Artă veche, lume nouă

Prezentarea celor 900 de piese ilustrează modul în care provinciile româneşti au contribuit - prin particularităţile artistice locale şi asimilînd diferite elemente balcanice, bizantine sau occidentale - la evoluţia artei româneşti. Gruparea exponatelor a fost făcută mai întîi luînd în considerare specificul Ţării Româneşti şi al Moldovei, apoi în funcţie de tehnică şi suport, fiind puse în evidenţă icoane, fragmente de fresce, broderii, tipărituri, manuscrise miniate, argintărie, orfevrărie, ceramică, sculptură din lemn şi din piatră. Sub influenţa imnurilor evanghelice care au făcut introducerea în atmosfera monastică a acelor vremuri, prima sală dominată de elemente simbolice din sfera religioasă a părut mai cu seamă încărcată de taine, decît un punct de plecare al prezentărilor lămuritoare. Fragmente de frescă, icoane, epitafuri, epitrahiluri, tetraevanghelii, cădelniţe, chivoţi, panaghiare, cruci de procesiune şi multe alte obiecte reprezentînd sculpturi în lemn şi piatră pun faţă în faţă specificul culturilor locale din Ţara Românească şi Moldova. Expoziţia subliniază diferenţe similare celor caracteristice arhitecturii monastice din Moldova şi Ţara Românescă, care sînt uşor de sesizat. Dincolo de influenţele locale, Moldova lui Ştefan cel Mare se distinge printr-o monumentalitate nu numai arhitecturală, bogată în decoraţiuni sau discuri specifice acesteia, ci şi de detaliu, reflectată în ţesăturile executate minuţios, din fir de aur şi argint. Exponatele care se află astăzi în sălile Muzeului Naţional de Artă au avut un traseu pe măsura vechimii lor. Fondul de bază a fost format prin transferuri muzeale după Unirea Principatelor, iar exponate de-ale sale, dintre cele mai reprezentative, au fost expuse la Muzeul Naţional de Antichităţi, care a funcţionat în sediul Universităţii din Bucureşti. Secţiunea religioasă a acestuia s-a format ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstireşti. Odată cu trecerea lor în posesia statului, acestea sînt date, împreună cu odoarele mănăstireşti, spre administrare Muzeului Naţional de Antichităţi care, fuzionînd cu Comisiunea Monumentelor Istorice, va da naştere Muzeului de Artă Religioasă. Colecţia va fi îmbogăţită considerabil în momentul restituirii unei părţi din Tezaur, dar şi în urma unor descoperiri arheologice. De asemenea, nefericita perioadă a demolării bisericilor şi mănăstirilor din Bucureşti a făcut posibilă achiziţionarea unor valoroase fragmente de sculptură în piatră, icoane şi fragmente de pictură murală, care au intrat în patrimoniul galeriei. Sper ca următoarele rendez-vous-uri pe care le vor avea exponatele cu vizitatorii să nu schimbe călătoria, pînă acum destul de sigură, pe care acestea au parcurs-o peste secole. Întîlnirile trebuie să se petreacă, măcar pentru a priza din tensiunea artei aulice acolo unde ea se încucişează cu cea monastică, ori pentru a face o încercare de dibuire a pricinilor pentru care mulţimile se calcă în picioare la zărirea odăjdiilor.