Portrete dintr-o altă Românie: in memoriam arh. Peter Derer
Nu reiau aici variatele aspecte ale unei vieți profesionale de excepție, atît la catedră în cadrul Universității de Arhitectură, cît și în administrația publică, ce au făcut obiectul anunțurilor funerare publicate de Uniunea Arhitecților din România și de Institutul Național al Patrimoniului, ci mă voi folosi de amintirea primei mele întîlniri cu numele și apoi cu personalitatea lui Peter Derer. Era pe la mijlocul anilor 1990, cînd mă aflam în preajma pictorului Paul Gherasim, la Stavropoleos și în lungile plimbări spre casă după liturghie, ascultîndu-i amintirile și mai ales proiecțiile și dorințele pentru renașterea României. Oprindu-se din mers, așa cum avea obiceiul cînd voia să sublinieze un gînd, Paul Gherasim a pronunțat, în cîteva rînduri, numele Peter Derer, cu o voce și o cadență care denota un profund respect, precizînd că ceea ce spune și face Peter Derer merită o necondiționată atenție. În spatele acestei misterioase reverențe de la un om care nu a măgulit niciodată pe nimeni și era mai degrabă cunoscut pentru exigența sa stă o reputație pe care Peter Derer și-a cîștigat-o ca proiectant pe mari șantiere de restaurare, ca membru și secretar al Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice (CNMASI), la conducerea Direcției Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice (DMASI) din Ministerul Culturii.
L-am văzut prima dată pe Peter Derer cu ocazia uneia dintre expozițiile organizate de actorul și colecționarul de excepție Dan Nasta la Potlogi cu obiectele selectate pentru a evoca universul artistic și cultural brâncovenesc. Aceste vernisaje, care au continuat apoi la Mogoșoaia, configurează un univers din care făcea parte și Peter Derer, reprezentînd nu atît o Românie veche, cu nostalgii interbelice sau mai vechi, brâncovenești, ci de-a dreptul o altă Românie, care ar fi putut să fie, care și-a prezentat oferta, cu discreție, pentru o clipă, retrăgîndu-se apoi cu politețe și un zîmbet amar din fața tăvălugului dezvoltării și progresului. Semnificativă pentru această opțiune a lui Peter Derer pentru oferta alternativă este contribuția lui la demararea și conceperea Memorialului victimelor comunismului de la Sighet. Pentru el, printre victimele comunismului s-au numărat și orașele, satele, casele, după cum spunea într-un interviu cu Georgeta Pop pentru Arhiva de istorie orală.
Arhitect urbanist, care vedea în oraș un organism viu, Petre Derer a notat cu acuitate tensiunea, cu accente violente, dintre orașul de ieri și locuitorii lui de azi. „Sectorul construcțiilor, inclusiv proiectarea de urbanism și arhitectură, a fost în ultimii ani una dintre cele mai dinamice componente ale economiei românești”, spunea într-un interviu din 2007 Peter Derer, detaliind în date statistice coordonatele progresului și dezvoltării economice, „toate ar fi fost bune dacă concretizarea pe teren a recordurilor amintite nu ar fi avut efecte perverse. și anume degradarea peisajului urban și rural, desfigurarea localităților și a teritoriului, implicînd dificultăți de constatare și măsurare, afectînd în final confortul de viață. Pe de-o parte, apar disfuncționalități, vecinătăți inadecvate, abuzuri spațiale, iar pe de altă parte, intervin agresiuni vizuale.” Aceasta a fost lupta lui Peter Derer atît la CNMASI, cît și mai apoi ca președinte pentru două mandate al Uniunii Arhitecților din România. În fața tăvălugului, pe care l-a descris chiar el în articolul „Bucureşti 2000 după 20 de ani“ din revista 22 (2017), Peter Derer a dus o rezistență de ariergardă, din care ne-a lăsat moștenire o bijuterie de restaurare: Casa cu blazoane din Chiojdu.
Acest monument este reprezentativ pentru România lui Petre (sic!) Derer. Deși este pretutindeni pomenit cu varianta germană a prenumelui său și așa s-a semnat după 1989, el se prezenta uneori Petre Derer, românizînd ceea ce putea din numele său, poate dintr-un spirit de iconomie și bunăvoință, de adaptare la context și la interlocutor. În pofida ascendenței germane, el s-a identificat total cu patria de adopție, în sensul că el și-a adoptat patria. Prin opțiunea lui, el făcea elogiul unui dinamism social excepțional, născut în secolul Fanarioților, atunci cînd se construia Casa cu blazoane, continuat pînă la mijlocul secolului al XX-lea, integrînd forțe vitale din toate orizonturilor geografice, etnice și confesionale, care a permis expresia atît de puternică și originală a civilizației românești din această perioadă. Ceea ne spune în filigran Peter Derer este că România a fost și mai putea fi un dreamland. Peste toate calitățile sale profesionale stă o trăsătură de caracter, specifică societăților rafinate, crescute în multe generații – modestia. „După părerea mea, ar trebui procedat în felul următor”, zicea Peter Derer. Ce au făcut cei care i-au auzit părerea, întotdeauna competentă și moderată, cu aceasta, îi caracterizează pe dînșii.
