Y2K – sfîrșitul lumii

Publicat în Dilema Veche nr. 858 din 17 - 23 septembrie 2020
Y2K – sfîrșitul lumii jpeg

Vine anul 2000, maică! Vine Sfîrșitul Lumii! Mă întorc de pe teren și, în trenul care mă duce spre casă, o cerșetoare încearcă să mă convingă că vine Sfîrșitul Lumii, așa că ar fi bine să îi dau tot ce am, ca să scap de griji și să îmi asigur un loc în Rai. E jumătatea lui iulie 1997. Hiperinflație, liberalizarea cursului valutar, marea privatizare. Președintele Clinton abia a plecat de la București, după ce ne-a promis că ne va veni și nouă rîndul să intrăm în NATO. Cîndva. Am promovat de la poziția de asistent cercetător, iar salariul lunar mi-a crescut cu echivalentul a trei dolari. Întors la birou, descopăr că Internetul a ajuns și la calculatorul de aici. Mai navigasem pe Internet, de cîteva ori, dar numai pe la alții, fie la Universitate, la Geologie, fie la colegii din Italia. Îmi atrage atenția o știre de pe AOL (America OnLine). Viitorul pare sumbru. De 30 de ani, de cînd calculatoarele au început să fie folosite din ce în ce mai frecvent și în cît mai multe domenii, ordonarea informațiilor din punct de vedere cronologic s-a făcut cu doar două cifre, deceniul și anul. Din anul 2000 ceasul se va da peste cap și va organiza fișierele avînd „00” imediat după „99”. Iar asta va avea efecte necunoscute, rele în orice caz. Autorii textului numesc problema asta Virusul Anului 2000. Am auzit de viruși informatici de mai mulți ani, dar unii erau chiar simpatici, cum era virusul „Jos Iliescu” (atunci cînd apăsai pe J îți scria în text mesajul respectiv). Problema pare logică și oarecum serioasă, nu îi dau însă prea multă atenție. Cîți oare or folosi Internetul? Restul lui 1997 și 1998 trec în zbor. Între timp devin tată, am un program teribil de încărcat, iar România trece prin momente istorice, dar nu foarte fericite.

Începutul anului 1999 are alte probleme: mineriadele (jandarmeriadele?), bombardamentele din Iugoslavia, inflația, salariile mici… Pe de altă parte, mă obișnuiesc din ce în ce mai mult cu Internetul, care are viteze din ce în ce mai mari. Sînt momente cînd transferul de date ajunge chiar și la 100 K pe secundă! Din ce în ce mai mulți prieteni au acces la e-mail și la Internet și unii ajung să aibă Internet și acasă, prin conexiunile de telefon! Durează un pic, dar ești la tine acasă! Iar monitoarele sînt din ce în ce mai mari și au forme frumoase, rotunjite, asemănătoare terminalelor video din filmele SF din anii 1970.

În timpul ăsta, știrile aduc informații diverse și alarmante despre Virusul Anului 2000. Care capătă și un nume: Y2K (prescurtarea de la Year 2000). Apoi, pe un număr mereu în creștere de site-uri de știri de pe Internet, în presa scrisă, la radio și televiziuni sînt din ce în ce mai multe discuții în legătură cu problema Virusului Y2K. Sfîrșitul Lumii nu mai vine cu o ploaie de foc și de pucioasă, ci cu o răsturnare a ordonării fișierelor de calculator, o întoarcere a sensului timpului din punct de vedere digital, cu efecte catastrofale pentru toate activitățile. Din ce în ce mai mulți experți avertizează despre catastrofe aviatice, feroviare, ale centralelor electrice, alimentării cu apă, gaze, despre haos financiar, falimente în masă ale piețelor financiare globale. Efectele posibile sînt descrise minuțios, concluzia e una singură. Dacă nu găsește cineva o soluție, civilizația umană, așa cum e ea la finalul celui de-al doilea mileniu, riscă să se sfîrșească. Nu că în România nu am fi obișnuiți cu lipsa apei, electricității, căldurii (chiar dacă treburile au progresat în anii 1990) sau cu haosul financiar. Dar or ști ceilalți de ce se sperie… Of, chiar vine Anul 2000…

Între timp trece și eclipsa, fără nici un fel de efecte, în afara valului de concerte și petreceri. Și a unei bancnote de plastic (cine a mai văzut așa ceva? or mai apărea și altele?). Eclipsa a venit și a trecut cum s-a întîmplat și cu Cometa Halley, în 1986… Nu au luat pe nimeni cu ele… Pericolul Y2K rămîne însă, și pericolul ca omenirea să rămînă în beznă este din ce în ce mai mare.

Apar și veștile bune. Se pare că un grup de tineri programatori geniali au găsit o soluție prin care toate fișierele existente să aibă calendarul în patru cifre în loc de două. De acum înainte, toate documentele vor avea această codificare, iar asta înseamnă că Sfîrșitul Lumii se amînă cu niște ani. Începe o goană ca toate sistemele digitale existente în lume să fie codificate după noul format. Intrăm în decembrie. Efortul global de a feri omenirea de efectele virusului Y2K continuă și începem să auzim din ce în ce mai multe oficialități spunînd că totul este acum în regulă. Dar așa o fi? Vom vedea pe pielea noastră. Experiența de viață îmi spune că, dacă un oficial îmi spune să stau liniștit, situația e rea de tot. Dar poate la alții nu o fi ca la noi.

Revelion 2000! Sînt cu toată gașca la Club B1 (fostul Cinema „Lira“, la Sebastian, club cu muzică veche și bună, ținut de un fost coleg de facultate). La miezul nopții ieșim pe stradă, începe bombardamentul cu artificii. Șampanie, „La mulți ani!”, îmbrățișări, entuziasm, veselie.  Speranțe pentru noul mileniu. De bine, de rău, i-am prins începutul. Și nici o pană de electricitate. Toate par să funcționeze perfect.

Un prieten ne alertează la loc. Așa o fi la noi, dar noi sîntem oricum cu zeci de ani în urma Vestului. Cît o fi de folosit, de fapt, Internetul în România? Să nu ne bucurăm pînă nu vedem ce e prin Vest. Ce se va petrece la europeni, că spre ei ne îndreptăm. Dacă nu au modificat toate programele? Dacă au rămas sisteme neverificate pînă la capăt? De cîte ori nu am avut teste care au ieșit perfect și au crăpat la final, cînd ar fi trebuit să meargă? Nu mai e mult pînă cînd la Paris, Roma și Bonn va fi miezul nopții… Ne întoarcem la petrecere. Mai aruncăm cîte o privire televizorului care stă aprins, într-un colț. Trece ora 1 și vedem în direct focurile de artificii și din restul Europei… Ce bine! Dacă nici acolo nu s-a întîmplat nimic, atunci e bine. De data asta am scăpat. Iar pînă în anul 9999 va mai trece ceva vreme…

Adrian Stănică este jurnalist de știință și director al institutului de Geologie și Geoecologie Marină.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Biserica din Vurpăr, județul Alba  Foto Daniel Guță, ADEVĂRUL jpg
Fortărețele uitate ale sașilor: Bisericile medievale care veghează satele Transilvaniei
Peste 200 de biserici fortificate săsești au fost ridicate în Transilvania începând din secolul al XII-lea. După risipirea comunităților săsești, unele au ajuns în patrimoniul UNESCO, altele în grija urmașilor sașilor, iar câteva au rămas abandonate, în ruină.
iphone 3291875 1280 jpg
De ce frige iPhone-ul. Sunt 5 funcții care rulează în fundal și le poți opri ușor
Mulți utilizatori observă că iPhone-ul se încălzește chiar și atunci când nu folosesc aplicații solicitante. De cele mai multe ori, cauza nu este o defecțiune, ci procesele care continuă să ruleze în fundal.
1 melazia trump ziua independentei jpg jpeg
Moștenirea pe care SUA o lasă lumii: mcdonaldizare sau democrație? „Căutarea fericirii este strâns legată de visul american”
La 250 de ani de la proclamarea independenței SUA, idealul „visului american“ continuă să inspire și să provoace dezbateri, legătura dintre căutarea fericirii și promisiunea libertății rămânând una dintre pietrele de temelie ale identității americane și ale moștenirii sale democratice.
exercitii navale  iran   stramtoarea Ormuz foto epa efe jpg
Cum poate fi România târâtă într-un război cu Iran. Expert: „Există două scenarii în care se poate întâmpla”
Există două scenarii în care România și UE ar putea fi ținta unor atacuri iraniene. Politologul Flavius Caba explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, în ce situații s-ar ajunge la aceste scenarii dramatice.
adhd
ADHD sau răsfăț? Semnele care fac diferența și pe care orice părinte ar trebui să le cunoască
Tot mai mulți copii sunt diagnosticați cu ADHD, o tulburare complexă care este deseori interpretată greșit ca lipsă de educație sau răsfăț. Specialiștii spun că există câteva semne de avertizare pe care părinții nu ar trebui să le ignore.
camera salon spital gol shutterstock 1674253657 jpg
Un copil a murit brusc după ce a făcut o boală extrem de rară
Un tată din Colorado trage un semnal de alarmă după ce fiul său în vârstă de 5 ani, aparent sănătos, a murit la doar câteva zile după apariția unor simptome banale în timpul unei vacanțe. Medicii au diagnosticat ulterior copilul cu sindromul Clarkson, o afecțiune extrem de rară.
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Vrei să treci de la salariat la PFA sau SRL? Calculele pe care ar trebui să le faci înainte
Atunci când începi o activitate independentă sau primești o ofertă de colaborare, una dintre primele întrebări este: ce aleg – SRL, PFA sau contract individual de muncă? Mulți pornesc de la un singur criteriu: taxele. Este firesc, pentru că fiecare își dorește să păstreze cât mai mult din venituri.
tensiune arteriala
Care este tensiunea normală în funcție de vârstă. De ce seniorii au tensiunea mai mare decât tinerii
Tensiunea arterială se schimbă pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar valori mai mari la persoanele în vârstă nu sunt întotdeauna un semn de boală. Vasele de sânge devin mai rigide, iar inima trebuie să depună mai mult efort pentru a pompa sângele.
Physical culture (1908) (14802472843) jpg
Trei dintre cele mai periculoase arte marțiale din lume. Cum au fost create pentru supraviețuire și război
În lume există stiluri de arte marțiale și sisteme de luptă care au fost create pentru eliminarea rapidă a adversarului. Unele folosesc tehnici extrem de brutale în timp ce altele se bazează pe folosirea armelor tradiționale și eliminarea completă a inamicului.