Ce ne mai îngrijorează
Domnul Liviu Dragnea – şi nu numai el – se declară îngrijorat de presiunea pusă de „unele ambasade“ (mai ales de cea a Statelor Unite) asupra suveranităţii noastre. Cum îşi permit să ne certe, să ne avertizeze, să se amestece în „treburili interne“? Mîine-poimîine o să ne interzică şi să gîndim… (Dar cum să interzici ceva care se întîmplă oricum rar, incoerent şi indescifrabil?)
Există, e drept, şi „analişti” mai „nuanţaţi”. Unul dintre ei e supărat pe ambasadorul american, dar îşi scoate pălăria dinaintea celui britanic. În realitate, între toate comunicatele diplomatice nu există decît unele diferenţe de limbaj şi, ca să zicem aşa, de compoziţie. Şi SUA, şi Marea Britanie spun exact acelaşi lucru, numai că partenerul nostru transatlantic recurge la formula „sîntem îngrijoraţi…”, iar vecinii noştri insulari preferă „sperăm că…” Cu alte cuvinte, unul spune „ne temem că s-ar putea întîmpla să…”, în vreme ce celălalt spune „sperăm că nu se va întîmpla să…” Dar şi unul, şi celălalt atrag atenţia asupra unui risc, socotit de amîndoi drept primejdios pentru independenţa justiţiei şi pentru statul de drept.
Evident, asta nu înseamnă că dl Liviu Dragnea n-are dreptul să fie îngrijorat. Contează, totuşi, ce anume te îngrijorează şi, mai ales, care sînt „priorităţile” neliniştilor tale. Pentru că, pînă la americani, te dau de ruşine ai tăi. Nu mă pronunţ în chestiuni tehnice, despre care n-am nici destule informaţii, nici destulă competenţă. Dacă e vorba, de pildă, de pensii, salarii, accize, impozite şi chiar şi de unele detalii ale „reformei” legislative, tot ce pot spune, de pe margine, e că văd mereu ba paşi înainte, ba paşi înapoi, ba salturi laterale, ba bîlbîieli semeţe, ba promisiuni şmechere, ba prudenţe nebuloase, ba sofisme, ba minciuni, ba nepricepere, ba tupeu… Eu unul, să am o răspundere politică de vîrf, aş fi, în acest context, destul de îngrijorat. Dar m-ar îngrijora şi să am, la Învăţămînt, un ministru de inconsistenţa băţoasă a dlui Liviu Pop: neinstruit, arbitrar, nepriceput, cu un portret de expert în „munca de jos”. M-ar îngrijora şi să am, la Cultură, un administrator de tabloide, iar la Agricultură, un personaj comic, în tradiţia celebrului Zăroni, de pe vrema lui Petru Groza. N-aş dormi liniştit nici să ştiu că am dat poliţia ţării pe mîna unei doamne care, pînă să ajungă ministru de Interne, s-a distins în diverse funcţii de ghişeu şi ca secretară de şcoală generală la Videle. Mi-ar fi destul de jenă şi să fiu reprezentat, tot timpul, la diverse televiziuni, de bojocii făloşi, îndelung exersaţi în materie de mîrlănie, ai unui Codrin Ştefănescu, sau de suficienţa provincială, de ştab fără dubii, a unui Eugen Nicolicea. Aş fi stingherit şi de limbile străine ale dnei Olguţa Vasilescu, şi de frăţia electorală cu o carcasă vidă, cum este dl Tăriceanu, cel care, între altele, a reuşit să trimită în Parlamentul European o cucoană (agramat) volubilă şi mîndră de sine cum e Maria Grapini. Et j’en passe... Dacă aş fi un politician cît de cît subtil şi responsabil, m-ar îngrijora şi să văd că fostul meu şef, prieten şi prim-ministru Victor Ponta vrea să-şi facă un partid nou, „de opoziţie”, dar şi că opoziţia propriu-zisă este atît de precară, încît nu mă poate ajuta să mă profilez viguros (prin contrast) pe scena publică. Fără opoziţie, orice partid, oricît de „votat” (de 3 milioane din 19, totuşi!) se sleieşte… Sau îşi produce, din interior, propria opoziţie, ceea ce nu e un semn de autoritate, disciplină şi solidaritate politică.
Dar dl Dragnea nu are asemenea griji. Problema dlui Dragnea sînt americanii, „colonialiştii”, sorosiştii, oculta care îl invidiază şi îl sapă. Nu îl îngrijorează situaţia spitalelor, lipsa autostrăzilor, abundenţa doctoratelor false pe fondul unui învăţămînt falimentar şi cîte şi mai cîte, trăite, pe pielea proprie, de cetăţeanul de rînd, neinteresant altfel decît ca pion în aritmetica electorală. Într-un fel, îl înţeleg: e mult mai la îndemînă, mai rentabil politic, să te războieşti cu „aroganţa” vecinului, decît cu netrebnicia din ograda proprie. De „publicul” autohton se îngrijesc televiziunile, furnizoare harnice de scandaluri (bîrfitoare), „bombe” (fîsîite), „catastrofe” (de operetă), reportaje şi profeţii „incendiare”, „cutremurătoare”, „senzaţionale”, „înspăimîntătoare”, „fascinante”, „fără precedent”. Ne distrăm. Şi dacă n-ar fi americanii şi Uniunea Europeană ne-am distra şi mai bine…
