„Am aflat că cei care spun că trecutul poate fi îngropat greșesc, pentru că, pînă la urmă, trecutul se cațără înapoi la lumină” – este un fragment din Vînătorul de zmeie de Khaled Hosseini, un medic afgan care împreună cu familia a primit azil politic în 1980 în Statele Unite. Povestea lui este cutremurătoare, are legătură cu cei mai urîți monștri scoși la iveală de regimuri totalitare religioase și, ca multe alte astfel de povești din Afganistan, arată cruzimea talibanilor, care a întrecut cu mult orice ne-am fi putut imagina, o cruzime de care acum riscă din nou să aibă parte o țară întreagă. Din nou se prefigurează spectrul unui regim patriarhal, fundamentalist, în care cei mulți nu au nici un drept și au statut de suboameni, în special femeile și copiii, un regim în care cei puțini și puternici se simt îndreptățiți la orice fie pentru că ei știu sigur ce vrea Dumnezeu, vorbesc în numele Lui sau pur și simplu au calea cea mai simplă spre putere. După 20 de ani de prezență NATO în Afganistan, după ce țara părea să nu mai fie un paradis al teroriștilor din toată lumea, după 20 de ani de progrese – mărunte, e drept –, dar progrese spre modernitate și în materie de drepturi ale femeilor și copiilor, după 20 de ani de pregătire a armatei și poliției afgane, talibanii revin în forță în timp ce Alianța, și în special americanii, pleacă.

Erori de judecată

De asta s-a temut NATO, dar nimeni nu a anticipat rapiditatea prăbușirii statului afgan și degringolada instituțiilor, în frunte cu armata și poliția, în fața valului taliban. Unii oficiali militari din NATO au vorbit despre riscul ca treptat Afganistanul să ajungă din nou sub controlul talibanilor, dar nu atît de rapid și cu o asemenea amploare. Pe baza evoluțiilor năucitoare recente, cu orașe importante, inclusiv Kandahar (cu excepția aeroportului), căzînd unul după altul în mîinile talibanilor, acum predicția este că, în cîteva luni, întreaga țară va fi sub control taliban. Potrivit agențiilor de presă, mii de afgani fug din calea talibanilor, îngroziți de amintirea regimului brutal al execuțiilor pe stadioane, al muzicii interzise, al biciuirilor în public, al morții ca parte din cotidian de care scăpaseră odată cu intervenția occidentală de acum 20 de ani. În paralel, sînt scene care americanilor le-au adus aminte de retragerea din Vietnam cu forțe mobilizate ca să evacueze cetățenii americani din Afganistan, pe măsură ce forțele talibane înaintează vertiginos spre capitala Kabul. Cu ochii spre Afganistan, vina a fost rapid aruncată pe președintele american Joe Biden pentru decizia de retragere a trupelor americane, deși semnalul fusese deja dat de administrația Trump și chiar cu un termen mai scurt, în condițiile în care, de multe ori, aceleași voci blamau SUA pentru prezența în Afganistan și pentru pierderile de vieți americane și din rîndul aliaților acolo. Dar reacția de oprobriu vine și din cauza tonului sigur cu care administrația americană a contrazis previziunile spunînd că ar fi extrem de puțin probabil ca talibanii să ajungă să controleze întregul Afganistan, o presupunere acum strident contrazisă de realitate. Imaginea administrației Biden a mai primit o lovitură și după ce New York Times a dezvăluit că negociatorii americani le-au cerut talibanilor să nu atace și să nu distrugă ambasada americană de la Kabul, în schimbul unui viitor ajutor financiar și al asistenței pentru un viitor guvern afgan din care ar face parte. Criticile la adresa administrației se referă în special la atitudinea defetistă și la faptul că administrația Biden pleacă din start de la premisa că oricum Kabulul va cădea, fără a face nimic ca să împiedice asta. În plus, administrația e criticată că își face iluzii că talibanii ar fi dispuși să împartă guvernarea cu alte forțe afgane. Mai mult, potrivit informațiilor de la fața locului ajunse în presă, talibanii au pus mîna pe un număr considerabil de transportatoare americane, tancuri și artilerie grea, iar mii de luptători au fost eliberați din mai multe închisori.

O datorie de onoare

Organizațiile neguvernamentale avertizează că Afganistanul este în pragul unui dezastru umanitar pentru că talibanii au executat și au de gînd să lichideze toți afganii care li se opun sau care au avut vreo legătură cu forțele NATO sau chiar cu subcontractorii civili, de la traducători la cei care lucrau ca bucătari ori la curățenie în bazele alianței. Mai toți jurnaliștii afgani sau fixer-ii care au lucrat cu presa occidentală, dar și familiile lor, sînt acum în pericol de moarte, mai ales jurnalistele. Danemarca este prima țară europeană care a oferit adăpost și rezidență afganilor care au lucrat fie la ambasada daneză din Kabul, fie ca traducători pentru militarii danezi în Afganistan. Deja aproximativ 45 de afgani au fost declarați eligibili împreună cu rudele de gradul unu și urmau să fie evacuați în Danemarca. Și Spania a anunțat că lucrează la un plan de evacuare pentru angajații afgani, iar Departamentul de Stat american are de adăpostit mii de foști angajați afgani și familiile lor ca parte a operațiunii „Refugiul Aliaților”. Între timp, se tem și afganii care au ajuns ilegal în Europa și ale căror cereri de azil au fost respinse. La începutul lunii august, Germania, Austria, Belgia, Țările de Jos, Grecia și Danemarca au cerut Comisiei Europene să permită continuarea repatrierii imigranților afgani, în pofida situației îngrijorătoare din Afganistan, după care, pe fondul tăvălugului taliban, au început să apară anunțuri privind oprirea deportărilor, începînd cu Țările de Jos și Germania. Dincolo de criza umanitară iminentă în Afganistan, un nou regim taliban echivalează cu un nou posibil val de migrație spre Europa, iar multe state membre se tem de un nou 2015, dar pînă acum nu s-a profilat o soluție. Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă al UE, Josep Borrell, a transmis un comunicat în care cere talibanilor să reia imediat discuțiile cu celelalte formațiuni afgane și să respecte drepturile omului, avertizînd că dacă talibanii vor prelua puterea cu forța și vor restabili un emirat islamic, ei nu vor fi recunoscuți internațional și vor fi izolați, fără sprijin internațional. Numai că talibanii nu au părut deloc impresionați, iar de la acest comunicat european au mai cucerit cîteva teritorii.

Exportator de terorism

Dacă guvernul afgan va cădea, iar statul afgan se prăbușește, Afganistanul taliban va deveni din nou un spațiu pentru revigorarea Al-Qaeda. Mai mult, un Afganistan recuperat de talibani va da curaj tuturor grupărilor teroriste care vor percepe avansul taliban ca fiind de neoprit și evacuările de personal occidental din Afganistan drept semnale de slăbiciune a Occidentului. Este tocmai genul de eveniment menit să inspire și să revigoreze jihadismul cu toate formele lui, cu atacuri în spațiul islamic, dar și în Occident. Thomas Tugendhat, parlamentar britanic, fost ofițer în armata britanică și veteran al războiului din Afganistan, a condamnat pe Twitter felul în care decurge retragerea din Afganistan și acuză Washington-ul că, în lipsa subcontractorilor americani, forțele afgane nu mai au sprijin aerian, nici echipe de mentenanță care să le ajute cu buna funcționare a unor echipamente militare de care au fost antrenați să depindă. „Vreți să știți de ce sînt furios? Pentru că e o irosire și nu era necesar. Și de ce o iau așa personal? Pentru că am văzut cu ochii mei costul și sacrificiile care acum sînt aruncate la coș și știu cine va plăti pentru asta – noi! E rău pentru noi toți, ne face să nu părem de încredere, e rău pentru aliații noștri pentru că sînt expuși și vulnerabili, e rău pentru viitorul nostru pentru că încurajează rivalii să ne provoace. Și nu era nevoie să se întîmple asta. Noi am ales să plecăm. Nu am fost forțați. După 20 de ani și miliarde de dolari și mii de vieți, Afganistanul arată acum ca o aventură de o noapte. Știți de ce sînt furios? Pentru că e vorba de libertatea noastră de mîine, nu doar despre ce se întîmplă acum în Afganistan, pentru că singura înfrîngere e cea cauzată chiar de noi, am fi putut decide să acționăm altfel” – sînt o parte din mesajele pe Twitter ale veteranului Thomas Tugendhat. Parlamentarul britanic ia în calcul nu numai pierderile de vieți de occidentali și afgani deopotrivă, dar și efortul uriaș de reconstrucție.

Îmi aduc aminte figura obosită și expresia exasperată a unui inginer american cînd îmi povestea în 2008, lîngă Zabul, cum echipa lui fora puțuri pentru ca, la scurt timp, talibanii să le arunce în aer, iar munca să fie sisific luată de la capăt. Sau cum instala echipamente de purificare a apei, dar petrecea zile și săptămîni ca să-și convingă superiorii că e nevoie și ca afganii să fie învățați cum să le întrețină, în condițiile în care, în unele zone, unii localnici nici nu înțelegeau conceptul robinetului, după ce trăiseră în Evul Mediu taliban antimodernitate. Și totuși, avea și o fărîmă de satisfacție pentru că, greu și încet, Afganistanul se schimba, lucruri relativ mărunte aveau un impact uriaș asupra vieții afganilor. Scriitorul afgan Khaled Hosseini scrie la finalul romanului său Vînătorul de zmeie: „Era doar un zîmbet, nimic mai mult, nu repara nimic, doar un zîmbet, ceva atît de mărunt. Dar îl primesc din tot sufletul pentru că atunci cînd vine, primăvara topește zăpada cîte un fulg pe rînd și poate că acum am fost martorul primului fulg topit”. Speranța timidă a lui Hosseini am văzut-o și la inginerul american, care chiar credea că munca lui în Afganistan face o diferență oricît de mică. Acum normalitatea pe care și-o dorea este pe cale să se spulbere.  

Vulturii dau tîrcoale

Căderea Afganistanului sub privirile aparent neputincioase ale aliaților este urmărită cu satisfacție de presa controlată de stat în Rusia și China, iar din Turcia, președintele Recep Tayyip Erdogan, a cărui țară e membră NATO, a declarat la CNN, pe un ton salvator, că e dispus să discute direct cu liderul talibanilor pentru că „Dacă nu ținem sub control asemenea lucruri la nivel înalt, nu va fi posibil să mai asigurăm pacea de data asta în Afganistan”. Pe fondul retragerii americane și aliate din Afganistan,  președintele Turciei a încercat să obțină cîștiguri pe toată linia – a negociat cu americanii ca nu mai mult de 500 de militari turci să asigure securitatea aeroportului din Kabul, după finalizarea retragerii SUA și NATO, dar cu cîteva condiții logistice și financiare (care nu sînt cunoscute), o negociere din care Erdogan a încercat să obțină și ceva mai multă bunăvoință de la partea americană, în contextul în care este permanent criticat pentru încălcarea gravă a drepturilor omului, destabilizarea Libiei cu mercenari sirieni și încălcarea dreptului internațional în Marea Mediterană. În plus, asumarea rolului de lider negociator este pentru Erdogan nu doar o posibilă sursă de prestigiu în plan intern, în condițiile în care popularitatea lui e în scădere, ci și o confirmare a politicii externe de orientare neo-otomană și o demonstrație că o țară islamică poate juca la egalitate cu marile puteri pe scena internațională. Numai că Erdogan și-a asumat rolul fără să aibă cu cine vorbi, cel puțin deocamdată. În plus, talibanii au respins din start ideea ca pe aeroport să fie militari turci. Cu ochii pe Afganistanul așezat strategic stau și Rusia, și China. Și aici a avut ceva de spus parlamentarul britanic Thomas Tugendhat, veteran al războiului din Afganistan: „Împrumuturi de la bănci chineze de stat construiesc infrastructură peste tot în lume în timp ce noi tăiem ajutoarele în loc să le transformăm în investiții. Sprijinul militar rusesc și vînzările de armament merg spre țări pe care le dojenim și le împingem în brațele celor care se opun valorilor noastre. Noi știm că atunci cînd oamenii liberi fac alegeri, ei aleg libertatea, ei vin în Marea Britanie, în SUA, nu în China sau Rusia, dar noi închidem porți”.

Asia Centrală ruso-chineză

Deja retragerea americanilor și a aliaților din Afganistan a provocat mișcări geopolitice în mai toate țările vecine. Asia Centrală se îndreaptă spre Rusia și China pentru protecție în perspectiva fie a unui război civil, fie a unui regim taliban la putere în Afganistan. În Asia Centrală, Rusia are acum șansa unei consolidări rapide a prezenței de securitate și de excludere totală a SUA, pînă la punctul în care pentru Washington, dacă va vrea, va fi aproape imposibil să își creeze în statele din zonă puncte de lansare a unor operațiuni militare – țări pentru care interesul american a fost în scădere progresivă încă din timpul administrației Obama. Moscova consideră Asia Centrală în mod natural în sfera sa de influență, iar plecarea americană din Afganistan lasă acum terenul liber pentru o dominație absolută, americanii și-au pierdut în 2005 și 2014 bazele din Uzbekistan și Kîrgîzstan. SUA nu au baze militare în nici unul dintre cele șase state vecine cu Afganistanul, iar între acestea Iranul și China sînt evident în afara oricărei posibilități, relația cu Pakistanul este tensionată deja de mulți ani, deci singurele posibile rămîn cele trei stan-uri, dar unde senzația este că Rusia și China, aflate aproape, sînt mai de încredere decît un partener aflat departe și care în trecut a dat dovadă că își schimbă politicile. În primăvară, pe fondul discuțiilor despre retragerea din Afganistan, New York Times a relatat că au loc discuții între oficiali americani și autoritățile din Kazahstan, Uzbekistan și Tadjikistan pentru utilizarea pe viitor a unor baze din regiune, iar secretarul de stat american Antony Blinken a anunțat pe Twitter că a avut discuții cu omologii uzbek și kazah, dar nu a precizat dacă a fost vorba despre baze. Un editorial din Moscow Times explica acum două luni, de la Moscova, starea de spirit din Asia Centrală: „A fost o vreme în care tinerele și proaspetele țări independente din Asia Centrală prețuiau fiecare fir de atenție acordată de Statele Unite și în care America promova activ principiile democrației și ale economiei de piață în regiune. Acum Afganistanul este printre puținele chestiuni asupra cărora Washington-ul mai cooperează cu națiunile Asiei Centrale. E cam greu să ne imaginăm militari americani în Tadjikistan, care deja găzduiește o bază militară rusă pe teritoriul său, iar Kîrgîzstan e puternic dependent economic de Rusia și China”. Între timp, China s-a mișcat și ea cu o creștere a asistenței de securitate pentru Kîrgîzstan și intensificarea influenței în Tadjikistan. Statele Asiei Centrale se tem de instabilitatea dată în trecut de exportul taliban de teroriști și de racolarea de luptători din rîndul propriilor cetățeni – de exemplu, în prezent, cu aproape un sfert din Afganistan sub control, talibanii au deja mai mulți luptători de origine tadjică de-a lungul graniței nordice și controlează Kunduz, un oraș afgan esențial pentru comerțul cu Tadjikistanul. În fapt, toate granițele cu Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan sînt sub control taliban, în condițiile în care, pînă acum cîțiva ani, luptători talibani treceau tot timpul frontierele cu vecinii pentru incursiuni de atac. Alt motiv de îngrijorare pentru țările Asiei Centrale este valul de refugiați afgani la care se așteaptă, în condițiile în care deja s-au văzut primele semne încă din luna iulie, iar Afganistanul se prăbușește treptat spre haosul pe care îl prezicea, în 2009, în eventualitatea unei retrageri militare totale a aliaților, fostul ambasador britanic Sherard Cowper-Coles în Parlamentul britanic și într-o conversație reamintită recent într-un articol de directorul Carnegie India, Rudra Chaudhuri. Cowper-Coles explica atunci că, în lipsa militarilor occidentali, va fi haos în Afganistan, iar cel mai puțin negru scenariu ar fi ca marile orașe afgane, Kabul, Kandahar, Mazar și poate Jalalabad, să devină fortărețe ale modernității în timp ce zonele de provincie să devină spații de negociere între talibani și mafia narcoticelor. Numai că Rudra Chaudhuri atrage atenția că situația descrisă de Cowper-Coles e și mai complicată acum, pentru că între timp, pe lîngă talibani, Al-Qaeda și gruparea Haqqani controlată din Pakistan, în ecuația afgană a intrat ISIS. Afganistanul are acum toate ingredientele pentru un nou război civil, pentru o nouă tragedie, pentru o nouă criză umanitară.

Carmen Gavrilă este jurnalistă la Radio România.

Foto: C. Gavrilă