Anul teatral 2012

Publicat în Dilema Veche nr. 467 din 24-30 ianuarie 2013
Anul teatral 2012 jpeg

Continuăm seria de retrospective ale anului cultural. Trei critici de teatru răspund la trei întrebări despre anul teatral 2012. 1) Cel mai bun/interesant/provocator spectacol vizionat. 2) Anul „Caragiale“ (Cum s-a văzut din sală). 3) Chestii nemaipomenite (bune sau rele) din festivaluri, evenimente etc.

Miruna RUNCAN

1. Nu cred într-o ordine ierarhică: producţiile sînt foarte diferite şi ca stil, şi ca intenţie programatică. În prima jumătate de an, spectacolele care mi-au produs cele mai mari bucurii au fost Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, în regia lui Bobi Pricop – da, ştiu, o producţie UNATC din 2011 – preluată în mod fericit de Teatrul ACT, pe care am văzut-o abia în mai. M-a bucurat enorm că a primit o căruţă de premii, inclusiv unele oferite de critici străini invitaţi în festivaluri – poate, zic şi eu ca şi alţi colegi comentatori, asta va aprinde, în sfîrşit, un beculeţ-semnal, undeva. M-a încîntat Carmina Burana a lui Gigi Căciuleanu de la Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş, o feerie şi pe scenă, şi în sală: erau zeci pe părinţi cu copii de toate vîrstele şi zeci de adolescenţi veniţi de capul lor, într-un extaz empatic care mi-a revelat brusc faptul că toate jelaniile noastre cu privire la analfabetismul şi apatia culturală a tinerilor ar putea fi şterse dintr-o mişcare, doar să vrem. La fel, m-a impresionat CUPLUtoniu – Furiile & Marele război de Neil LaBute, în regia lui Radu-Alexandru Nica, la Teatrul German de Stat din Timişoara, inteligent, captivant, cu actorie excelentă. M-am îndrăgostit, apoi, de două realizări foarte diferite între ele, dar aparţinînd direcţiei (în ascensiune şi fortifiere) teatrului documentar: Sub Pămînt. Valea Jiului după 1989, proiect coordonat de Mihaela Michailov şi David Schwartz, în care poveştile de viaţă-personaj se combină într-o arhitectură minimalistă, incitantă, creînd un soi de dialog cognitiv-simpatetic al actorului cu sala şi cu fiecare spectator în parte. Şi Tigrul Sibian, al echipei coordonate de Gianina Cărbunariu, un spectacol bijuterie de fantezie, muzicalitate, umor amestecat cu tragism, satiră contrapunctată de lirism conţinut.

2. Cît despre „Anul Caragiale“, ştiu că s-a montat mult şi divers, dar am văzut puţin şi irelevant, din păcate. Am văzut CFR al lui Dabija de la Odeon, mi s-a părut un spectacol zgomotos, confuz şi mai degrabă inutil. Citesc însă peste tot cronici elogioase la Două loturi, am văzut fragmente la televizor şi pe Youtube, pare foarte interesant. N-am văzut D’ale noastre a lui Gigi Căciuleanu, promit s-o fac. În schimb, am văzut O noapte furtunoasă în regia lui Mircea Cornişteanu de la Craiova, corect, spumos, bine jucat, fără mari surprize. La fel, Năpasta de la Ploieşti, regizată de Cristi Juncu. Sînt foarte curioasă cum arată montarea lui Afrim.

3. Lucruri nemaipomenite? Nu prea. Temps d’Images de la Cluj a fost anul ăsta parcă mai grozav ca niciodată, dar sper că e un lucru normal. Cel mult, aş zice că am văzut, în pofida precauţiei mele metodice, unul sau două spectacole „de maeştri“ – îngrozitor de rele, ţipătoare, de neprivit; în care mi-era milă de actori, dar despre care mai toate cronicile erau elogioase. Dar ce-i nemaipomenit aici?

Iulia POPOVICI

1. Critică-criticăreală, cine-a fost cel mai frumos din ţară?... Sînt prin definiţie împotriva ierarhizărilor teatrale şi în nici un caz n-aş putea alege un singur spectacol – e ca şi cum m-aş juca de-a Alegerea Sofiei. Şi nici n-am văzut tot, nefiind eu o fană a ideii că particip la o competiţie de cine vede mai mult teatru şi înfige mai multe steguleţe pe harta României spectaculare. O să dau totuşi cîteva exemple, din zona provocărilor. Călătoriile lui Gulliver, spectacolul lui Silviu Purcărete de la Sibiu (extrem de personal, desfăşurarea de forţe a unei stări de malaise societal foarte actuale), pe de o parte, şi Tigrul Sibian (un spectacol despre România de vitrină şi obsesiile noastre cu „imaginea europeană“) al Gianinei Cărbunariu. Ţinuturile joase, dramatizarea lui Nicky Wolcz după Herta Müller de la Teatrul German din Timişoara şi Sub Pămînt, docu-spectacolul lui David Schwartz şi Mihaela Michailov despre Valea Jiului.

2. Din „Anul Caragiale“ îmi lipsesc piese din puzzle. Ceea ce mi se pare însă evident e un fel de abuz festivist. Caragiale e un autor de repertoriu, în sistemul teatrului românesc, el ar trebui să existe în mod constant în program (bietul de el, nici n-a scris multe piese). „Anul Caragiale“ ar fi trebuit, cred eu, nu să-l monteze (pe toate drumurile), ci să-l recontextualizeze, să-l reviziteze critic – ceea ce, exceptîndu-l pe Alexandru Dabija (şi Radu Afrim, evident), regizorii români nu se înghesuie să facă. „Anul Caragiale“ riscă să-l facă pe sărbătorit de-a dreptul plicticos, iar suprapunerea peste anul electoral a îngroşat tuşele de ghioc politic pe care multă lume le consideră un must. Dacă n-ar fi Dabija, aproape că m-aş lăsa o vreme de văzut Caragiale.

3. Îmi asum riscul (sau avantajul) de a fi predictibilă – da, am de comentat asupra Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care bîjbîie în continuare în căutarea unei identităţi. Ar naşte mult mai puţine frustrări şi ar înceta să întreţină clivajele deja existente în teatrul românesc – mai ales cele dintre independenţi şi teatrul de stat – dacă şi-ar asuma propriul caracter subiectiv. Ideea selecţionerului unic nu e un dat imuabil. E o opţiune, printre altele. Iar FNT e doar cel mai mare festival din România (nici programul general, nici lista de invitaţi străini nu-l indică drept avînd mize de showcase), făcut cu exact atîta subiectivitate ca oricare altul. Deci, ce-a fost nemaipomenit în festivalurile româneşti din 2012? Nu spectacole invitate, ci expresia „spectacole mititele“ ca definiţie pentru teatrul independent…

Oana STOICA

1. Teatrul „oficial“ vieţuieşte într-o zonă de siguranţă estetică şi tematică şi are grijă să nu depăşească aşteptările. Excepţia a venit la finalul anului, cînd Radu Afrim a dat de pămînt cu toate prejudecăţile despre Năpasta lui Caragiale şi a livrat TNB-ului un spectacol postmodern ca viziune şi estetică, bine articulat şi argumentat, care oscilează între precizia nemţească şi emoţia balcanică. O altfel de provocare vine din zona independentă unde se dezvoltă sănătos un teatru de atitudine: Gianina Cărbunariu, David Schwartz, Mihaela Michailov, Csaba Szekely. Şi enumerarea nu se opreşte aici.

2. În „Anul Caragiale“, teatrele au considerat că este o datorie să monteze textele lui Nenea Iancu. Şi exact asta au făcut: datoria. Spectacolele s-au limitat la formula comic-tradiţionalistă a lui Sică Alexandrescu, reuşită sau nu, dar nesurprinzătoare. S-a asigurat astfel punerea în sertar a lui Caragiale pentru ceva vreme de-acum încolo. Au fost şi excepţii. Alexandru Dabija a surprins prin mai multe spectacole, începînd cu Noaptea furtunoasă de la Iaşi (un atentat la pudoare), Scrisoarea pierdută de la Teatrul de Comedie (o lume „turmentată“ datorită / din cauza ciupercilor halucinogene din sediul electoral – sic!), CFR – Cometa, copilul şi căţelul de la Odeon (în care plimbă cinic cadavrul lui Caragiale prin scenă) pînă la reuşita deplină din Două loturi la TNB, varianta noir (în care demonstrează că sîntem xenofobi). O surpriză plăcută a fost modul în care TNB a gestionat „Anul Caragiale“: patru producţii regizate de artişti din zone estetice diferite, deja amintitul Dabija cu Două loturi, Gigi Căciuleanu cu D’ale noastre (o lume comic-melancolică de Miţe şi Mitici), Silviu Purcărete cu un masterclass cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc în Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi Radu Afrim cu hit-ul anului, Năpasta (varianta urbană).

3. Cele mai provocatoare spectacole din festivaluri au venit din Belgia, Casa cerbilor, Needcompany (FITS) şi booty Looting, Ultima Vez (explore Dance Festival), edificii dramatice complexe care se construiesc din text, mişcare, muzică, pentru a se deconstrui apoi ca într-un joc de domino. Spectacole importante pentru scena europeană, ele solicită spectatorul pe mai multe paliere (atenţie, bagaj cultural, afect), îl scot din starea vegetativă cu care e obişnuit (chiar dacă nu sînt interactive). Publicul din Sibiu şi Bucureşti a reacţionat foarte bine, semn că aşteaptă ca teatrul românesc să crească.

a consemnat Matei MARTIN

Foro: M. Marin

Poster orizontal 14 12 2023 Craciun jpg
4 CONCERTE SPECIALE DE CRĂCIUN, LA SALA RADIO
„Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, în aranjamentul inedit în ritmuri de jazz conceput de Dave Wolpe.
1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.