Expoziţii. Festivaluri. Bienale. Licitaţii. A fost un an plin pentru artiştii vizuali, pentru curatori şi pentru galerişti. Am întrebat trei critici de artă: 1) care a fost cea mai bună „personală“, 2) cea mai bună „colectivă“ şi 3) cel mai interesant fenomen (tout genre compris).  
 
● Cosmin NASUI 
 
1) Dintre cele mai importante expoziţii de autor realizate în România în 2014, amintesc cele trei expoziţii simultane dedicate artistului Paul Neagu la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul de Artă din Timişoara şi la Galeria Jecza din Timişoara; apoi, expoziţia Darie Dup „AXIS MUNDI“ #1 şi #2 de la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal şi de la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ de la Mogoşoaia; şi Marian şi Victoria Zidaru – „Îngeri, Tronuri, Voievozi“, organizată tot de Palatele Mogoşoaia.
 
2) Expoziţiile din cadrul Bucharest Biennale 6 şi Cluj Art Weekend 2014.
 
3) Fenomenul multiplicării artiştilor care sînt influenţaţi direct de succesul artistic al lui Adrian Ghenie – „şcoala lui Adrian Ghenie“ ocupă tot mai mult teren în „şcoala de la Cluj“. Alt fenomen interesant este acela de multiplicare al offspring-urilor societăţii Artmark: Art Safari, Lavacow, Historical Estate, ArtAdvisers etc.  
 
● Suzana DAN 
 
Încep prin a-mi cere scuze faţă de celelalte centre culturale din România că îmi concentrez atenţia doar faţă de evenimentele care au avut loc în Bucureşti. 2014 a continuat cumva avîntul luat în ultimii ani de către actanţii scenei artelor vizuale, care încet, dar sigur, vor reuşi finalmente să dea şi acestui domeniu binemeritata aură de „glam“, devenind subiect tot mai interesant de discuţie şi polemică, o zonă apetisantă de investiţie financiară, plus un bun prilej de (cerinţă exasperant de utilizată de aproape toate sursele de finanţare) atragere a unei noi categorii de public.
 
Dincolo de momentul lunii mai, în care un turist venit pentru prima dată în Capitală ar fi putut să jure că nu a mai pomenit pe faţa pămîntului un oraş atît de activ cultural (săptămîna nebună în care cinci mari evenimente – bienală, tîrg de artă, evenimente nocturne etc. –, deşi iniţial au dorit să coabiteze, au sfîrşit prin a se canibaliza cu pasiune), am avut ce vedea şi în restul lunilor. Toate acestea s-au întîmplat miraculos, într-un an electoral în care cultura se presupunea că trebuie să intre în hibernare, pentru a lăsa loc redirecţionării bugetelor către producţia unor campanii grandioase.
 
Îmi încep clasamentul cu cel mai interesant fenomen al lui 2014, benefic altminteri pentru mediul artistic prin felul în care marile instituţii şi organizaţii MNAC, UAP, ArCuB, care păreau intangibile şi impenetrabile de către tinerii artişti, au devenit conştiente de faptul că nu au cum să mai ignore generaţia „cu PET-u’ în mînă“, care la finele lui 2013 au reactivat opinia publică. Au apărut apetisantele call-uri, care oferă nu doar găzduire, ci şi sprijin financiar pentru producţia expoziţiilor şi promovarea lor. Şi, nu în ultimul rînd, faptul că Bucureştiul se pregăteşte, la fel ca şi alte oraşe din ţară, pentru a candida la titulatura de capitală europeană, a deschis şi va mai ţine deschis cu siguranţă un canal de finanţare al proiectelor de artă vizuală, care (nu-i aşa?) schimbă faţa oraşului. Trist (dar cumva deloc surprinzător) este raison-ul certurilor din ultima vreme: reproşul unor organizaţii independente (care, de fapt, şi ele la rîndul lor există în baza unui sprijin venit din sistemul privat) faţă de „căpuşarea“ de către organizaţii similare a unor instituţii publice.
 
Poate că tot răul este spre bine, ceea ce a fost ţinut la nivelul unor discuţii de salon a răbufnit dramatic în comentarii publice pe reţelele de socializare, ceea ce probabil că va mai limpezi un pic atmosfera încărcată.
 
Cea mai bună „personală“ nu este neapărat cea mai amplă expoziţie a anului trecut, care m-a impresionat prin naturaleţea prezenţei în spaţiul galeriei: Arantxa Etcheverria, „Anatomie“, curator: Marius Tănăsescu, Alert Studio.
 
Cea mai bună expoziţie de grup: expoziţia „Pasaj“, artişti: Michele Bressan, Lea Rasovszky, Larisa Sitar, curator: Diana Marincu, Anexa MNAC.
 
Ambele expoziţii sînt doar două exemple dintre multe altele la care am văzut că lucrurile încep să fie tratate profesionist şi că tradiţionala simeză a expoziţiei chiar este de domeniul trecutului. Ar trebui totuşi păstrată atenţia asupra felului în care un spaţiu scenografiat magic ar putea să seducă vizitatorul, lucrările artistului fiind de fapt doar o mică justificare pentru acest spectacol vizual.  
 
● Daria GHIU 
 
1) Nu agreez discursul critic centrat pe ceea ce se întîmplă doar în Capitală, şi nici pe acela prin care se încearcă construirea unor ierarhii de tot felul. Pentru că am fost mai degrabă în Bucureşti în 2014, mă refer la proiecte expoziţionale strict de aici, pe care le-am văzut, nu despre care doar am citit.
 
2014 nu mi s-a părut neapărat un an al solo show-urilor pe scena de artă locală. Şi totuşi, un artist important precum Teodor Graur a avut o expoziţie personală foarte articulat curatoriată, la spaţiul tranzit.ro/Bucureşti: „Nostalgia“ (curator: Raluca Voinea). Graur e un artist care aparţine generaţiei ’80 şi care, cred, suferă din cauza unui discurs curatorial şi critic adecvat. De data aceasta, am simţit că lucrurile încep să se schimbe Şi că, în sfîrşit, artistul are de cîştigat. Nostalgiile lui Teodor Graur s-au aşezat într-un show curat, care reconsideră cîteva poziţii ale artei moderne şi „ieşirea din modernitate“, aşa cum o teoretizează Svetlana Boym.
 
2014 a fost şi anul Paul Neagu, dacă ne gîndim la „Going Tornado“ (Ivan Gallery) şi la cele trei expoziţii care au avut loc simultan la Timişoara şi Cluj. Dar tot în 2014 am avut revelaţia acuarelelor lui Horia Bernea, realizate în ultimii ani de viaţă (1999-2000), un proiect expus tot la Galeria Ivan. Horia Bernea este unul dintre acei artişti despre care critica de artă locală are probabil senzaţia că s-a spus tot. De fapt, poate că acum mai mult decît oricînd, Bernea merită revizitat şi studiat de către noile generaţii de istorici şi critici de artă.
 
2) „Pentru că navigăm pe culoare diferite“, de la Salonul de Proiecte Bucureşti (curatoare: Alexandra Croitoru şi Magda Radu) este fără îndoială, pentru mine, una dintre cele mai bune expoziţii colective din 2014. A fost un show plasat la momentul potrivit, în locul potrivit, un show care a problematizat – cu un statement lucid despre starea scenei de artă şi cu un grup de artişti care nu veneau să ilustreze ceva, ci te invitau să intri în diferite straturi ale discursului artistic contemporan, un discurs departe de light, cum ne-am tot obişnuit. Îi reţin în mod special pe Veda Popovici şi Vlad Basalici. La finalul lui 2014 a avut loc „25 X 25 X 25“ la tranzit.ro/Bucureşti (curator Raluca Voinea, în colaborare cu Livia Pancu, tranzit.ro/Iaşi) – un performance de două zile, cu 25 de oameni (artişti, scriitori, filozofi), despre ultimii 25 de ani, în care am plonjat în „anii romantici“ ’90. A fost expoziţia anului pentru mine, pentru că a mizat pe multiple interpretări ale istoriei şi a contrabalansat discursurile maniheiste care nu duc nicăieri.
 
3) Fenomenul 2014 sînt publicaţiile de artă: despre Ion Grigorescu (Omul cu o singură cameră), Geta Brătescu (Atelierul) – amîndouă editate de istoricul de artă Alina Şerban, Dear Money (Salonul de proiecte), Anca Benera şi Arnold Estefan, pentru a enumera doar cîteva. Apariţia unei librării de artă online, www.p-u-n-c-h.ro (şi speranţa unei mici librării reale pentru 2015; poate la MNAC?). De asemenea, seria de conferinţe, proiecţii, discuţii „La seral“ de la Salonul de Proiecte. În 2014, discursul critic despre artă şi despre problemele scenei de artă de aici a fost mult mai prezent, lucrurile nu s-au mai lăsat spuse doar „între prieteni“. Ei bine, de la 2015 aştept ca acest discurs să crească. Pentru ca acele monstruozităţi ale sistemului să nu poată să mai crească necontrolat.  
 
a consemnat Matei MARTIN  
 
Foto: adevarul.ro, una galeria