Sînt tot mai uluit cînd văd repus pe tapet sloganul „rufelor murdare“ care trebuie spălate pe întuneric, în pivniță, sub camuflaj. Mai întîi, îmi amintesc, alături de toți cei din generația mea, că era sloganul amenințător și, la limită, punitiv al fostei Securități. Cine se plîngea de neajunsurile unui regim care se mișca pe o amplă claviatură a abjecției, de la crimă și minciună la suspiciune generalizată, teamă, îndoctrinare perfidă, suspensie a libertății, ignorare a drepturilor omului, era
Spunea despre Bill Clinton că era „very intelligent people”, spunea „is important two things”, spune (despre revoluţionarii români din decembrie 1989) că „they was ready to dead”.
În concepția dumisale, eu eram plătit ca, ministru de Externe, din salariul președintelui. Îmi dădea pîine. Iar eu, în loc să zic mersi că m-a scăpat de inaniție, îl critic nerecunoscător.
Cum să iubeşti România fără să iubeşti şi să respecţi „rostirea românească”? Ne împiedică „străinii” să ştim niţică gramatică? Ne obligă Bruxelles-ul şi Statele Unite să ne pocim lexicul şi sintaxa?
Pe scurt: înfiinţăm un „Institut de Studii Avansate a (sic!) Culturii şi Civilizaţiei Levantului”. (În loc de „a” s-a introdus, ulterior, mai corectul „pentru”). Sub egida Academiei Române? Nu. A Senatului. Cu ce bani? Cu bani de la buget, din „fondul de rezervă” al guvernului.
Românul dîrz: „Nu-i nimic! Nouă totul ne-a mers de două ori mai greu decît altora! Dar românul nu piere! Cei din urmă vor fi cei dintîi!“ Românul mesianic: „Această lăsare deoparte a României nu e întîmplătoare! Se ştie că aici, la întorsura Carpaţilor, pe locul unui vechi centru spiritual al lumii, se pun bazele unui nou ciclu de civilizaţie. Cînd toţi ceilalţi vor fi distruşi de excesele lor materialiste, la noi va răsări, pur, soarele spiritual al mîntuirii universale!“
Problema cea mai gravă cu care se confruntă România nu este „fuga creierelor“ (brain-drain), ci risipa creierelor (brain-waste). Foarte mulți tineri excelent înzestrați care nu sînt folosiți, după absolvirea studiilor universitare, pe măsura calificării lor.
A apărut ideea că partidele politice trebuie să funcţioneze fie după modelul mînăstirii (unde e decisivă disciplina „ascultării”), fie după modelul cazarmei („Ordinele nu se discută…”).
Cu puține excepții, și miniștrii, și parlamentarii majoritari par talente de tipul „Cîntarea României“: o echipă de amatori victorioși, care speră ca românii (fie că i-au votat sau nu) să moțăie liniștiți în marasmul propriu.
Revoluţia din decembrie 1989, de pildă, ca să ne referim la un episod de istorie recentă, n-a fost o simplă „explozie a mămăligii”. Nu. A fost un şmecher calcul geopolitic, organizat de americani, ruşi, unguri şi alte lifte, din ură pentru patriotul Ceauşescu.
Un grup de academicieni (aproape o treime din numărul total al „nemuritorilor“) și-a exprimat, într-un „apel“ cam prolix și scris cu o emfază gongorică, îngrijorarea cu privire la „situațiunea“ țărișoarei.
Caracteristica cea mai iritantă a clasei noastre politice este suficienţa. Te miri ce ingineraş mediocru, ce activistă răscoaptă, cu aere de mătuşică grijulie, ce jurist semidoct se pronunţă, întrebaţi sau nu, pe orice temă, cu o siguranţă de sine paranoiacă.
Reflectați de ce vă votează mai curînd bătrînii decît tinerii, mai curînd oamenii neinstruiți decît cei cu studii universitare. Evident, dinaintea votului toți sîntem egali. Dar nu poți fi insensibil la refuzul unor categorii de votanți spre viitor.
N-am trecut ca gîsca prin apă prin cei peste 40 de ani de „democraţie populară”. Una dintre moştenirile durabile ale regimului comunist a fost suspendarea legăturii dintre conceptul de „demnitar” şi acela al „demnităţii” (profesionale, morale, politice, familiale).
Pot spune cu mîna pe inimă că, în cei doi ani cît am rămas la Externe, diplomații cei mai eficienți, mai „profesioniști“, mai înzestrați tactic și strategic mi s-au părut diplomații ruși și diplomații turci
Mie unuia mi se pare destul de perfidă ”urgenţa” în care e împachetată această delicată iniţiativă legislativă. Preşedintele ţării crede, întîmplător, la fel. Cîteva mii de oameni ies în stradă pentru a protesta împotriva milostivului proiect al guvernanţilor. Or, dintr-odată, apar pe piaţă subtile speculaţii hermenutice: manifestanţii din stradă sînt manipulaţi ca nişte fraieri, dacă nu sînt direct agenţi provocatori.
Sîntem ceea ce citim, respectiv sîntem modelați de limba și de literatura cu care intrăm în viață. E vorba, în fond, de un Bildungsroman, adică de povestea alcătuirii lăuntrice a oricărui om, în contact cu stihia inevitabilă a limbii sale materne și a culturii sale naționale.
Nu pot să nu mă întreb, dincolo de conjuncturi şi supoziţii inaccesibile mie, cum o fi să petreci o vacanţă cu dl Ghiţă? Trebuie să ai solide argumente ca să-l iei cu tine şi în Seychelles, şi în Toscana şi în Disneyland! Cum o fi să te distrezi cu Ghiţă?
Apar, adesea, în presă, referințe „pravoslavnice“ culese din marii duhovnici ai neamului. E limpede că nu evlavia, nu dreapta credință sînt motivația acestor referințe, ci pofta de breaking news, nevoia de rating, tactica – vinovată – a seducerii cititorilor prin știri manipulatorii, prin bîrfă pompoasă, prin stimularea celei mai impure zone a curiozității lor.
În România nu există previzibilitate instituţională, nu există neutralitate administrativă, nu există garanţie legislativă. Rezultatul, pentru cetăţean, este o stare de nesiguranţă cronică, de vulnerabilitate dinaintea oricărui tip de abuz.
Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut....
Pentru români, zăpada e o aiuritoare surpriză, o descoperire absolută, o experienţă fără precedent. Cu alte cuvinte, românii par să se creadă la tropice sau măcar în California. Contemplă zăpada cu un ochi proaspăt şi inocent. Ca pe ceva exotic. Misterios.
Dl Zamfirescu e o doamnă: e România însăși, pe post de nevastă dezamăgită, înșelată, părăsită de „bărbatul ei milenar și prost de bun“. Adică de poporul român.
Putem accepta că trupul nostru e un sediu al răului? Nu, căci „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare din ele, aşa cum a vrut El“ (1 Corinteni, 12, 18), „ca să nu fie dezbinare în trup“ (Idem, 12, 25).
Zilele trecute, o doamnă de ale cărei bune intenţii nu-mi permit să mă îndoiesc, mi-a urîţit Crăciunul cu o ohtătură ieşită din rărunchii insomniei sale patriotice. T
„…Este de preferat să fii fericit, chiar dacă eşti mărginit de mijloace materiale restrînse, decît, cînd te răsfaţă belşugul, să fii tulburat de suferinţă“ – sună un text din Epictet. Altfel spus, mai bine sărac şi sănătos decît bogat şi bolnav.
Aflăm de la crainici sau de pe burtiera ecranului că sîntem pîndiți de catastrofe (iminente), de explozii climaterice dezastruoase, de geruri siberiene, canicule sahariene, cutremure devastatoare, ninsori nemiloase, ploi biblice sau secetă ucigașă.
E foarte interesant („specific național“?) ce bombăneli (birocratice, partinice, grobiene) încasează dl Dacian Cioloș. E libertate! Putem să-l facem fiul natural al miliardarului Soros, eminența cenușie a dezastrului de la Colectiv, bubos, stupid, impostor, cinic și tot ce ne mai trece prin capul nostru „obiectiv“, „analitic“, „deontologic“, golănesc.
Sîntem dirijaţi din afară (Bruxelles-SUA-Soros-unguri-masoni-oculta mondială), ni se cumpără ţara centrimetru cu centimetru (nu e clar cine o vinde), România e în pragul dezmembrării (dovada: un filmuleţ american, care explică unui public neştiutor unde e locul nostru pe hartă, care sînt cele trei mari diviziuni ale teritoriului naţional pe linia Carpaţilor şi în ce fel a fost marcată istoria noastră de aspiraţia spre unitate.
Dl Anghelescu e foarte sever – cu bune argumente – cu Victor Eftimiu. Dar pasajul dintr-un roman despre Rasputin al scriitorului mi s-a părut memorabil: „Uzinele săreau în aer cu grația unei balerine de la Opera Imperială“.
Simpla descriere a nepregătirii noastre e un portret al strîmbătăţii interioare pe care comunismul o impune firii omeneşti. Comunismul este campionul inegalabil al unei performanţe negative: el nepregăteşte oamenii, îi neisprăveşte.
Jurnalistul ştie ce să întrebe şi pe cine să întrebe. De asemenea, el poate modera dezbateri între convorbitori de obedienţe diferite, ceea ce înseamnă că e înzestrat cu virtutea răbdării, cu abilitatea de a armoniza excesele verbale şi comportamentale ale invitaţilor săi, garantînd egalitatea şanselor de exprimare pentru toţi participanţii la dialog
Adăuga informației și interogației experte un patos al asumării, o euforie a degustării, o iubire pentru imediatul trăit, de natură să provoace entuziasm, emulație și un fel de neliniște, ea însăși provocatoare și, prin aceasta, formativă.
Dl Nicușor Dan „a jignit“ un județ întreg. Are ceva cu teleormănenii. Practică discriminarea în stilul iredentiștilor maghiari. Vrea să-i învrăjbească pe români. Vrea să fărîmițeze teritoriul sfînt al nației.
În ce mă priveşte, prefer să ştiu că ţara mea este şi ţara lui Carol Davila, a lui Xenopol, a lui Caragiale, Noica, Iorga, sau Lazăr Şăineanu, decît să mă fălesc cu „români verzi” fără nici o performanţă, ca de-alde Bogdan Diaconu, Nicolăescu, Fenechiu, Tăriceanu, Palada şi Peia care, spre deosebire de „Julien” şi „Werner”, ne-au făcut numai bine…
Vorbitorul oracular. Nu vorbeşte. Oficiază. Are o misiune. O parte din el e deja statuie, discursul lui e gîndit ca un depozit de viitoare citate. Se adresează contemporanilor, dar mai ales secolelor care vin. E o instituţie. Prin urmare, nu poate greşi, nu poate fi întrerupt şi nu poate fi contrazis. E monumental şi ridicol.
Ca să fiţi votaţi trebuie să fiţi altfel şi mai buni. Dacă nu sînteţi în stare, avem ghinion. Şi voi şi noi, care am fi vrut să vă susţinem. Dar nu putem susţine un nor de ceaţă, un ghiveci insipid, o flaşnetă. Dacă nu vreţi să pierdeţi pe mîna voastră, încercaţi, cît de cît, să vă naşteţi!
