Zvonuri cu substrat prezidenţial
Lunea trecută, la începutul zilei, fluxurile de ştiri lîncezeau ca întotdeauna după un week-end fără focare de aviară, inundaţii spectaculoase sau declaraţii "orbane". Vestea îmbolnăvirii preşedintelui a picat ca o mană cerească pentru redactorii care se chinuiau să găsească o convocare mai cu ştaif la o procuratură, o gîlceavă cît de cît picantă pe culoarele Parlamentului, un accident mai cu tîlc pe şoselele patriei. Fericiţi ştiriştii de serviciu, mai ales că urma o conferinţă de presă ţinută de doctorul Oprescu, personaj slobod la gură şi degrabă vărsător de subînţelesuri haioase. Pînă seara, carele de reportaj au zbîrnîit, talk-show-urile au vociferat, publicul a aflat ce este şi la ce serveşte o hernie de disc; că nu se vindecă fără operaţie - dar că se poate opera cu laparoscopul (aici au fost nişte dispute, unele şcoli de gîndire susţinînd să se acţioneze la paroscop); că oricum preşedintele va fi înapoi la lucru după 48 de ore, după ce se va fi operat la Universitar. Mai pe înnoptat, lucrurile s-au complicat, căci a apărut o a doua comisie (unii zic că asta era prima, cea dinainte fiind necostituţională), care a zis că operaţia nu trebuie făcută la Universitar (unde mişună microbii prin blocul operator), ci la Bagdasar (unde e cel mai mare chirurg obosit din ţară), dar că, de fapt, va avea loc la Viena, unde sînt cele mai tari laparoscoape (sau medicii cei mai tari la paroscoape). Alte care de reportaj, alte talk-show-uri, alţi experţi. Şi-au expus punctele de vedere tot felul de persoane competente - medicul lotului de gimnastică, o doamnă care se operase de hernie acum trei ani, meşterul care zugrăvise blocul operator, un domn care tocmai trecea pe acolo. S-a glosat enorm pe tema salamului cu soia (varianta "noi ne operăm cu bisturiuri neaoşe"), nimeni n-a întrebat dacă într-adevăr nu există în ţară săli de operaţie aseptice, care e numărul legii ce reglementează alcătuirea comisiei care decide soarta demnitarului bolnav, nici dacă de fapt, existau alternative. A fost o zi în care densitatea de informaţii contradictorii pe minut s-a situat cu mult peste media naţională. Subiectul avea, ce-i drept, toate datele necesare captării atenţiei: era despre preşedinte, era cu boală, era ceva şi cu meciul Nicolăescu-Oprescu. Problema era că faptele cunoscute erau din cale-afară de puţine. Nici Administraţia Prezidenţială, nici Ministerul Sănătăţii nu se osteniseră să prezinte o versiune "solidă" a situaţiei. Dar nici presa nu a excelat în eforturi de a obţine informaţii specifice. Contrazicerile dintre cele două comisii medicale au fost discutate prin prisma unui mai vechi conflict politic, în loc ca cineva să se intereseze care este procedura legală (în măsura în care aceasta ar exista). Faptul că cineva (Sorin Oprescu) a convocat o conferinţă de presă a scutit redactorii de ştiri de a se întreba dacă aceasta este sursa oficială. Prin definiţie, zvonul este o formă de comunicare (şi, într-un sens, de producere) a informaţiilor prin canale ne-instituţionale. De regulă, la bază vom găsi o informaţie reală, care însă va fi distorsionată în aşa măsură încît la final putem vorbi despre producerea unei noi informaţii. Terenul propice dezvoltării zvonisticii este lipsa canalelor de comunicare instituţionale sau lipsa de credibilitate a acestora (de asta era ţara plină de zvonuri pînă în '90). În ultimii ani, se poate vorbi despre statornicirea unor modele de comunicare relativ eficiente între mass-media şi autorităţi. De regulă, atunci cînd are loc un jaf, reporterul ştie la ce birou al poliţiei să telefoneze pentru a obţine rapid o informaţie fiabilă. Lucrurile se complică atunci cînd au loc evenimente atipice (este cazul îmbolnăvirii preşedintelui). În astfel de situaţii, se recurge la canale improvizate, bazate pe logica bunului-simţ (medicul care s-a ocupat de operaţia preşedintelui precedent este o sursă mai credibilă decît un ministru fără studii medicale). Ceea ce înseamnă că, deşi există mecanisme stabilite şi care îndeobşte funcţionează, avem o problemă la nivelul instituţionalizării relaţiei dintre autoritatea publică şi mass-media - cu alte cuvinte, iar ne lipsesc procedurile. Curios este că, pe această groaznică sete de informaţii relevante, o ştire-cheie a trecut cu totul neobservată. Anume că, în timp ce preşedintele era internat la spitalul Elias, ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a dispus ca inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să verifice patiseria aflată în incinta spitalului. Motivul a fost o sesizare sosită la minister, potrivit căreia în magazinul alimentar s-ar vinde produse alterate.
