Ce-aş putea să spun

Cînd scriu acest text, nu se ştie cine va cîştiga alegerile. Există, desigur, sondaje, ipoteze, temeri, speranţe, dar nu sînt încă excluse nici surprizele, nici certitudinile resemnate. Mă întreb, prin urmare, ce-aş putea să spun într-un articol care va apărea cînd eventualii lui cititori vor şti mai mult decît pot să ştiu eu, în momentul în care îl scriu. Să aştept şi să mă ocup, deocamdată, de alt subiect? Nu prea se face.

Tema şi momentul sînt prea fierbinţi ca eu să croşetez panseuri atemporale. Cred că am, totuşi, o soluţie: să-mi închipui că aş avea ocazia să mă adresez post factum, tuturor combatanţilor şi că ei ar fi dispuşi să-mi acorde, măcar din politeţe, un dram de atenţie (ceea ce, între noi fie vorba, e puţin probabil).

Aşadar. Pentru USR şi PNL, în cazul în care ar fi cîştigători: mai întîi le-aş reaminti (de fapt, nu numai lor), o vorbă a lui Titu Maiorescu: „Păzeşte-te a doua zi după succes!” Adică nu ţi-o lua în cap, nu adormi fudul, crezînd că ţi-ai încheiat misiunea, nu lua victoria drept un vot de încredere nelimitată, de natură să-ţi dea îndreptăţiri pentru orice nefăcută. Alegeţi-vă bine „slujitorii” (adică miniştrii şi parlamentarii) şi gîndiţi-vă programul de guvernare în mod coerent şi nedemagogic. Uitaţi interesele şi orgoliile de partid. De-acum înainte, nu mai sînteţi subiectul acţiunii voastre, ci un simplu instrument al bunei guvernări.

În cazul unei înfrîngeri, pentru USR: luaţi eşecul drept o şansă importantă pentru redefinire, pentru reajustare, maturizare. Aveţi de învăţat că onestitatea şi portretul fraged, încă neuzat, nu sînt suficiente: ele trebuie dublate de energie ofensivă, de discurs persuasiv, de combativitate articulată şi viguroasă. Nu se poate face politică (mai ales la noi) afişînd o galerie de îngeri destrupaţi sau de anonimi imprevizibili.

Pentru PNL: treziţi-vă! Scăpaţi de edecuri, de portrete obosite, de mediocrităţi volubile, de paraziţi îndrăgostiţi de ei înşişi. Redeveniţi liberali, faceţi curăţenie în propria ogradă, nu cultivaţi virgintatea de paradă, ascunzînd sub preş derapaje şi duplicităţi încă vii în memoria oamenilor. Şi, în orice caz, schimbaţi-vă şefa. Pentru PSD (în eventualitatea - probabilă - a unei victorii): încercaţi să arătaţi chipuri (şi un chip de ansamblu) neşifonate de retorică vidă, de nărăviţi ai cazierului, de flăcăi făloşi, uzurpatori ai sloganului: „Noi de-aicea nu plecăm!” Arătaţi-ne că, dincolo de prima linie a partidului (care ne face, de ani mulţi, ba să căscăm excedaţi, ba să înjurăm în barbă, ba să întoarcem, obosiţi, privirea în altă direcţie) aveţi şi ceva trufandale credibile. Nu se poate să nu aveţi. Daţi-le o şansă! Lăsaţi-i să aducă pe scenă o stilistică mai autentic cordială, mai proaspătă, mai puţin încîntată de sine şi de „perenitatea” proprie. Nu mai minţiţi, nu mai faceţi băşcălie ieftină, nu vă mai daţi salvatorii naţiunii. Redeveniţi concetăţenii noştri: nu ne mai flataţi ca pe proşti, nu ne mai faceţi promisiuni de paradă, nu transformaţi puterea într-o afacere de familie, sau de gaşcă. Vrem alt fel de portrete, alt fel de vorbe (cu o limbă română îmbunătăţită, dacă se poate), alt tip de fapte. Vrem mai multă cuviinţă şi mai puţină şmecherie.

Tot pentru PSD (în eventualitatea - puţin probabilă - a unei înfrîngeri): Mulţumiţi lui Dumnezeu! Aveţi, în sfîrşit ocazia să folosiţi răgazul opoziţiei pentru a realiza, în linişte, reforma interioară de care aveţi urgentă nevoie (vezi mai sus). Reînvăţaţi să vorbiţi cu ceilalţi de la egal la egal, să nu mai aveţi mereu dreptate, să nu vă mai înălbiţi infractorii şi să nu mai ieşiţi pe piaţă cu neisprăviţi (adică să căutaţi în fundul sacului niscaiva oameni de ispravă, care să vă reamenajeze cît de cît profilul).

Pentru ALDE, sfatul optim e uşor de găsit, indiferent de rezultatul scrutinului: încercaţi să vă construiţi o identitate! Dacă vă daţi „liberali” (singurii adevăraţi!), atunci jigniţi peste 90% din români care, de vreme ce nu vă acordă decît vreo 6-7% din voturi, nu au, s-ar zice, nicio aderenţă la liberalism. În plus, nu e nici prea liberal, nici prea elegant să stai la putere pe bază de parazitism, adică lipindu-te de ditamai vagonul electoral (PSD), în mod vădit neliberal. Şi încă o sugestie (ca şi pentru PNL): schimbaţi-vă şeful: o combinaţie (rară) de insolenţă şi plictiseală.

Pentru PMP: reflectaţi asupra faptului că un partid care se bizuie doar pe temperamentul ofensiv al căpeteniei lui nu e o alcătuire durabilă. Dl Băsescu nu prea lasă să crească iarba pe lîngă tulpina proprie. E prea bun! „Prea ca la ţară!” La nevoie, poate crea un „echipaj”, dar nu o „echipă”. În rest, PMP ar face o mişcare utilă alăturîndu-se, cu puţinul pe care îl are, partidelor de opoziţie.

Potrivit sondajelor curente, partidele „naţionaliste” (în cap cu PRU) au procente minuscule. Situaţiunea nu e lipsită de un anumit comic involuntar. Cum să explici că formaţiuni politice atît de guralive, atît de înamorate de popor, atît de mîndre de România şi de români nu primesc, din partea „benficiarului”, nici cît să intre în Parlament? Eu unul aş cădea pe gînduri… Te străduieşti să o îngropi pe Zîna Zînelor în complimente, iar ea îţi întoarce spatele şi fuge cu un agent de asigurări…

UDMR-ului n-am ce să-i spun. Îşi va alinia, ca întotdeauna, voturile, fără prea multe prejudecăţi, după criterii de eficienţă conjuncturală.

Eu unul, ca să fiu cinstit, nu recunosc decît un singur partid cu adevărat normal şi pe deplin „votabil”: partidul Dacian Cioloş. Dar nu ştiu unde să pun ştampila…

Articol apărut pe Blogurile Adevărul