Anul teatral 2014

Publicat în Dilema Veche nr. 569 din 8-14 ianuarie 2015
Anul teatral 2014 png

Ce rămîne din sutele de spectacole produse anul trecut în România? Am întrebat patru critici de teatru: 1) Care a fost cel mai bun spectacol? 2) Care a fost cel mai prost spectacol sau cea mai mare dezamăgire Şi 3) Care e cel mai interesant fenomen pe care l-au remarcat în anul teatral 2014? 

● Cristina MODREANU 

1) Cel mai bun spectacol pe care l-am văzut în România în 2014 este

, performance de Gianina Cărbunariu, în scenografia lui Andu Dumitrescu, coregrafia lui Florin Fieroiu şi cu muzica lui Bobo Burlăcianu – o coproducţie a Teatrului Odeon şi „Hunger for Trade“, proiect finanţat de Programul cultural al Uniunii Europene. De vînzare atacă o temă relevantă pentru societatea românească a acestor ani – acapararea pămîntului agricol de către investitori străini şi sărăcirea pînă la dezintegrare a ţăranilor din România – într-un spectacol excelent jucat (de către tinerii actori Alina Berzunţeanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Gabriel Pintilei, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache) şi inspirat construit în toate compartimentele sale. Decorul lui Andu Dumitrescu produce spectatorului un disconfort necesar, potenţînd starea de alertă în care acesta trebuie să rămînă pentru a participa, în loc să asiste. Proiecţiile gîndite de acelaşi artist construiesc conecţia în plan vizual între tema profund legată de mediul rural şi „animalele urbane“ cărora le este adresat spectacolul. Ritmul şi schimbările de decor şi dinamică sînt atent orchestrate, mişcarea avînd aici un rol important. Această categorie a spectacolelor care te fac să te gîndeşti, mişcîndu-te în acelaşi timp, răscolindu-ţi conştiinţa şi menţinîndu-te ateeent la lumea din care faci parte, e prea puţin reprezentată pe scena românească, iar

te face să regreţi asta o dată în plus. 

Un alt spectacol, dintr-un cu totul alt gen, dar care m-a bucurat în 2014 a fost

– adaptare după

, de Cătălin Ştefănescu, în regia lui Alexandru Dabija, cu George Mihăiţă şi Marcel Iureş, o demonstraţie actoricească de natură să te reconecteze cu literatura autohtonă şi ethosul naţional, prin cele mai simple, directe şi eficiente mijloace teatrale. 

2) Nu am avut „mari dezamăgiri“, dar asta şi pentru că am încercat să evit spectacolele care „promiteau“ în acest sens – după destulă vreme în această meserie, le simţi de la distanţă. Recomand tuturor metoda! 

3) Cel mai interesant fenomen – pe care îl observ tot mai pregnant de la o vreme şi care mi se pare că are mari resurse de fertilitate – este pătrunderea iniţiativelor din mediul independent în teatrul instituţionalizat: o „polenizare“ cu potenţial regenerator extrem de necesară pentru sistemul teatral de stat ruginit şi aflat în mare blocaj de idei. Coproducţiile cu asociaţii independente, realizarea de evenimente în parteneriat, pe de o parte cu resurse „de la stat“ şi pe de altă parte cu idei,

, conexiuni internaţionale din zona independentă a scenei teatrale mi se par singurele soluţii viabile de relansare a teatrului românesc, aflat în stagnare de o bună bucată de vreme.  

● Cristina RUSIECKI 

Nimeni nu se mai poate lăuda azi cu o privire atotcuprinzătoare asupra fenomenului teatral. Nu tot timpul ajungem să vedem spectacolele cele mai reprezentative. De aceea selecţia mea este, inevitabil, subiectivă, bazîndu-se pe mîna de spectacole pe care am apucat să le văd dintr-o cantitate imensă de producţii, de toate calităţile, prezente mai ales în teatrul independent. Perspectiva fiecărui specialist se compune, la ora actuală, din fenomene izolate. Cu menţiunea aceasta, a arbitrarului şi a subiectivului, selectez cel mai interesant spectacol din teatrul independent pentru că acesta angrenează, fie şi numeric, mai multe forţe şi energii decît teatrul de stat. Cu toţii ştim că, de ani buni, absolvenţii de teatru îşi găsesc loc numai în teatrul independent. 

1) Aşadar, cel mai bun spectacol:

.

după Cehov, regia Carmen Lidia Vidu, un spectacol de teatru-concert, combinaţie de muzică de operă, muzică post-rock, dans contemporan, teatru, produs de Asociaţia Inspiră şi On Stage. Deontologia mă împiedică să trec în clasament

de la Teatrul ACT, dar asta nu înseamnă că nu vă invit să-l vedeţi. 

2) De abia apuc să văd o parte dintre spectacolele bune, aşa că cine mai are timp şi de cele slabe? Ajung la ele doar dacă este o premieră despre care nu am nici o informaţie. Dintre cele văzute în ultimul an, cel mai neinspirat spectacol mi s-a părut

de Ernesto Caballero, regia Mihaela Triboi şi Silvia Ciobanu. 

3) Proiectul „9G (Noua Generaţie)“, coordonator Cristiana Gavrilă, de la Teatrul Naţional Bucureşti, nu neapărat pentru valoarea spectacolelor propuse în această primă etapă, cît pentru deschiderea pe care o aduce în Teatrul Naţional, instituţie cu totul opacă în ultimele două decenii şi jumătate la orice tendinţă înnoitoare, şi

regia Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi, pentru revoluţia pe care o aduce în teatrul liric românesc, pentru modul surprinzător de a monta operă şi pentru performanţa vocală şi în acelaşi timp fizică a interpreţilor.  

● Iulia POPOVICI

1) Dintr-o mulţime de motive, unele estetice, altele „ideologice“, cred că cel mai bun spectacol al anului 2014 a fost

al Gianinei Cărbunariu, produs de Teatrul Odeon în cadrul proiectului european „Hunger for Trade“. Pe lîngă o distribuţie cu adevărat remarcabilă – şi probabil colaborările din ultima vreme ale lui Gabriel Răuţă, Alexandru Potocean şi Mihai Smarandache cu Gianina Cărbunariu le-au oferit un unghi diferit de vizibilitate –,

e genul de întreprindere spectaculară care te face să speri că teatrul nu e chiar o artă moartă, burgheză şi/sau comercială. Sînt, în plus, destul de convinsă că reticenţele, din unele cronici, la adresa producţiei au de-a face, în mare parte, tocmai cu „depolitizarea/îmburghezirea prin estetizare“ a teatrului din România:

încearcă (şi da, reuşeşte, chit că asta îi alienează pe unii spectatori de propriile aşteptări) să găsească limbajul şi forma de reprezentare scenică a unor categorii (ţăranii, angajaţii semirurali ai multinaţionalelor de gaze) şi situaţii sociale (acapararea de terenuri, explorările de gaze de şist şi protestele aferente) cu totul ignorate şi atît de actuale, încît imaginea lor publică e total blurată. Şi aş spune că aproape acelaşi lucru e valabil pentru

al lui Radu Afrim (Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, Compania „Tompa Miklós“) – celălalt „cel mai bun spectacol bis“ din 2014, atît de bun în a manipula toposuri ale reprezentării şi identităţii etnice, filtrate prin

-ul „Cîntării României“, încît unii chiar l-au luat drept… „Cîntarea României“. 

2) În starea actuală a statutului criticilor la noi, nu cred că cineva ar putea alege un

spectacol ca fiind „cel mai prost“ sau de care să se considere dezamăgit. Pur şi simplu, nu merită bătaia de cap. În plus, posibilitatea de a da peste un dezastru epic şi memorabil e strict limitată de

-ul dezvoltat de orice critic în efortul de a evita tocmai atare experienţe. Şi cum nu ne-am amăgit anul ăsta, nici nu ne-am dezamăgit… 

3) Cea mai interesantă direcţie din anul care a trecut mi s-a părut a fi cea a Unteatru – un spaţiu independent din Bucureşti (condus de un cuplu regizoral, Andreea şi Andrei Grosu), cu cîteva caracteristici atipice: (co)produce tot ceea ce prezintă şi funcţionează pe o variantă proprie de programare de repertoriu,

e un bar, nu e tentat de comercial, spaţiul mic (tavan relativ jos, pereţi de cărămidă dezgolită) forţează adoptarea unei estetici minimaliste declinate original, lucrează cu cel mai mare procent de regizoare-femei din inventarul colaborativ al tuturor teatrelor, independente sau nu. Colaborează constant cu anume actori/actriţe – ceea ce sugerează, din nou, ideea fondatoare din spatele teatrelor de repertoriu: cea de trupă. Sînt nenumărate lucruri în neregulă cu modelul românesc/est-european al teatrului de repertoriu – cum ar fi faptul că a încurajat autoritarismul regizoral şi logica „vedetei“, pînă cînd a devenit sclavul lor. Andreea şi Andrei Grosu încearcă să creeze o formulă de teatru de trupă şi repertoriu în afara sistemului public – sînt curioasă ce vor păstra şi la ce vor renunţa din modelul original. Va fi fie o mică, mică revoluţie, fie, de data asta, chiar o dezamăgire.  

● Oltiţa CÂNTEC 

1) Cel mai bun spectacol:

de Eugène Ionesco (Teatrul Nottara, Bucureşti). Deşi un

al versiunii din 2004, de la Newcastle, cu Northern Stage Ensemble, spectacolul de-acum este o reuşită, cu cîteva accente noi care vin din întîlnirea în distribuţie a actorului spaniol Francisco Alfonsin cu interpreţii din trupa teatrului de pe bulevard. Spaniolul performează auster, reţinut, contrastînd cu stilul clovnesc, extrovertit al Adei Navrot, al lui Ion Grosu şi Gabriel Răuţă. Exploatînd multiculturalitatea, Alfonsin rosteşte parte din replici în limba română, alte cîteva în engleză, altele în franceză, plus un scurt fragment din

a lui De la Barca, spus în spaniolă! În cel mai autentic stil al străinului care pică în lumea Portăresei. Ionescian sută la sută, spectacolul lui Tompa Gábor e îmbogăţit regizoral şi actoriceşte, prin adăugiri de rafinament scenic. 

2) Cel mai dezamăgitor eveniment teatral:

(Festivalul Naţional de Teatru, Teatrul Odeon, cu sprijinul Teatrului Naţional Bucureşti şi al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“). O idee bună a Festivalului Naţional de Teatru, apreciat drept cea mai selectă reuniune teatrală a meleagurilor naţionale, de a produce un spectacol în care să valorifice tinerele talente, a sfîrşit modest valoric pentru că s-a orientat către un gen fără tradiţii în România, musical-ul, şi actori insuficient pregătiţi pentru a cînta, dansa şi interpreta expresiv partituri devenite antologice în toate colţurile lumii. Devotamentul echipei din scenă, cheful de joc, energia nu au putut suplini lipsa de inspiraţie a opţiunii repertoriale; iar faptul că spectacolul se joacă rar – colaboratorii numeroşi necesitînd un buget mărişor, privează practic acest

de şansa de a mai creşte prin rulare. 

3) Cea mai interesantă tendinţă: coagularea unui segment tot mai bine profilat al independenţilor. După ce ani la rînd au găsit închise uşile

-ului autohton, actorii liber-profesionişti au înţeles că segmentul în care se pot pune în relief profesional îl constituie iniţiativele independente. Unele mai apropiate de comercial, din motive de supravieţuire financiară, altele mai dispuse la experiment şi risc, companiile independente au constituit o platformă despre care se vorbeşte şi se scrie tot mai mult. Două festivaluri naţionale, Festivalul Naţional de Teatru Independent (FNTI) şi Bucharest Fringe Festival, ajunse şi unul, şi celălalt, la a doua ediţie, au evidenţiat artişti şi producţii demne de toată lauda. Poate autorităţile vor avea urechi de auzit şi ochi de văzut!  

● Oana STOICA 

1) Anul trecut nu mi-a oferit nici o revelaţie, aşa cum se întîmplase în 2013 cu

, dar au fost cîteva spectacole bune. La Teatrul Act, Alexandru Dabija a lovit cu

– o viziune contemporană asupra romanului

de Marin Preda, rescris de Cătălin Ştefănescu sub forma unei sinteze a românităţii, cu doi actori fabuloşi, Marcel Iureş şi George Mihăiţă. La Tîrgu Mureş, Radu Afrim a creat şi el o sinteză a identităţii secuieşti, revenind la stilul

în demenţialul

A fost apoi

regia Gianina Cărbunariu, spectacolul protestelor împotriva fracturării hidraulice, pornit de la cazul Pungeşti şi aproape concomitent cu derularea evenimentelor. În acest an s-a conturat destul de bine o direcţie în teatrul educaţional cu

(ambele în regia lui Radu Apostol) şi

(regia Bobi Pricop), toate pe textele Mihaelei Michailov. 

2) Festivalul Naţional de Teatru a fost dezamăgitor. În ciuda faptului că are un nou selecţioner (dar cu experienţă în funcţie), FNT s-a dovedit tot fără direcţie, o manifestare exclusiv expozitivă, care mizează pe muzeificarea teatrului şi confirmă certitudinile. Din păcate, această situaţie se încadrează în starea de confuzie a breslei, vizibilă şi în cazul premiilor UNITER, al căror juriu de nominalizări este incert (propunerea unui juriu format din membrii AICT, pe lîngă degringoladă, va produce şi un derizoriu al jurizării întrucît se ridică importante probleme de etică). UNITER-ul pare surd la multiplele semnale care vin din partea criticilor prin care se cere o dezbatere privind aceste evenimente. 

3) Este îmbucurătoare apariţia unor formule festivaliere (finanţatorii, inclusiv statul, preferă festivalurile în detrimentul altor tipuri de proiecte, dar asta este o lungă discuţie) noi şi vii, care coagulează concepte contemporane în directă legătură cu realitatea, investigînd societatea şi oferind perspective îndrăzneţe asupra performativităţii. Deloc întîmplător, în spatele unor astfel de manifestări se află critici. Mă refer la Stagiunea de teatru politic – Teatrul Istoriilor Recente şi Platforma de teatru educaţional (Mihaela Michailov), Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti (Cristina Modreanu), Romanian Dance Showcase 2014 de la CNDB (Iulia Popovici) şi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tînăr din Iaşi (Oltiţa Cântec), ultimele două organizate de instituţii de stat. Mi se pare de bun augur că lucrurile încep să se mişte în afara tiparelor – care fac din festivaluri nişte vitrine stridente şi haotice – şi consider aceste evenimente o formă de critică la adresa anchilozei oficiale, inclusiv a FNT.  

anchetă realizată de Matei MARTIN 

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: