Muzici și faze

Publicat în Dilema Veche nr. 879 din 11 - 17 februarie 2021
Muzici și faze jpeg

Mă mai uit, seara, la fiică-mea și la nevastă-mea care dansează pe muzica de la Nancy Clancy (un desen animat oarecum idioțel, american, cu oarecare deschidere spre limba franceză) și mă întreb: ce-a rămas? Ce-a rămas din muzica aceea care, vreme de vreo zece ani (aproximativ 1987-1997), a părut să fie sensul vieții, axul lumii, cum să zic... turnul magic din care se dădea ora exactă?

Dacă nu e prea clar ce vreau să spun, iată aici un mic parcurs istoric, deși, nó, cîte capete, atîtea istorii. La mine a fost cam așa: un coleg (să-l numim „Gurul”) apare-n clasă cu discul Iris II și de la el începe nebunia, în tot liceul. Majoritatea ne-am contaminat, ba mai mult, am contaminat și cartierele, pe vecinii de la bloc, pe copiii colegilor de muncă ai părinților, ba eu, unul, i-am molipsit – culmea! – și pe prietenii mei din Ghijasa de Sus (sat cooperativizat, unde se asculta numai formația Azur a lui Nelu Vlad), cu care mă vedeam doar vara. Restul se cam știe, chiar nu e subiect de articol; apare Iris III, trupa are probleme tot mai mari cu regimul comunist, le negociază cum poate (dar le negociază!), pînă la neuitatul concert din 20 decembrie 1989, de la Sala „Constantin Tănase”. Iese urît, intră-n acțiune elevii Școlii de Securitate Băneasa (îmbrăcați în haine civile), multă lume ia bătaie, dar tot binele spre rău, că toată lumea asta, și cea bătută, și cea nebătută, a ieșit din carapace a doua și-a treia zi – și gata cu regimul. Cu cel de la vedere, dar tot e ceva. Au fost multe istorii, știu. Asta-i doar una dintre ele.

Ceea ce generația dinaintea noastră cunoscuse în stil frondist (muzica decadentă a Occidentului putrid), noi am trăit ulterior în stil asumat. Mai rău: în stil hegemonic, aș zice. Cine dorea să-și afirme apartenența la clasa mijlocie trebuia să asculte rock – nu putea asculta altă muzică fără a suporta consecințele. Și așa apar două întrebări: care muzică rock? care clasă mijlocie? Erau anii ’90!

Spre deosebire de cei din alte părți ale țării, copiii Bucureștiului nu au avut acces nici la rock-ul iugoslav, nici la marele rock sovietic („mare” pentru că era bicefal: cel „tolerat” și cel hingherit); noi ne-am mulțumit cu rock-ul de limbă engleză, care era însă atît de mare (ăsta, cu adevărat mare!), încît fiecare și-a găsit nișa, fără prea mult efort. Era pentru toată lumea! Slăbănogii ascultau cel mai dur metal, habarniștii la engleză o țineau numai în playback-uri (să-i audă fetele), marginalii se lăudau cu trupe de care n-auzise nimeni și tot așa. Era o emulație care n-avea cum să se termine bine – și nici că s-a terminat bine. Cu „clasa mijlocie”, însă, era cu totul altă mîncare de pește, în primul și-n primul rînd pentru că atunci, la început, nu exista nici un fel de clasă mijlocie, cel puțin nu în accepțiunea de azi. Aș zice că se putea vorbi de două categorii, mari și late: educați și needucați. Educații, la rîndul lor, se puteau împărți iarăși în două: favorizați și nefavorizați. Iar nefavorizații puteau fi tehnicieni ai regimului (în sens larg, din moment ce „regimul” avea totul, era singurul actor economic) sau nu. Această din urmă categorie („sau nu”) era dorită de noi toți, era idealul social spre care tindeam, era, cum să spun, Our Shining City On A Hill, dacă pot să mă exprim așa. În limbajul precis al zilei de azi, acest „sau nu” s-ar putea numi antreprenoriat, dar atunci n-aveam un astfel de termen, era la ani-lumină în viitor. Ceea ce știam noi era că nu voiam să părem nici needucați (muncitori industriali, țărani cooperatori etc.), nici favorizați (securiști, nomenclaturiști, activiști), nici tehnicieni înregimentați (medici, ingineri, profesori), ci altceva. Dar prea puțini scăpaseră de înregimentare: avocații, pictorii, scriitorii (Rodica Ojog-Brașoveanu!), traducătorii… și, desigur, muzicienii. Aici ne-am prins noi urechile.

Din moment ce eram consumatori avizi de muzică rock în limba engleză și din moment ce la altceva nu ne-a dus mintea, ne-am făcut din rock nu doar o pasiune, ci și un proiect de viitor. Nebulos, e-adevărat, dar tocmai de aceea cu atît mai periculos, cu atît mai înșelător; dacă voiai să fii om respectabil, îți făceai „trupă”, îți cumpărai „scule” și începeai să „chinui bașii” prin garaje, subsoluri, ateliere dezafectate și alte locuri post-industriale, unde domneau șobolanii. Nu era chiar rău, nu zic, dar cine plătea toate astea? Părinții, cine? Asta nu putea să dureze…

…și nici n-a durat. Din nenorocire pentru autopropușii regi ai rock-ului românesc de expresie engleză, imensa majoritate a părinților aparțineau acelei zone a middle-class-ului de care copiii lor voiau să scape: tehnicieni ai regimului. După ce s-a prăbușit toată mascarada „democrației originale”, odată cu Marea Inflație din 1993, banii părinților au devenit dintr-o dată necesari pentru alte cheltuieli, nu pentru carierele viitoarelor superstaruri. E, de-aici începe povestea mea de azi.

p22 jos wc jpg jpeg

Ce s-a întîmplat cu noi? Ce se întîmplă cu oamenii care investesc totul într-un pariu de viață? Cu sportivii de performanță, de exemplu – deși nici fotbaliștii nu-s un exemplu rău? Nu știu, n-am de unde să știu; tot ceea ce pot face este să povestesc. Muzicile noastre-s de mult moarte, au mai rămas fazele. Dar au rămas doar în memoria unei fracțiuni de generație, e păcat să rămînă nespuse.

Unii dintre noi au făcut muzică, alții au ascultat muzică; unii au bișnițat muzică, iar alții – cei mai interesanți – au „tras” muzică. Îi iau pe toți, la rînd ca la moară: făcătorii de muzică au fost cei care primiseră o solidă educație muzicală de mici, care cunoșteau (din familie? de la profesori particulari?) ce sînt notele și ce înseamnă descifrarea unei partituri; ei n-au pierdut nimic. Muzica a rămas cu ei pentru restul vieții, au schimbat doar felul în care făceau muzică – și, evident, scopul. „Eu cînt pentru mine, Mihăiță”, mi-a zis fiecare, și sînt convins că e adevărul. Nici ascultătorii de muzică n-au pierdut mai nimic; la drept vorbind, cred că au cîștigat. Există zeci de genuri rock și sute de „trupe” cunoscute, a căror muzică este practic gratis. Nici ăstora nu le plîng de milă! Le plîng, însă, impostorilor, celor care au făcut bișniță cu muzică fără să înțeleagă absolut nimic nici din acea muzică și nici din acel vibe al timpului, al vremii lor; au fost niște șmecherași care-au încercat să se strecoare în viitoarea clasă mijlocie, fără să aibă, însă, nimic din „patul germinativ” al acestei clase. Eu sînt unul dintre impostorii reprezentativi ai Deceniului Rock. În cei ca mine, acel deceniu – magic, la drept vorbind – n-a lăsat nimic, sau mai exact nimic bun; n-a lăsat decît pizmă, ciudă, frustrare. Noi am ciocănit la porțile raiului și n-am fost primiți. Losers!

Dar splendizii perdanți au fost „trașii”. Cînd mai dispărea cîte-un bișnițar de la Romană și lumea se-ntreba de soarta lui, cineva spunea cu imens respect: „Cine, mă? Cap de Căcat? S-a tras tare pe muzici”, iar respectivul mărturisitor era, la rîndul lui, înconjurat de noi cu aproape la fel de mult respect și rugat să dea detalii. De obicei, inițiatul refuza, dar uneori lăsa să-i scape: „Înregistrează, și-a tras scule profesionale… a el te duci cînd vrei casete. Îți face preț, dacă ai intrare!”.

Am urmărit, cu răutatea eternului chibiț (chibiț pentru că loser, să ne-nțelegem!), destinul cîtorva mari „trași” ai anilor ’90. Fără excepție, au avut parte de destine tragice. Internetul i-a distrus. Accesul democratic la „muzici” a aruncat în derizoriu o întreagă subclasă care n-a putut (sau n-a vrut) să se adapteze; fie au rămas în mici bule puriste, fie au trecut la comerțul cu droguri și de acolo la pușcărie.

Nu pot să nu închei cu un citat din cartea* lui Ovidiu Verdeș, citat care explică impostura mea și a celor ca mine: noi nu ne gîndeam la nimic. Nici măcar la tîmpenii. Nimic nu ne trecea prin cap cînd ascultam muzici. Noi… sîntem ăi de-am rămas cu fazele (dar asta, altă dată): „Îmi puneam ce vroia mușchiu’ meu; piesele după care mă înnebuneam puteam să mi le pun de cîte ori aveam chef! Serios, dacă aveai scula ta și muzică bună, mare lucru nu mai trebuia să se-ntîmple: în fiecare zi parcă o luai de la capăt, da’ nu era nasol, fiindcă ascultai, te gîndeai la tot felu’ de tîmpenii, ți se părea că nu-ș’ ce și nici nu simțeai cînd trece timpu’!”.

* Muzici și faze, ediția a III-a, Editura Polirom, 2016.

Mihai Buzea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Recrutorii, Editura Polirom, 2019.

Foto: wikimedia commons

p 22 Nagit WC jpg
Nagîț de pui
Etimologiile acestea „raționale”, dar false nu reflectă simple asocieri formale și sonore între cuvinte.
p 7 FED WC jpg
E inflația, prostule!
Întrucît Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED) a majorat recent rata-țintă a dobînzii, s-ar putea ca inflația să încetinească spre sfîrșitul anului în curs.
Florin Stoian 10 jpg
„Am transformat Oltenia de sub Munte într-un brand” – interviu cu geologul Florin STOICAN
„Mai întîi, trebuie să spun că rețeaua internațională a Geoparcurilor UNESCO a ajuns acum la 177 de geoparcuri din 46 de țări și există un interes atît de mare pentru alte geoparcuri, încît UNESCO a limitat numărul anual de aplicații la maximum 20 și maximum două/țară.”
p 7 WC jpg
Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului.
959 22 LCCutitarupng jpg
A texta, textare, textor & texteză
Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
p 7 WC jpg
America și provocarea chineză
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența.
p 19 jpg
Hîrtia, ecranul și cititul
Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită?
p 7 WC jpg
Căderea lui Boris Johnson – și a noastră
În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.
p 23 ExpoziLŤia Columbian¦â, Chicago, 1893 WC jpg
Ierusalimul de ipsos – Expoziția Mondială de la Chicago, 1893
La Chicago, în 1893, un oraş ideal întreg s-a pogorît pe harta oraşului, condiţionat de sit şi de cultura albă, creştină, „falocentrică” şi „elitistă” care domina acel moment.
p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.

Adevarul.ro

Lunetistul Wali FOTO Ashleigh Stewart Twitter webp
Celebrul lunetist Wali revine în Ucraina. Principala sarcină a unității pe care o va comanda
Wali a mers în Ucraina, la începutul lunii martie pentru a sprijini armata Kievului, iar după aproape două luni și mai multe misiuni, lunetistul a ajuns acasă, la soția și fiul său. În prezent, celebrul lunetist s-a întors pe front cu o nouă sarcină.
Diniyar Bilyaletdinov FOTO Profimedia jpg
Fotbalist rus trimis pe frontul din Ucraina! Fost jucător al lui Everton, chemat sub arme: „Sper să fie o eroare”
Diniyar Bilyaletdinov, fost jucător la Everton, a fost citat să lupte în războiul din Ucraina. Putin a instaurat săptămâna trecută mobilizarea parțială, ceea ce îi va aduce 300.000 de soldați în plus.
utilaje autostrada a7 (1) jpg
Start în construcția Autostrăzii A7. Constructorii și-au stabilit baza lângă Crângul Petrești
Autostrada Buzău-Focșani, în lungime de peste 82 de km, va asigura prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova. Constructorul are la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.