Ziduri (și subterane, care le înlocuiesc)

Publicat în Dilema Veche nr. 783 din 21-27 februarie 2019
Ziduri (și subterane, care le înlocuiesc) jpeg

Întîi, despre ziduri. Apoi, despre absența lor

Zidul este o „hipersuprafaţă“. Relaţia dintre profunzimea zidului şi întinderea lui vizibilă s-a schimbat considerabil de-a lungul timpului, comprimarea profunzimii zidului, datorată tehnologiilor şi materialelor artificiale moderne, părînd a nu mai avea sfîrşit. La propriu: desfiinţarea zidului, de-materializarea separatricei dintre „noi“ şi „exteriorul nostru“ a început, poate, cu modernitatea, dar continuă să producă efecte mai departe. Toată discuţia despre transparenţă, dar şi aceea cu privire la invadarea intimităţii, decorporarea sau colonizarea violentă a corpului nostru (în dubla sa ipostază: corp de carne şi corp de pămînt) are ecouri excepţionale în arhitectură (vezi recenta carte a Mariei Luisa Palumbo despre Noi Pîntece / New Wombs, adică despre corp şi noile tehnologii în arhitectura de azi). Decorporarea şi desubstanţializarea zidului se însoţesc cu întoarcerea intimităţii către înafară sau cu invadarea înlăuntrului de către public(itate).

Dispărînd consistenţa zidului, el se reduce la aparenţă, pînă acolo încît nu mai am nevoie decît de iluzia-de-materialitate (de la autocolant cu imagine de cărămidă la piatra recompusă cu imagine de piatră naturală). Odată cu postmodernitatea, arhitectura reuşise să iasă din domeniul „sincerităţii“ pe care o incumbă profunzimea, reducînd zidul la superficie, la profunzimea aparentă. Zidul încetează de a mai fi purtător şi tectonic încă din gotic, pentru ca în modernitate şi după aceea să înceteze de a mai fi – pur şi simplu. Zidul de sticlă mizează pe absenţa sa vizuală, pe transparenţă. Zidul opac, dar camuflînd absenţa profunzimii, mizează pe efectele de înşelare a ochiului: văzînd imaginea de cărămidă, ochiul şi-ar închipui, adică, faptul că există adîncime dincolo de suprafaţă. Problema este că, mizînd doar pe acest instinct al ochiului, ne aflăm în eroare, pentru că, minţit sistematic, el încetează a mai suplini ceea ce zidului îi lipseşte, adică realitatea. Căci, să ne întrebăm, ce mai înseamnă zid în VR?

Zidul este un parergon (Aristotel/Derrida), adică o altă formă de peras, de limită, decît aceea celebrată de Heidegger. El înrămează, dar nu desparte. Este o limită a intimităţii, privind dinspre exterior, dar şi o limită a extra-teritorialităţii, privind dinspre înlăuntru. Zidul este aşadar atît o limită a spaţiului public, membrana care îl ţine ferit de noi, cît şi limită a spaţiului privat, membrana care îl ţine apărat, opac, de privirile iscoditoare ale celorlalţi. Parergon, va să zică zidul are aura sa (nu graniţă aşadar, nu tăietură ontică, ci mai degrabă zonă de graniţă, colecţie de griuri), acolo unde se petrec fenomenele de interferenţă. Există circulaţie capilară între exterior şi interior, şi viceversa. Mantra modernismului, cu privire la raportul cauzal dintre funcţiune şi formă, nici nu era altceva decît o înscenare a acestei circulaţii biunivoce: zidul trebuia astfel să se muleze pe matriţa mecanismului, a funcţionării interioare.

Cît despre absența zidurilor, promisă la început: aflăm că Țările Române au fost, volens nolens, protocroniste în raport cu stricta contemporaneitate: tîrgurilor extracarpatice li s-au interzis fortificațiile de către otomani, din motive lesne de înțeles. Însă, în București cel puțin, funcția lor, aceea de a amîna deznodămîntul (mazilire plus Stambul), a fost preluată de tuneluri. Sigur că am citit Eco și comentariile sale cu privire la subterane, cele din Pendulul lui Foucault. Dar genealogiile altui Foucault, precum și studiile foarte serioase de istoria urbanismului extra-carpatic, făcute de autori români de stimă, ne arată că funcția fortificației este preluată, cel puțin parțial, pe teritoriul autohton, de tunel.

Alți autori, de raftul al doilea, precum Silviu N. Dragomir, ne descriu de-a fir a păr tunelurile de sub Bucureștii vechi. Dar știm sigur despre cel făcut de Ipsilanti, de la casele sale cele noi, cam pe unde-i Casa Republicii/Poporului (a.k.a. Palatul Parlamentului), pe sub Dîmbovița, pînă la palatul voievodal. Sau de tunelul care leagă Palatul Ghica Tei de Plumbuita, pe unde se putea fugi cu trăsura. Știa ceva și fostul primar Oprescu, de vreme ce a vorbit deslușit de punerea în valoare a acestor subterane ale Bucureștilor, iar în față la corpul vechi al BNR, sau dedesubtul Hanului cu Tei, avem și vederi către subsol boltit ce puteau fi (și) tuneluri, înainte de a fi fost partiționate ca beciuri după demolările și construirile peste – palimpsest – din vremea lui Carol I. Și credeți că, după ce săpăturile pentru Peleș au revelat tăblițele de la Sinaia, nu se va fi făcut nici o investigație în secolul al XIX-lea? Și, atunci, unde sînt hărțile? Se pare că, în perioada imediat postbelică, mai răspundeau guri de tuneluri în Cișmigiu.

În fine, să observăm că tunelurile dintre Egipt și Fîșia Gaza nu sînt întrecute decît de tunelurile pe sub porțiuni existente de zid dintre Mexic și SUA. Bansky a făcut un hotel fix lîngă zid, astfel că singura priveliște din cameră este chiar extradosul, cu lucrări ale invizibilului actor, al zisului zid, care este, simbolic, sabotat: cum nu putem spune surmontat, să îi spunem submontat?

Expoziția de secțiuni posibile de zid, făcută recent, la cererea președintelui american, impresionează, firește, prin inteligența de proiectare depusă în a bloca, sau barem amîna, inevitabilul, după cum amuză și cererile democrate de a nu face ziduri inuman de inabordabile; deci, din oțel, nu din beton armat, dar, oricum ar fi, să aibă fundații profunde. Ba, zilele trecute, tot acolo, găsiseră chiar un tunel, surpat din greșeală, ce ieșea sub seiful unei bănci. Dar de ce să nu ne amintim de zidul de la Baia Mare, dintre comunități etnice?

Deci zidurile exterioare fac ele impresie, mai cu seamă la electorat (și, în același timp, dau expresie ba unor frici colective, ba unor complexe de superioritate), sau pot descuraja, cum o fac fioroasele patrule înarmate pînă-n dinți, în vreme ce atentatele se petrec absolut oriunde altundeva decît unde patrulează ele. Dar pot fi și ocolite, mai cu seamă pe dedesubt. Sau poate fi suplinită absența lor, prin tuneluri, așa cum s-a făcut la noi. Ziduri mîndre, dar și ziduri subterane; mai noi, chiar și ziduri de foc, însă, vai! – doar digitale… 

Augustin Ioan este arhitect, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Alina Pușcaș, internată în spital cu o afecțiune rară. „ Nu am știut că există așa ceva“ | adevarul.ro
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ are probleme de sănătate și se află în spital de câteva zile.
image
21 de ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga | adevarul.ro
Unul dintre cei trei indivizi acuzaţi că au împușcat un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni, la Los Angeles. Pedeapsa primită de individ este de 21 de ani de închisoare, relatează AFP

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.