Andrei ŞERBAN: "Nu trebuie să înţelegi nimic, dar trebuie să simţi totul" - interviu

Publicat în Dilema Veche nr. 465 din 10-16 ianuarie 2013
Andrei ŞERBAN: "Nu trebuie să înţelegi nimic, dar trebuie să simţi totul"   interviu jpeg

Premieră la Opera Română din Iaşi: Andrei Şerban a montat Troienele. Un spectacol fabulos pe muzică de Liz Swados, în coordonarea muzicală a lui Lucian Maxim. Este a treia montare a regizorului după aceeaşi piesă de Euripide. Experienţa este unică atît pentru cei care au fost la Trilogia antică în 1990, cît şi pentru cei care vin prima dată să vadă cum convinge cu un spectacol în greaca veche cîntăreţii Operei din Iaşi.

Vorbeaţi la repetiţie despre un spectacol care trebuie simţit, şi nu gîndit. Cum receptează publicul din zilele noastre un astfel de spectacol, în comparaţie cu ce s-a întîmplat acum douăzeci şi doi de ani, cînd a avut loc premiera cu Trilogia antică la Teatrul Naţional din Bucureşti? Poate nu este cazul să ne întoarcem în timp, pînă în 1974, cînd a avut loc prima reprezentaţie cu Troienele la Teatrul La MaMa din New York...

Diferenţa e în sunet, deoarece pentru prima oară avem pe scenă cîntăreţi profesionişti. Pînă acum erau actori – unii cîntau bine, alţii cîntau mai puţin bine, unii mai prindeau notele, alţii mai puţin – şi atunci ceea ce se transmitea era mai mult o energie a actorului care interpretează un cîntec; dar cîntecul în sine, adică melodia, nu se transmitea. Acum, la Opera din Iaşi, lucrurile stau altfel. În ceea ce priveşte muzica, sînt foarte multe influenţe dinspre Grecia veche, note ale muzicii din Balcani (dar pînă la urmă toate astea vin tot de la grecii vechi). Rădăcina aceasta grecească vine exact ca o coloană dorică, foarte clar transmisă prin ce a făcut compozitoarea Liz Swados. Datorită faptului că aici, la Iaşi, lucrăm cu cîntăreţi profesionişti de operă, spectatorii primesc vibraţia muzicii direct în… sentiment, ceea ce este foarte, foarte important.

Troienele este un spectacol care practic tot evoluează din 1974 pînă în prezent...

Da, aproape la fiecare douăzeci de ani l-am refăcut în altă parte. Mai întîi a fost trupa americană, am mers peste tot în lume, la foarte multe festivaluri internaţionale prin Europa, Asia… După aceea, după Revoluţie, l-am făcut la Bucureşti, şi a avut un impact esenţial asupra teatrului românesc, a schimbat starea teatrului românesc. Şi nu o spun eu, o spun cărţile de istoria teatrului: este spectacolul care a simbolizat un nou început al teatrului de aci după comunism. Faptul că afară, în Piaţa Universităţii, erau minerii, în timp ce grecii asediau spectatorii şi femeile troiene înăuntru, în teatru, pe scenă, era un fel de oglindă a vieţii care imită arta. Iar douăzeci de ani mai tîrziu, ne aflăm la Iaşi, ne aflăm la Operă, într-o cu totul altă situaţie, în această clădire extraordinar de frumos renovată a Teatrului Naţional din Iaşi, care este un simbol al artei şi unde încercăm să adaptăm spaţial şi vizual şi auditiv Troienele, pentru acest moment al anului 2012.

V-aţi dori ca acest moment al premierei cu Troienele, asociat cu Indiile galante, producţia care a avut premiera în urmă cu o lună, să marcheze o piatră de hotar, şi în istoria operei din România, aşa cum s-a întîmplat cu teatrul în urmă cu 20 de ani?

N-am avut această intenţie, dar mi s-a spus de multă lume că aceste spectacole reprezintă într-adevăr un nou început. Vreau să spun, fără ocoliş, că nu aş dori să fiu în pielea celui care va fi directorul Operei Române din Bucureşti, al noului director care va avea o competiţie enormă pentru a ajunge la nivelul pe care l-a atins Opera din Iaşi cu aceste două spectacole. Pentru că sînt spectacole la un nivel internaţional foarte înalt, aşa cum nici un alt spectacol de operă din România nu atinge la ora actuală. Sînt ani lumină între orice altă montare de operă din România şi aceste două spectacole, trebuie să o spun, fără falsă modestie….

Din punctul de vedere al teatralităţii?

Nu, nu, ci al calităţii. Situaţia în România din acest punct de vedere, al montărilor, dar şi al întreţinerii spectacolelor, este dezastruoasă, şi nu-i va fi uşor noului manager de la Bucureşti, aşa că îi doresc succes. Dar va avea o competiţie uriaşă.

Revenind la Indiile galante, care continuă să se joace în paralel cu Troienele pe această scenă, acolo este o cu totul şi cu totul altă stare de spirit. Se joacă uneori una după cealaltă, unde vă simţiţi mai acasă, cum faceţi translaţia dintre una şi cealaltă?

Mă simt acasă în amîndouă, pentru că nimic nu poate fi mai opus decît tragedia Troienelor, despre o civilizaţie care se năruie, despre o cultură care se distruge, un fel de apocalipsă prezentată de Euripide în piesa lui şi preluată de noi în adaptarea noastră operatică şi graţia, frumuseţea, bucuria, armonia Indiilor galante, care într-un fel te purifică de tot ceea ce este urît, rău şi negativ pe lume şi îţi reamintesc că sîntem aici ca să ne bucurăm de viaţă şi să o apreciem, prin muzica lui Rameau, evident.

E mai greu pentru publicul ieşean să înţeleagă Troienele?

Acest spectacol nu a fost conceput deloc ca o experienţă intelectuală, este chiar o experienţă anti-intelectuală, pentru că oricine vede acest spectacol nu poate să înţeleagă mare lucru. Pot să vă spun o anecdotă, o întîmplare adevărată, petrecută la sfîrşitul spectacolului, într-una din serile de repetiţii generale, după ce publicul a ovaţionat în picioare aproape zece minute şi se simţea o atitudine extraordinară a spectatorilor. La ieşirea din sală, o doamnă spune: „Dacă cineva o înţeles ceva, să-mi spună şi mie“. Aşadar, după ce ea a aplaudat în picioare, îi întreba pe cei cu care era dacă ei au înţeles ceva. Este extraordinar, e perfect. Într-adevăr, nu trebuie să înţelegi nimic, dar trebuie să simţi tot. Totul se petrece în limbajul Greciei vechi pe care nici un grec contemporan nu-l înţelege. Cînd am jucat în Grecia, nici un grec nu înţelegea nimic. Nu mai înţelege nimeni acest limbaj care nu aparţine nimănui şi aparţine tuturor, aparţine unui timp imemorial care, odată, a însemnat ceva. Pînă la urmă, dacă odată a însemnat ceva, ar trebui să însemne şi azi. Dar devine un limbaj absolut al emoţiei. Atenţia este îndreptată înspre trup – pentru că de unde iese emoţia, dacă nu din trup. În special pentru un cîntăreţ de operă; după cum aţi văzut foarte bine din experienţa pe care am avut-o cu Indiile galante, trupul e foarte important. Vocea nu iese din nimic, ci iese din ceva care este casa vocii. Trupul trebuie să fie activ, să exprime, fiecare gest trebuie să însemne ceva; trupul împreună cu sunetul construiesc o expresie totală a fiinţei umane. Ideea că la operă vocea este ruptă de trup şi noi doar auzim nişte voci de aur superbe, care nu au trup, este o inepţie. Zeci de ani opera a fost despre asta. Mergem acolo, stăm nemişcaţi, avem costume ca într-o piesă adevărată de teatru, dar de fapt doar cîntăm. Aşadar, trupul există, dar e mort, complet mort. Asta se vede, operă după operă, în special în România – pentru că în lume nu se mai fac spectacole în felul acesta. Cred că este una din ultimele ţări din lume în care se mai cîntă la operă cum se cînta acum o sută de ani. Am văzut spectatori care au venit la Indiile galante şi spuneau: „Nu am mai fost de cînd aveam şapte ani la operă. Ceea ce am văzut acum a făcut să uit că sînt în sală, absolut fiecare secundă să mă ţină prins“. Asta s-a întîmplat pentru că trupul şi cu vocea exprimă aici ceva împreună. Totul este fragil, de o fragilitate maximă în acest spectacol. Dacă cei care fac aceste momente nu sînt absolut prezenţi înăuntru, nu iese ce trebuie.

a consemnat Oltea ŞERBAN-PÂRÂU

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic