De prin ziare adunate...
Nu poţi, ca patriot, ca dac şi ca democrat, să nu îţi începi ziua, oriunde-ai fi, răsfoind gazetele de-acasă. Aşa fac şi eu, aflat, pentru o săptămînă, pe litoralul bulgar. Citesc şi oftez. Citesc. Ţara e inepuizabilă.
Nu pot rezuma explozia zilnică de „breaking news”, de la furtunoase dezbateri politice, la „bombe” din viaţa privată a vedetelor, de la declaraţii „incendiare”, la profeţii apocaliptice, de la „dezvăluiri cutremurătoare”, la reţete pentru fericirea şi sănătatea personală.
În ultimele zile, am cules doar cîteva asemenea roade, pe care le împărtăşesc, cu dor de locurile natale, cititorilor, aflaţi, poate, şi ei, în concediu. Încep, inevitabil, de la vîrf, de la conducătorii noştri. Iar au scos ceva lume în stradă, cu propuneri de natură să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei. Două lucruri sunt de reţinut. Mai întîi, mirarea candidă a dlui Dragnea: „De ce atîta agitaţie?! Ce-am făcut?” Urmează jocul de glezne inegalabil al şefului nostru de partid şi de stat: A. „Eu n-am ştiut nimic. Am stat deoparte. Şi bine am făcut!” B. „Justiţia nu trebuie să se învîrtă în jurul lui Iohannis, sau în jurul lui Kovesi, ori Lazăr!” Ce poate fi mai cinstit decît această declaraţie? Ea spune un lucru evident: justiţia trebuie să se învîrtă în jurul lui Dragnea, Tăriceanu şi Toader! Şi să nu exagerăm, dogmatic, cu „separarea puterilor în stat”! Dacă deţii puterea executivă şi pe cea legislativă, nu e mai „logic”, mai armonios, să iei în custodie şi puterea judecătorească? Nu evităm, astfel, haosul procedural şi riscul nedreptăţilor de tot felul? După care gleznele Dragnea fac şi mici fente „democratice”: „Atenţie! Eu n-am fost de acord, toamna trecută, cu propunerea lui Tăriceanu de a exclude preşedinţia din circuitul numirilor în sistemul judiciar. Acum avem însă de a face doar cu unele propuneri, cu o opinie. Vom analiza! Să nu ne năpustim!”
În marginea acestor „idei”, a apărut la orizont şi o „relativizare” (mergînd pînă la criminalizare…) a dreptului de a protesta în stradă. „Politica nu se face în stradă!” teoretiza, deunăzi, expert, dl Marian Munteanu. Asta n-au înţeles, pare-se, revoluţionarii din decembrie 1989, sau demonstranţii din Piaţa Universităţii, adunaţi chiar în jurul dlui Munteanu, pe atunci mai puţin înţelept. Ca să nu mai spunem că, în ambele cazuri, lipsea orice urmă de aprobare de la poliţie şi primărie! Manifestaţiile stradale – adaugă, cu subtilitatea sa de pomină, dl Tăriceanu – „strică imaginea României” Alţii sunt mai expliciţi, mai bărbaţi, mai dintr-o bucată: manifestanţii sunt „cretinoizi”, „stalinişti”, „robotizaţi”, „cu creierii terci”. Chiar şi comentatori politici mai „fini” se întreabă, uneori, cine îi scoate în fond în stradă pe protestatari. Motivaţiile protestelor trebuie, deci, căutate în zona „asmuţirilor” oculte: Soros, „forţe ostile”, „multinaţionale”, binoame” etc. Un fost miliţian cere represalii: forţele de ordine trebuie să folosească armamentul din dotare! Pe scurt, gata cu adunările publice împotriva unor „aşa-zise” nereguli guvernamentale. Mai mult respect pentru cele 3 milioane de români care au cîştigat alegerile, împotriva celor 16 milioane care n-au votat! Şi mai multă încredere în devotamentul parlamentarilor! Şi în competenţa infailibilă a miniştrilor!
Să trecem însă la teme mai înalte. Există, prin părţile noastre, şi multă spiritualitate. Complotul împotriva BOR, organizat de diverse Servicii, prin compromiterea nedreaptă a unor preoţi iubitori de oameni, ne face să nu luăm act de o sumedenie de taine duhovniceşti adînci, care au loc chiar sub ochii noştri. S-a tranşat, de pildă, printr-o descoperire mistică dăruită unui preot autohton, o importantă dilemă a românilor. Ştim cu toţii că, zi şi noapte, românii sunt preocupaţi să afle cum e cu yoga şi cam cum arată viza de intrare în Rai. Acum e clar: înarmat cu moaştele unui sfînt necunoscut (!), preotul nostru a intrat într-o încăpere în care nişte tineri făceau exerciţii de inspiraţie indiană. Ei bine, cum a intrat, omul a văzut ceva urît şi negru care l-a lovit în cap. Noroc cu moaştele respective (luate, pentru o vizită, la naşii săi din localitate), care s-au interpus între agresorul demonic şi creştetul pios al intrusului, protejîndu-l de duritatea loviturii. Concluzia: cînd ajungem în Iad, vom da peste o adunătură de indieni, chinezi, japonezi şi arabi, plus cîţiva rătăciţi din rasa noastră. Dumnezeu a creat, prin urmare, două feluri de oameni: unii creştini (gata mîntuiţi) şi unii (cam mulţi) budişti, taoişti, shintoişti, mahomedani etc, simple lemne de foc pentru smoala de pe urmă. „Căile Domnului” nu sunt, prin urmare, chiar atît de „încurcate” cum cred unii. „Jocurile sunt făcute”. Avem o grandioasă imagine în alb-negru a eternităţii…
Să fiu bine înţeles. Nu recomand nici unui european să se salveze prin alte „filozofii” şi „tehnici spirituale” decît cele ale tradiţiei în care s-a născut. E mai firesc şi mai la îndemînă. Nu am timp acum să intru într-o demonstraţie amunţită. Voi cita doar un cuvînt înţelept al Părintelui Scrima: „Nimeni n-a părăsit ortodoxia pentru că ar fi epuizat-o”. Dar suficienţa, lipsa smereniei, dispreţul faţă de „aproapele” care nu-ţi seamănă nu garantează o vilă în Rai, oricîte mătănii ţi-ai trece la catastif… Ne-ar ajuta, poate, mult mai mult, străduinţa de a depăşi naţionalismele de telenovelă şi creştinismul ostăşesc, care, în loc să creadă, crede că ştie şi pune mîna pe baionetă.
