Vremuri cețoase

Publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
Foto: wikimedia commons
Foto: wikimedia commons

De multe ori, începuturile sînt tulburi, stau sub semnul neclarului, al neprecizatului. Diminețile, adică începuturile zilelor, pot fi încețoșate. Primele zile și luni ale anului și începutul primăverii pot fi, de asemenea, cețoase. Începutul e asociat adesea cu necunoscutul, dar și cu deschiderea către orice posibilitate.

Un asemenea început a fost pentru foarte mulți dintre noi cel declanșat de Revoluția din 1989. Tulbure, plin de speranțe, dar și înfricoșător, în același timp. Eu intrasem în „cîmpul muncii”, cum se spunea pe atunci, cu aproximativ două luni înainte. La „întreprinderea” (cum se numeau firmele comuniste, care erau toate de stat) de prospecțiuni geologice și geofizice unde mă angajasem, lucrurile mergeau într-un fel de inerție și din ce în ce mai prost. Lumea parcă aștepta să se întîmple ceva. „Așa nu se mai poate” era una dintre expresiile cele mai uzitate. Colegii erau noi și relațiile cu ei nu mai puteau fi la fel ca acelea cu care mă obișnuisem pe parcursul facultății sau școlii. Totul în jur era destul de necunoscut și mi se părea chiar periculos. Nu știam în cine pot avea încredere și în cine nu. Deși sediul central al întreprinderii era în București, repartiția mea era, de fapt, într-o localitate în care se afla o echipă de geofizică, între Satu Mare și Baia Mare. Acolo am mers în acele prime luni, înainte de Revoluție. Era frig, era zăpadă, zilele erau cețoase la propriu, iar eu constatam că, de fapt, nu știam să fac mai nimic din ceea ce mi se cerea. Învățătura din facultate, deși serioasă, fusese doar teoretică, generală, în nici un caz aplicată la măsurătorile și calculele concrete de gravimetrie, pe care le aveam de făcut acolo. Eram inginer, dar tehnicienii mă priveau ironic. Păreau să știe bine cîte parale făcea un proaspăt absolvent.

Nu doar activitatea și locul erau noi, ci și condițiile de trai. Stăteam la o gazdă, unde aveam sobă și trebuia să aduc lemne din pădure, să le tai, să fac focul și să-l și întrețin, pentru a nu îngheța. Eram nevoit să mă gospodăresc singur cu mîncarea, îmi spălam rufele afară în covată, toaleta era în fundul curții, iar pe lîngă asta aveam de lucru, mergeam pe teren zilnic, de la răsărit pînă la apus. Colega mea de facultate care fusese repartizată tot acolo aproape că a intrat în depresie. Oricum, ea refuza pur și simplu să meargă pe teren pentru măsurători. Ca și mine, crescută la oraș, în vremuri comuniste, dar cu părinți grijulii, nimerise într-un loc absolut imposibil. „Așa nu se mai putea.” Cum aveam să scăpăm de acolo? Situația era atît de greu de suportat, încît aveam parcă un presentiment că era cazul să se întîmple ceva care să ne salveze.   

Și a venit Revoluția cu nebunia ei. Ne-a prins în București (iarna, echipele de prospecțiuni se întorceau în centrală). În general, lumea se bucura de căderea lui Ceaușescu, de dispariția comunismului. Era o ușurare. Dar nimeni nu prea avea idee ce urma să se întîmple cu „întreprinderea”, cu serviciile noastre. Un șef cu părul alb a simțit nevoia să ne țină un discurs, să ne mai liniștească. „Vom deveni probabil o companie” – a zis – „sau… ce știu eu?” După cuvîntul companie, care suna foarte puternic și promițător, nesiguranța formulării ulterioare ne-a descumpănit. Muncitorii din întreprindere au fost convocați la un moment dat și ei. Așteptau pe culoare să intre într-o sală. Țin minte că pe figurile lor se citea neliniștea. Un coleg mi-a atras atunci atenția că, odată ce sistemul de lucru comunist se va destrăma, pentru ei nu va mai fi așa de bine. Nu se vor mai putea fofila, vor fi obligați să-și respecte normele, nu vor mai putea face afaceri cu benzina întreprinderii. Mie îmi mărturisise deja un tehnician de prin Vaslui temerea că nu va mai putea face „spieculă” nici cu țigări.

Cum urmau să se întîmple toate minunile astea, nu ne era nici nouă clar. Aveam să devenim o țară capitalistă, foarte bine. Dar oare cum avea să apară și să se manifeste concret capitalismul ăsta? Era ceva cît se poate de confuz. Dintr-o asemenea perspectivă, acum înțeleg altfel de ce oamenii au votat atunci niște indivizi apropiați de fostul sistem comunist. Era chiar firesc să se întîmple așa. În faza imediat următoare, „întreprinderea” a decăzut. Ca și mine, mulți alți tineri ingineri și-au dat demisia în acei primi ani. S-au îndreptat către alte domenii. Peste începuturile meseriei noastre se suprapuseseră începuturile unei noi ere politice.

După cîteva luni de șomaj (un alt nivel al purgatoriului), am ajuns să lucrez în presă, la o revistă pentru diaspora. Am găsit acolo altfel de oameni și altfel de bîjbîieli de început. Mulți lucraseră în presa comunistă și acum nu le era prea clar cum pot scrie fără cenzură, fără indicații de la Partid sau Securitate. Pînă unde puteau merge? Șeful era un tip complet crispat. Cîntărea cu spaimă orice inițiativă venită din partea noastră. Uneori, cînd avea idei editoriale, era gata să și le reprime singur în ziua următoare, probabil sub presiunea propriilor temeri că pînă la urmă totul s-ar fi putut interpreta cine știe cum, de către cine știe cine… Un alt coleg, cu multă experiență de viață, încerca să-l facă să se mai destindă și să-și mai limpezească mintea. Îi propunea să-l ducă în Grecia cu mașina lui, să-i arate marea și măslinii, soarele și libertatea. Țin minte și un coleg mai în vîrstă, care oscila între naționalism și monarhism. Îl iubea pe rege, dar nu era prea departe nici de Corneliu Vadim Tudor. Exista în redacție și tipul care făcea afaceri, atent să nu scape vreo ocazie de profit. Avea tot felul de relații, era un gen la modă în acele începuturi. Nu știu să fi ajuns, însă, prea bogat. Mai era și un poet, om blînd și cu mult bun-simț și conștiință, dar obișnuit să se supună cînd era cazul și care avea întotdeauna un sac cu povești. Ne-a spus, de exemplu, cum într-o noapte, abia coborît dintr-un tren, într-un sat, a trebuit să alerge ca să prindă doi crapi imenși care săreau prin praful uliței, după ce-i scăpaseră din sacoșă. El părea a nu se teme de viitor, după cum probabil nu se temuse nici de comunismul în care, deși nu trăise prea bine, se descurcase cumva. Alături de el, te linișteai. Poate că întruchipa românul etern.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.