O comedie
● Un pic prea intim de Rajiv Joseph. Traducerea: Bogdan Budeş; regia: Cristian Juncu, coregrafia: Attila Bordas; cu: Andi Vasluianu, Cristina Florea / Laura Vasiliu, Catrinel Dumitrescu, Diana Roman, Irina Velcescu, Dan Bordeianu. Teatrul Nottara.
Cu premiera Un pic prea intim care a avut loc în prima ediţie a Fest(in) pe Bulevard, festival de teatru internaţional organizat de Teatrul Nottara, comedia bulevardieră (re)devine un gen frecventabil pe scenele mioritice. Cu spectacole prost însăilate pe texte slabe, lipsite de umor, cu gaguri răsuflate şi interpretări groase, uneori de prost-gust, comedia bulevardieră părea să fie înrudită pînă la identificare cu divertismentul facil, de unde şi blamarea sa, de multe ori, pe motiv de „neseriozitate“ artistică. Regizorul Cristi Juncu contrazice această opinie, cu un spectacol care sper să nu reprezinte excepţia care confirmă regula.
Un pic prea intim este, în primul rînd, un text bun. Rajiv Joseph este unul dintre cei mai în vogă dramaturgi şi scenarişti americani, cu un univers destul de „accidentat“ – în textele lui se regăsesc des răni, sînge, spitale, precum în Accidente întîmplătoare pe terenul de joacă, text montat la Godot Cafe, sau în serialul Nurse Jackie – pe care scriitorul îşi exersează cu dexteritate un umor bolnăvicios, o ironie perversă. Aparent, Rajiv Joseph nu ar fi candidatul perfect pentru comedia bulevardieră, dar în Un pic prea intim, dramaturgul ia una din temele genului, încurcăturile sentimentale, o duce la extremă, o împachetează în umor, apoi dă îi lovitura, arătînd reversul situaţiei, partea întunecată a poveştii. În comedia bulevardieră nu suferă nimeni niciodată. Deşi amorul este, de regulă, înflăcărat şi pocinogurile sînt serioase, nu există consecinţe dramatice. În piesa lui Rajiv Joseph, profesorul universitar şi poetul Ty (redenumit Tom în spectacol), un tînăr Don Juan, îşi pierde uzul raţiunii şi se crede, în urma succesului literar, posesorul unui farmec infinit şi al unui noroc imbatabil. Prin urmare, crede că totul îi este permis şi profită din plin de faptul că succesul îl face sexy. Rezultatul constă în trei relaţii amoroase în paralel (cu femei de vîrste diferite, pentru ca experimentul să fie total), toate cu aceeaşi consecinţă: o stare indubitabilă de graviditate. Rajiv Joseph trimite subiectul în absurd prin amplificare şi prin provocarea intenţionată a unui deznodămînt dramatic, căci Ty nu face nici o femeie fericită, nu este nici el fericit, dimpotrivă, pierde totul, inclusiv raţiunea. Ty preferă să-şi justifice comportamentul printr-o aberaţie dementă – îşi arogă o misiune divină, de unde şi decorul lui Cosmin Ardeleanu, o grădină a raiului-iadului, cu un copac primordial negru care face mere roşii. Astfel, întîmplarea nu serveşte ca lecţie de viaţă, iar textul nu se transformă într-o farsă.
Cristi Juncu a prelucrat mecanismele comice. Prima parte este jucată realist, cu firescul spre care regizorul îşi conduce întotdeauna actorii, cu un personaj – entertainer (Ty/Tom – Andi Vasluianu), un altul, confesor şi contrapunct (Seth – Dan Bordeianu) şi cele patru caractere feminine, încadrabile în tipologii: iubita „oficială“, drăguţă şi inteligentă (Cristina Florea/Laura Vasiliu), vecina cu farmecul feminităţii coapte (Catrinel Dumitrescu), studenta inocentă, cu propeţimea tinereţii (Diana Roman) şi viitoarea cumnată, frustrată şi arţăgoasă (Irina Velcescu). Împreună, cele patru alcătuiesc un univers feminin total în care Ty/Tom nu se descurcă prea bine, în ciuda – sau tocmai din cauza – şirului nesfîrşit de cuceriri. Pînă aici, spectacolul este corect, onest, credibil şi comic. În partea a doua, cînd conflictul se acutizează pînă la explozie, Juncu accelerează ritmul, schimbă dinamica şi estetica, transformă spectacolul într-un sitcom cu aplauze şi rîsete înregistrate, care răspund acţiunilor demonstrative ale unor personaje caricaturizate. În acest mod, se pulverizează şi umorul, şi drama şi sînt investigate mecanismele comicului bulevardier, prin plasarea lor în absurd.
Spectacolul este viu, inteligent, dinamic, cu un dozaj precis al comicului şi bine jucat. Juncu apelează la actori cu care a mai lucrat în spectacole anterioare. Andi Vasluianu exersează dezinvolt junele prim comic contemporan, un soi de George Clooney tînăr şi irezistibil, care se lasă cucerit ca un trofeu delicios, se predă – cu plăcere – în faţa farmecului feminin. Catrinel Dumitrescu – admirabilă în rolul femeii mature a cărei relaţie extraconjugală provoacă un scandal universitar în Nişte fete, textul lui Neil LaBute, regizat tot de Cristi Juncu (spectacolul poate fi văzut la Godot Cafe) – o joacă aici pe Maureen, o femeie echilibrată, cu frustrări personale cărora nu le cade victimă. Ea reprezintă varianta mai în vîrstă a iubitei lui Tom, Jen care, în interpretarea Cristinei Florea este logodnica comme il faut, candidata ideală la rolul de soţie. Diana Roman construieşte o studentă atrasă de profesorul ei, este o apariţie spectaculoasă, simpatică, jonglînd bine cu autoironia (actriţa a mai lucrat cu Cristi Juncu în Pisica verde, spectacolul de licenţă de la UNATC). Irina Velcescu face un personaj în contradicţie cu restul – femei calde, susceptibile de a fi fericite –, permanent iritat, gata să riposteze agresiv, care cultivă nemulţumirea şi falsa autoritate, o tipologie pe care a mai încercat-o, cu un strop de senzualitate în plus, şi în XXL de Neil LaBute, în regia aceluiaşi Juncu, la Teatrul Act.
Cristi Juncu extrage cu inteligenţă umorul din textul lui Rajiv Joseph şi creează un spectacol care predispune la o doză sănătoasă de bună dispoziţie. Un pic prea intim este un spectacol care validează opinia conform căreia comedia este un gen serios.
Rajiv Joseph va susţine un atelier de scriere dramatică la Tîrgu Mureş, între 22 şi 24 noiembrie, în cadrul ConectAct.2, eveniment oragnizat de Teatrul Naţional din Tîrgu Mureş.
***
La final de Festival Naţional de Teatru, la Opera Naţională Bucureşti se joacă Pescăruşul de Cehov, spectacolul lui Yuri Kordonsky de la Teatrul German de Stat Timişoara. Spectatorii sînt aşezaţi în decorul lui Dragoş Buhagiar, în interiorul învechit al unei case boiereşti. Prin urmare, locurile sînt puţine şi organizatorii au programat trei reprezentaţii: joi, 31 octombrie, de la orele 15 şi 20 şi vineri, 1 noiembrie, de la ora 18.
În ultima zi de FNT, duminică, 3 noiembrie, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Pictură, va fi prezentat Beznă de mină de Csaba Székely, spectacolul produs de Studioul Yorick şi Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş, Compania „Tompa Miklos“, în regia lui Aba Sebestyén. În septembrie, dramaturgul mureşean a primit pentru acest text, care reprezintă partea a doua din Trilogia minelor, Premiul Asociaţiei criticilor de teatru din Ungaria, la secţiunea Cea mai bună dramă.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Cipi
