O limbă „rațională”

14 octombrie 2021
O limbă „rațională” jpeg

The Royal Society, Societatea Regală, înființată în 1660 sub forma unui „colegiu invizibil”, e cea mai veche instituție științifică din lume. Bazată pe o filozofie a experimentării și interogării lumii naturale prin observație, ea a primit, de-a lungul timpului, ca membri, cele mai marcante figuri care au contribuit la cunoaștere: Isaac Newton, Samuel Pepys, John Dryden, Benjamin Franklin, Charles Darwin, Albert Einstein, Rudolf Virchow, Max Planck, Stephen Hawking și mulți alții. De această instituție aparținea, în Renașterea engleză, un comitet pentru îmbunătățirea limbii, un fel de substitut de academie (cititorul își amintește, desigur, dintr-un articol recent, cum a eșuat ideea înființării unei academii care să regleze problemele lingvistice).

Dar literații din Societate sînt preocupați, în acest secol al XVII-lea, de lucruri mult mai adînci decît simpla îmbunătățire a propriei limbi. Anume, de o temă care străbate întreaga tradiție lingvistică occidentală, de la Platon și pînă în zilele noastre: legătura directă, considerată pierdută după Babel, dintre un semn (cuvînt) și sensul lui. Așa cum știm, între un lucru și numele prin care îl desemnăm nu există nici o relație intrinsecă. Limba unui popor e bazată pe o convenție între vorbitori, la care aderă toți în clipa cînd încep să învețe limba maternă (deși nimeni nu poate fixa în timp momentul originar al încheierii unei astfel de convenții). Arbitrarul semnului lingvistic e privit ca o limitare teribilă a oricărei limbi, iar filozofii și literații visează la un mod de comunicare capabil să spulbere barierele înțelegerii, la un cod universal care să redea realitatea nemediat, direct.

Deși nu e singurul, sistemul propus de un anume John Wilkins, la 1668, în Essay towards a Real Character and a Philosophical Language, e cel mai cunoscut. Prin „real character” Wilkins vrea să spună „semne care reprezintă realitatea” – cu alte cuvinte, propune un sistem de scriere care să nu fie legat de vorbirea unui popor anume, pentru a rezista schimbărilor lingvistice și pentru a putea fi citit de oricine, în orice epocă. Dar cum ar putea o notație să ocolească menirea scrisului, aceea de a înregistra vizual vorbirea? Făcînd trimitere nu la cuvinte, ci la obiecte și idei, crede Wilkins. Probabil o bună analogie ar fi limbajul formulelor chimice din ziua de azi, în care orice substanță cunoscută de pe Pămînt poate fi notată neechivoc. Dar și Wilkins are în minte un exemplu din vremea lui: limba chineză care, e de părere el, funcționează după același principiu, caracterele înregistrînd idei, nu sunete.

Credința potrivit căreia scrisul chinezilor exprimă direct idei era foarte răspîndită în acel secol, fiind adusă în Europa de misionarii creștini, astfel că o găsim și la Francis Bacon sau Gottfried Leibniz. Așa cum scrie Florian Coulmas în cartea sa, Writing Systems, Bacon credea că și hieroglifele egiptene (descifrate abia în secolul al XIX-lea, după descoperirea Pietrei din Rosetta, aflate azi la British Museum) transmit idei; Leibniz, dispunînd de informații fragmentate și greșite despre chineză, a încercat să descifreze principiile care stau la baza acestei scrieri, convins fiind că, așa cum se pot izola sunetele (cele mai mici unități sonore) din vorbirea unui popor, tot așa se pot identifica și cele mai mici unități ale gîndirii; toată viața s-a străduit, în zadar, să alcătuiască un alfabet al gîndirii umane.

Wilkins propune deci crearea, pentru fiecare lucru și idee, a unui semn care să înlocuiască cuvîntul, iar pentru a fi ferit de tendința naturală spre polisemie și omonimie, sistemul trebuie alcătuit în cel mai rațional mod cu putință, înscris în tabele filozofice care să listeze toate cunoștințele lumii ierarhizate de la general la particular, mai întîi în funcție de gen; genul să cuprindă o serie de diferențe care, la rîndul lor, să cuprindă o serie de specii. Astfel, spre exemplu, Wilkins reprezintă toate genurile animale printr-o linie orizontală la care atașează, în diverse locuri, un semn ca un cîrlig. La stînga scrie semnele care indică diferența, iar cele pentru specie le pune la dreapta. Rezultatul este un sistem teribil de rigid și greoi, în care notația în sine e doar o parte a problemei (liniuțe, bucle și cîrlige la care cea mai mică greșeală contează enorm); întrebarea e: cine are acces la toate cunoștințele lumii? Așa că nu e de mirare că sistemul nu a avut succes, cu toate că Societatea Regală a numit un comitet care să îl îmbunătățească. Wilkins a murit după cîțiva ani, iar comitetul nu și-a finalizat niciodată raportul. După cum am văzut mai sus, nici efortul lui Leibniz nu a avut șanse, însă ideea unei scrieri universale încă îi bîntuie pe filozofii limbii, în prezent, din pricina atractivității ei.

Dacă e așa greu să inventezi semne care, cînd le vezi, să te ducă direct la sens, e oare mai ușor să inventezi unele care să te ducă direct la sunete? (Anterior, ne spune tot Florian Coulmas, inventatorii alfabetului coreean revendicaseră iconicitate între literă și sunet: ei susțineau că formele de bază ale caracterelor imită poziția limbii în timpul pronunțării sunetului corespunzător.) John Wilkins încearcă și aceasta, în lucrarea amintită mai sus: e vorba despre un alfabet fiziologic, compus din 34 de semne menite a evoca poziția organelor de articulație în cazul fiecărui sunet. La baza lui stă principiul conform căruia „ar trebui să existe un fel de potrivire sau corespondență între semn (figure) și sunet (letter)” (în vremea aceea sunetului i se spunea „letter”, azi „literă”). O altă încercare, din secolul al XIX-lea, de această dată, îi aparține lui Alexander Melville Bell, tatăl lui Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului. Visible Speech sau „vorbirea vizibilă” este un sistem care codifică, într-un „alfabet universal”, bazat pe litere și cifre romane, trăsăturile sunetelor: locul de articulație (buze, dinți etc.), modul de articulație (exploziv, șuierător, nazal etc.) și fonația.

Că semnul lingvistic este arbitrar e un lucru cu care mai toți lingviștii din trecut sau prezent sînt de acord, numai că nu există unanimitate în privința amploarei acestei trăsături. Ferdinand de Saussure declară că semnul e total arbitrar, deși nuanțează apoi și admite un anume grad de motivare, de iconicitate. Otto Jespersen, lingvistul danez al cărui nume a mai fost menționat la această rubrică a Dilemei vechi, e de părere că rolul arbitrarului a fost mult supralicitat. Unii lingviști francezi cred, însă, că, dimpotrivă, semnul nu e deloc arbitrar. În secolul XX încă mai există preocupare pentru modul în care semnul conține legături intrinseci cu idei și sensuri: celebrul Roman Jakobson, în studiul Quest for the Essence of Language (1965), scrie că „în diverse limbi indo-europene, gradul pozitiv, comparativ și superlativ al adjectivului arată o creștere gradată a numărului de sunete (și litere) – high-higher-highest; altus-altior-altissimus”, deci cuvîntul reflectă gama gradată a sensului. Sau: pluralul, în multe limbi, se face prin adăugarea unui element la forma de singular (și în nici o limbă el nu se construiește prin dispariția vreunui element de construcție), iar creșterea în lungime a formei cuvîntului evocă creșterea numerică exprimată de sens, spune tot Jakobson.

Oricît de mare ar fi obsesia pentru obiectivitate și concordanță cu lumea naturală, nimeni nu poate ieși din propria subiectivitate. În secolul al XVII-lea, într-o scrisoare adresată lui René Descartes, „părintele acusticii” Marin Mersenne (călugăr filozof și matematician) își exprimă opinia conform căreia sunetele înglobează în ele, inerent, niște semnificații: a și o sugerează lucruri mari, voluminoase, e este semn de subtilitate și tristețe, i semnalează elemente mici și penetrante (ca ploaia), u lucruri obscure, ascunse, m se asociază cu orice evocă măreția sau proporțiile enorme, l este lichid și umil, n e negativ, ascuns. Sărind acum iar la secolul al XIX-lea: poetul simbolist Mallarmé e de părere că literele au valori intrinseci – w evocă oscilația, f zborul, j o acțiune scurtă și rapidă, iar k ideea de îmbinare. Pe astfel de asocieri și percepții subiective ale formelor grafice și/sau sonore se vor întemeia multe dintre limbile inventate – în cărți, pentru filme, pentru cîntece – dar acesta va constitui subiectul unui articol separat.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: Alfabetul organic al lui Wilkins (wikimedia commons)

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.