Walt Disney şi P.L. Travers – o iubire imposibilă

Publicat în Dilema Veche nr. 623 din 28 ianuarie - 3 februarie 2016
Walt Disney şi P L  Travers – o iubire imposibilă jpeg

Printr-o fericită întîmplare, copilăria mea s-a împărțit între cea reală, petrecută în orășelul din Ardeal în care se pare că m-am născut, și cea imaginară, vegheată de zîmbetul ușor ironic arborat uneori de Mary Poppins în casa oarecum dărăpănată de pe Aleea Cireșilor.

A fost o iubire la prima vedere, așa cum se întîmplă uneori în viață. Întîlnești din senin pe cineva care îți schimbă întreaga existență. E greu de spus dacă să te bucuri sau nu, pentru că nimic nu va mai fi la fel ca înainte. Pentru copilul din mine de atunci, Mary Poppins era mai reală și mai importantă decît multe dintre personajele mai mult sau mai puțin reale din viața de zi cu zi. Citeam și reciteam volumul primit de la Moș Crăciun cu o pasiune aproape mistică. Viața putea fi extraordinară. Oamenii puteau fi cu totul alt­fel, imprevizibili și surprinzători. În bine, vreau să spun.

Guvernanta enigmatică sosește adusă de vîntul de miazăzi în viața copiilor și a restului membrilor familiei Banks. Plină de farmec și mister, ea schimbă cu totul existența banală a copiilor, deschizînd, la propriu și la figurat, ferestre și uși nebănuite. Totul pînă în momentul în care începe să bată vîntul de miazănoapte, cînd ea dispare în mod la fel de neașteptat, împreună cu umbrela ei vorbitoare cu cap de papagal.

La puțin timp după ce am descoperit personajul literar s-a întîmplat să vedem că rulează la cinematograf și filmul cu același titlu. Rula în alt oraș, la vreo oră distanță de mers cu trenul, dar nici un efort nu era prea mare. Din prima clipă în care am văzut‑o pe Julie Andrews am știut că ea e Mary Poppins. Din cap și pînă în picioare. Inclusiv nasul cîrn din ilustrațiile semnate de Mary Shepard. În același timp, aveam impresia că este și nu este cea cunoscută din carte. Era senzația paradoxală că trăiește simultan în două universuri, cel din carte și cel din film, care uneori se suprapun și coincid, iar alteori se îndepărtează surprinzător de mult.

Rezolvarea enigmei avea să vină mult mai tîrziu, la aproape 50 de ani de la realizarea primului film, cînd apărea pe ecrane filmul intitulat Salvarea domnului Banks, realizat tot de Studiourile Walt Disney, ca și filmul inițial, Mary Poppins. Aflam acum despre răbdarea și perseverența demonstrate de Walt Disney timp de aproximativ douăzeci de ani pentru a o convinge pe P.L. Travers să îi acorde drepturile de ecranizare.

Descopeream în scriitoare o femeie remarcabilă, cu o copilărie plină de pri­va­țiuni, petrecută în străfundurile Australiei. În umbra adorației pentru tatăl iubitor, distrus de pasiunea nimicitoare pentru băutură și boala nemiloasă de plămîni. Cu vizitele salvatoare ale mătușii din partea mamei, care aducea bucurie și mîngîiere în viața copiilor și a părinților în egală măsură. Cu episoadele de umilință legate de concedierile succesive ale tatălui, director de bancă, mai apoi ajuns simplu funcționar. Salvarea imposibilă a tatălui din viața reală care devenea, în fine, posibilă în film. Revăzînd, la maturitate, filmul Mary Poppins, descopeream o dimensiune cu totul nouă, una extrem de întunecată, la granița neașteptată a filmului de groază. Personaj lipsit de importanță în copilărie, îl vedeam acum cu alți ochi pe dl Banks. Primul volum fusese publicat în Anglia, în 1934, cînd criza financiară era încă proaspătă în amintirea colectivă. Iar nouă ne este încă proaspătă în amintire criza noastră financiară, mai recentă, dar cu o la fel de tristă conotație.

Filmul pe care P.L. Travers a încercat din răsputeri să-l ferească de elementele caracteristice – americane și, implicit, comerciale – ale producțiilor realizate de Walt Disney și studiourile lui s‑a încăpățînat să vadă lumina zilei și a ecranului exact așa cum ea, de origine australiană și, prin țara de adopție, britanică, nu și l-ar fi dorit. Tot ce detesta ea, și poate că pe bună dreptate, s‑a strecurat în film. Și totuși, cele ce păreau a fi defecte se dovedesc a fi printre cele mai mari calități. Muzica obsedantă a fraților Richard și Robert Sherman, ale căror cîntece a ajuns și ea pînă la urmă să le aprecieze, chiar dacă strîngînd din dinți. Momentele de animație, extrem de reușite și care îi dau un farmec aparte. Dick van Dyke în rolul lui Bert, el însuși de părere că nu avea ce căuta în rolul în cauză. Actorul dorit pentru rolul respectiv și de P.L. Travers, și de Walt Disney fiind indisponibil, avînd deja un alt angajament pentru filmul rival la Oscarul pentru cea mai bună realizare din anul despre care vorbim, și anume My Fair Lady. Accidentele sorții se pare că au jucat un rol important în destinul unui film care avea toate șansele să nu se mai realizeze niciodată. Chiar și Julie Andrews a fost disponibilă pentru ceea ce avea să se dovedească rolul vieții din Mary Poppins doar pentru că tocmai suferise un eșec îngrozitor, fiind respinsă de la rolul principal din My Fair Lady. În ciuda succesului pe care îl avea deja, în paralel, în musical-ul omonim. Vocea inconfundabilă și inocența inegalabilă i-au adjudecat un rol pe care altfel probabil că nu l-ar fi putut juca.

Filmul apărut pe ecrane în 1964 s-a dovedit a fi o capodoperă. Cu copilăria idilică pe Aleea Cireșilor, dar și cu scenele întunecate, extrem de psihanalizabile, și cu melodiile cuceritoare, pe care a ajuns să le aprecieze și creatoarea personajului literar. O mențiune aparte pentru „Feed the Birds… Tuppence… Tuppence“, pe care mi-e greu s-o ascult fără să izbucnesc în lacrimi. Și presupun că nu sînt singurul care să reacționeze așa. Un film perfect pentru copiii vremurilor respective, dar în egală măsură un film perfect pentru adulții, de atunci și de acum, care și-au păstrat sufletul pururea  tînăr.

Dar viața e așa precum o știm, iar accidentele sorții au urmărit personajele din universurile paralele pînă în zilele noastre. Walt Disney, care s-a luptat douăzeci de ani pentru a face filmul promis fiicelor lui în timpul războiului, avea să moară la scurt timp după succesul zdrobitor de care s-a bucurat opera lui de bun rămas. Actorul Matthew Garber, interpretul lui Michael Banks, avea să moară de tînăr, la doar 21 de ani. Cît privește filmul, de acum esențial pentru înțelegerea întregii povești, Salvarea domnului Banks, ei bine, era și el să nu vadă lumina ecranului, scenariul respectiv circulînd ani de zile în căutarea cuiva care să-și asume riscurile destul de mari ale realizării lui. Pînă la urmă, tot studiourile Disney s-au încumetat la sarcina dificilă, nu în ultimul rînd legată de prezentarea propriului lor creator într-o postură nu întotdeauna exemplară.

La polul opus, P.L. Travers a trăit pînă la aproape 97 de ani. Iar cea care i-a dat viață pe ecran personajului creat de ea și a fost singura și incomparabila Mary Poppins, „practically perfect in every way“, Julie Andrews, a trecut și ea recent cu bine de pragul celor 80 de primăveri.

Astfel, iubirea imposibilă dintre Walt Disney și Pamela Lyndon Travers ne-a lăsat o capodoperă cinematografică, o muzică fascinantă și o poveste captivantă.

Alcor C. Crișan este membru al Aso­cia­ției Internaționale a Interpreților de Con­ferință.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.