Voldemort pe Twitter?

Publicat în Dilema Veche nr. 980 din 19 ianuarie – 25 ianuarie 2023
J.K Rowling
J.K Rowling

Cînd romanul Harry Potter și piatra filozofală a fost publicat în 1997 aveam zece ani. Dacă ar fi să dau crezare unui articol citit recent pe un forum de specialitate întreținut de fani și fane (revistele academice de sociologie nu par a fi neapărat o sursă bună de informare pe tema aceasta), faptul că m-am născut în 1987 îmi permite să spun că fac parte din „generația Harry Potter”, deoarece în 1997 personajul Harry Potter era doar cu un an mai mare decît mine. 

Avantajul demografic pe care îl am în fața altora de a putea clama apartenența la acest grup select nu a fost însă fructificat pentru că, atunci cînd am luat contact cu universul creat de J.K. Rowling (eram deja în liceu cînd a ieșit primul film), impresia creată era aceea a unei simple povești pentru copii. A trebuit să treacă destul de mult timp, cam pînă pe la vîrsta la care oamenii încep să aibă copii sau măcar un credit la bancă, și să beneficiez de un context social favorabil în care să înțeleg că, de fapt, J.K. Rowling nu este chiar un soi de Pavel Coruț pentru tînăra generație, ci o scriitoare a cărei complexitate literară am subestimat-o într-un mod regretabil. 

Cine vorbește însă în prezent despre J.K. Rowling nu o mai face neapărat pentru că are un interes privitor la regulile unui sport precum vîj-haț (nu știu cine a propus această formulă ca traducere pentru „quidditch”, dar nu cred că avea foarte mult spațiu lingvistic de manevră). Sigur, oamenii din „generația Harry Potter” încă urmăresc ce scrie autoarea scoțiană, dar accentul cade, mai degrabă, pe postările și comentariile ei pe Twitter ori pe blog-ul personal. Iar unele dintre opiniile sale au reușit să inflameze spiritele atît de mult, încît nu puțini au fost cei care au comparat-o cu Lordul Voldemort, principalul antagonist și întruchiparea răului din propriul univers ficțional.

J.K. Rowling, monstru moral?

Într-un celebru articol din anii ’80, filosoafa americană Susan Wolf spunea că nu știe sigur dacă în lume chiar există sfinți morali, dar că se bucură știind că în mod cert nu se numără printre aceștia. Pentru Wolf, perfecțiunea morală (dacă este înțeleasă ca sanctitate) nu ar avea cum să constituie un ideal dezirabil al modului în care am defini o viață bună. 

A fi cea mai bună persoană posibilă în orice situație (lăsînd deoparte măsura în care acest ideal chiar e tangibil) este un criteriu mult prea exigent deoarece una dintre implicații ar fi, spre exemplu, că timpul pe care l-am petrece exersînd un hobby ar presupune, de fapt, un important cost moral de oportunitate: dacă alocăm timp pentru a deveni pictori mai buni ori dacă ne străduim să învățăm germană, ratăm șansa de a ne dedica aceste momente unui ONG care se ocupă de o cauză nobilă. Nu în ultimul rînd, banii pe care i-am irosi pe un șevalet nou sau pe o aplicație care promite că ne învață o limbă străină în cîteva luni ar fi mai bine cheltuiți hrănindu-i pe nevoiași decît investiți într-un asemenea mod frivol. 

Probabil că puțini oameni ar considera-o pe J.K. Rowling un asemenea sfînt moral, chiar dacă am avea puterea să oprim timpul în anul 2018. Pentru mulți însă, pînă în fatidicul 2018, scriitoarea scoțiană nu era departe de acest statut, iar motivele sînt inventariate într-un articol publicat recent de Sarah Wheaton în Politico. De pildă, și-a donat o parte considerabilă din avere, a scris un editorial în care anunța că se bucură să plătească taxe pentru că astfel contribuie la statul britanic al bunăstării și a fost o susținătoare ferventă a Partidului Laburist. Nu în ultimul rînd, mai multe comentarii privitoare la fundalul personalității unor personaje de-ale sale din universul Harry Potter au fost văzute drept dovezi ale agendei sale incluzive, indiferent că ar fi vorba despre identitatea sexuală sau etnică a acestora. 

Ambiguitatea privitoare la sanctitatea ei morală a lăsat însă locul unei certitudini în opinia multora dintre foștii săi fani ca urmare a unui like pe care J.K. Rowling l-a dat în anul 2018 unui tweet pe care multe persoane l-au catalogat (corect, aș spune eu) drept transfob. Imaginea ei de monstru moral s-a cristalizat însă de-abia spre sfîrșitul anului 2019. 

Dacă pentru acel like Rowling a invocat mai multe scuze, accentuînd natura accidentală a aprecierii, ulterior aceasta s-a implicat cît se poate de activ în dezbaterea privitoare la relația dintre sexul biologic, genul și problema tranziționării (cu precădere a identificării persoanelor cu organe genitale masculine în femei) atunci cînd i-a luat public apărarea pe Twitter unei angajate a unui think-tank care și-a pierdut locul de muncă după ce a afirmat, printre altele, că „un bărbat nu poate să devină o femeie”. Pe lîngă comparația cu personajele negative din universul pe care chiar ea l-a creat, postarea i-a adus imediat și apelativul de TERF (acronimul pentru „trans-exclusionary radical feminist” / „feministă radicală care exclude persoanele trans”) și o serie de apelative care nu pot fi reproduse în acest articol, chiar dacă acceptăm distincția din filosofia limbajului dintre utilizarea și menționarea unor cuvinte. 

Punctul culminant a fost atins însă de-abia ca urmare a două postări de pe blog-ul personal care au fost semnificativ mai lungi decît ce poate permite o platformă precum Twitter, în care J.K. Rowling a criticat utilizarea unor formule precum „persoane care menstruează” pentru femeile biologice și a dezvoltat motivele opoziției sale (sau, într-o lectură mai caritabilă, ale scepticismului) în fața activismului trans. 

Pentru Rowling, una dintre consecințele neintenționate ale actualei discuții despre raportul dintre sex și gen este potențiala normalizare a unor termeni înjositori pentru femeile biologice, precum și pericolul ca actualul exces de zel să conducă la o lume în care procesul tranziționării să nu mai beneficieze de niște pași instituționali meniți să protejeze integritatea pe termen mediu și lung a celor care s-ar putea să regrete o asemenea decizie luată în tinerețe. În plus, scriitoarea scoțiană atrăgea atenția cu privire la simpla identificare a unui bărbat ca femeie drept un potențial pericol, mai ales dacă ne gîndim la spații care ar trebui concepute drept sigure pentru persoane vulnerabile, precum toaletele pentru femei. În calitate de supraviețuitoare a violenței domestice, Rowling susținea că o astfel de lume este una în care unele femei (biologice) precum ea nu se vor mai simți niciodată în siguranță. 

Dacă apelativul „monstru moral” ar fi bine să rămînă rezervat mai degrabă unor figuri precum Hitler sau Stalin, aceasta nu înseamnă că afirmațiile lui J.K. Rowling nu ridică niște probleme serioase, mai ales dacă ne uităm la argumentele ei cu ochii unui filosof antrenat la școala argumentării. Pe lîngă panta alunecoasă pe care Rowling își așază poziția, textele ei tind să ignore dimensiunea metafizică, sociologică și antropologică a discuției contemporane despre sexul biologic și genul, discuție suprapusă, de altfel, pe un întreg corpus științific în care se validează, dincolo de orice urmă de îndoială, existența disforiei de gen. 

Pe de cealaltă parte, a atrage atenția asupra faptului că procesul tranziționării (mai ales dacă vorbim despre adolescenți și adolescente) ar trebui să se petreacă într-un cadru formal mai robust nu te face, cu necesitate, transfob. 

O altă lecție pe care o putem extrage de aici este aceea că, atunci cînd validăm apelul la sentimente în argumentele pe care le aducem pe Twitter, nu ar trebui să ne mirăm atunci cînd altcineva o să facă același lucru încercînd să ne convingă de faptul că ne înșelăm.

Too big to cancel? 

În lumea finanțelor din SUA există o expresie cu care mulți ne-am familiarizat, cel puțin în contextul Marii Recesiuni din 2008. Despre unele mari organizații bancare, cu importanță sistemică în viața economică a Americii, s-a spus că sînt too big to fail și că, de aceea, ar trebui salvate prin injecția de fonduri publice. 

J.K. Rowling nu este too big to fail, dar este too big to cancel. Reacțiile virulente provocate de postările ei pe Twitter ori pe blog, precum și o campanie de „linșaj” social în mediul online, i-au știrbit în mod vădit reputația (mai ales că și actorii din filmele seriei Harry Potter s-au raliat acestei mișcări), însă poziția privilegiată în care se află nu o transformă, cu necesitate, într-o victimă a ceea ce, în limba română, a fost tradus drept „cultura anulării”. Rowling continuă să scrie cărți și să fie publicată la edituri importante, filmele ale căror scenarii o au ca autoare continuă să fie produse și își menține prezența pe Twitter ori pe Facebook. 

Chiar dacă scriitoarea scoțiană este too big to cancel, situația îmi pare a fi, în continuare, o dilemă morală genuină chiar și pentru un liberal moderat. Atunci cînd o persoană influentă se folosește de poziția sa privilegiată pentru a transmite un anumit mesaj, există un risc ca o parte a opiniei publice să preia în mod necritic afirmațiile acesteia. 

Pe de cealaltă parte, mediul online ne-a „șlefuit” tuturor o personalitate semnificativ mai țîfnoasă, în care orice derapaj, oricît de mic, trebuie sancționat (uneori chiar și disproporționat). Riscul major, atunci cînd credem că ar trebui să fim imuni la criticile din exterior și că putem spune orice fără vreun pericol de a fi sancționat, fie și simbolic, este că vom tinde mai des să fim lipsiți de smerenie epistemică și de empatia necesară pentru a înțelege impactul pe care cuvintele noastre l-ar putea avea la adresa unor minorități vulnerabile. 

Pe de cealaltă parte, un climat în care dezacordul de bună-credință este blocat de unele teme care au statutul de tabu este unul în care, așa cum ar spune John Stuart Mill, căutarea adevărului ar deveni mai degrabă o profesiune de credință, un simplu exercițiu dogmatic. A-ți dori să trăiești într-o lume în care J.K. Rowling are dreptul să-și exprime opiniile nu este dezirabil doar pentru că a fi un absolutist pe tema libertății de exprimare este un bine în sine, ci pentru că doar într-un asemenea context ideile respective pot fi criticate și, în felul acesta, am putea fi mai aproape, dacă nu de adevăr, măcar de opinii mai bine întemeiate. 

Nu în ultimul rînd, un alt beneficiu al cultivării libertății este acela că, în lipsa unui asemenea climat, vom afla mai puține lucruri despre ce cred cu adevărat oamenii din jur. Nu cred că e dezirabil să ne așteptăm de la artiști să fie întotdeauna modele morale (darămite sfinți morali), dar mă bucur cînd știu ce gîndesc despre teme pe care le consider importante. Și mă bucur că, de multă vreme, m-am decis că Roger Waters nu o să merite vreodată banii mei. 

Radu Uszkai este asistent universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socioumane, ASE București, și membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.