Anul grevelor

Cred că nu greşesc dacă spun că 2014 a fost anul grevelor, al protestelor, al mişcărilor sociale, al răzmeriţelor antisistem, mai mici sau mai mari. Am văzut de toate: festivaluri în pericol de a nu mai începe, ca urmare a protestelor artiştilor, trenuri oprite în gări şi avioane oprite la sol din cauza conflictelor de muncă, proteste masive împotriva unor legi absurde. Şi, în general, participare şi rezistenţă civică administrate (uneori eficient) împotriva guvernelor. Iată un rezumat al unor situaţiuni pe care le-am descris la această rubrică, pe parcursul anului.

● Mai multe festivaluri din Franţa au fost parazitate de proteste ale artiştilor. Artiştii şi tehnicienii au intrat în conflict cu guvernul şi ameninţă cu greva. La Aix-en-Provence, Festivalul de Operă şi Muzică Clasică a debutat fără probleme, după ce artiştii şi tehnicienii au votat, cu o largă majoritate, împotriva iniţierii unei greve. Dar Printemps des Comédiens de la Montpellier n-a mai avut loc, şi multe alte festivaluri s-au desfăşurat cu dificultate: spectacole anulate, personal tehnic restrîns, artişti în grevă japoneză etc. Festivalul de la Avignon, cel mai mare dintre cele menţionate şi unul dintre cele mai importante din Europa, a debutat după îndelungi negocieri şi consfătuiri ale greviştilor, dar nu s-au ţinut toate spectacolele din program. În discuţie a fost o modificare a condiţiilor în care se acordă indemnizaţia de şomaj şi valoarea acesteia. Sindicatele solicitaseră guvernului revizuirea convenţiei de asigurări. Legea în cauză nu făcea parte din pachetul de măsuri pentru sprijinirea creaţiei şi avea o aplicabilitate generală. Or, artiştii şi tehnicienii din domeniul spectacolului au vrut reglementări speciale pentru condiţiile speciale în care îşi desfăşoară activitatea. Nu e prima dată cînd au ameninţat cu greva pentru a reglementa raporturile de muncă. Şi în 1992, apoi în 2003, la Festivalul de la Avignon s-au anulat spectacole din cauza grevelor. Paradoxul acestor proteste e că nicăieri în lume, artiştii – angajaţi sau „intermitenţi“ – nu au mai multe avantaje sociale ca în Franţa. Şi, din cîte se pare, nicăieri nu se mai folosesc atît de des şi atît de apăsat cuvinte ca „pauperizare“ sau „precaritate“. În 2014 s-a vorbit doar despre frămîntări sociale, indemnizaţii, statut şi greve. Domeniul cultural a fost cîmp de luptă. Actorii s-au transformat în „sindicalişti“ sau „parteneri de dialog ai guvernului“. Singurul om raţional pare să fi fost directorul artistic Olivier Py, care a afirmat că susţine revendicările, dar că pentru nimic în lume n-ar anula sau întrerupe vreun spectacol. Cum ar veni – the show must go on... Raţiunea a învins la Avignon, dar şi la Paris, căci guvernul a anunţat că revizuieşte legislaţia.  

● Zeci de mii de oameni au protestat la sfîrşitul anului la Budapesta, împotriva unei iniţiative a guvernului, considerată nedreaptă şi aberantă, de a impune o taxă nouă. O taxă pe Internet. Ungaria e prima ţară din lume care a conceput o asemenea lege. Legea a rămas în faza de proiect. Pînă la urmă, guvernul a abandonat-o, în urma protestelor masive. Să ne înţelegem, accesul la Internet nu poate fi considerat un drept natural sau inalienabil, oricît de mult s-ar insista pe ideea de libertate de circulaţie a informaţiei; iar o taxă pe Internet nu poate fi considerată o îngrădire a accesului la informaţie, mai ales dacă, de pildă, ar exista şi înlesniri ori scutiri pentru categorii defavorizate. Este dreptul legitim al oricărui guvern să taxeze şi să suprataxeze. Doar că guvernul de la Budapesta a greşit. Pentru că legea în sine era discutabilă. Proiectul legislativ a fost contestat încă dinainte să ajungă în parlament şi a fost „ajustat“ pe parcurs, pentru a calma spiritele. 50 de cenţi pentru fiecare gigabyte transferat pe lună, pentru fiecare cont, nu e o sumă uriaşă nici măcar pentru Ungaria, o ţară cu o economie sub media europeană. Dar împovărează, cu siguranţă, bugetele familiilor mai sărace. Să nu uităm că, în Ungaria, mulţi trăiesc cu venituri lunare între 200 şi 400 de euro. Pentru consumatorii „mari“ de Internet, un gigabyte de trafic înseamnă puţin, e o limită uşor de depăşit – deci vor plăti mai mult. În urma criticilor, s-a introdus un nou paragraf, care limitează taxarea la cel mult 2,30 euro. De ce s-a introdus acest paragraf suplimentar, în locul unui impozit pauşal de 2,30 euro? Pentru că un paragraf ar fi uşor de eliminat, pe şest, printr-o iniţiativă a guvernului, atunci cînd oamenii vor fi uitat tot scandalul legat de taxă – susţin cei care se opun legii. Alţii spun că taxa e pedeapsa pe care Orbán vrea să le-o aplice oponenţilor săi – în general, oameni foarte activi, destupaţi şi... conectaţi. Taxa e abuzivă, pentru că n-are nici o justificare şi pentru că nu e deloc clar ce urmăreşte.  

● Luni în şir, Germania a fost paralizată de grevele succesive ale mecanicilor de locomotivă şi ale însoţitorilor de tren. Cînd nu făceau grevă unii, încetau ceilalţi lucrul. Parcă s-au înţeles: „Să facem totul ca să blocăm circulaţia.“ Grevele feroviarilor au apărut la scurt timp după o serie de proteste fără precedent ale piloţilor de la Lufthansa. Se spunea, odată, că în Germania transporturile merg ca ceasul. Uite că au stat. S-a constatat, în cele din urmă, că revendicările salariale erau, de fapt, ultima problemă. Că, de fapt, două sindicate îşi disputau supremaţia instrumentalizînd, în negocierile cu guvernul, furia şi frustrarea călătorilor plătitori de bilete şi de taxe. Şi că drepturile sociale s-ar fi putut rezolva din vreme şi fără greve, dacă şi sindicatele, şi guvernul ar fi arătat mai multă disponibilitate pentru dialog.