Eternele neînţelegeri

● Shot – 6 piese scurte. Direcţia scenică: Andreea Bibiri. Orientarea scenică: Carmen Coţofană. Cu: Andreea Bibiri/Florina Gleznea, Andreea Mateiu, Andrei Mateiu, Rolando Matsangos. Teatrul LUNI de la Green Hours.

Cînd stai într-un bar, de multe ori ai senzaţia că la mesele vecine se poartă conversaţii incitante sau măcar mai interesante decît cea la care participi tu. Într-o pauză de vorbe, trăgînd cu urechea la discuţia aprinsă de alături, am realizat că efervescenţa nu exclude banalitatea. Femeile vorbesc despre bărbaţi (şi despre alte femei), bărbaţii vorbesc despre femei (şi meciuri, bere, bicle, noul şef şi „proiectul ăla în care mi-am prins urechile“). Nimeni nu schimbă lumea – sau, dacă o face, schimbarea ţine cît beţia –, nu se rezolvă misterele omenirii şi nici nu se găsesc soluţii miraculoase pentru economia mondială. Şi atunci, despre ce vorbesc oamenii într-un bar?

Shot cuprinde şase piese scurte (schiţe), scrise de către scriitoarea Theresa Rebeck (printre altele, scenaristă şi producătoare a unor episoade din serialele NYPD Blue şi Law & Order: Criminal Intent), special pentru a fi jucate într-un bar. De aici, o relaxare a scriiturii pînă la firescul cotidian, o reală nedemonstraţie, un refuz al etichetărilor de orice fel. Schiţele vorbesc despre femei, despre bărbaţi şi despre relaţiile dintre ei. Nimic mai banal şi mai complicat. Abordarea este departe de „bărbaţii sînt de pe Marte, femeile sînt de pe Venus“, dar acuză tot o fractură de comunicare şi o percepţie reciprocă eronată, care conduc la concluzia – asumată de Andreea Bibiri, cea care a făcut direcţia de scenă – că victimele acestor eşecuri relaţionale sînt, de cele mai multe ori, femeile. Ideea poate apărea din perspectivă socială, ca o critică a misoginismului latent în diferite zone ale societăţii, din sfera corporatismului pînă la bucătăria de acasă, dar meritul mare al spectacolului este lipsa unui militantism ostentativ. Situaţii şi caractere tipologice evoluează surprinzător, dar, uneori, surpriza reprezintă tot un tipar. Un cuplu rutinat pînă la autism, în care soţia îi poate atrage atenţia soţului doar cu un pistol, şi un altul, la opusul acestuia, în care ea percepe corect lucruri bine ascunse. Două situaţii de „agăţat“ în bar, care încep sau se termină altfel decît era de aşteptat. O mostră de misoginism corporatist, deghizat în corectitudine politică, şi o partidă de „sex“ plătit, în care prostituata joacă, la cerere, rolul femeii-obiect-de-folosit-şi-aruncat. Sînt frînturi de poveşti cărora Andreea Bibiri le redă viaţă tocmai prin neforţarea intrării lor într-o zonă făţiş militantă. La mijloc sînt eternele neînţelegeri între sexe, diferitele unghiuri de vedere, judecăţile apriori – nu întotdeauna greşite –, un complex relaţional dificil de gestionat de către ambii parteneri. Accentul pe suferinţa feminină apare din faptul că femeile sînt cele care conştientizează şi încearcă să repare viciile de cuplu, în timp ce partea masculină se mulţumeşte doar cu constatarea derapajelor – aici, apărătorii masculinităţii vor spune că bărbaţii suferă la fel de mult ca femeile, dar nu verbalizează.

Cu patru actori bine racordaţi la fiecare personaj, spectacolul se încheagă frumos, schimbă perspectivele, răstoarnă situaţiile şi aşteptările, chiar dacă uneori ritmul mai încetineşte. Trecerile dintr-o piesă în alta sînt rapide, actorii schimbă un personaj odată cu pantofii sau cămaşa. Unele se conturează mai mult, altele rămîn discrete. Andrei Mateiu creează doi soţi: unul închis în lumea lui, suferind de o surditate psihologică, pe lîngă care cuvintele – şi problemele – soţiei trec neauzite; altul – prins într-o căsnicie nedorită, pe care şi-o asumă şi o sabotează, în acelaşi timp. De la rolul nevestei middle class dintr-un orăşel prăfuit care îşi idealizează – aparent inocent – viaţa şi familia, în cel mai enervant mod cu putinţă, Andreea Mateiu trece la prostituata care are o aparentă cădere psihologică. Rolando Matsangos construieşte nuanţat diferite tipologii de şmecheraşi de bar, un corporatist care face apologia sistemului (comunist) şi clientul prostituatei, personaj creat numai din voce şi penumbră.

Actriţă la Teatrul Bulandra, unde joacă puţin, în spectacole vechi, Andreea Bibiri se îndreaptă spre zona noninstituţională, ca să contrabalanseze lipsa de activitate „oficială“. În Shot, ca director de scenă, ea a concentrat spectacolul pe personaje şi relaţii, fiind mai puţin vizibil un mesaj, dar tocmai asta face spectacolul atrăgător. Pe dublu rol cu Florina Gleznea, Bibiri joacă o soţie fragilă, care îşi descoperă forţa (consoarta „autistului“), o femeie puternică, dar vulnerabilă emoţional (fosta iubită a unui bărbat eşuat într-o căsnicie monotonă), sau tînăra abandonată la întîlnirea din bar, a cărei expresie de resemnare ar fi putut fi imaginea perfectă pentru final.

Despre ce se discută într-un bar? Shot oferă şase variante de răspuns.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: T. Macovei

***

● În 16 mai, Centrul Naţional al Dansului deschide pentru public Sala „Stere Popescu“ (Bd. Mărăşeşti, nr. 80-82). Deschiderea se face prin „artă la cort“. În curtea noului CNDB, la „umbra“ unui mare semn de întrebare (sic!) vor campa oameni apropiaţi de CNDB – artişti sau nu –, care vor prezenta publicului propriile viziuni asupra a ceea ce consideră fiecare că e important de spus. Evenimentul subliniază precaritatea în care şi-a desfăşurat activitatea CNDB, care a avut ca punct culminant pierderea sălilor de spectacole şi a studiourilor, deci a spaţiului vital.

● Festivalul „Scrie despre Tine“, prima ediţie. Din 10 mai pînă în 10 iunie, în diferite spaţii bucureştene (Teatrul Act, MNAC, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul de Comedie, Teatrul Apropo, Légère Café, Lente&Cafea JoinPoint, UNATC) au loc performance-uri, spectacole-lectură, filme, ateliere de scriere. Evenimentul dezvoltă proiectul Verei Ion şi al lui Sorin Poamă, „Scrie despre Tine“ – un atelier de scriere dramatică, pe bază de poveşti personale. Prima ediţie a festivalului, cu tema „Cui ne spunem poveştile?“, va prezenta în premieră cinci spectacole de teatru pe texte scrise în cadrul atelierului „Scrie despre Tine“, iar alte opt piese vor fi prezentate în spectacole-lectură. Festivalul cuprinde un atelier de teatru şi actorie – coordonat de regizoarea Gina Moxley şi de actriţa Stefanie Preissner –, un altul de exerciţii creative de actorie şi dramaturgie, ţinut de Vera Ion şi Sorin Poamă, şi o seară de proiecţii a cinci scurtmetraje realizate pornind de la texte generate în atelierul „Scrie despre Tine“. Programul săptămînal poate fi consultat la www.scriescrie.wordpress.com. (O. S.)