După cum v-aţi dat deja seama, postarea de faţă este un cordial "La revedere!" Nu e, totuşi, o "demisie", un fel de a evacua perspectiva oricărei întîlniri cu viaţa cotidiană, cu publicul, cu gazetăria.
Domnul Liviu Dragnea – şi nu numai el – se declară îngrijorat de presiunea pusă de „unele ambasade“ (mai ales de cea a Statelor Unite) asupra suveranităţii noastre. Cum îşi permit să ne certe, să ne avertizeze, să se amestece în „treburili interne“? Mîine-poimîine o să ne interzică şi să gîndim… (Dar cum să interzici ceva care se întîmplă oricum rar, incoerent şi indescifrabil?)
„N-am realizat că sînteţi noul ambasador al Franţei! N-aveţi figură de ambasador!“ Vrusesem să-i fac un compliment. Să-i sugerez că n-avea portretul „clasic“, convenţional, previzibil al diplomatului de carieră. Răspunsul a venit prompt. La fel de echivoc şi de bine intenţionat: „Vous non plus, vous n’avez pas la gueule d’un ministre!“ („Nici dvs. n-aveți față de ministru!“)
Mai mult respect pentru cele 3 milioane de români care au cîştigat alegerile, împotriva celor 16 milioane care n-au votat! Şi mai multă încredere în devotamentul parlamentarilor! Şi în competenţa infailibilă a miniştrilor!
Nu, dle Kelemen, nu sunteţi prost crescut. „Sincer“ sunteţi şi vă felicit. Dar nu „prost crescut“. Sunteţi însă lipsit de tact (şi credeţi că asta este o virtute) şi nu prea coerent intelectualmente.
Săptămîni de-a rîndul se adulmecă agonia şi moartea cîte unei „vedete” nenorocite. Ce-o durea, ce zicea, cît suferea, cum arăta, cum se purta soţul (sau soţia), ce-a spus şi ce-a făcut văduvul (sau văduva), cum se ceartă între ei „cei apropiaţi”, cum a fost înmormîntarea etc.
Lîngă schit a răsărit o biserică fercheșă, de trei ori mai mare decît el, cu enoriași încă neidentificabili. Cine va urca pînă la ea pentru a participa la liturghie? Încă un produs al smereniei noastre strămoșești!
Poți fi, iată, bun sas și bun român. Poți fi, cred, bun maghiar și bun român. Dacă nu poți duce „povara“ acestei duble apartenențe, vei defila mereu dinaintea celor cu care conviețuiești de cînd te-ai născut cu mina resentimentară a victimei de serviciu, a dezrădăcinatului captiv în indispoziții de secol XIX. Dacă două patrii îți sînt prea mult, riști să nu te mai identifici deplin cu nici una.
Dl Liviu Pop s-a decis să traducă în viaţă frustrările proprii de pe vremea studiilor sale liceale. Aşa că noua programă şcolară va cuprinde 118 manuale noi. Dintre ele, vreo 30 vor acoperi o sumedenie de nevoi esenţiale ale elevului din clasele V-VIII, legate de îndemînările lui sportive. Exemple la întîmplare: Badminton, Softball, Yachting, Sărituri în apă, Hochei pe iarbă, Dans sportiv, Schi biatlon, Haltere etc.
Omul e, prin definiție, omnivor, adică adaptat la un regim mixt. Nu e nici un devorator sîngeros de hoituri, dar nici un erbivor placid, din categoria virginală a ovinelor. Da, e crud să ucizi pentru a te hrăni. Dar așa s-a lansat, pe scena vieții, strămoșul nostru preistoric
Cuvioşii părinţi ar trebui să prefere statutul de „robi ai lui Dumnezeu” şi nu pe acela de „stăpîni” de obşti. În locul lor, mi-aş pune, înainte de toate, problema autenticităţii vocaţiei mele.
Pînă nu demult, credeam și eu, ca mai toată lumea, că a fi „corect politic“ e o versiune ultimativă a toleranței, un apogeu al blîndeții, o supremă grijă pentru aproapele tău. Înainte de a deschide gura trebuie să te gîndești, de o mie de ori, dacă ce ai de gînd să spui n-ar putea provoca dezastre sufletești, boli psihice, crize fără ieșire.
Nu scriu despre ce trebuie. Admit că fiecare cititor e îndreptăţit să aibă aşteptări proprii cu privire la anumite subiecte posibile. De ce, de pildă, scriu despre cutare ministru din Bucureşti şi nimic despre cutare primar din Băicoi? De ce despre învăţămînt şi nu despre agricultură? De ce nu mă pronunţ, tranşant, cu privire la „Coaliţia pentru familie”? De ce n-am pomenit-o niciodată pe Simona Halep? De ce scriu despre buzele botoxate ale unor femei, periclitîndu-le dreptul de a face ce poftes
Am amintit, cu alt prilej, vorbe cutremurătoare rostite de Jean-Paul Sartre („Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“).
Într-un fel stăm bine („copii nu plătesc nimic”), deşi stăm cam rău (statul, mamele şi taţii trebuie să plătească din greu instrucţia „gratuită” a copiilor lor). Ca să nu mai spunem că banii de la buget tot de la bieţii părinţi vin...
PSD e în criză de cadre. Dovada: din peste jumătate de milion de membri, nu s-au putut găsi 30 care să alcătuiască un guvern plauzibil. E dincolo de bine şi de rău. Rareori dezastrul a colaborat atît de armonios cu ridicolul. Rareori a fost patologia atît de aproape de rizibil. Mori de frică murind, în acelaşi timp, de rîs.
Democraţia şi economia de piaţă nu sînt suficiente pentru o reorientare a omului spre o viaţă comunitară igienică. E nevoie de educarea încrederii în ceilalţi şi în instituţiile statului de drept (mai ales în justiţie), de cultivarea transparenţei, a loialităţii şi a sportivităţii.
Pesediştii au recunoscut, cinstit, că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, şi-au numit în guvern miniştri de toată jena. Cît vom mai avea parte de blestemul acestui spectacol? Cînd vor apărea, în sfîrşit, pe scenă, nu figuri providenţiale, eroi folclorici, zîne imaculate, ci măcar oameni normali, cuviincioşi, care să nu te facă să roşeşti cînd te gîndeşti că te reprezintă?
Nimeni nu scapă întreg (la cap) din vînzoleala actualei guvernări. Păi să ajungi să-ţi placă Grindeanu?! Să te dai cu Ponta?! Să trăiască clonele coanei Joiţica: Olguţa, Gabi, Carmen, Sevil. Că „e dame bune!”
Au existat și există, ca în orice domeniu, slujitori nevrednici, cu observația că, în plan duhovnicesc, nevrednicia e mai vinovată și mai primejdioasă. Dar au existat și nenumărați preoți prigoniți, arestați, torturați și uciși, despre care nu prea vorbim. Și despre care Biserica însăși n-a vorbit, pînă acum, destul de apăsat.
Personal, am chiar sentimentul că, între Donald Trump şi Klaus Iohannis, a funcţionat o bună chimie, ceea ce promite o perspectivă încurajatoare a relaţiilor dintre cele două state.
Mă întreb, de pildă, care va fi „lingua franca“ a Uniunii după ce Anglia a ieșit din joc? Vom păstra engleza, cu un fel de melancolie comemorativă, sau vom asista la o luptă pentru „supremație“ între franceză și germană, cu posibile iritări politice din partea țărilor mediteraneene?
În România de azi, nu mai există partide politice. Există doar un fel de vietăţi dezosate, pline de crevase, lunecuşuri şi fundături, supravieţuind cu greu, fără resurse reale, în virtutea unor isprăvi trecute sau a unei „imagini“ întreţinute demagogic de cîţiva „adepţi“ zeloşi, dar neconvingători.
Cîteva din „numele“ date Unicului în islam (în afară de Cel Milos și cel Milostiv): Tămăduitorul, Iertătorul (și Preaiertătorul), Cel Blînd, Generosul, Iubitorul, Îngăduitorul, Preabunul, Răbdătorul. Așa stînd lucrurile, nu ne rămîne decît să le transmitem fraților noștri arabi puși pe rele un îndemn rezonabil: înainte să puneți mîna pe arme, citiți – sau recitiți – Coranul!
Nu „a actualiza”, ci „a apdata”. Nu „a şterge”, ci „a deleta, nu „hotărît”, ci „determinat”. O situaţie complexă trebuie „menegeruită”, „diluită”, astfel încît să „impacteze” pozitiv „colectivul”. Să fii stimulat de ceva e vetust.
«Stop! Nu aici e inundația! Inundația e în pivnița tovarășului general Ioniță, vizavi!» După un scurt moment de derută, pompierii au realizat gafa, și-au strîns «sculele», dar și-au dat seama, în ceasul al doisprezecelea, că nu mai au loc în cisternă pentru un supliment lichid. Ce era să facă? Ne-au turnat la loc apa proaspăt evacuată și s-au dus, pregătiți pentru un nou asalt, în pivnița demnitarului de vizavi.
Se mai îndoieşte cineva că, dacă trăia, Ceauşescu ar fi cîştigat alegerile? Ei bine, dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că n-am înţeles nimic din viaţa mea şi a generaţiei mele, că văd totul dintr-o perspectivă vicioasă, că ar trebui să mi se ia dreptul la cuvînt.
Primarul din Voluntari, în inevitabilul său discurs, a citat-o, evalvios și patriotic, pe însăși „Maica Domnului, care spunea (sic!) că România este grădina Maicii Domnului“! Două lucruri sînt epocale: 1. Dl Pandele are, în biblioteca sa, o raritate absolută: o colecție de ziceri ale Sfintei Fecioare, din care a putut spicui un pasaj. 2. Maica Domnului avea o (profetică) informație despre existența viitoare a unei țări numite România. Și o iubea ca pe propria Sa grădină. Ce poți să mai spui? Mar
Să nu ne facem iluzii: globalizarea e o realitate incontestabilă, trăim – se spune – în „era comunicării“, sîntem informați cînd se fură o bicicletă în Central Park sau cînd moare un campion al longevității din Indonezia, dar nu știm mai nimic despre evenimente și fenomene de anvergură, cu efect imediat asupra „noii (dez)ordini mondiale“. Avem, zi de zi, tone de „breaking news“, dar nu mai avem „news“, știri consistente, cu adevărat importante!
Nu mai vreau să aud fraze de genul: „Știu cît sînteți de ocupat, dar vă asigur că, în cazul meu, nu veți regreta. Citiți măcar cîteva pagini. Am scris un roman unic. Numai dvs. veți ști să-l apreciați.“
Dacă doi copii, de 12 și 14 ani, vor să se cațere pe vîrfuri montane greu abordabile, după ce părinții au aflat că e pericol maxim de avalanșă și nu și-au luat măcar precauția să pună căști de protecție pe creștetul „eroicilor“ lor campioni, eu, unul, nu mă umplu de admirație.
Cine ne conduce? Fiecare actor al scenei politice pare că ştie. Ideea e că nu ne conduc cei de la conducere, ci alţii, acoperiţi. Preşedintele Senatului i-a identificat şi nu se sfieşte să-i arate cu degetul.
Ca orice ins copleşit de talente, Petru era un histrion. Fără ostentaţie, fără abuz de regie, el deţinea, în chip suveran, arta efectului spectaculos. Expunerile lui didactice, lecturile cu voce tare din textul grecesc al Evangheliei, din Shakespeare sau Dante, din poemele proprii sau din Eminescu etalau un simţ al măsurii şi un firesc al rostirii incomparabile.
Nu scapă nimeni. Sau aproape nimeni. Lovește în proști (care devin fuduli) ca și în deștepți (care devin proști). Smintește, în egală măsură, pe urîți și pe frumoși, pe talentați și pe netalentați, pe credincioși și pe atei, pe politicieni și pe „simplii cetățeni“, pe laici ca și pe aparținătorii clerului.
Domnul ministru al Educaţiei şi-a dat seama că noua componenţă a comisiei pentru evaluarea doctoratelor plagiate (CNATDCU) e periculoasă. Preşedintele comisiei e academicianul Marius Andruh, un om onorabil, iar membrii ei sînt tot soiul de inşi competenţi şi cumsecade. În aceste condiţii n-ar fi exclus ca plagiatorii să fie chiar identificaţi! Păi „aiasta nu se poate!”. „Rămînem fără coledzi!”.
Victor Viorel Ponta a înțeles, în sfîrșit, ce înseamnă democrația adevărată: e ceea ce au obținut, acum, turcii. Nu noi de pe-aici, care nu ne respectăm majoritățile, nu țările europene, care sînt mai catolice decît Papa. Nu. Democratul par excellence e Erdogan! Bunul prieten Erdogan, cel care l-a operat la picior…
Multiplicarea planetară a violenţei pare să semnaleze o lume care n-a ieşit încă din „Săptămîna Patimilor”. i de zi, peisajul din jur arată ca o antologie de dezastre: Charlie Hebdo, atentat într-o piaţă din Berlin, cu morţi şi răniţi, atentat la Stockholm, cu morţi şi răniţi, atentat la Londra, cu morţi şi răniţi, explozie la metroul din Sankt Petersburg, arme chimice şi bombardamente în Siria, ţicneală ameninţătoare în Coreea de Nord, asta ca să rămînem la nivel macro.
Vrei să scrii un mesaj „tare“ de Paşte? Te uiţi pe Internet şi găseşti nenumărate variante, care mai de care mai inspirate şi mai şugubeţe. Nu mai trebuie să te resemnezi stilistic, adoptînd „obositele“ urări „clasice“. Nici să te căzneşti inventînd versiuni de o barocă subtilitate. Au gîndit alţii pentru tine. Răsfoieşti site-uri isteţe şi „te-ai scos“. Mai toate sugestiile valorifică drăgălaş figura iepuraşului. Exemple: „Iepuraşul mustăcios e de Paşte norocos…“
Între altele, ţoapa română are obiceiul să-şi parcheze maşina (de regulă luxoasă) în poarta casei tale, aşa încît, dacă vrei să ieşi în stradă la volanul maşinii proprii, sau, întorcîndu-te de la slujbă, vrei să parchezi în înghesuitul spaţiu de lîngă poartă, să fii blocat. În genere, n-ai ce-i face. Stai şi înjuri.
Fură, mint, se poartă birjărește, fac de rîs țărișoara, dar, luați din scurt, se dau mari patrioți și, la o adică, îți califică spiritul critic drept trădare națională.
