Adio, Phil!
Phil Collins face parte din acea categorie rarisimă de artişti care combină accesibilul şi popularitatea cu respectul faţă de semeni. Unul dintre cei mai iubiţi muzicieni, o voce inimitabilă şi, în acelaşi timp, un excepţional baterist de jazz şi rock, a acceptat provocarea colaborării cu artişti iconoclaşti precum Brian Eno, Robert Fripp sau John Cale. Trecerea de la un gen la altul i-a fost la îndemînă celui care a fost membru al grupului fusion Brand X, bateristul şi solistul legendei Genesis, posesorul unei impresionante şi de succes discografii solo şi beneficiarul unor critici favorabile ca actor de film, seriale sau show-uri TV. În 1996, şi-a îndeplinit dorinţa de-o viaţă plecînd în turneu cu propria orchestră big band formată din 20 de membri, debutînd la Albert Hall sub bagheta lui Quincy Jones şi avîndu-l ca solist invitat pe Tony Bennett, continuînd apoi cu alte şapte concerte europene, plus prestigiosul festival de la Montreux. Pasiunea lui Phillip David Charles Collins (născut în 1951) de a mînui beţele a început foarte devreme, la 5 ani, cînd a primit cadou de Crăciun o tobă de jucărie (oare cîte poveşti încep astfel?). Pasiunea şi dorinţa de a ajunge muzician au făcut ca în adolescenţă să devină un baterist desăvîrşit. Cariera de actor a început-o la fel de timpuriu şi, chiar dacă Paul McCartney nu-l crede, a făcut figuraţie în filmul A Hard Day's Night. În 1970 a răspuns unui anunţ care căuta un baterist de muzică progresiv-acustică pentru un grup numit Genesis. În timpul audiţiei, candidaţii trebuia să abordeze partiturile unor piese de pe recentul album Trespass. Ajungînd mai devreme, şi-a aşteptat rîndul ascultîndu-i pe cei dinaintea lui. La audiţie a ştiut toate piesele şi a fost cooptat imediat. Baterist remarcabil, tehnic şi original, şi-a încercat apoi rolul de solist pe cîteva piese de pe albume precum Nursery Crime sau Selling England By The Pound. În 1975, după încheierea turneului de promovare a capodoperei discografice The Lamb Lies Down On Broadway, Peter Gabriel părăseşte grupul. A urmat momentul crucial în care Phil Collins a preluat dificila misiune de solist-baterist, fiind ajutat în cadrul secţiei ritmice de alţi baterişti de notorietate, precum Bill Bruford sau Chester Thompson (cu care colaborează şi acum). Începînd din 1978, Genesis, în formula de trio, cu Phil Collins ca solist vocal, a cunoscut cea mai bună perioadă comercială, păstrîndu-şi, în acelaşi timp, integritatea conceptuală. Cariera solo a început odată cu anii '80, cînd şi-a exprimat frustrările, datorate vieţii afective, pe albumul Face Value. A continuat să înregistreze în paralel şi cu Genesis reuşind, în 1983 şi 1986, două momente discografice importante. Apogeul anilor '80 a fost totuşi albumul solo No Jacket Required (1985). Au urmat excelentul ...But Seriously (1989) şi Both Sides Of The Story (1993), foarte reuşit chiar dacă nu mai respectă formula din anii precedenţi. Ultimele două înregistrari de studio, Dance Into The Light (1996) şi Testify (2002), au fost adorate de fani, dar nu s-au ridicat la succesul comercial al celorlalte. Fiecare album a fost însoţit de un turneu mondial, proiecte grandioase şi spectacole impresionante, impecabile din toate punctele de vedere. Cîteva dintre concertele ultimilor ani au fost transpuse pe suport DVD, cel mai bine realizat fiind chiar turneul de adio, un spectacol care va putea fi urmărit şi la Bucureşti, duminică, la Romaero-Băneasa. Finally... The First Farewell Tour este ocazia de a urmări live cele mai bune piese Phill Collins, în cea mai bună formulă de instrumentişti cu care a cîntat vreodată, un sunet şi un spectacol de lumini impresionante, toate sincronizate într-una dintre cele mai bune producţii din ultimii ani, din întregul peisaj concertistic mondial. Se pare că ultima care poartă semnătura Phill Collins. Cel puţin aşa declară. Mulţi declară asta şi pe urmă mai fac cîteva turnee de reunire şi iar de adio... Cu toate că nu ne dorim, s-ar putea însă ca Phil să se ţină de cuvînt. E om serios.
