17 zile la New Zork

Florentina CIUVERCA
Publicat în Dilema Veche nr. 518 din 16-22 ianuarie 2014
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ce a însemnat bursa aceasta pentru dvs.?

E, în primul rînd, un semn că munca mea la Filmreporter.ro – făcută printre picături, alături de alți colaboratori voluntari – n-a trecut neobservată. Anchetele noastre despre Centrul Național al Cinematografiei au schimbat mai multe decît m-aș fi așteptat, însă, din păcate, mai puține decît ar fi fost nevoie.

În al doilea rînd, e cel mai frumos cadou pe care l-am primit anul trecut, pentru că poartă numele unui om care mi-a fost tare drag, cu care am cîteva amintiri grozave și pe care mi-aș fi dorit să-l cunosc mai bine.

La New York i-am cunoscut, în sfîrșit, pe cei care reușesc să umple sălile la festivalul Making Waves, în mijlocul unei metropole în care se întîmplă simultan mii de lucruri, și mi-am dat seama, la fața locului, cît de important e ce face echipa Corinei Şuteu. Şi cît de bine o face.

V-a inspirat în vreun fel New York-ul?

Alex. Leo Şerban iubea orașul și am tresărit de cîteva ori pentru că mi s-a părut că-l zăresc în mulțime. Orice o să scriu eu acum despre New York s-a mai spus cu siguranță înainte și cu mai mult talent... Însă combinația asta fantastică de nații, etnii, rase, credințe, obiceiuri și idiosincrazii e cel mai creativ mediu posibil și e tot ce are New York-ul mai valoros. Celor cu diverse prejudecăți le sugerez o cură de cel puțin jumătate de an în the big city.

Care au fost provocările șederii la New York?

Marea provocare a fost să văd și să trăiesc cît mai mult în doar 17 zile. N-am vrut să fie o cursă contra cronometru, așa că am sacrificat unele planuri – o seară la Comedy Cellar, printre altele, dar o să mă întorc! –, ca să mă bucur pe deplin de celelalte.

Florentina Ciuverca este jurnalistă. În decembrie 2013 a beneficiat de o rezidență profesională la New York, în urma cîștigării celei de-a doua burse „Alex. Leo Şerban“.

a consemnat Ana Maria SANDU

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

marius bicicleta china intagram jpg
Cine este românul care vrea să se întoarcă pe bicicletă din China: „Ne vedem pe drumuri, oameni buni!”
Un român a luat o decizie care transformă o călătorie deja spectaculoasă într-o adevărată aventură pe două roți. După ce a ajuns până în China, bărbatul a decis că nu vrea să se întoarcă acasă în mod obișnuit, ci să pornească într-un drum de mii de kilometri, pe bicicletă, cu destinația România.
image png
Stai la țară și dai muzica tare la o petrecere? Nu trebuie să fie ora 22:00 ca Poliția să poată să te amendeze
O petrecere în curte, muzică și voie bună sunt lucruri obișnuite la țară, însă asta nu înseamnă că volumul poate fi dat la maximum până la orice oră. Și în mediul rural există reguli privind zgomotul și perioadele în care trebuie păstrată liniștea.
image png
Blake Shelton, mesaj emoționant pentru Gwen Stefani de ziua ei. „Te iubesc, frumoaso!”. Artista a împlinit 57 de ani
Blake Shelton a avut un mesaj special pentru soția sa, Gwen Stefani, cu ocazia aniversării sale. Artista a împlinit 57 de ani, iar cântărețul country a marcat momentul printr-o serie de fotografii de cuplu și o declarație de dragoste publicată pe rețelele sociale.
Nuci pecan Pinterest jpg
5 alimente care pot înlocui ușor avocado. Sunt surse perfecte de grăsimi sănătoase
Atunci când vine vorba despre surse de grăsimi sănătoase, cei mai mulți dintre noi ne gândim imediat la avocado. Însă, acest fruct nu este tocmai favoritul tuturor, așa că devine important să știm precis ce alternative avem la îndemână.
79548176 1004 webp
Suspiciune de ciumă în Rusia
Moartea angajatei unui laborator din Siberia sporește îngrijorările privind ciuma pneumonică, o boală extrem de contagioasă. Rusia neagă existența unui focar, dar americanii sunt alarmați. Ce știm despre agentul patogen.
Roboți tereștri   Ucraina foto Biroul Președintelui Ucrainei webp
Ofensiva-surpriză a roboților ucraineni expune o vulnerabilitate a mașinii de război a lui Putin
O ofensivă-surpriză a roboților ucraineni în estul regiunii Donbas pare să fi anulat peste un an de câștiguri teritoriale ale Rusiei, potrivit experților în securitate, și reprezintă o lovitură strategică pentru ambițiile teritoriale ale președintelui rus Vladimir Putin.
Rumen Radev intr-o conferinta de presa la summitul NATO de la Madrid FOTO EPA-EFE
Premierul Bulgariei: Cele două nave din Marea Neagră au fost atacate cu drone maritime și aeriene
Atacul asupra celor două nave din apele bulgare ale Mării Negre a implicat atât o dronă maritimă, cât și una aeriană, a declarat marți premierul Bulgariei, Rumen Radev.
suplimente eatingwell1 jpeg
Ce se întâmplă în organism când iei zinc și vitamina C împreună. Recomandările importante ale medicilor
Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în luna octombrie iar temperaturile vor fi din ce în ce mai reci, nenumărați români se vor confrunta cu gripe sau cu răceală. Din acest motiv, mulți oameni apelează la diverse suplimente, cum ar fi zinc sau vitamina C.
Sorin Grindeanu FOTO Mediafax
Grindeanu pune capăt speculațiilor: ce se întâmplă cu PSD-iștii care au semnat listele AUR pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Cei trei parlamentari PSD care și-au pus semnătura pe listele AUR pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan nu vor fi sancționați de partid, a anunțat Sorin Grindeanu.