''Am o înclinaţie spre comedie'' <p>- <i>interviu cu Radu MIHĂILEANU</i> -
Cinema-ul, astăzi, este vectorul de dialog cel mai sigur prin mijloacele lui de difuzare: cinematograful, televizorul, video-ul, Internetul. Cinematograful ne ajută să ne inspirăm şi să admirăm celelalte puncte de vedere din Europa, tocmai pentru a dezvolta propriul punct de vedere. De asemenea, ne face fericiţi şi cu aceste "alte puncte de vedere". În lumea contemporană, audiovizualul primează - cîteodată din păcate, pentru că în afară de imagine există şi alte mijloace de reflecţie: literatura, pictura, muzica... Aţi anunţat că începeţi filmările la o nouă comedie cu titlul Concertul. Care dintre filmele recente în care umorul reprezintă mobilul problemelor de identitate etnică v-au atras atenţia? În istoria umanităţii, de multe ori comedia a fost partea ascunsă a tragediei, iar filme sociale foarte puternice sînt comedii. I-aş cita pe Charles Chaplin, pe Ernst Lubitsch, mai recent, cinematograful englez, filmele lui Milos Forman, ale lui Roman Polanski... În România, filmul lui Corneliu Porumboiu este elocvent. Dar România are chiar o tradiţie, pe care noi o numim rîsuâ plînsu, aceea de a exprima tragedie şi de a ne ascunde după comedie. Eu mă simt bine în ambele domenii, dar am o înclinaţie mai mare spre comedie. Am crescut că tot românul într-o lume absurdă, sub dictatura lui Ceauşescu, în care eram condamnaţi să fim campionii lumii la glume. Cînd stăteam la coadă pentru hîrtie igienică spuneam bancuri. Umorul a fost mijlocul de supravieţuire. Care este miza filmului Concertul? Greu de spus, e ca şi cum ai încerca să spui "morala filmului meu este"... Eu sînt mai mult un povestitor ataşat unor teme ca identitatea şi dialogul intercultural care se regăsesc în fiecare dintre filmele mele. Trenul vieţii era cel plin de evrei, care, încercînd să supravieţuiască, se făceau că nu sînt evrei şi se întrebau "cine sîntem noi?"; în Trăieşte apare etiopianul care se dădea evreu şi care, la un moment dat, se întreabă şi el "cine sînt eu?". La fel, în ultimul film, apare un dialog între muzicieni ruşi care, pentru a supravieţui şi a ajunge la Paris, pretind că fac parte din Trupa Balşoi. Apare în film contactul cu acea civilizaţie occidentală care face ca personajele mele să fie considerate mai mult barbare, "necivilizate" şi sînt nevoite să dialogheze cu personaje "civilizate". Filmul pune următoarea problemă: în ce punct sîntem noi astăzi în dialogul între Est şi Vest? Ce înseamnă a fi civilizat sau ce înseamnă "a fi om", trecînd prin muzică? Cum veţi "echilibra" distribuţia actorilor străini şi români în film? Întotdeauna am avut şansa ca în filmele mele să am şi mulţi actori români foarte buni. În Concert vor juca actori români, ruşi, francezi. Dintre actorii români, i-aş aminti pe Vlad Ivanov, Mihai Călin, Maria Dinulescu, Ovidiu Cuncea, Valentin Teodosiu, Ion Sapdaru. Din distribuţie fac parte actriţa franceza Mélanie Laurent, care a cîştigat în 2007 un Premiu César pentru debut, şi Miou-Miou - actriţa fetiş a lui Bertrand Blier. Ce părere aveţi de selecţia filmelor la Festivalul Filmului European? Ce ar trebui schimbat pentru ca acest eveniment să devină cu adevărat notabil? În constituirea unui festival există mai multe etape. Am avut şansa să particip la mai multe festivaluri, unele organizate bine, altele mai puţin bine. La Festivalul Filmului European am remarcat în primul rînd prezenţa publicului. Am luat-o, aşadar, pe etape. Cineaştii fac filme pentru public, să nu uităm. Putem organiza impecabil un festival de film la care publicul să lipsească. Atunci festivalul e ratat. Aşadar, aceasta este prima etapă pozitivă pe care am remarcat-o la Festivalul Filmului European. Au fost multe rateuri din punct de vedere organizatoric şi tehnic, dar spectatorii nu s-au lăsat, au revenit să vadă filme frumoase. Cînd eu am văzut programarea filmelor, mi s-a părut că au fost alese cele mai bune filme europene ale ultimilor ani. Publicul nu s-a înşelat şi a venit să le vadă; unii au traversat Bucureştiul de două ori şi, chiar dacă au fost probleme, au revenit la filmele reprogramate. Ceea ce înseamnă că vor veni şi anul viitor. Datoria noastră, iar eu mă angajez să ajut într-un fel, este să nu-l dezamăgim din punct de vedere tehnic. Pregătirea trebuie începută cît mai devreme, peliculele trebuie să fie în bună stare, să sosească la timp. Faptul că n-au mers microfoanele o dată sau de două ori reprezintă un nimic, ne-am descurcat. Eu şi Cristi Mungiu am constituit un cuplu de comici şi ne-am descoperit, publicul a fost foarte îngăduitor, nemaipomenit. O idee ar fi continuarea acestui dialog între cineaşti şi cinefili. Pe viitor, trebuie să răspundem cu o atenţie mult mai mare faţă de spectatori, să nu-i dezamăgim, să fim mult mai responsabili în ceea ce priveşte organizarea, tocmai din respect faţă de ei. a consemnat Roxana CĂLINESCU
