„Am simţit nevoia foarte acută să nu-mi mai pun limite“ – interviu cu Aurora KIRALY

Publicat în Dilema Veche nr. 697 din 29 iunie – 5 iulie 2017
„Am simţit nevoia foarte acută să nu mi mai pun limite“ – interviu cu Aurora KIRALY jpeg

„Geometrii construite. Spațiu / Timp / Memorie“, la Galeria „Anca Poteraşu“ din Bucureşti, a fost cea mai recentă expoziţie personală a artistei Aurora Király. O expoziţie de fotografie şi despre mediul fotografic, cu mai multe serii de lucrări, acoperind o perioadă de timp cuprinsă între 1998 şi 2017. Alături de acestea, un proiect de colaje foarte provocator, despre presă şi modul în care ea se insinuează în minţile noastre. Aurora Király este deopotrivă artistă, curator şi manager cultural. Am discutat despre munca sa artistică, dar şi despre cea de profesoară în cadrul Departamentului Fotografie și Imagine Dinamică al Universității Naționale de Artă din București.

 

E o expoziţie care are aerul unei retrospective. Mai bine spus, e vorba despre revizitarea unor lucrări ale dvs. mai vechi. E important accentul pus pe intimitate şi pe jurnal vizual. Cum v-aţi simţit săpînd prin toată această memorie personală?

Fotografiile din expoziţie încep în 1998, dar eu am lucrat în acest mediu şi în timpul facultăţii, şi după. Deşi am terminat pictură monumentală, după absolvire m-am apropiat mult de mediul fotografic. Mă caracterizează acest proces de întoarcere la proiecte mai vechi, de reanalizare a lor. Propriu-zis, seria Melancholia e o resursă în expoziţie. E jurnal vizual, punctează modul cum mă vedeam eu în anii aceia, cum mă descopeream şi încercam să-mi dau seama de locul meu în lume. Un jurnal care lua fie forma unor autoportrete, fie pe aceea a unor situaţii pe care le întîlneam în spaţiul atelierului ori acasă, dar şi în călătorii, rezidenţe. E un fel de arhivă pe care o pot prezenta sub diferite forme, de exemplu foto-instalaţii.

Îmi amintesc că am văzut la MNAC, în expoziţia „Good Girls“ (2013; curator: Bojana Pejic), o instalaţie a dvs. cu fotografii, dar şi cu fragmente de jurnal alături.

Cînd mi-am reluat activitatea artistică în 2012, m-am întors la sursa asta şi am privit-o cu alţi ochi, am pus-o în noi contexte, i-am creat un traseu: cum mă raportez faţă de o creaţie de tinereţe şi cum o văd acum? Pe atunci nu aveam aşa de multe inhibiţii, lucram lejer, aveam o prospeţime a privirii. Astăzi cîntăresc mult mai mult ce fotografiez. O observaţie interesantă pe care am făcut-o e să realizez că traseul meu a fost într-un fel de cerc. Acum revin la teme abordate în urmă cu douăzeci de ani, cu o privire în profunzime.

Acest jurnal vizual continuă?

Da, sînt notaţii vizuale pe care încă le fac. Cum spuneam, e o arhivă care ia diferite forme, de exemplu seria Reconnections: la doi-trei ani după realizarea fotografiilor am completat-o cu asocieri de cuvinte care funcţionau bine cu acele imagini, texte pe care le-am gravat apoi pe nişte geamuri. Astfel, au devenit obiecte. Lucrez în straturi, cu noi niveluri de înțelegere. Multă vreme am respins mediile tradiţionale, după facultate nu am mai vrut să pictez sau să desenez, eram fascinată doar de fotografie şi de mediul digital. Dar cînd am revenit, în 2012, am simţit nevoia foarte acută să nu îmi mai pun limite, să renunț la clişee şi la false graniţe. Am început să desenez cu cărbune, creioane colorate, să lipesc, să mă interesez de zona tactilă.

E evidentă această „explorare a unei realităţi tactile“, aşa cum o definea şi curatoarea expoziţiei, Cristina Stoenescu. În interiorul fotografiei – urmele pe care le lasă timpul în spaţiu, cutele –, dar şi la nivelul mediului fotografiei. În noile serii, Viewfinder (2014-2016) și Viewfinder mock-ups (2016-2017), ieşiţi din fotografie şi mergeţi înspre analizarea mediului, exploraţi această manualitate care te poate apropia de începuturile fotografiei. Cum aţi defini aceste prezenţe fizice în afara fotografiei?

Eu le simt ca pe nişte construcţii care sînt şi abstracte, conceptuale, dar sînt şi legate prin imaginea care apare în miezul lor de un spaţiu personal, afectiv. Pe de altă parte, le simt ca pe nişte pliuri ale memoriei. De fiecare dată cînd te întorci la o amintire o îmbogăţeşti. Acest fapt se regăseşte în îndoiturile pe care le fac din carton, un material fragil, supus deteriorării, exact ca amintirea şi ca modul în care ea funcţionează. Sînt asamblaje ori desene – sînt flexibilă în încadrarea lor. Pentru mine sînt importante desprinderea de bidimensional și posibilitatea modificării din timp în timp a configurațiilor acestor lucrări.

O altă serie pe care eu am văzut-o pentru prima oară în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor e News Convertor. Apoi, în galerie, e alt segment al ei, News Remix. O serie de colaje-tăieturi din presa naţională şi internaţională contemporană. Cum au apărut acestea şi cum continuă?

Cum procesăm ce se întîmplă în media? Circulăm prin diferite spaţii fizice, din care ne rămîn crîmpeie de informaţii – de la radio, de pe tejgheaua cu ziare, de la televizor ori vorbind cu lumea. De la aceste frînturi am pornit o cercetare şi am ieşit la vînătoare de materiale din presă, am încercat să îmi fixez nişte teme care apar foarte frecvent în lumea de astăzi şi sînt controversate. E vorba doar de reviste actuale. E un joc, un procedeu Dada, conexiuni lăsate puţin în voia întîmplării, dar în mare parte totul e dirijat. Aşa cum media ne manipulează pe noi, eu fac o anumită selecţie din acest tot. Dar fiecare vizitator nu face aceeaşi înlănţuire ca mine, face propriile sale conexiuni. Mi-a plăcut partea aceasta de stratificare a informaţiei, care e în cantităţi enorme. Deasupra fiecărui colaj am aşezat un plexiglas care are cinci corpuri geometrice. Ele funcţionează şi ca nişte lupe şi coagulează aceste discuţii împrăştiate.

Aţi amintit dadaismul. Dada-ul francez celebrează tocmai puterea hazardului, în timp ce dadaismul berlinez e foarte politic, controlat în fotomontajele şi colajele sale. Cum aţi defini selecţia pe care o operaţi atunci cînd vă aflaţi în faţa ziarelor?

E o selecţie organică. Nu vreau să dau un anumit mesaj, să falsific, ci selectez materialele care au o relevanţă anume. În presă poţi găsi lucruri nebănuite şi uimitoare! Din sănătate, politic, social, educaţie, familie. Mi-a rămas în minte un caz de-a dreptul suprarealist din Anglia, despre o adolescentă bolnavă de cancer, a cărei dorinţă a fost să fie criogenată. Bunicii au sponsorizat-o. Era o scrisoare foarte emoţionantă în care ea vorbea despre posibila ei şansă cîndva: dacă în viitor se va inventa un remediu, ea va putea beneficia de el. Bineînţeles că am selectat imediat nişte părţi din acest mesaj. Uneori ţi se oferă un material atît de bogat şi divers încît nu ştii cum să-l abordezi.

Vorbeaţi despre chioşcul de ziare, iar eu mă gîndesc acum că, dacă în Marea Britanie, de exemplu, există încă această tradiţie a lecturii ziarului pe hîrtie, în România tot mai multă presă apare doar în regim online, or, dvs. propuneţi tocmai întoarcerea la concret, la manualitate. Referitor la sursele de informare pe care le folosim, cum vă împăcaţi cu reţelele sociale? Studii recente vorbeau despre cum aparent sîntem mai toleranţi şi mai deschişi într-un spaţiu precum Facebook, dar de fapt acest mediu ne închide tot mai mult, în comunităţi tot mai mici, care restrîng posibilităţile noastre de reflecţie. Ajungem să respingem acele lucruri în care nu credem şi ne situăm astfel într-o bulă tot mai mică şi devenim tot mai intoleranţi şi supuși stereotipurilor.

E un mediu necesar şi provocator. Singur, dacă navighezi pe Internet, nu găseşti toate acele lucruri care sînt acolo. Pe de altă parte, e şi o iluzie a unei grupări. La alegeri îţi dai seama ce minoritate sîntem. Cînd crezi că atîta lume gîndește ca tine, te loveşti de statistici, realizezi că trăiești într-un cerc foarte mic. La fel e şi cu arta contemporană, e o scenă foarte mică şi e la fel şi la nivel internaţional, dacă te raportezi la restul societății. Mă fascinează şi modul în care ne raportăm la materialele lacrimogene online, toţi cădem în capcana lor, am şi un proiect care porneşte de aici. Iar faptul că tu eşti prieten pe Facebook cu cineva se menţine la nivel virtual.

Eşti martorul neimplicat al vieţilor celorlalţi.

E un show off. Ce hotărîm noi că ar fi interesant de văzut de către ceilalţi e o mască mai puternică decît aceea cu care sîntem obişnuiţi cînd ne vedem faţă în faţă (şi care are o doză de normalitate). Mi s-a întîmplat şi în cazul unor studenţi care păreau atît de veseli pe aceste reţele şi, de fapt, cînd te întîlneai cu ei pe stradă îi descopereai foarte deprimaţi. Iar online totul părea în regulă! E o ruptură foarte mare între acea imagine şi realitate.

I-aţi amintit pe studenţi, din 2007 sînteţi profesoară. Cum s-a schimbat experienţa dvs. cu studenţii în timp? Ce fel de schimb a avut loc între ei şi dvs.?

La facultate predau artele vizuale în context mediatic şi e o punere în context a artei contemporane româneşti, cu un accent pe noile media, în context internaţional. Încerc mult să discut cu ei despre practici artistice, să le dau exemple, să vedem împreună cum lucrează alţi artişti. Cînd eşti student, există un enorm blocaj şi o mare reţinere. Trei ani pentru licenţă e mult prea puţin. Încerc să le explic că modul în care cercetează un subiect, straturile pe care le adună pînă definitivează un proiect sînt lucruri esenţiale. După facultate apare ruptura: ei se angajează şi se izbesc de lumea reală şi văd că nu mai au timp. Atunci apare panica. Cred că, de fapt, trebuie să adaptezi ce faci la contextul în care trăieşti o bucată de timp. Adică să faci lucruri pe format mai mic, să faci schiţe, să îţi aduni materiale, ca o furnică, lucruri pe care să le strîngi şi, la un moment dat, cînd te poţi dedica, să produci proiectul propriu zis. Eu sînt un exemplu bun şi le spun şi lor. Cînd am lucrat între 2001 şi 2008 cu Galeria Nouă, treptat am început să lucrez din ce în ce mai puţin ca artist, mă ocupam în schimb de alţi artişti, mă fascina ce vedeam la ei, discutam cu ei şi mi s-a părut mai puţin important să lucrez atunci. De cînd am început să predau, faptul că pregăteam cursurile pentru studenţi m-a ajutat să îmi clarific multe lucruri. La ei există acest miraj al numelor mari, numele din ziare, care vînd cu zeci de mii de euro, şi asta îi demobilizează. De fapt, sînt foarte multe paliere. Pe acelaşi nivel de calitate, poţi întîlni artişti care nu sînt cunoscuţi foarte bine şi alţii care sînt pe primele pagini. Dar asta depinde mult de galerii, de promovare, de factorii de putere care îi pun pe unii sub reflectoare şi pe alţii nu. Încerc să îi învăţ tenacitatea, seriozitatea cu care să îşi construiască proiectele, să îşi noteze ideile, să facă schiţe. Cînd m-am reapucat de lucru, cei care m-au încurajat constant să lucrez din nou au fost Marilena Preda-Sânc, fosta mea profesoară, Bojana Pejic şi Iosif Király, soţul meu, cu care discut continuu despre artă. Am început atunci să lucrez la ce mă interesează şi să văd cum pot dezvolta acel ceva. Îmi doresc să continui să lucrez. Acela e timpul cel mai bogat şi preţios, nu simt cînd trece şi asta e minunat.

a consemnat Daria GHIU

Foto: A. Kiraly

Afis 9 febr 2023 Sala Radio jpg
TROMPETISTUL DE TALIE INTERNAȚIONALĂ ALEX SIPIAGIN VA CÎNTA CU BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA!
Pentru acest concert de jazz contemporan, Big Band-ul Radio îi are ca invitați și pe pianistul și aranjorul MISHA TSIGANOV, contrabasistul MAKAR NOVIKOV și pe bateristul SASHA MACHIN.
Publishing & TPS1 jpg
1 milion de lei pentru traducerea cărților românești în străinătate
Sesiunea 2023 a programelor Translation and Publication Support (TPS) și PUBLISHING ROMANIA, la start
982 16 sus coperta jpg
O bere cu Dave Grohl
Pe mulți dintre noi izolarea din timpul pandemiei ne-a făcut să ne aplecăm spre tot soiul de hobby-uri mai mult sau mai puțin bizare (și de multe ori nu neapărat utile).
p 17 jpg
Teatru de război
Narvik e despre acest cuplu – ea, „soție și mamă”; el, soldat chiar pe frontul din fața casei – care trebuie să le facă față nemților, „separat, dar împreună”.
982 17 coperta1 jpg
Familia Wakeman
Nu doar Steven Wilson a avut un an intens, ci și celălalt Wilson esențial al prog-rock-ului britanic, Damian Wilson.
George Banu jpg
George Banu – un portret pur subiectiv
Biţă folosea des expresia entre‐deux, inclusiv în Povestirile lui Horatio, una dintre ultimele lui cărți.
landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.