în care i-a stat alături artistei Ada Milea. Presa germană a dedicat spații ample prezenței românești, în fiecare zi au apărut știri despre autorii români, inclusiv în programele de știri TV de maximă audiență. Presa noastră cotidiană, îngropată în micimea unor decidenți total ignoranți, a lipsit complet de la acest mare eveniment de reprezentare a țării. Nu a transmis nimic, n-a avut care de reportaj, nu a informat publicul românesc despre ce se petrece la Leipzig. Noroc cu cei patru jurnaliști culturali care au fost acolo și care și-au făcut profesionist treaba. Cît despre scriitorii români, cei mai mulți chiar au vorbit pe limba universală a culturii. Au fost aplaudați, la cîteva evenimente s-au strîns sute de oameni în public, la altele s-a stat în picioare. La seara de poezie sau la maratonul de proză sălile au fost pline și entuziaste. Cum s-a putut întîmpla asta? Prin cei cîțiva oameni de la Ministerul Culturii, foarte puțini, care au dus pe umeri întreaga organizare, în ciuda miniștrilor care s au perindat în această instituție precum piesele de Lego. Dar mai ales prin charisma autorilor invitați. În situații de felul acesta, țara li se așază brusc pe umeri și, fie că vor, fie că nu vor, trebuie să se descurce sub această greutate. Apar cuvinte uriașe precum Estul, apar taxinomii la care nu te gîndeai (balcanici, sud-europeni etc.), dar și unele vocabule mai noi, precum „corupție“, „rezist“ sau, cel mai investigat jurnalistic, „defăimare“. Nu e simplu să te descurci, trebuie să fii clar, echivocul nu stîrnește decît suspiciune, iar jurnaliștii germani sînt cu adevărat profesioniști. Și publicul e direct, nu te menajează.

Autorii români își iau patru zile de concediu, se trezesc în miez de noapte, nimeresc uneori zboruri grozav de proaste, aleargă de la un eveniment la altul, își livrează arta și inteligența, cîteodată abia dacă au timp de un sendviș, răspund la întrebări, sînt acolo, pe baricade. Unii, precum Nora Iuga, merg zeci de ore cu trenul pentru a performa poezie. Și ce i cu asta? Cîștigă o grămadă de bani! – minte cîte-un antenist antrenat. Doar că autorii românii nu primesc nici un ban pentru că-și reprezintă țara, deseori, ca să se descurce, dau de la ei. Or, nu știu dacă mai există vreun domeniu, astăzi, în care munca să nu fie plătită. Și nu știu dacă mai există vreo țară care să fie reprezentată internațional, la un astfel de nivel, doar dintr-un imbold patriotic.

● Robert ȘERBAN

Am mai fost la Tîrgul de Carte de la Leip-zig, am fost de două ori la neverosimilul (datorită dimensiunilor de tot felul!) Tîrg de Carte de la Frankfurt, așa că știu cum e cînd nu te bagă aproape nimeni în seamă, știu cum e să nu prea exiști. Și nu să treacă nepăsători pe lîngă tine, ci să nu treacă nimeni pe lîngă tine. Iar cei care o fac, totuși, să fie de-ai tăi. Așa că acum, cînd România a fost invitată de onoare la Leipzig, cînd standul ei n-a fost meschin, ca suprafață, și nici din cot realizat, ba chiar de două mîini drepte, am văzut și eu cum e să fii în film. Să te caute cititorii și curioșii, ziarele, radiourile și televiziunile, oficialitățile, scriitori din alte țări, editori, traducători, ba chiar și de-ai tăi, mîndri că avem față și că facem față. Multe evenimente ce a avut loc acolo, la stand, dar și multe în alte locuri din Tîrg ori din oraș, peste 40 de titluri traduse în limba germană, majoritatea cu sprijinul Institului Cultural Român, tot cam atîția scriitori români invitați de către Ministerul Culturii, cam asta ar fi, într-o frază, desfășurarea acțiunii.

Am stat în Tîrg două zile, sîmbătă și duminică, iar trei seri, pe care le-am împins bine după miezul nopții, cu ochii la posturile germane de televiziune. Și am văzut cum România a fost „povestită“ atît pe… teren, cît și pe „sticlă“, cum s-a bucurat de un interes real.

Eu cred că prezența la Tîrgul de la Leip-zig a fost un succes, și nu spun asta din perspectiva autorului (bucuros, de altfel) că i-au apărut, cu această ocazie, două cărți de poezie traduse în germană de Gerhardt Cseika, ci fiindcă literatura română a fost realmente băgată în seamă și căutată. De-ar fi la fel și pe mai departe…

● Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Pentru mine, marea surpriză a acestei ediții de tîrg a fost atenția reală pe care publicul german a acordat-o evenimentelor de la standul României. Dat fiind că sînt obișnuit să văd un public de maximum zece persoane (dintre care opt români) la un asemenea gen de evenimente, prezența foarte numeroasă a oamenilor interesați chiar și de discuțiile mai specializate (cum ar fi traducerea lui Paul Celan în limba română sau literatura română din secolul al XIX-lea) a fost un șoc. Și nu doar în stand, ci și la discuțiile care au avut loc în spații conexe, cum au fost dialogurile dintre Norman Manea și scriitorul și editorul Michael Krüger, dintre Mircea Cărtărescu și scriitorul Navid Kermani, dintre Gabriela Adameșteanu și Jörg Plath (pe „Blaues Sofa“). Aș adăuga lecturile poeților și prozatorilor români de prin teatrele și cluburile din centrul Leipzig-ului, în fața unui public numeros care înfruntat zăpada și gerul ca să-i asculte, momentul poetic pus la cale de Herta Müller și Ada Milea sau evenimentele susținute de doi scriitori români tineri, Lavinia Braniște și Bogdan Coșa, în spațiile de discuții ale Fundației Traduki. Impresia generală a fost aceea a unei literaturi diverse, puternice, care are multe de spus și care profită din plin de această ocazie pentru a o face. Cît despre reprezentanții sectorului politic, care au ignorat evenimentul, părerea mea e că au făcut foarte bine să nu vină (de la ministrul Culturii și pînă la Ambasadorul României la Berlin): prezența lor nu ar fi făcut altceva decît să strice impresia lăsată de scriitori.

anchetă realizată de Ana Maria SANDU și Matei MARTIN

Foto: M. Struţeanu