Vrem să citim o carte. Cum procedăm?

Publicat în Dilema Veche nr. 86 din 8 Sep 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vă mai aduceţi aminte de Editura Venus? A publicat, în 1990, Cămaşa lui Cristos. Costa 150 de lei (preţul mediu al unui volum era atunci de vreo 30 de lei) şi s-a vîndut în peste 100.000 de exemplare, fără lansare, fără promovare, ci bazîndu-se pe celebritatea cărţii în "circuitul oral" dinainte de 1989. A fost, probabil, una dintre primele "lovituri" de succes ale proaspetei iniţiative private într-ale editării. Între timp, Editura Venus a dispărut, iar în domeniul editorial (spre deosebire de industrie, afaceri imobiliare etc.) a trecut vremea "tunurilor": nu mai poţi da lovitura cu nimic, nici un titlu nu mai face, de la prima ediţie, tiraje de 100.000 de exemplare şi peste. Chiar şi cărţile de mare succes global, traduse la noi destul de repede după lansarea internaţională (precum seria Harry Potter ori romanele lui Coelho), se vînd bine - nimic de zis - dar nu mai ating tirajul Cămăşii... sau al altor volume apărute în 1990. Pare că lucrurile s-au aşezat în industria editorială. Să vedem cum. Editurile. În 1990 erau înregistrate vreo două mii. Acum sînt cîteva sute, dar active şi prezente pe piaţă sînt numai cîteva zeci. Foarte vizibile sînt şi mai puţine - cele care au înţeles importanţa promovării, a PR-ului, a comunicării cu publicul. Şi care, bineînţeles, au investit bani şi energie în comunicare, ceea ce nu înseamnă cheltuieli, ci profit. Datorită bunei campanii de promovare, cărţile tinerilor autori lansaţi de Polirom anul trecut s-au vîndut bine, demonstrînd că prudenţa generală a editorilor în faţa ideii de a publica debutanţi e doar o prejudecată. Humanitas are, de ani buni, cea mai coerentă şi mai substanţială strategie de comunicare, ceea ce o face să obţină succese de vînzare şi cu titluri "grele", de istorie sau filozofie. Dar Humanitas şi Polirom sînt edituri mari, care dispun de forţă financiară şi de resurse umane. La fel este RAO, care a început cu cărţi de succes sigur (de pildă, o serie de romane semnate de clasicii literaturii universale, tipărite în Italia, cu o grafică "de tip occidental"), pentru a-şi diversifica apoi producţia. ALL, care pînă acum cîtva timp le concura pe cele de mai sus, de la o vreme e în "recesiune". Există însă şi altfel de exemple. Curtea Veche sau Compania, mai mici, dar cu un profil bine marcat, sînt două edituri care şi-au găsit un loc bun pe piaţă şi un public stabil. Editura Trei, afirmată prin cărţi de psihanaliză şi psihologie, a construit de curînd un eveniment impecabil din lansarea marchizului de Sade. Au dispărut, din păcate, Minerva şi Univers, în urma unor privatizări dubioase: teoretic, ele există; practic, nu mai fac mare lucru. Însă editurile doar produc cărţile. Pînă la noi, cei care vrem să "mai punem mîna pe-o carte", e cale lungă şi presărată cu intermediari. Difuzarea. Centralizată şi ea pînă în 1989 ("Întreprinderea de Difuzare a Cărţii" - poate vă mai amintiţi...), a luat-o pe calea spre iniţiativa privată într-un mod mai lent şi mai întortocheat decît producţia editorială. Pe scurt, încă nu avem o reţea de distribuţie a cărţii precum FNAC în Franţa, capabilă să acopere tot teritoriul naţional. Există reţele mai mici, care operează la nivel regional. Iar cele mai multe edituri au fost nevoite să-şi cumpere cîteva Dacii-papuc şi să le trimită prin ţară: duc cărţile, recuperează banii etc. Librăriile. De fapt, vînzarea. "Elementul de continuitate" al tranziţiei îl reprezintă tarabele, chit că între timp multe s-au transformat în chioşcuri curăţele. În ele stau mai ales cărţile cu oarece vînzare (spaţiul e mic şi tarabagiul nu se încurcă inutil cu titluri de care "scapă" greu). Dar şi invers: ce se vinde la tarabă nu are acelaşi succes în librărie. Sînt plasate mai ales în centrul marilor oraşe, în zone cu vad bun (pe lîngă universităţi sau licee, de exemplu). Librăriile sînt o mare problemă. Vechea reţea de librării de stat s-a privatizat "pe judeţe", a pierdut mai multe sedii transformate în magazine de te miri ce, mai ales în oraşele mijlocii şi mici şi în comune. Foarte multe dintre cele rămase sînt doar nişte "magazine de cărţi", iar librarii - simpli vînzători: nu sînt la curent cu noutăţile, nici măcar n-au auzit de unele edituri mai mici, nu-ţi pot furniza o informaţie, n-au o evidenţă a cărţilor pe calculator, aşază volumele pe tejghea şi în rafturi fără nici o logică şi, în general, nu par să ştie ce vînd. Au apărut două reţele private (Diverta şi Humanitas), deocamdată în Bucureşti şi în cîteva oraşe mari, plus Cărtureşti (cu două librării în Capitală şi în curs de expansiune spre provincie) şi "Noi" (tot în Capitală...) în care te simţi cu adevărat bine. Mai sînt cîteva librării cumsecade şi prin oraşe de provincie, datorate unor "încăpăţînaţi" locali care au înţeles că a face comerţ cu cărţi nu înseamnă doar "a vinde o marfă". Dar primăvara e departe: peste 40% din populaţia ţării trăieşte în mediul rural (unde nu prea sînt nici chioşcuri de ziare, darămite librării...), la care se adaugă alte procente de locuitori din oraşe mici, de unde librăriile au dispărut pentru că erau nerentabile, ori pentru că vreun mahăr local a vrut să-şi deschidă "un butic". Desigur, între timp au apărut librării online: www.cartea.ro, www.raft.ro, www.librarie.net , www.cartebuna.com şi altele. Sau îţi poţi comanda cărţi direct pe site-urile unor edituri. Dar pentru asta trebuie să ai acces la Internet. Or, accesul la Internet este absent în aceleaşi locuri din care lipsesc şi librăriile. Concluzia? Două Românii: una cu acces la carte, alta fără. Cine şi cum ne informează? Nu putem citi tot şi nu avem bani să cumpărăm orice. Cine ne ajută să facem o selecţie? Presa, desigur, şi critica literară. Dar criticii şi-au pierdut vizibilitatea şi autoritatea de odinioară. Tranziţia n-a scos la iveală "un nou Manolescu", iar Nicolae Manolescu nu mai face cronică literară. Cotidienele n-au reuşit să găsească un loc constant cronicarilor literari, aşa cum erau, în ziarele interbelice, Şerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu ş.a. E bine totuşi că apar prezentări de cărţi (chiar dacă uneori doar reproduc textele de PR produse în edituri) şi în ziare, şi în revistele glossy. Acestea din urmă se limitează însă la numele de succes, la ghiduri practice şi la alte cîteva tipuri de cărţi care interesează target-ul revistei. Revistele literare? Au circulaţie restrînsă, se adresează numai cititorilor "tari", foarte cultivaţi şi, în general, au tendinţa de a se ocupa doar de cărţile "elitei". Nu avem o revistă de recenzii (şi nu avem o "cultură a recenziei"!) care să prezinte clar noutăţile, pe domenii. Nu avem o revistă de informare pentru editori şi librari, nici măcar în variantă online. Nu avem un magazin cultural viu şi inteligent, precum Lire sau Magazine littéraire. Avem, în schimb, televiziuni: PRO TV a reuşit să impună un reper, Omul care aduce cartea, Dan C. Mihăilescu. Parte de carte e un salon plăcut şi are meritul de a discuta tot felul de cărţi, nu doar beletristică. La Timişoara rezistă, de cinci ani, "A cincea roată" a lui Robert Şerban. Pe cînd în toată ţara? În rest, emisiunile despre cărţi sînt cam solemne şi plicticoase. Şi - problemă veche! - sînt programate la ore tîrzii ori pe canale cu audienţa (mică!) formată din acelaşi public cultivat şi informat. Cum să cîştigi cititori noi dacă "expediezi" totul pe TVR Cultural, pe Radio România Cultural sau după miezul nopţii? Iar campaniile pentru promovarea lecturii (cea cu "Dacia literară", de pildă) au fost nu doar stîngace, dar - fatalitate - transmise tot pe "Cultural". Oameni buni, n-are sens să promovăm lectura printre cei care deja o practică: cît timp o să mai vindem castraveţi grădinarului? Tîrgurile. Două la Bucureşti (Bookarest şi Gaudeamus), încă unul la Bucureşti (Amplus), unul la Iaşi, unul la Cluj, unul la Oradea, unul vara la Mangalia... Ele au două funcţii principale: le oferă cititorilor ocazia de a cumpăra cărţi cu preţ redus şi organizează lansări pe bandă rulantă, la care cîţiva inşi vorbesc (în general mult şi neadecvat), iar alţi cîţiva asistă neatenţi, în vacarmul tîrgului. A! Şi "şedinţe de autografe", ca-n Occident. Evenimente conexe? Nu prea. Ceva de genul "săptămîna lecturii", ca în Franţa, Italia, Germania, dar şi ca în România interbelică? Aş... De fapt, cine sîntem? Noi, cei care vrem să "mai punem mîna pe o carte"? A făcut Mercury Research un studiu în 2003, la comanda Asociaţiei Editorilor din România, şi a aflat cine sînt cei care citesc şi cine/cîţi cei care nu. Prin cîteva sondaje făcute de CNA despre consumul de televiziune, au fost introduse, ca termen de comparaţie, şi întrebări despre cititul cărţilor. Acestea sînt însă doar cercetări cantitative. N-avem studii calitative despre motivaţia lecturii, despre cum îşi aleg oamenii cărţile de citit, despre impactul mass-media asupra deciziei de a citi sau nu, despre gusturile de lectură, despre frecventarea bibliotecilor ş.a.m.d. Deci... E criză? Nu e, monşer. E România în tranziţie. De ani întregi auzim că "moare cultura". N-a murit, umblă şi ea împleticit, încercînd să se aşeze mai bine pe pămîntul capitalismului. Dacă vreţi neapărat să puneţi mîna pe o carte, o puteţi face, dar numai cu oarecare efort. Şi-acum vă rog să mă scuzaţi, trebuie să închei: m-a sunat un coleg, universitar la Cluj, mă roagă să-i găsesc o carte care în librăriile clujene provoacă ridicări din umeri. Să i-o cumpăr eu din Capitală (unde, orişicît...) şi să trec cu ea Carpaţii, precum Badea Cîrţan...

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.