"Am naufragiat în America şi am avut noroc" - interviu cu Norman MANEA

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
"Am naufragiat în America şi am avut noroc"   interviu cu Norman MANEA jpeg

Norman Manea şi-a lansat recent a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a volumului Plicuri şi portrete (Editura Polirom).

În ultimii ani, v-aţi aflat printre favoriţii la Premiul Nobel, alături de alte nume mari ale literaturii. Ce sentimente aveţi faţă de acest subiect?

Nu prea ştiu ce sentimente am, este vorba despre o potenţialitate, nu despre o realitate. Deci discutăm despre ceva de tipul „Dacă şi cu parcă se plimbă într-o barcă“. Poate că ar deveni, cîndva, mai mult decît o potenţialitate, pentru mine sau pentru un alt scriitor român.

Pentru a vorbi strict pe real, mi se pare că pentru un scriitor este important dacă este vizat în această categorie, nu neapărat dacă ia Premiul Nobel. Şi asta pentru că Premiul Nobel este un soi de loterie, nu chiar o loterie, dar este o confluenţă de opinii şi interese într-un anumit moment; uneori, cum ştim bine, nimereşte ce trebuie, alteori nimereşte pe de lături şi aşa sînt toate premiile dintotdeauna. Dar eu m-am simţit flatat că am fost propus, deja de cîţiva ani, şi nu de România; acum, pentru prima dată, a venit şi din partea Uniunii Scriitorilor, ca un soi de compromis, evident.

De ce compromis?

Un compromis între ceea ce este afară şi ceea ce este înăuntru, un compromis între ce se gîndeşte de fapt şi ce poate fi util să se gîndească. Un soi de recuperare, în sensul că „da, ăsta este lăudat, nu putem să-l ignorăm la nesfîrşit, pentru că ne vom scula lumea în cap.“ Am înţeles, am acceptat, mi-am zis că, dacă ei au făcut un compromis, să fac şi eu unul. Amicul meu, Paul Georgescu, îmi spunea, pe vremea cînd încă mă aflam în ţară: „Domnule Norman, există oameni care trebuie să plătească dublu biletul la circ. Dumneata eşti printre aceştia. Nu trebuie să te necăjeşti, principalul este să ai banii să plăteşti. Şi am impresia că ai să-i ai pînă la urmă.“ Mi-am adus aminte de chestia asta şi mi-am zis că am plătit intrarea la circ dublu, aşa că, pînă la urmă, mi-au dat drumul la circ. Şi-am zis: „OK, fain.“

Sînteţi un scriitor incomod, aveţi obiceiul de a spune lucrurilor pe nume. Nu părăsim Nobelul, este un subiect prea arzător. Nominalizaţi de USR, anul acesta, alături de dumneavoastră, sînt Varujan Vosganian, Nicolae Breban şi Mircea Cărtărescu. Ce părere aveţi despre scrierile lor? I-aţi citit? Pe cine aţi paria?

Nu-l ştiu bine pe Varujan Vosganian, el a venit mai tîrziu, ca să zic aşa, dinspre poezie, şi  n-am apucat să citesc cartea lui. Înţeleg însă că este foarte interesantă, tema este de mare acuitate – istoria zbuciumată a genocidului şi a destinului armenesc. Cred că recenziile care au apărut despre carte, foarte elogioase, sînt obiective, şi l-au propulsat pe autor în linia întîi. Nicolae Breban este un scriitor deja foarte productiv, după părerea mea de mare talent – poate excesiv talent, greu de stăpînit, de controlat. Din nou, nu-i ştiu ultimele cărţi, cele de după ’89, dar cele de pînă atunci au fost cărţi extrem de interesante şi importante, fără îndoială. Cărtărescu este un idol mai juvenil – cînd am plecat din ţară era chiar juvenil – şi-l consideram capul „generaţiei în blugi“, un poet de mare originalitate. A evoluat şi el spre proză, pe care nu o cunosc destul de bine şi n-aş putea să mă pronunţ. Este, fără îndoială, extrem de talentat.

Pariatul Nobel este legat, inevitabil, şi de cît de mult este cunoscut şi apreciat scriitorul în afară, ce alte premii internaţionale a primit – asta legitimează, într-un fel; sigur, nu este decisiv, dar influenţează, contează, cred eu.

Cărtărescu a fost elogiat recent şi în America.

Da, şi în America, dar, cu părere de rău, ce s-a scris în România despre asta este deformat. A existat o singură cronică pozitivă şi aceea scrisă de un român. Regretabil, fireşte, dar aceasta este realitatea. Acolo lucrurile stau altfel, iar scrisul lui Cărtărescu, parţial poate şi al meu, este prea complicat pentru realitatea literară americană.

Şi, în general, marca literaturii Europei Centrale este greu transmisibilă Americii. Kafka este singurul care a spart definitiv zidurile, a devenit un autor de manual. Nu cred că lumea se îmbulzeşte să-l ia pe Kafka pentru lectură în concediu. America este o ţară pragmatică, la fel şi editurile, care focalizează pe ceea ce poate avea un imediat impact public. Scriitorii americani, spre deosebire de noi, au reuşit să înveţe această lecţie, chiar cînd sînt talentaţi. Şi nu spun pentru că nu sînt talentaţi, ci în pofida faptului că sînt talentaţi. Încearcă să-şi păstreze originalitatea, dar se gîndesc şi la cititor. E tipul de democraţie populară, să zic aşa.

Mare parte din literatura dvs. este impregnată de problematizarea identităţii. Unde este acasă: în România sau în America?

Acasă este limba română. M-am resemnat într-un mod pueril, dar aş zice de înţeles, crezînd multă vreme că trăiesc într-o limbă, şi nu într-o ţară. Pînă la urmă, mi-am dat seama că este o tîmpenie, că trăiesc şi într-o ţară, şi-atunci, pentru că ţara involuase dramatic, a trebuit să plec, în ciuda dorinţei mele de a sta. Deci, casa mea este limba română, am luat-o cu mine, acolo sînt, acolo e refugiul meu. Româna a rămas limba scrisului meu şi a interiorităţii mele.

Domiciliul meu este în America, for better and for worse, cum se spune. Aşa a fost să fie. N-am vrut America, de altfel, dar am naufragiat acolo şi am avut noroc, în pofida aprehensiunii mele că va fi un dezastru contrastul între tipul meu de sensibilitate şi educaţie, şi acea lume nouă. Au fost, fireşte, contraste şi conflicte între mine şi exterior, dar am avut, cred, noroc.

Aşadar, casa mea este limba noastră comună, româna, domiciliul este în America – pe care am definit-o drept cel mai bun hotel, locul diversităţii şi al emigranţilor; am ajuns unul dintre ei, nici mai grozav ca alţii, nici mai puţin ca alţii, ci între ei.

Poate suna cinic, dar dacă nu aţi fi plecat, literatura dvs. nu ar mai fi avut parte de noua încărcătură, nu mai discuta identitatea, exilul ş.a.m.d. Să fie biografia dvs. răspunzătoare pentru succes?

Nu este răspunzătoare pentru succes, ci pentru operă. Faptul că opera a avut un anume succes trebuie analizat în contextul social şi politic. Exilul a potenţat, în cazul meu, premisele care existau: o anumită solitudine, o anumită înstrăinare şi, dacă vreţi, un anumit exil interior sau interiorizat; acestea se aflau în mine dinainte de exilul concret, şi aş zice dramatic. Dintr-odată, exilul propriu-zis a strîns toate aceste potenţialităţi, le-a dat valenţe noi, mai puternice.

Cum probabil ştiţi, eu am fost exilat încă de la cinci ani. Acestui exil timpuriu i-am spus iniţiere în existenţă: un copil este luat din coconul fericit al familiei şi zvîrlit într-un vagon de vite. Un şoc pe care el nu-l înţelege. Dar, retrospectiv, el poate să considere acest prim şoc o iniţiere, într-un fel comparabil cu şocul scoaterii din placenta mamei. Nu avea nevoie să fie zvîrlit din placentă în lume, în exilul care este existenţa umană.

Aşadar, exilul a potenţat literatura mea, strîngînd şi dînd coerenţă unor tendinţe, unor posibilităţi care existau. A devenit, într-un fel, tema centrală a scrisului meu, cu respectivele ramificaţii şi conexiuni. Exilul este o temă extrem de actuală. Am intrat, vrînd-nevrînd, în focul secolului şi al noului secol, unde exilul se extinde, iar migraţia se accelerează. Aşa a scris scenariul cel care se joacă cu mine fără să ştiu cine e.

De ce, în ultimii ani, v-aţi preocupat mai mult de memorialistică decît de ficţiune?

Scrisul mi-a fost blocat în momentul în care m-am exilat. Greu am revenit şi spre eseu, şi spre memorialistică. Însă memorialistica la care vă referiţi e, şi ea, impură. Nu este cu totul corespunzătoare genului. Cum probabil ştiţi, în cartea care mi s-a lipit ca pecete literară pe frunte, Întoarcerea huliganului, cel mai amplu capitol se numeşte „Trecutul ca ficţiune“. Asta deja spune ceva despre amestecul ficţiunii în memorialistică.

Dacă descriem, azi după-masă, întîlnirea noastră, aceea va fi memorialistică. Dacă o descriem după o săptămînă, vom avea tot memorialistică, dar puţin diferită. Şi tot aşa. Memorialistica nu este un reportaj la faţa locului, în momentul în care se produce evenimentul, ci este o retrospectivă, mai mult sau mai puţin exactă, în care intră şi alte elemente. Este, pînă la urmă, un fel de hibrid, cu tot soiul de adaosuri.

Întoarcerea huliganului, de exemplu, a fost prezentată, în România, la cererea mea, fără subtitlu; în America a apărut ca Memorii; în Italia – cu subtitlul O viaţă; în Germania – ca Autoportret şi în Spania – ca Roman. Descurcaţi-vă, dacă puteţi, şi spuneţi-mi ce este. Aş vrea să mai am răgaz să revin la proză, cît de pură pot eu s-o fac, dar intervine şi aici incertitudinea existenţei.

Mărturisiţi, în repetate rînduri, că aţi amînat plecarea din ţară. Aveaţi, pînă la urmă, vîrsta de 50 de ani. Motivul principal spuneţi că era limba – voiaţi să scrieţi în continuare în limba română. În acest caz, de ce nu v-aţi întors după ’89?

N-am vrut să plec din cauza limbii şi a formării mele culturale. Dar ţara m-a înghiontit afară. Ar fi fost frumos să mă întorc, dar, din nou, veştile din ţară m-au tot avertizat că am procedat bine, că puteam să scriu şi într-o peşteră, dacă aveam limba cu mine.

Eu am vrut să mă întorc, dar ceea ce se întîmpla pe aici nu era prea atrăgător. Aveam senzaţia, poate nu greşită, că ar fi un nou exil. Eu mă schimbasem, ţara şi oamenii, aş zice, la fel. Era o nouă aventură, incomparabil mai dureroasă, pentru că era vorba de ţara mea. Aşa că am evitat o nouă aventură, deşi am avut tot timpul nostalgii, întrebări şi tendinţe legate de întoarcere. Din fericire, vîrsta nu-mi mai permite să le am.

Mi-a plăcut mult, în mare parte, volumul Plicuri şi portrete, pretextul turneului dvs. de acum în România. Citind, am simţit că mi se permite să iau parte la scene intime, mai ales prin scrisorile care vă erau adresate. Însă nu v-a fost teamă că publicarea unora dintre acele scrisori poate fi considerată un act de indiscreţie? Dvs., de exemplu, nu v-a picat bine – spuneţi în acelaşi volum – cînd Mircea Zaciu a publicat un fragment din scrisoarea dvs. Spuneaţi: „Scrisoarea fusese totuşi una particulară!“

Ar putea fi o culpă pentru că nu am cerut aprobare, acolo unde se mai putea cere. Dar impresia mea a fost şi este că aceste scrisori, în cadrul unor portrete foarte amicale, nu fac nici un rău, dimpotrivă. Scrisorile sînt prieteneşti, nu sînt în dispută şi nu animă contradicţii, controverse şi aşa mai departe. Din punctul meu de vedere, sînt scrisori normale, prieteneşti. Sper că nu am greşit prea mult, dar îmi fac mea culpa şi spun că este o vină fericită, căci nu dezavuez sau pătez memoria prietenilor mei. Aş vrea să sper ca această dereglare să fie privită cu îngăduinţă.

Ficţiune, critică literară, eseuri, portrete memorialistice, greu de încadrat într-o formulă, atît în limba română, cît şi în peste alte 20 de limbi, multe premii naţionale şi internaţionale. Aşa s-ar traduce succint activitatea dvs. literară. Este ceva ce aţi fi vrut să scrieţi, dar n-aţi găsit momentul oportun?

Da. Un mare roman de dragoste, pe care nu ştiu dacă îl voi scrie vreodată.

Care credeţi că este cel mai mare eşec al dvs., atît în literatură, cît şi în afara ei?

E o întrebare grea... aţi venit cu toate armele pregătite.

Cred că aş putea să consider un eşec, atît în literatură, cît şi în viaţa mea, faptul că mi-am dorit dintotdeauna libertatea şi că nu am avut puterea sau curajul s-o adopt în totalitate. Am avut traume timpurii, s-a dezvoltat în mine o anumită prudenţă faţă de risc şi m-a marcat multă vreme obsesia incertitudinii – pentru că iniţierea la care m-am referit m-a pus în faţa unei realităţi mişcătoare, imprevizibile, fluide, spaima care a rezultat îmi spunea că se poate întîmpla orice, în orice moment. Cînd am citit „Povestea porcului“ de Creangă şi am văzut că prinţul se poate transforma într-o vietate respingătoare şi invers, poate reveni, prin iubire, la ceea ce a fost, mi-am spus: „Deci orice poate deveni orice.“ De aici şi spaima şi lipsa unor repere ferme, solide.

Ce aveţi în sertar acum?

Am în sertar programul cursului meu din toamnă la Bard College. Am şi ciornele unei cărţi cu care mă lupt de foarte multă vreme şi nu ştiu dacă o pot face, dar voi încerca tot posibilul nu atît să închei, cît să scap de ea, pentru că mă simt înlănţuit şi incapabil de a merge mai departe. Poate mai am timp pentru romanul de dragoste despre care am vorbit.

a consemnat Eli BĂDICĂ

Foto: Cato Lein

Povestea Casei Afis Coperta png
Autobiografie: „Povestea Casei Paleologu”, un eseu despre educație
Editura Fundației Paleologu a publicat recent o autobiografie intelectuală semnată de Theodor Paleologu și, totodată, un eseu despre educație și un manifest pentru inițiativele independente în acest domeniu vital.
Povestea Casei Afis Coperta jpg
Theodor Paleologu semnează un eseu despre educație și modul în care o practică de aproape 10 ani la Casa Paleologu
Cititorii au ocazia de a pătrunde în universul istoriei culturale a cunoscutei clădiri din strada Armenească 34, construită în 1932 de Mihail Paleologu, bunicul patern al autorului, şi Emilia, cea de-a treia lui soție, un parcurs creionat din povești recuperate și amintiri ale autorului.
946 16 copertaKIWI jpg
Granițe
Începînd cu această ediție, deloc întîmplător intitulată „Granițe”, antologia „KIWI” (Editura Polirom, 2022) oferă un cuprins internațional.
946 17 Morozov jpg
Bărbatul care iubea femeile
Cîteva femei devin materie literară pură, ajungînd să umple cu vocea lor, cu corpul lor, cu frazele lor marea carte autoficțională care e viața scriitorului protagonist.
946 17 Breazu jpg
Buletin de București
Pe MNB, scriitura muzicală a lui Boiangiu are cîrlig – e un LP cu multe ricoșeuri tematice, sărind zglobiu de la una la alta.
p  21 Totintot sau marea metamorfoza, 1942 1945 jpg
Victor Brauner – Totul în tot sau marea metamorfoză
Așezarea pe soclul tabloului a sculpturii care înfățișează varianta tridimensională a unui segment din pictură demonstrează intenția artistului de a crea o operă susceptibilă să sugereze un spațiu în care exteriorul (sculptura) și interiorul (tabloul) sînt reunite.
comunicat anansi traducere goncourt2021 jpg
Romanul laureat cu Premiul Goncourt 2021, publicat în timp record în ediție românească în colecția ANANSI
„Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța, a apărut recent în ediție românească, la mai puțin de jumătate de an de la anunțarea premiului în Hexagon.
Explorers of the Multiverse 1 jpg
„Am vrut să ștergem granița dintre real și virtual, dintre obiect și reflexie” – interviu cu membrii echipei H3, creatorii instalației „Explorers of the Multiverse”, prezentată de IQOS la Romanian Design Week
Instalația interactivă „Explorers of the Multiverse” este realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, și propune o experiență multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sînt invitați la un proces de autocunoaștere.
Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?