A texta, textare, textor & texteză
În engleză, and („și”) figurează între primele patru cele mai frecvente cuvinte din limba scrisă și din cea vorbită. Rădăcina proto-germanică reconstruită, *unda, a dat, în engleza veche, forma ond, pe care o găsim pentru prima dată într-un manuscris de la începutul secolului al VIII-lea – un glosar de termeni latinești traduși de călugării mănăstirii Sfîntul Augustin, din Canterbury. Fiind atît de des folosită, această conjuncție de doar trei litere a fost substituită, în documentele ulterioare, cu o pictogramă (desen ori simbol care înlocuiește un cuvînt sau un grup de cuvinte).
Știm de mult că vorbitorii nativi de engleză adoră să prescurteze cuvintele. (Conștient, ca să economisească timp, vorbind mai puțin și făcînd mai mult? Inconștient, cu un psihic colectiv setat genetic pe scurtime, dacă ne gîndim că fondul autohton, anglo-saxon, e mai ales monosilabic?) Abrevierea și decupajul (clipping) sînt mijloace de îmbogățire a vocabularului deloc moderne; cel de-al doilea acționează asupra structurilor lungi, de origine non-germanică, din care se taie începutul (aligator este gator), sfîrșitul (laboratory este lab), sau ambele (refrigerator este fridge). Însă nu numai structurile lungi sînt prescurtate, ci orice se poate, unele cuvinte monosilabice fiind reduse la litere. De exemplu, o propoziție întreagă este codificată în IOU: în jurul lui 1785 găsim atestat documentar obiceiul de a scrie această formulă pe o bucată de hîrtie, urmată de o sumă de bani și o semnătură, prin care o persoană recunoaște că datorează bani cuiva. Expresia I owe you („Eu vă datorez”) și literele din IOU au în comun identitatea în pronunție, omofonia.
Aici intră în scenă simbolul nostru din titlu, care poartă și un nume: ampersand. El și-a dovedit utilitatea, tradițional, (și) în cazuri ca acesta de mai sus, în care o literă reprezintă un cuvînt întreg. Despre istoria lui avem detalii într-o carte extraordinar de interesantă: Shady Characters: The Secret Life of Punctuation, Symbols & Other Typographical Marks(2013), a britanicului Keith Houston (care, interesant, nu e lingvist, ci scrie programe de imagistică medicală). Houston reproduce, în acest volum, o imagine dintr-o broșură apărută în 1957, în care autorul, germanul Jan Tschichold (născut Johannes Tzschichhold), tipograf și designer grafic, descrie originea și evoluția simbolului. Pictograma originară, numerotată 1 în imaginea care însoțește textul de față (imagine reprodusă cu amabila permisiune acordată de familia Tschichold), apare ca graffiti anonim pe zidurile orașului Pompei, dispărut sub magma vulcanică în 79 A.D. În simbolul cu numărul 13, folosit în secolul al VIII-lea, sub dinastia Merovingienilor, recunoaștem cu ușurință forma de azi.
Semnul & reprezintă latinescul et („și”): un e mare, rotunjit caligrafic și un t, stilizat și comprimat ulterior. Numele ampersand, atestat documentar în 1797, conform etymonline.com., e și el o comprimare a patru cuvinte: and per se and, o formă hibridă, anglo-latină – literal „și în sine și”, adică „(semnul) & ca atare (este) <și>”. Distincția dintre simbol și nume a fost necesară pentru evitarea unor confuzii. În limba engleză, unele litere sînt și cuvinte: I este și pronume personal, „eu”, așa cum am văzut în exemplul IOU; sau A, care poate fi, pe lîngă prima literă a alfabetului, articolul nehotărît „un”/„o”. Astfel că în vechile documente se preciza, prin acest per se, că referința se face la simbol, nu la cuvînt: I per se, semnul I în sine, litera ca atare. Iar pentru că alfabetul limbii engleze avea la sfîrșit, după litera Z, pictograma &, aceasta era citită and per se, and = „semnul ca atare, care înseamnă și” (dispariția sunetului /d/ și înlocuirea lui /n/ cu /m/ avînd cauze fonetice).
Apariția unor simboluri care să comprime scrierea alfabetică în variante mai rapid de înregistrat dovedește necesitatea transmiterii unei mari cantități de informație într-un timp cît mai scurt (îmi amintesc și de fascinantul curs de stenografie din liceu). Însă niciodată această nevoie nu a fost mai mare ca acum, în epoca mesajelor electronice. Iar cea mai mare creativitate și flexibilitate în ceea ce privește limba scrisă pare să vină din zona texting-ului. Texting și textspeak... Cum am putea numi scurt, pe românește, trimiterea mesajelor prin telefonul mobil? Textare? Dar codul acesta, comprimat la maximum? Texteză? El conține nu numai litere, ci și cifre, imagini digitale și pictograme care sugerează emoțiile (numite, din acest motiv, „emoticoane”). Engleza din mediul virtual se modifică cu viteză sub ochii noștri și influențează toate celelalte limbi, care au preluat deja nu numai obiceiul de a decupa cuvintele mai lungi, ci și comprimarea în litere și cifre, după modelul B4 = before („înainte”), 4U = for you („pentru tine”), STR8 = straight („drept”), L8R = later („mai tîrziu”), ori I h8 U = I hate you („te urăsc”), bazată pe omofonia dintre numele simbolului matematic și diverse (fragmente de) cuvinte.
Astfel, la solicitarea mea, studenții Literelor ieșene mi-au transmis electronic cîteva dintre prescurtările folosite de ei (și se știe deja că marile jurnale și campusurile studențești se numără printre cei mai eficienți factori de schimbare lingvistică): plicti(sitor), dimi(neața), sec(undă), fac(ultate), uni(versitate), sal(ut), inte(resant), frigi(der), cașca(val). Au precizat apoi că, din mesajele lor, nu lipsesc ms (mersi), cp (cu plăcere), npc (n-ai pentru ce), bv (bravo), imd (imediat), pt(r) (pentru), csf (ce să faci), ncsf (n-ai ce să faci), vr (vrei/vreau), tb (trebuie), scz (scuze), np (nici o problemă), app(apropo), OD (O, Doamne), nmc (nimic), tn (tine), mn (mine), altcv (altceva), acm (acum), trz (tîrziu), lsm (lasă-mă), cf(ce faci), bn (bine), f (foarte), dc (de ce), cv (ceva), nb (noapte bună), sal (salut), vb (vorbim), lma (la mulți ani). O studentă mi-a furnizat o propoziție întreagă, pentru context: Ai nev d cv d la maga? – „Ai nevoie de ceva de la magazin?”.
Colegii de la celelalte catedre ale Departamentului de Limbi și Literaturi Străine mi-au confirmat pătrunderea, de ceva vreme, a modelului englezesc în diverse culturi: în franceză, qq1 = quelqu’un („cineva”), 2m1 = demain („mîine”); în germană, 8ung = achtung („atenție”), GN8 = gute Nacht („noapte bună”); în italiană, ness1 = nessuno („nimeni”); în spaniolă, salu2 = saludos („salutări”), to2 = todos („toți”), es3 = estres („stres”), b7s = besitos („pupici”) și 100pre = siempre („mereu”); în norvegiană, G9 = geni („geniu”), 7K = sjuk („bolnav”); în polonă, 3majsie = Trzymaj sie (un fel de „ai grijă”). În plus, discursul din mesagerie conține, indiferent de limba maternă, prescurtări împrumutate direct din engleză: lol = laughing out loud („rîd de nu mai pot”) sau brb = be right back („mă întorc imediat”), după cum observă David Crystal în volumul Txtng: the Gr8 Db8 (= Texting: the Great Debate).
Lingvistul britanic spune că lumea vehiculează diverse mituri în legătură cu mesageria electronică: ar fi cu precădere folosită de copii; aceștia ar scrie numai cu abrevieri; abrevierile ar fi fost inventate de copii; ei nu mai știu să scrie pentru că omit litere; o generație de analfabeți va apărea din această cauză. Dimpotrivă, susține Crystal, textarea (nu știu dacă va prinde la public acest cuvînt) e bună pentru limba engleză. În primul rînd, analizele făcute în ultimul deceniu (să nu uităm că fenomenul are o istorie destul de scurtă) arată că numai 20% din mesajele electronice din întreaga lume sînt trimise de copii, restul de 80% aparținînd adulților. Apoi, din totalul cuvintelor folosite, proporția celor abreviate reprezintă doar 10 procente. Abrevierea nu e deloc nouă și, cu siguranță, nu a fost inventată de copii: regina Victoria și Lewis Carroll scriau CU L8R = See you later („Ne vedem mai tîrziu!”), cu peste o sută de ani în urmă, spune lingvistul. Copiii englezi știu să scrie corect, în marea lor majoritate, pentru că, pentru a omite litere într-un cuvînt, trebuie mai întîi să știi că ele se află acolo în mod normal. Iar școlarii cu care Crystal a interacționat în diverse instituții de învățămînt s-au arătat surprinși cînd au fost întrebați dacă folosesc aceste prescurtări în alte contexte decît conversațiile pe telefonul mobil, răspunsul lor fiind un nu vehement. În fine, cercetările recente arată că gradul de alfabetizare crește prin textare, pentru că tehnologia permite și promovează cititul și scrisul. Da, poate produce dependență, dar aceasta este o consecință care afectează comportamentul uman, nu limba.
Există voci în Statele Unite care susțin că textarea se diferențiază de scriere: e adevărat că scrisul a apărut ca necesitate de înregistrare a vorbirii, dar textul scris este „epurat” de imperfecțiunile din vorbire – ezitări, elemente de oralitate, propoziții mai ales scurte –, pe cînd textarea le captează și, mai mult, încorporează și codifică vizual atitudini ale textorilor (dacă tot m-am pornit, fac toată familia de cuvinte!). Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
Ilustrație reprodusă cu permisiunea familiei Tschichold
