Autoportretul criminalului în serie

Publicat în Dilema Veche nr. 778 din 17-23 ianuarie 2019
Autoportretul criminalului în serie jpeg

● The House That Jack Built (Dane-mar-ca-Franța-Germania-Suedia, 2018), de Lars von Trier. 

Jack, acest personaj bestial, probabil insul cel mai nesuferit pe care l-a dat cinema-ul în ultima vreme, îi permite lui Lars von Trier să reabiliteze un pilastru bîntuitor al mentalului american – criminalul în serie. Nu e prima oară cînd von Trier dă tîrcoale ideii de „americanitate“, luînd-o mai degrabă pe ocolite – bunăoară și Dogville, experimentul său din 2003, era cîrmuit de prezența amenințătoare a unor gangsteri, altă figură fundamentală, deși căzută la rîndul ei în desuetudine, a Americii din ultimul veac. Despre pertinența observațiilor lui von Trier cu privire la spiritul american se poate discuta mult și bine – iar ideea (sau mai bine zis locul comun) că danezul nu a pus niciodată piciorul în America contează prea puțin. Cert e că The -House That Jack Built nu e vreo altă „radiografie de societate“ – America din film fiind mereu difuză, mereu generică –, ci o teză alunecoasă despre actul artistic.

Ca film-cu-un-serial-killer, The House... e mai aproape de încercări vag-psihologizante precum Henry: Portrait of a Serial Killer (1989, r. John McNaughton) decît de anchetele polițienești îmbîrligate din filmele lui David Fincher. Von Trier bricolează șugubăț pornind de la anumite șabloane, iar filmul său, împărțit – specialitatea casei – în cinci episoade urmate de un epilog, conține atît situații clișeistice cu care orice spectator e ultrafamiliarizat, cît și parodierea lor. De pildă, în primul episod (sau „incident“), cineastul se joacă cu stereotipul individului rămas în pană într-o zonă pustie, care se urcă nebănuitor în mașina criminalului. Grație umorului negru, în mîinile danezului acest stereotip devine gag – unul în care viitoarea victimă (jucată de Uma Thurman) chiar repetă pînă la refuz fraze de tipul „Tu nu poți fi un criminal în serie“, declanșînd pulsiunile protagonistului. La fel, pentru al doilea „incident“, Jack (interpretat magistral de Matt Dillon) se dă – fără nici o pregătire prealabilă – drept polițist, iar apoi, în fața unei femei suspicioase care nu îl lasă să-i treacă pragul casei, improvizează o alternativă chinuită și își duce la bun sfîrșit planul.

Narațiunea propriu-zisă nu e însă din cale-afară de proaspătă. Von Trier nu pare să fie interesat de o deturnare a chestiunii în cauză: Jack este un psihopat dans les règles, amintind de canibalul Jeffrey Dahmer. Cam ca toți criminalii notorii, e guvernat atît de umbra rateului – nu a devenit arhitect –, cît și de visuri grandilocvente. Așa cum reiese din film, succesul îndelungat al „proiectului“ lui Jack – 12 ani de crime – ține mai curînd de un hazard fericit (de pildă, o ploaie subită care spală urmele de sînge) decît de o metodă. Căci omul este – cam ca von Trier, s ar putea zice – în egală măsură maniac și provocator. Nu o dată, Jack riscă din pură inconștiență să fie prins: ațîță polițiștii, se plimbă cu cadavrele pe stradă. Pe măsură ce avansează în acest killing spree, ambițiile artistice îi sporesc, iar crimele sale – plănuite tot mai mult pentru efect, pentru estetică, asemenea experiențelor lui Yves Klein – nu mai sînt doar crime, ci performance-uri în sine.

Tot ce am înșiruit mai sus e de ordinul cel mai înalt al abjecției – iar remarcabila reușită a filmului e condiționată de felul în care actele lui Jack reverberează ambivalent în spectator: între sentimentul limpede al indignării și acela, mult mai insidios, al juisării pline de vinovăție. Asta fiindcă von Trier, brodînd pe o narațiune convențională, se arată mult mai voluptuos în digresiunile ample pe care le pune în gura lui Jack. The House… trebuie văzut așa cum citești o lucrare în care notele de subsol sînt cel puțin la fel de importante ca textul propriu-zis. Digresiunile îi permit lui von Trier să articuleze figura lui Jack la istoria cea mare – cînd mai facil, prin asocierea cu pianistul turmentat Glenn Gould, cînd contaminat de umor pervers, ca în racordul dintre chipul desfigurat al Umei Thurman și un portret cubist, sau în asemănarea dintre doi copii uciși de Jack și amorașii lui Rafael.

Jack o fi avînd de partea sa cerul, dar sufletul său damnat se pregătește să aterizeze în infern, în compania lui -Verge (Bruno Ganz) – variațiune a călăuzei prin infern a lui Dante. Așa cum „incidentele“ funcționau pe o traiectorie clișeu-parodie, tot așa confesiunea lui Jack include atît detalii macabre din belșug, cît și critica lor. Mai exact, Verge încearcă să expliciteze motivațiile lui Jack, într-un soi de maieutică de trotuar. E limpede că Verge este de fapt un spectator privilegiat, anticipînd reacții previzibile: „Vai, Jack, ce narcisist ești“, la fel cum Jack însuși, conștient de nevrozele sale, e ca un actor inexpresiv care încearcă să-și ajusteze jocul – și astfel să se integreze în societate.

Înțeleg de ce filmul poate să enerveze. E suficient de privit „incidentul“ patru, cel mai violent din tot filmul, în care Jack își dă arama pe față, dezvăluindu-se nu numai ca monstru misogin și lamentabil, ci și – fidel ideii de perfor-mance – ca moralist care dă lecții despre cum „nimeni în țara asta nu vrea să ajute“. Este deci Von Trier un mare artist sau doar un provocator vanitos, așa cum tot s-a spus? La întrebarea asta nu am un răspuns tranșant. Pentru ce mai era nevoie de un alt film cu criminali în serie? Aici pot încerca o explicație, rezumabilă astfel: probabil nimeni pînă acum nu a asociat mai stimulant și mai liber ideea legăturii dintre actul crimei și actul creației. Că ideea e falacioasă, minată de un patetism înfiorător, asta cred că o știe acum – la capătul acestui film splendid – pînă și von Trier. 

The House That Jack Built va rula în cinematografe începînd cu 18 ianuarie.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.