Academia Română va participa la licitația manuscriselor lui Mircea Eliade

Vestea că o casă de licitații scoate la vînzare manuscrise și obiecte ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu și Constantin Noica – și, încă, sub titlul „Exercițiu de admirație” – are de ce să provoace neliniște în rîndul comunității științifice.

Eugen Ciurtin este istoric al religiilor și specialist în opera lui Mircea Eliade. El atrage atenția, mai ales, asupra loturilor de documente care îl privesc pe marele scriitor și istoric al religiilor. E vorba despre manuscrise, fotografii, documente și pagini de corespondență de mare însemnătate pentru cei care îi studiază opera și biografia, dar și pentru publicul larg, interesat de scrierile lui Eliade. Eugen Ciurtin spune, într-un articol publicat recent în Libertatea, că „Eliade stă prost cu aparținătorii. Manuscrisele lui au rămas, după 1986, în colecții publice și private din cele trei țări în care a domiciliat mai îndelungat: la Chicago, Paris și București. De departe cele mai problematice sînt cele rămase în colecții private bucureștene.” Multe dintre manuscrisele lui Eliade rămase în țară au intrat în posesia editorului său, Mircea Handoca, în circumstanțe care pot fi lesne judecate moral, dar care s-au dovedit a fi irelevante din punct de vedere juridic. Iar moștenitorul acestuia e cel care le scoate la licitație, pe 7 aprilie, prin casa Historic.

Profesorul Sorin Alexandrescu este nepotul lui Mircea Eliade și deținătorul drepturilor de autor pentru opera unchiului său. Dl Alexandrescu a făcut demersuri pentru a bloca licitația, dar nu a avut succes. Domnia-sa a povestit, mîhnit, pe Facebook: «Despre decizia casei Historic de a pune în vînzare diverse obiecte, documente și texte ale lui Mircea Eliade, pe lîngă cele ale altor scriitori, am aflat din presă. Nu am fost anunțat, nici consultat de nimeni în prealabil. Dată fiind situația, inclusiv o mare emoție publică, am apelat la firma de avocatură Mușat & Asociații, din București, pentru a mă ajuta. Aceasta a oprit inițial vînzarea obiectelor Eliade de către Historic, printr-o Ordonanță președințială (din 11 decembrie 2019), dar casa de licitație a căpătat apoi la apel cîștig de cauză (6 aprilie 2020). Discuția legală s-a purtat asupra întrebării dacă dreptul meu de proprietate intelectuală asupra conținutului textelor Eliade, dat de primirea drepturilor de autor de la Christinel Eliade, include, sau nu, proprietatea fizică asupra obiectului material care exprimă acest conținut. Avocații mei și eu însumi am considerat că primul îl include pe al doilea, pentru că nu există decît prin acest al doilea. Cum am spus, acest punct de vedere a fost acceptat în primă instanță, dar avocații lui Historic au făcut apel și l-au cîștigat. Mai rău a fost că acest apel nu includea și dreptul meu de-a face din nou apel împotriva lui; decizia era deci definitivă. Nu a avut importanță că deținerea fizică a „obiectului” fusese ea însăși conferită temporar de către mine lui Handoca, (…) , și nu cedată definitiv. Handoca, vînzînd unele texte, ca și bibliotecile publice, cumpărîndu-le, au încălcat împreună dreptul moștenitorilor lui Eliade; eu, neștiind nimic de acele tranzacții, nu le-am putut contesta la momentul respectiv», notează Sorin Alexandrescu.

Vînzarea la licitație a unor documente ce par a fi esențiale pentru înțelegerea operei lui Mircea Eliade presupune riscul ca acestea să fie achiziționate de colecționari privați și, astfel, să li se piardă urma înainte să fi fost cercetate de specialiști. Dar licitația de la Historic reprezintă în același timp și o șansă. Documentele astfel licitate ar putea foarte bine să fie achiziționate de statul român. Această licitație ar fi un bun prilej ca instituțiile statului să se mobilizeze rapid și să achiziționeze măcar acele obiecte sau documente cu valoare culturală însemnată. Astfel, documente importante ar putea să intre în circuitul academic, să devină accesibile comunității de cercetători, și mai departe, publicului.

Dilema veche a contactat acele instituții ale statului cu obligații în privința păstrării memoriei noastre culturale. Înțelegînd pe deplin rolul extrem de important al colecțiilor private în asigurarea vitalității și dinamismului mediului nostru cultural, credem că statul român este dator să achiziționeze din piața privată tot ce este mai relevant și mai important pentru istoria culturii noastre. Astfel, am întrebat trei instituții cu atribuții și obligații majore în domeniu dacă vor participa la licitația din 7 aprilie, încercînd să achiziționeze documentele din arhiva lui Mircea Eliade.

Dl Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, nu a răspuns întrebării noastre.

Muzeul Național al Literaturii Române, care deține în patrimoniul său numeroase manuscrise, cărți, obiecte pesonale, fotografii și înregistrări audio-video ale marilor noștri scriitori, ne-a transmis că nu poate participa direct la licitație. Această condiționare a fost prevăzută în statut pentru ca muzeul (persoană juridică) să nu influențeze, prin intervenția sa, piața. MNLR poate achiziționa doar prin negociere directă cu proprietarul și a făcut-o adesea, ne-a explicat directorul Muzeului, dl Ioan Cristescu. O comisie formată din 11 membri, experți externi și reprezentanți ai Muzeului, stabilește oportunitatea și propune un plafon al prețurilor pentru fiecare achiziție. Oricum, spune dl Cristescu, momentul e prost: MNLR are asigurate cheltuielile de funcționare doar pînă în luna iulie. Nici vorbă de buget pentru achiziții. MNLR avea în program să amenajeze o cameră Mircea Eliade, însă și acest proiect a fost suspendat din lipsa banilor.

Academia Română, în schimb, ne-a transmis că va participa la licitație, socotind că este de datoria ei s-o facă. Academicianul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române, ne-a declarat că: „prin misiunea sa și prin vocația sa, Academia Română trebuie să participe la licitația manuscriselor Mircea Eliade. Nu are de ales! Cea mai mare parte a patrimoniului literaturii (și culturii) române se află în custodia Academiei Române, prin Biblioteca Academiei din București și prin filialele din Cluj și Iași. Esența acestui tezaur provine din donații și nu din achiziții, fiindcă plasarea valorilor intelectuale în grija Academiei este cea mai bună garanție pentru eternitate, pentru accesibilitate, pentru păstrare judicioasă și sigură. Cele mai multe personalități au donat (cu clauzele necesare) Academiei manuscrisele în cauză. În legătură cu această licitație, avem o rezervă, anume lipsa de bani suficienți din partea noastră. Deși există prejudecata că Academia Română este bogată, nu este așa. Academia nu este o instituție lucrativă, nu este aducătoare de profit, nu poate vinde o proprietate ca să facă rentabilă altă proprietate, nu face activități comerciale etc. După ce a reușit să recupereze pînă acum o parte din vechile sale proprietăți (confiscate de stat în 1948, dar nereturnate după 1989), Academia Română mai mult cheltuiește decît cîștigă. Iar ceea ce cîștigă poate să cheltuiască doar pe acțiuni culturale. Nu știm dacă vom cîștiga la licitație manuscrisele Mircea Eliade, dar vom face toate eforturile posibile. În condițiile în care proprietarii acestui tezaur cultural urmăresc un cît mai mare profit material, ne vom strădui să achiziționăm acele seturi din moștenirea Mircea Eliade care sînt indispensabile pentru istoria culturii românești.”

Dilema veche va urmări în continuare soarta documentelor care vor fi scoase la licitație pe 7 aprilie de către casa de licitații Historic.