"Arhetipul modern românesc"

Carmen POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
"Arhetipul modern românesc" jpeg

- despre a treisprezecea bienală de arhitectură de la Veneţia -

Tema ultimei ediţii a bienalei de arhitectură de la Veneţia a fost „Common ground“. David Chipperfield, directorul ediţiei 2012, a urmărit anume să stîrnească dialogul. Un dialog în interiorul disciplinei – ce împărtăşesc între ei arhitecţii, de la condiţiile de practică la influenţe, colaborări, istorii şi afinităţi care le delimitează şi le contextualizează teritoriul de lucru –, dar şi în afara ei, traversînd graniţe nu doar disciplinare, ci şi geografice, temporale, etc. Common ground ca spaţiul generat de orice obiect architectural – reflectînd participarea implicită a arhitecturii în spaţiul public, social, politic –, common ground ca energia colaborativă a unei comunităţi lucrînd împreună, ca limbajul comun degajat şi decantat de-a lungul anilor de practică (şi ea comună), sau pur şi simplu ca situl, locul (orice teren este mai întîi un loc) pe care se ridică arhitectura.

Cînd am auzit prima oară care este tema celei de-a treisprezecea ediţii, ştiind, în acelaşi timp, că 2012 urma să fie anul Ion Mincu, m-am gîndit cu spaimă că participarea românească se va simţi obligată să-l omagieze pe ilustrul arhitect, propriul trecut arhitectural etc. Ideea că un astfel de discurs – avem o arhitectură frumoasă, să o arătăm şi celorlalţi – ar fi emanaţia unei minţi de cercetător în ale arhitecturii, obsedat de tot ce e identitar (aici mă arăt cu degetul, desigur), a fost infirmată de trei dintre pavilioanele naţionale care au jucat pe faţă cartea identităţii: Kosovo, Albania şi Argentina. Ultima a fost cea care m-a surprins cel mai mult, nu doar prin titlul mai mult decît convenţional – „Identitate în diversitate“ –, dar şi prin expunerea unui număr de proiecte (cu totul interesante, de altfel) de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, ilustrînd atît participarea arhitecţilor italieni în construcţia noului stat, cît şi procesul efervescent de definire a identităţii acestuia. Uimire şi decepţie adîncite – în pavilionul argentinian – de revendicările politice legate de insulele Maldive, unde arhitectura era chemată ca martor al acuzării. Politică, dar pe un alt plan, a fost şi participarea kosovară, prezentă de altfel pentru prima oară la Veneţia: ecrane interactive, propunînd diverse exemple de arhitectură (de la case tradiţionale, moschei, monumente şi pînă la blocuri), care invitau publicul să le atribuie calificative, cu scopul de a defini identitatea arhitecturală a tînărului stat. Demersul era jumătate ludic/ironic – un clin d’oeil la multiplele referendumuri –, jumătate serios, fie doar şi pentru seriozitatea naivă de a prezenta drept „casă tradiţională“ o arhitectură care altfel este comună unei largi arii din sud-estul european. Cît despre Albania, a mizat pe tema patrimoniului – cu un punct pozitiv, căci pe lîngă cele cîteva exemple istorice selecţionate, a prezentat o instalaţie despre cele 70.000 de cazemate comuniste şi dilema unei eventuale reabilitări arhitecturale.

Am răsuflat uşurată să văd că pavilionul românesc a conturnat abil ideea moştenirii comune. Ce-i drept, Mincu figura la loc de cinste în titlu – „Play Mincu. A game between officialdom and architecture“ –, dar am o bănuială cum că era acolo mai ales de ochii juriului de acasă. Motiv pentru care pliantul oferit la intrarea în pavilion explica în două paragrafe „Cine e Mincu?“ şi „De ce Mincu?“. Nu ştiu cît de preocupaţi au fost străinii care au vizitat pavilionul României – numeroşi de altfel – să proceseze personalitatea de uomo universale a acestui arhitect, despre care nu auziseră vreodată pînă atunci, dar cred că au fost încîntaţi să afle că, odată pătrunşi în pavilion, se transformau ei înşişi în Mincu. Ca o convenţie a jocului, desigur. Căci subiectul de fond, relaţia dintre lumea arhitecturii şi spectrul oficialităţii (cu toate gradările aferente, de la birocraţie la politică), era tratat în cheie ludică. Un uriaş teren de joc şi joacă, invitînd vizitatorii să mediteze pe tema capcanelor mariajului – uneori forţat, alteori din interes – dintre arhitectură şi oficialitate/putere. Obiectul jocului era timbrul – în feluri felurite: de poştă, sec, sonor... – la a cărui dezlegare vizuală sau fabricare propriu-zisă, cu ştanţe, invita instalaţia pavilionului. Vizitatorii erau astfel prinşi într-un performance pe care îl alimentau pe măsura curiozităţii de a se lăsa implicaţi în joc.

Instalaţia era ingenioasă – bine făcută, tehnic şi plastic – şi punînd întrebări – uneori cu totul juste – privitoare la aservirea implicită a arhitecturii în interrelaţia cu societatea. De altfel, pavilionul a avut succes – chiar dacă lumea avea aerul să aprecieze mai mult partea de joacă din joc. În schimb, m-a lăsat perplexă alegerea subiectului, şi mai ales interpretarea lui. Condiţionarea arhitecturii de către sfera socialului şi mai ales a politicului este o problemă reală şi extrem de serioasă, dar care aici trecea nebăgată în seamă, complet marginalizată de accentul pus pe emanaţia birocratică.

Ce mi s-a părut de neînţeles a fost caracterul detaşat al instalaţiei, într-un context în care tema bienalei invita, pe căi diverse, la o poziţie angajată a arhitecturii. Multe dintre pavilioanele naţionale, mai ales, dar şi unele dintre proiectele de la Arsenale au bătut „terenul comun de înţelegere“, pentru a vorbi despre implicarea deontologică şi socială a arhitectului – de la necesitatea de a lucra împreună, ţinînd seama de celilalţi şi de context (Elveţia: „And now the Ensemble!!!“), pînă la răspunsul la probleme de criză imediată, fie ea climatică (Japonia: „Architecture. Possible here? Home-for-All“) sau economică (Grecia: „Made in Athens“). Paviloanele respective restituiau o imagine acută a lumii de astăzi, nu doar reflectată din punctul de vedere al arhitecturii, dar şi cu eventualele răspunsuri pe care arhitectura le-ar putea aduce.

Faptul că mulţi sînt interesaţi a arătat-o bienala de arhitectură a Bucureştiului, din iunie trecut (al cărui comisar, în chip surprinzător, a fost acelaşi ca la Veneţia). Şi atunci, de ce pavilionul românesc a trecut pe lîngă necesitatea (şi nu doar simpla posibilitate) de a răspunde unor probleme atît de importante, care depăşesc de departe sfera arhitecturii, pentru a se confrunta direct cu politicul şi cu socialul?

Căci, zău aşa, aş vrea să înţeleg care este „arhetipul românesc modern“.

Foto:  Giorgio Zucchiatti

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.