Arta în slujba tehnicii

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Arta în slujba tehnicii jpeg

- sau invers -

Viena este, fără îndoială, una dintre capitalele artelor vizuale: Museumsquartier (cu cele trei mari muzee ale sale) a devenit un fel de Mecca pentru toţi iubitorii de artă modernă şi contemporană, Secession prezintă, periodic, cele mai interesante expoziţii de Art Nouveau, iar Albertina atrage anual sute de mii de vizitatori cu expoziţii-eveniment. Ce să mai vorbim de Kunsthistorisches Museum, cu formidabilele sale colecţii, de galeriile private de artă, de expoziţiile temporare mai mari sau mai mici. Recent, o altă instituţie vieneză importantă – Technisches Museum – a făcut un pas în zona artelor vizuale. Muzeul de istorie industrială (inaugurat la începutul secolului al XX-lea) prezintă pentru pentru prima dată o expoziţie de artă. De fapt, e vorba de o serie de intervenţii artistice în cadrul colecţiilor permanente. Artiştii invitaţi arată, dintr-o perspectivă personală, cum s-au schimbat raporturile de muncă în era industrială şi postindustrială. At your service. Art and Labour – acesta e titlul expoziţiei – a fost deschisă în parteneriat cu Fundaţia Erste. Printre artiştii invitaţi se numără Pavel Brăila, Daniel Knorr, Anna Jarmolaewa, Ulrike Lienbacher şi Anne Tallentire. Fiecare dintre ei prezintă propria reflecţie asupra felului în care industria ne-a schimbat viaţa. Pavel Brăila, de pildă, un artist vizual din Republica Moldova, a realizat un film despre istoria maşinii de scris. Pentru el, această invenţie a secolului al XX-lea – acum, un obiect inutil, aproape uitat – le-a asigurat femeilor accesul la munca de birou. Daniel Knorr, artist german de origine română, a construit robotul-cerşetor. Este răspunsul lui ironic la tehnologizare, la faptul că oamenii, înlocuiţi de maşini, ajung fără locuri de muncă. De ce nu s-ar inventa roboţi şi pentru cerşit?

Anna Jarmolaewa, născută în Rusia, şi-a amintit de vechile panouri de onoare din întreprinderile comuniste şi a făcut unul în care i-a inclus pe toţi angajaţii muzeului: de la director pînă la îngrijitori, cu toţii sînt muncitori fruntaşi. Artista austriacă Ulrike Lienbacher a urmărit raportul dintre muncă şi forţa fizică. Instalaţia ei e compusă de fapt dintr-un fel de sală de forţă în care halterele şi greutăţile sînt construite din porţelan, sugerînd putere şi fragilitate. Iar Anne Tallentire a filmat în ralanti oameni la lucru.

Expoziţia – care include şi alte lucrări video (printre altele, un film de Harun Farocki) – se întinde în mai multe săli ale Muzeului Tehnicii. Fiecare dintre lucrările de artă conţine un comentariu despre muncă şi raportul nostru cu industria şi tehnologia.

După cum a explicat una dintre coordonatoarele expoziţiei, Silvia Eiblmayr, aceasta ar fi prima abordare conceptuală şi coerentă a muncii din perspectivă curatorială. Multă vreme, în artele plastice nu a existat o reprezentare a muncii sau a celor care muncesc. Apoi, din anii ’50-’60, mai ales în ţările socialiste, dar nu numai acolo, arta a început să analizeze munca din punct de vedere structural. Expoziţia de la Technisches Museum încearcă să acopere tot ce ţine de sfera muncii. Ea se referă la joburile precare, din salubritate, de pildă, dar şi la noile oportunităţi ale pieţei muncii; ea atinge teme sensibile, cum ar fi relaţiile dintre angajaţi şi angajatori; sau recunoaşterea utilităţii sociale a muncii prestate de femei; expoziţia are în vedere mai multe teme politice şi sociale şi urmăreşte felul în care artiştii au reflectat asupra lor: globalizare, demografie, automatizare.

Unul dintre criteriile de selecţie a fost ca artiştii să se raporteze cumva la situaţia specială a acestui muzeu, să intre în dialog cu exponatele de aici. Condiţiile sînt diferite faţă de cele pe care le oferă un muzeu de artă – aşa că artiştii au fost nevoiţi să-şi adapteze creaţia la context. Una dintre mize: atingerea unui alt tip de public. Vizitatorii obişnuiţi ai muzeului sînt în proporţie de 60% tineri – e vorba de elevi care vin aici cu clasa pentru a studia diferite aspecte legate de economie sau de istoria industrială. Oare dacă printre locomotive cu aburi, ciocane pneumatice, turbine etc. li se strecoară şi cîte o lucrare de artă, or să înţeleagă ceva? Oare publicul obişnuit al galeriilor de artă o să treacă pe la Muzeul Tehnicii ca să vadă aceste intervenţii?

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Democratul Xavier Becerra, primul latino-american ales guvernator al Californiei după 150 de ani
Democratul Xavier Becerra a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al Californiei, învingându-l pe republicanul Steve Hilton și asigurând continuitatea administrației democrate în cel mai populat stat american.
banner ioana maria moldovan jpg
Ioana Maria Moldovan, vacanță de vis cu fiul la Valencia: „Așa a început escapada noastră!” Ce activități au făcut
Peste 10.000 de pași pe zi, plimbări cu bicicleta, pauze de înghețată și un meci trăit cu sufletul la gură.
Seismograf
Cutremur în Vrancea, miercuri dimineață. Ce magnitudine a înregistrat seismul
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 6:09, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
mirela vaida oana tomoiaga instagram jpg
Oana Tomoiagă, la un pas să renunțe la Asia Express, înainte de plecare! Cum a convins-o Mirela Vaida să accepte provocarea. „Mi-e frică”
Unele prietenii se leagă în timp, altele au nevoie de o aventură dusă la extrem pentru a deveni cu adevărat speciale. Așa s-a întâmplat și în cazul Mirelei Vaida și al Oanei Tomoiagă, care au pornit împreună pe Drumul Mătăsii, în sezonul 9 Asia Express.
Donald Trump avînd în fundal steagurile SUA Iran Israel FOTO Shutterstock jpg
Trump pune eșecul republicanilor la alegerile din SUA pe seama războiului cu Iranul
Președintele american Donald Trump a recunoscut pentru prima dată că războiul cu Iranul a avut un rol în rezultatele slabe obținute de Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului, însă a insistat că nu regretă decizia de a lansa operațiunea militară.
Donald Trump Groenlanda, foto X jpg
Trump susține că Europa a oferit Groenlanda Statelor Unite: „Cel mai mare cadou primit vreodată”
La începutul acestui an, președintele SUA a refuzat să excludă utilizarea forței militare pentru a prelua controlul asupra insulei bogate în minerale.
image png
Alertă în Marea Neagră! Un remorcher turcesc s-a scufundat în apropiere de Neptun. Ce s-a întâmplat cu cei șapte marinari aflați la bord
Momente dramatice în Marea Neagră, în apropierea stațiunii Neptun! Un remorcher sub pavilion turcesc s-a scufundat în cursul dimineții de miercuri, 4 noiembrie, după ce a intrat în coliziune cu o navă pe care o tracta.
mihaela plesa jpg
Români în alegerile din SUA: Mihaela Pleșa câștigă în Texas, fostul vicepreședinte PMP pierde în Florida
Candidații de origine română au avut rezultate diferite la alegerile americane din 3 noiembrie 2026. Democrata Mihaela Pleșa a obținut un nou mandat în Camera Reprezentanților din Texas, în timp ce republicanul Ionel Roiban, fost membru al conducerii PMP, a pierdut cursa în Florida.
Pompei părăsind orașul Brindisium
Războiul Romei împotriva piraților din Mediterana: campania spectaculoasă a lui Pompei cel Mare
În anul 67 î.Hr., Republica Romană a declanșat una dintre cele mai spectaculoase operațiuni militare din istoria sa. Sub comanda lui Gnaeus Pompeius Magnus, cunoscut drept Pompei cel Mare, Roma a pornit o campanie de amploare împotriva piraților care dominau Mediterana.