Viziune sau listă de cumpărături?

Ştiţi deja faptul că programele candidaţilor la preşedinţia României sînt ale lor doar în sensul că sînt asumate public de ei. În rest, lucrează la ele o armată de oameni plătiţi sau recompensaţi pentru asta: experţi în politici publice care validează conţinutul, oameni de comunicare care le pun într-un limbaj accesibil şi cu impact, sociologi care le testează înainte de a le arunca pe piaţă în diferite focus-grupuri sau folosind alte metode etc. etc. Asta şi în funcţie de buget: cu cît punga partidului sau a candidatului e mai largă, cu atît mai mulţi oameni lucrează la programul lui. Invers, dacă e mai strîns la pungă, amprenta personală e mai mare. Unii candidaţi apelează la voluntari-experţi să le contureze programele.  

Astăzi, rolul programelor de guvernare este din ce în ce mai secundar. Mulţi le încropesc doar ca să nu le poată reproşa nimeni că nu au un program. Sau vor să demonstreze că au capacitatea de a veni cu un program, lucru care nu-i chiar uşor. Este mai ales cazul candidaţilor marginali, care nu se obosesc să vină cu programe complexe şi pun şi ei nişte propoziţii pe o foaie de hîrtie. Dar cel mai probabil, audienţa programelor candidaţilor nonmarginali nu depăşeşte numărul mediu de cititori al unui articol oarecare de presă.  

În campanie, principalul rol al programului este acela de a concentra şi de a coordona mesajul susţinătorilor activi. Printr-un mesaj unitar vor să atragă cît mai mulţi aderenţi. Programele încearcă să definească nişte prorităţi de guvernare, dar de cele mai multe ori eşuează lamentabil în acestă prioritizare, deoarece afişează cît mai multe probleme şi vor să mulţumească categorii largi şi eterogene de electorat. Şi aşa, sfîrşesc prin a se transforma în liste de cumpărături pe banii plătitorilor de taxe. Bine că nu li se cere candidaţilor să anexeze şi un buget la programele alea. Sau poate că ar trebui să le cerem să-şi facă programul de campanie ca pe un meniu, cu preţurile ataşate propunerilor lor.  

Prea mîndri că sîntem români, hai să ne reunim între noi

În sfîrşit, să trecem peste detaliile acestea şi să ne uităm niţel pe programele candidaţilor. Şi să începem – cu cine altcineva decît cu omniprezentul domn Ponta? Candidatul are, pare-se, o puşculiţă grasă, de-şi permite o astfel de campanie. Programul e bine conturat, legat, bine scris inclusiv din punct de vedere tehnic (nivelul de detaliu al măsurilor ofertate demonstrează buna cunoaştere a diferitelor elemente ale guvernării). E penetrant, consonat cu poziţia sa politică, creionat prin opoziţie la Train Băsescu. E un program lucrat, un program cu un mesaj corect, dar este, în acelaşi timp, o lungă, o foarte lungă listă de cumpărături. Candidatul Victor Ponta nu uită pe nimeni: nici pe pensionar, nici pe ţăran, nici pe tînăr, nici pe şomer, nici pe angajat, nici pe intreprinzător, dar pe nimeni! Dacă am da programul acesta unui expert în planificare bugetară, să pună costuri pentru toate măsurile acelea, cred că i-ar da o sumă de vreo zece ori bugetul României. Nu glumesc. Nu vreau să redau aici toată lista de „priorităţi“ înşirată şi detaliată de Victor Ponta (sănătate, educaţiei, sărăcie etc.), ci vreau să remarc doar cîteva consonanţe şi disonanţe. La capitolul disonanţe: 1) E un program cu prea multe accente şi simboluri naţionaliste, necaracteristice unui partid de stînga, aşa cum se declară PSD. 2) Sînt diferenţe prea mari între ce scrie pe hîrtie şi comportamentul candidatului şi al partidului la capitolul justiţie – din condei spune una, cum că duce mai departe lupta anticorupţie, că justiţia va fi bine (acronimul DNA nu apare nicăieri) şi, în plină campanie, tergiversează urmărirea penală a pesediştilor din dosarul Microsoft. Nu-l doare pixul să pună lucrurile astea în program, dau bine în exterior, dar cam atît. 3) E un program pentru Guvern, nu pentru preşedinţie: majoritatea elementelor din acel program ţin de actuala sa fişă a postului, nu de cea la care aspiră. La capitolul consonanţe trebuie să recunoaştem că, totuşi, e un program de centru-stînga. Bine că e niţel şi de centru, pentru că accentele acelea naţionaliste ne duc cu gîndul la stînga naţionalistă şi asta nu poate să placă unui partid social-democrat modern, nu-i aşa? 

Viziunea lui, punctul central al programului său este ideea de a-i reuni pe români după ce Băsescu i-a dezbinat. 

România lucrului bine făcut, aşa, nemţeşte 

Ce surprinde la programul lui Iohannis, aşa, la prima vedere, este că nu sare direct la măsuri, să ne spună cum va face şi va drege. Iohannis (sau cei care i-au scris programul) problematizează (aşa, ca la doctorat), intepretează prin propria optică principalele momente din istoria ultimilor 25 de ani şi ne propune să mergem mai departe: ce-a fost a fost. Sumarizează, le adună şi le scade, le măsoară şi pune diagnosticul. Îşi prezintă misiunea, viziunea, valorile, aşa, ca la manualul de leadership, şi abia apoi vine şi el cu lista de cumpărături. Cei obişnuiţi cu marile discursuri ale unor personaje majore ale politcii secolului XX nu-şi pot reţine un zîmbet cînd remarcă că, atunci cînd echipei de campanie i-a lipsit inspiraţia, a ştiut unde să caute. Şi candidatul Iohannis se distanţează de preşedintele Băsescu, dar într-un mod mai elegant – el vorbeşte de „reconectarea preşedintelui României cu Constituţia ţării“. Programul său nu este la fel de bine conturat pe arii tematice de politici publice, precum al lui Victor Ponta, dar este cu siguranţă un program mult mai bine croit pe fişa postului de la Controceni. Iar acest lucru are sens, preşedintele, pe actuala Constituţie, nu e şeful Guvernului. Pe zona de anticorupţie, DNA-ul nu doar că este menţionat în forma sa nonacronimică, dar i se dedică şi două pagini şi jumătate, privilegiu de care alte capitole nu au parte. Asta e bine de ştiut. Temele specifice postului de preşedinte sînt tratate pe larg, temele specifice Guvernului nu sînt uitate, sînt bifate. N-ar mai fi multe de zis, programul e cumva ca omul, aşa, tern. Cei care i-au asigurat editarea grafică, detepiştii, ar trebui concediaţi, pentru că pare editat de o secretară de la primăria Sibiului. 

Chestiunea aceea cu lucrul bine făcut este prezentată ca un punct de cotitură, ca o nouă pardigmă, ca un fel de nouă ideologie. Repetată pînă la saturaţie în program, Iohannis parcă-şi propune nu doar să obţină voturilor românilor, dar şi să-i responsabilizeze cumva, prezentîndu-se pe sine drept model. 

Monica Macovei, mai bună decît ei, cel puţin la comunicare 

Are o formă diferită de prezentare a programului de guvernare, care, atenţie, nici măcar nu este în format *.pdf (document editat unitar) ca la restul candidaţilor, ci într-o formă interactivă (meniu

), pe site-ul de campanie. Sub forma unui decalog pe care şi-l asumă, punctează o arie tematică specifică postului de preşedinte şi evită amănunte despre cum va face şi va drege, ci se rezumă doar la rezultate măsurabile şi norme de comportament asumate. Voluntarii care i-au făcut programul (am informaţii din interior şi ştiu că a lucrat cu experţi voluntari, persoane cunoscute, nu spui cine) şi firma de relaţii publice care a ajutat-o i-au pus programul într-o formă creativă, proaspătă. Nu-i uşor ca, sub forma unor porunci (de inspiraţie biblică) să tratezi subiecte care ţin de competitivitate, educaţie, sănătate, energie, mediu şi altele. În programul său, Monica Macovei se laudă mult. E bine, pentru că are cu ce. Evident, îşi arogă multe în zona justiţiei şi a activităţii DNA, dar nu rămîne încremenită în acest proiect.  

Faptul că anticorupţia este panaceu. Corupţia produce sărăcie şi contraperformanţă. Lucruri evidente, nu-i aşa?  

România bună, frumoasă pentru România, sau era invers… 

Vă aduceţi aminte – şi-a lansat programul în salopetă, la uzina dezafectată Republica. Programul doamnei Udrea nu e rău, e chiar un program frumos, e un program prezidenţiabil bun. Dar pare că depăşeşte capacitatea de exprimare a candidatei. Cu siguranţă îşi merită banii. Este foarte bine croit pe funcţia de preşedinte, urmează liniile directoare ale mandatului prezidenţial. Transpare oarecum din acest program viziunea lui Traian Băsescu în zona justiţie (anticorupţie), angajamente internaţionale euroatlantice, apărare etc. Programul se remarcă prin identificarea unor „mari teme strategice şi probleme ale României“: finanţarea partidelor, faptul că partidele nu-şi îndeplinesc rolurile democratice, resursele umane pentru funcaţia publică şi altele. Venind de la Elena Udrea, subiectele pică ciudat cititorului. Domnia sa vorbeşte despre finanţarea partidelor? Despre viaţa în partide, după ce l-a concediat pe candidatul Diaconescu? Nepotrivit.  

Nu transpare din sloganurile cu frumuseţea sau din însuşirea de a fi bună pentru diferite arii tematice. La capitolul viziune apar şi diferite soluţii, în funtea cărora e, nici mai mult, nici mai puţin decît schimbarea Constituţiei, dar nu ne spune cum. După care începe lista de cumpărături: educaţie, sănătate, economie etc. 

România – a şaptea putere a Europei, impresionant (dar păcat, am fi putut fi prima) 

Lecturarea programului lui Călin Popescu Tăriceanu este mai plictisitoare decît a unui curs universitar dintr-o facultate românească. Cam în stilul acela e scris. Sînteţi oameni cu facultate, ştiţi despre ce vorbesc. Temele prezidenţiale se îmbină nearmonios cu temele specifice Guvernului. Dar dacă-i dedicaţi timp (şi nu vă condamn dacă nu o veţi face), veţi găsi acolo diferite măsuri punctuale bine identificate, utile, urgente pentru societatea noastră (stimularea natalităţii, promovarea ocupării şi descurajarea pensionării anticipate) şi bine argumentate. Nu toate ţin de preşedinte, dar să zicem că le va transmite premierului… Mai sînt şi altele decît cele menţionate anterior, pentru că şi acest program este o ditamai lista de cumpărături. Programul pare unul virtuos pentru cititori virtuoşi, avizi de lectură tehnică. Ingineresc, rece, tehnocrat, nu prea te cheamă spre el.  

Trebuie să fim a şaptea putere a Europei. O Românie puternică în Europa. Este un proiect de ţară care, în esenţă, îşi propune dezvoltarea României la nivelul potenţialului uman, teritorial şi geopolitic pe care îl deţine.  

Ciprian Ciucu este director de programe al Centrului Român de Politici Europene.