Accesul la producțiile performative din întreaga lume în perioada carantinei globale a produs o serie de revelații legate de inovarea limbajului artistic, de construcțiile dramatice și de raportul neașteptat dintre diferitele elemente de arhitectură spectaculară. De exemplu, folosirea sunetului ca mijloc principal de construcție performativă a generat rezultate spectaculoase. Odată cu utilizarea sistemului binaural (înregistrare audio cu două microfoane astfel încît dă senzația de sunet circular – 3D stereo sound –, creîndu-i ascultătorului impresia că este în aceeași încăpere cu vorbitorii), sunetul a devenit materia primă în spectacole pentru unii artiști. Irlandezii de la Dead Centre (Bush Moukarzel și Ben Kidd) sînt fascinați de asta și au creat mai multe producții spectaculoase prin exploatarea sunetului. În Chekhov's First Play (2015), vocea regizorului Bush Moukarzel se auzea în căștile spectatorilor, deconstruind textul lui Cehov (și spectacolul propriu), pentru a-i regăsi substanța într-o formulă contemporană. Sistemul binaural îi permitea să stratifice receptarea spectacolului căci spectatorul auzea atît spectacolul, cît și vocea regizorului, după care sunetul se schimba, plasînd publicul în spectacol (desigur, e doar o impresie, dar una veridică). De la acea voce în capul spectatorului se producea o revoluție în spectacol, căci Mourkazel demola, practic, prejudecăți și manierisme în facerea teatrului și dinamita clișeele canonice de interpretare a lui Cehov. În Beckettʼs Room (2019), tot Mourkazel și Kidd au creat un spectacol fără performeri. Reconstrucția apartamentului din Paris al lui Samuel Beckett din timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu este însă o producție nonverbală, căci vocile lui Beckett și ale soției sale Suzanne Déchevaux-Dumesnil, ba chiar și ale personajelor din teatrul său populează spațiul, în absența corpurilor.

În The Encounter, se folosește în alt mod sistemul binaural. Produs de compania britanică Complicité, fabulosul spectacol al lui Simon McBurney, regizor și unic performer, pornește de la cartea lui Petru Popescu, Amazon Beaming (tradusă în română Revelație pe Amazon, Editura Adevărul, 2011), care descrie experiențele trăite de exploratorul și fotograful Loren McIntyre de la National Geographic într-o expediție în jungla amazoniană, unde se întîlnește cu un trib considerat dispărut, indienii Mayoruna (Oamenii Pisică). McIntyre experimentează nu doar un mod aparte de comunicare, care să ocolească bariera lingvistică dintre el și indigeni, adică o comunicare telepatică, ci testează și limitele conștienței. Simon McBurney face întreg spectacolul singur, doar din voci, unde „singur” înseamnă că are în spate o echipă de tehnicieni, doi dintre ei „jucînd” și personaje, iar faptul că principalul canal narativ este sunetul nu înseamnă că show-ul nu există vizual, deși, în mod concret, pe scenă sînt doar niște microfoane, o masă, un scaun și cîteva obiecte de recuzită. Dar spectacolul se produce în capul spectatorului căci sistemul binaural – sunete diferite în fiecare ureche, în spate sau lateral – facilitează senzația de absorbție în multiplele planuri cu care jonglează McBurney (Londra, junglă, mai mulți timpi în trecut, prezent narativ, prezent convențional, personaje, realitate documentată, ficțiune etc.). Este o formă complexă de narativitate performativă care asigură nu doar povestirea, ci și „experimentarea” de către spectator a experienței descrise (se exersează ascultatul, nu doar auzitul).

● Insomnia. Scenariu, documentare, regie: Robert Bălan, muzica: Miron Ghiu, pj. lo & the accidentals, Lala Mișosniki, Suburbia 11, Petre Fall, visuals: Liliana Basarab. Voci: Virgil Aioanei, Robert Bălan, Simona Cuciurianu, Mădălina Duțescu, Petre Fall, Alex Fifea, Carmen Florescu, Valentina Iordache, Carmen Lopăzan, Alice Monica Marinescu, Margit Olteanu. Înregistrări și montaj: Robert Bălan și Petre Fall. Pentru acest podcast s-au folosit texte din volumul Like me (40 de statusuri depresive) de Robert Bălan, Editura FrACTalia, 2020. Un proiect al Asociației Art No More, co-finanțat de AFCN.

Componenta audio în spectacolele locale este secundară, chiar dacă sunetului nu i se alocă doar un rol ilustrativ, el nu este explorat, deocamdată, ca resursă principală. Încep însă să se dezvolte producția și interesul pentru podcast-uri, iar de aici pînă la a le da o formă de performativitate a fost doar un pas. Pas pe care Robert Bălan l-a făcut cu Insomnia, un serial audio în 12 episoade care explorează universul depresiei și al anxietății (cele două nu se confundă – clarificarea apare în serial –, dar au prostul obicei să apară simultan). Podcast-urile se plasează și în zona documentarului, prin interviuri și informații, și în cea a ficțiunii, prin teatralizarea unor cazuri sau a panoramei din jurul depresiei (de exemplu, stigmatizarea sau exploatarea comercială a fenomenului medical prin oferta de medicamente, tehnici de relaxare, aplicații pentru device-uri etc.) și prin ficțiuni care „reproduc” modul în care gîndește și simte un depresiv. Sonoritățile, inclusiv muzicale, au aici rol major, păstrînd tonul nu atît grav, cît neliniștitor. Sistemul binaural este folosit uneori, de exemplu, pentru a reda simultan două mărturii despre depresie, care se conjugă într-un model de evoluție clinică, sau pentru a da senzația că ascultătorul este cel care gîndește ce se aude. Mizele serialului vizează informarea, răsturnarea clișeelor de gîndire și asigurarea că boala nu este o experiență unică (deși este individuală). Depresia, a doua cauză de dizabilitate din lume în 2020, conform OMS, și anxietatea sînt răspîndite și în România, dar societatea e refractară la a vorbi deschis despre tulburările psihice și dezechilibrele emoționale, astfel că ascunderea simptomelor este frecventă, devenind un obstacol în gestionarea bolii. Din acest punct de vedere, Insomnia poate avea un rol terapeutic. Informațiile, mărturiile diverse despre declanșarea, evoluția și tratarea depresiei, reproducerea teatrală a expresiilor psihice și afective ale unui depresiv se configurează în jurul ideii că nimeni nu e singur în suferința lui. Tonurile episoadelor variază, majoritatea fiind colocviale, chiar cu tente comice.

Serialul a fost difuzat din 26 august, cîte un episod pe zi, și poate fi ascultat oricînd. Se recomandă folosirea căștilor.

Insomnia poate fi ascultat pe majoritatea platformelor de podcasting: Acast, Apple Podcasts, Google Podcasts, Castbox, Breaker, TuneIn, Stitcher, Iheartradio, Deezer, Soundcloud, Spotify etc.

Oana Stoica este critic de teatru.

Credit foto: Jenny Anderson (sus), Petre Fall (jos)