Autodenunţ

31 martie 2017
Cum se ratează o dezbatere jpeg

În urma numeroaselor incriminări, spuse şi scrise, privind „cadoul” prietenesc pe care i l-am făcut, în februarie 1990, lui Gabriel Liiceanu, mă văd obligat să-mi recunosc, smerit, faptele şi să mă pun, gata de jertfă, la dispoziţia tuturor „organelor” acreditate, pentru lămurirea definitivă a cazului.

Este adevărat că, la data amintită, am decis, prin ordin de ministru, să schimb numele, profilul şi conducerea Editurii Politice, transformînd instituţia pre-revoluţionară, organ ideologic al unui partid proaspăt desfiinţat, într-o editură de studii umaniste. I-am solicitat dlui Liiceanu să se ocupe de această „schimbare la faţă”, ca director al noii edituri, pe care a decis s-o numească „Humanitas”. Nu era vorba, însă, cum s-a spus, de o „privatizare”. Editura - o precizează ordinul ministerial de înfiinţare - rămînea „în subordinea Ministerului Culturii”. Salariul directorului era acelaşi cu al oricărui alt şef de editură la vremea respectivă, iar „patrimoniul” preluat de Humanitas de la Editura Politică consta într-un spaţiu închiriat (pînă în ziua de azi) în corpul Casei Scînteii (devenită „Casa Presei Libere”), mobilierul aferent, şi operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin şi Ceauşescu, plus broşurile de propagandă ale „partidelor frăţeşti”. Cer, autocritic, să se verifice riguros ce alte bunuri (ascunse) mai deţinea fosta editură: aur? documente secrete? (care, din cîte ştiu, îşi aveau locul în arhiva CC), cont bancar? Ce fel de cont? Editura Politică fusese finanţată de partidul comunist, dispărut între timp. Încît Gabriel Liiceanu a primit „cadou” o carcasă, lipsită de susţinerea de pînă atunci a unei puternice - şi unice - organizaţii politice.

Profit, însă, de ocazie, ca să recunosc şi alte fapte grave, trecute cu vederea, binevoitor, de vigilenţa combatanţilor de azi. În aceeaşi perioadă, pornind de la ideea perversă că instituţiile culturale ar trebui să beneficieze, după ditamai revoluţia, de orientări noi, gîndite de oameni de cultură imaginativi şi profesionalmente incontestabili, am mai făcut cîteva numiri şmechere (Liiceanu e un caz între altele…). La Editura Meridiane, l-am „instalat” pe foarte tînărul pe atunci Daniel Barbu. Îl avusesem student şi îi cunoşteam calităţile, ca să nu mai spun că mi se părea normal ca o nouă generaţie să intre în scenă. (Dl Barbu avea atunci 30 de ani). La Editura „Ion Creangă” (pentru copii şi tineret), am numit-o pe poeta Daniela Crăsnaru. La Editura Minerva - pe Zigu Ornea. La Albatros - pe Georgeta Dimisianu. Revista Contemporanul avea şi ea nevoie de un conducător experimentat. I-am oferit-o lui Nicolae Breban, care a rămas în funcţie pînă în zilele noastre şi a schimbat, ca şi Liiceanu, vechea denumire a instituţiei: nu, simplu, Contemporanul, ci Contemporanul. Ideea Europeană. Jocul acesta de-a reforma începuse să-mi placă. Mă întrebam, zi de zi, pe cine să mai cadorisesc. Aşa l-am invitat pe Andrei Şerban să preia direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti, pe Lucian Pintilie să preia Casa de Film a Ministerului Culturii, pe Mihai Oroveanu să preia Oficiul Naţional de Expoziţii şi pe Dan Grigore să preia Filarmonica „George Enescu”. Apropo de muzică, i-am încredinţat dlui Mihai Constantinescu „sarcina” să redeschidă Festivalul Enescu, suspendat de ceva vreme de Nicolae Ceauşescu. Prima ediţie (1991) a festivalului re-inaugurat l-a avut, ca director general (numit tot de mine în furor-ul meu penal) pe Ludovic Spiess. Cum vedeţi, chestia Liiceanu nu e decît o picătură într-un ocean. Şi încă inventarul nu e complet… Cea mai groasă dintre afacerile mele manageriale rămîne, totuşi, transformarea Muzeului de Istorie a Partidului Comunist în Muzeul Ţăranului Român, dat, evident, tot pe mîna unui prieten: Horia Bernea.

O vorbă despre „privatizare”. La mai mult de un an de la înfiinţarea Editurii Humanitas, directorul ei, ca mulţi alţii, a declanşat un procedeu de autonomizare faţă de stat, după o metodă foarte la modă în epocă, aşa numita metodă MEBO. Iată definiţia de dicţionar a acestei metode: „trecerea mijloacelor de producţie ale unităţii economice care se vrea privatizată, din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaţilor sau salariaţilor”. Pe scurt, angajaţii deveneau acţionari, cu cotă parte din venitul întreprinderii. Prin urmare, toţi angajaţii de la Humanitas au devenit „proprietari”. Liiceanu, de pildă, a beneficiat de 2% din acţiuni, alături de alţi „co-proprietari” (între care doi francezi - potenţi financiar - de origine română, dar şi nume cunoscute ale umanioarelor autohtone: Mircea Flonta, Ion Ianoşi, Sorin Vieru, Vasile Morar, Adrian Iliescu, Gabriel Andreescu, ba chiar şi fostul director al Editurii Politice, Octavian Chiţan). Să ne amintim că, în aceeaşi perioadă, Scînteia s-a privatizat, devenind Adevărul, România liberă s-a privatizat de asemenea, păstrîndu-şi titlul etc. Ce mai?! Corupţie generalizată! Şi totuşi, a trebuit să mai treacă încă vreo 10 ani pînă cînd Liiceanu a ales să devină, pe riscul lui, acţionar majoritar. E de menţionat şi faptul că orice manevră de „privatizare” impunea acordul semnat al ministrului de Finanţe, al ministrului Justiţiei şi al primului ministru. Un ministru nu putea decide singur, de capul lui, o asemenea operaţiune. Pe baza celor de mai sus, cer, cum spuneam, o anchetă severă, din care să rezulte, în mod explicit, ce ilegalităţi am comis, în seria de „manipulări” interesate ce mi se impută. Aş îndrăzni, poate, să propun eventuale circumstanţe atenuante: Editura Humanitas nu e chiar un eşec, o fraudă de gaşcă. A devenit o editură prestigioasă, cu un portofoliu de publicaţii demn de toată lauda. Cînd e amintită în străinătate, e numită „un Gallimard românesc”. Orice autor e bucuros să publice sub această siglă (şi orice autor respins se umple de ură…). Muzeul Ţăranului Român a fost declarat, în 1996, „Muzeul European al Anului” (premiul EMYA). Nici Andrei Şerban, nici Lucian Pintilie, nici Ludovic Spiess, nici Horia Bernea, nici noii directorii de editură n-au lăsat, cred, în urmă, un bilanţ infamant…

Dar să se facă dreptate! Să fim judecaţi! În ultima vreme, lucrurile par, oricum, să se clarifice niţeluş în patria noastră. Nu e dracul chiar atît de negru. Nu stăm chiar aşa de rău cum spun trădătorii de ţară, gata să se plîngă pe la porţile colonialismului. Corupţie? Cine vorbeşte!? Ăştia care au înfiinţat o editură de jecmăneală!? A, că mai avem încă unele probleme, că mai vorbesc unii de spitale şi şcoli subfinaţate, de autostrăzi inexistente, de bani europeni neabsorbiţi, de puşcării sordide, sau de despăduriri iresponsabile, e adevărat. Dar să calomniezi ţărişoara, să faci, răutăcios, liste de miniştri şi parlamentari incompetenţi, triviali, penali, inapţi să-şi vorbească limba şi să se comporte european, aşa ceva nu se face. Pe scurt, se exagerează. Iar dacă mai avem şi unele lipsuri e din cauza „moştenirii”, a ocultei mondiale, a unor vînduţi sprijiniţi din afară. Oricum, nu se cade să ne arătăm fisurile dinaintea hainilor de străini, sorosisti, hulpavi, gata să ne dezmembreze. Cine e de vină pentru micile noastre rateuri? Dragnea? Tăriceanu? Codrin Ştefănescu? Eugen Nicolicea? Nicolae Şerban? Ecaterina Andronescu? Cătălin Rădulescu? Teodor Atanasiu? Chiţoiu? Relu Fenechiu? Tudor Chiuariu? Daea? Complexul Băsescu? Aş! A se slăbi! Totul merge brambura din cauza anarhiştilor care s-au adunat în Piaţa Victoriei, fără autorizaţie, ca şi în decembrie 1989 (dixit Ion Ţiriac) şi care nu înţeleg că politica nu se face în stradă (dixit Marian Munteanu, liderul „străzii” din Piaţa Universităţii). Dar, dincolo de toate, vinovat e Liiceanu! Şi Cărtărescu! Şi Pleşu! De Patapievici nu mai vorbim! Toţi, nişte sinecurişti, pupincurişti, „autointitulaţi”, plagiatori fără operă, elitişti, nulităţi umflate. Ne cerem scuze! Nu vă vom mai încurca prea multă vreme! Veţi putea, în sfîrşit, să puneţi la cale un viitor luminos.

P.S. Ştiu că, dincolo de afacerea Humanitas, se întrevăd şi „scrisorile” mieroase (de fapt un memoriu cu o anexă) adresate lui Ceauşescu, într-un moment în care eram dat afară din slujbă (ca şi soţia mea) şi aveam interdicţie de semnătură. Era o ultimă încercare de a-mi reintra în drepturi, după ce pierdusem deja un proces cu statul. Memoriul n-a avut nici o urmare. Dimpotrivă. Pe semne că n-am ştiut să merg pînă la capăt. Adrian Păunescu a umplut stadioane cu urale la adresa marelui conducător, iar acum are statuie în Grădina Icoanei. Iar Vadim Tudor, autorul unor dulci versuri despre geniul şi frumuseţea tovarăşei Elena era cît pe-aici să ajungă preşedintele României şi e omagiat post-mortem ca mare patriot, mare erudit, „tribun” al neamului. Ca să nu mă repet, trimit pe cei interesaţi la explicaţiile pe care le-am dat pe această temă într-un articol mai vechi.

Articol preluat de pe Blogurile Adevărul

man plugging charger into electric    Copy jpg
5 motive să alegi o mașină electrică sau hibrid
În 2022, autoturismele electrice sau hibrid sînt o alegere tot mai populară în rîndul cumpărătorilor auto.
74907741 afc99f4360 k jpg
Scrisoare deschisă Ministrului Educației
Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română Ioana Em. Petrescu (ANPRO) vă solicită atenția cu privire la următoarele sesizări și propuneri referitoare la Proiectul Legii Învățămîntului Preuniversitar „România educată”, aflat în dezbatere publică:
20220726 185215 jpg
Bătrînii
Text de Diana Popescu, jurnalist cultural, realizatoarea celui mai ascultat podcast cultural – Cronicari Digitali
20220728 210201 jpg
Integrarea la scoala jpg
Cum poți facilita integrarea copilului în sistemul de învățămînt
Atunci cînd copiii merg la creșă, grădiniță sau școală, activitățile de orientare îi ajută să se familiarizeze cu mediul nou în care își vor petrece o mare parte a zilei.
Palama lui Dumnezeu jpg
Poiana Omului
Text de Toader Păun, jurnalist, căutător de oameni, locuri și experiențe de milioane
G0122246 JPG
Drumul transformării
Text de Toader Păun, jurnalist, căutător de oameni, locuri și experiențe de milioane
Imagine dilemaveche ro jpg
Ce înseamnă expresia „Toate drumurile duc la Roma” și care sînt originile sale
Roma a fost mereu o destinație populară pentru producătorii de filme și jocuri video.
20220724 174033 jpg
Balauri mici, balauri mari, cale ferată fără șină și povestea celor două țări
Text de Alexandra Bumbăcaru, căutătoare de povești alături de Cronicari Digitali
20220722 180510 jpg
20220721 180351 jpg
Prezent în propria-ți viață
Text de Diana Popescu, jurnalist cultural, realizatoarea celui mai ascultat podcast cultural – Cronicari Digitali
Resita vedere de sus jpg
Cea mai bună dilemă în gama RE
Text de Silvia Teodorescu, coordonator al campaniei Cronicari Digitali
20220719 160815 jpg
Piftii de iulie – jurnalul unui gurmand pe Via Transilvanica
Text de Cosmin Dragomir, jurnalist culinar și autor al cărții „Curatorul de Zacuscă”
20220720 185246 jpg
20220719 170725 jpg
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” concentrează cea mai complexă experiență turistică și culturală din România
Al doilea an de rezidență itinerantă de digital storytelling pune în valoare patrimoniul cultural de pe Via Transilvanica.
Aula magna cairoli jpg
Plagiatul la români: îngrijorări și propuneri
Scrisoare deschisă adresată universităților românești și Ministerului Educației
Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica jpg
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” – Peste 1000 km din România autentică, parcurși în două săptămîni
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” scoate la lumină 50 de obiective de patrimoniu cultural, comunități etnice, antreprenoriate locale, gastronomie, natură, oameni-tezaur și localități uitate.
video poker sanse castig jpg
Are Video Pokerul cele mai bune şanse de cîştig?
În peisajul ofertelor de cazino îşi face apariţia un joc care cel mai adesea este trecut cu vederea de jucători, cel de Video Poker.
imagine (4) jpg
Teorii cu privire la serialul „Stranger Things”, ce ar putea fi confirmate în sezoanele viitoare
Sezonul cu numărul 4 a fost mult timp așteptat de fani, care deja se gîndesc acum la viitorul sezon.
chirilov cover jpg
Mihai Chirilov: „Un festival, dacă nu e construit în jurul comunității, e degeaba”
„Filmul de artă te forțează să devii inventiv în a găsi metode de expunere pentru a ajunge la cît mai mulți oameni.”
ILC jpg
Posteritatea Graziellei
În toți acești (mulți) ani în care l-am recitit, periodic, pe Caragiale, m-am întrebat nu o dată cum se face că opera sa a părut să accepte tot felul de interpretări, unele de-a dreptul stupide, reductive și, în fond, absurde.
jocuri noroc populare jpg
Care sînt cele mai populare jocuri de noroc din străinătate?
Oamenii din diferite țări de pe glob au preferințe specifice în materie de jocuri de noroc, modelate de culturi distincte.
boluri diversificare little prints jpg
Diversificarea, acum o joacă de copii – ce am învățat de la generațiile mai vechi de părinți
Din drag pentru copii, din nevoia de a oferi celor mici tot ce mai bun din tot ce mai bun, au apărut și branduri de lux, cu produse premium.
drujba jpg
Există modele de drujbă care să poată fi manevrate cu o singură mînă? Răspunsul specialiștilor!
Un model eficient de drujbă garantează o tăiere rapidă a elementelor de vegetație nedorite, precum și un confort sporit în utilizare.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.