Viva la revolución!

Publicat în Dilema Veche nr. 106 din 2 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

S-a întîmplat la un moment dat ca dozatorul Tec, cu toate minunăţiile lui verzi, rozalii, gălbui, oranj care adăposteau tot atîtea arome năucitoare de kiwi, zmeură, ananas şi mango, să treacă într-o nedreaptă părăsire, să fie ocolit sistematic, să ajungă batjocorit în chiar toiul zilelor de vară. Nu, nu era vina lui. Şi nici a concurenţei mîrşave. De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, momentul în care dozatorul a încetat să mai strîngă oameni prin preajmă avea să se întîmple ceva mai tîrziu. Ca să înţelegeţi că nu aveam nimic personal împotriva lui (şi cum, Doamne, să fi avut, cînd paharul cu kiwi corespundea întru totul unei imagini ideale despre a opta minune a lumii) trebuie să vă mărturisesc că şi eclerurile, savarinele sau guma de mestecat au întîmpinat aceeaşi soartă. Nu are nici un sens să căutaţi explicaţia în vreo teorie legată de E-uri sau, mai ştiu eu, să aruncaţi vreo pisică în incinta laboratoarelor de prăjituri. Nu. La fel de bine cum un kiwi sau, de ce nu, o surpriză Cin-Cin sau Final se confunda cu minunea numărul opt, Greatest Hits-ul volumul 2, al formaţiei Queen pe care speram să găsesc "The Show Must Go On" se transformase peste noapte în minunea numărul unu. Sper să fiţi de acord că, atunci cînd ai de-a face cu numerotarea unor minuni, numărul unu va avea mereu întîietate în faţa numărului opt. Aşa gîndeam şi eu. Numai că în privinţa minunii numărul unu lucrurile se arătau ceva mai complicate. Ca să intri în posesia celei mai de seamă minuni a lumii trebuia operat un sacrificiu. În consecinţă, minunile inferioare, inclusiv cele de la dozator, era musai să fie sistate. Chiar şi fără "The Show Must Go On", "I Want to Break Free" şi "Who Wants to Live Forever" meritau osteneala. Partea proastă cu cea mai de seamă minune a lumii e că, odată cu timpul, îţi creează un soi de dependenţă, o fascinaţie în faţa căreia ţi-e greu să rezişti, o stare vrăjită care sfîrşeşte prin a-ţi înlocui cu totul minunile de rang inferior. Sînt convins că orice minune numărul unu are efectul acesta pentru că, altfel, s-ar contrazice pe ea însăşi şi nu s-ar mai putea numi o minune numărul unu. Cît priveşte "The Show Must Go On", răspunsul era simplu: era de-ajuns să-mi cumpăr Innuendo şi totul se rezolva. Cel puţin aşa credeam atunci. Pentru că, nu mult timp de la tărăşenia asta, am descoperit într-un Braşov nemţesc că nu Queen, ci Jon Bon Jovi cu Blaze of Glory era locul întîi în topurile europene. Şi mai trebuia să aflu şi cum sună Metallica, şi "Wind of Change" mă făcea să plîng, şi tocmai apăruse o formaţie americană care suna devastator şi se numea, simplu, Nirvana. O căruţă de bani. Iar eu mă îmbolnăvisem de-a binelea. Nu doar că ascultam muzica, ci o devoram nesăţios, hrăpăreţ, o sfîşiam, mă hrăneam voluptuos, pierdut iremediabil prin grămăjoarele cu casete care se transformau încet, dar sigur, în turnuleţe, ziduri şi palate cu discografii complete. Nu încercam să înţeleg ceva, ci mai degrabă sufeream de o abandonare totală în faţa unor energii, ritmuri şi respiraţii care mă invadau, mă absorbeau, îmi excitau simţurile, îmi dictau stările. Şi, mai presus de toate, aveam tot timpul din lume ca să mă desfăt zile întregi cu un Pearl Jam sau mai ştiu eu ce "Black Dog" - Led Zeppelin. Iar timpul acesta aducea bine, neînchipuit de bine, cu cel mai dulce răsfăţ din lume. Se întîmplase o revoluţie Iar revoluţia asta, alta decît cea din '89, aparent diferită de toate revoluţiile care au legătură cu oamenii şi dictaturile, era una prozaică, mică, meschină, dar, în fine, revoluţie. Includea şi un format. Iar el se numea (numeşte) simplu şi lipsit de orice fel de rafinament lingvistic, MP3. Ce va să însemne asta, nici pînă în zilele de azi nu am încercat să aflu. MP3-ul e o chestie suficientă sieşi ca să nu-ţi mai baţi capul cu ea. Ca şi cum ai fi botezat Costel. Nu cunosc suficienţi oameni care să se întrebe ca va fi însemnînd un Costel. După mine, un Costel nu poate fi altceva decît un Costel. La fel şi MP3-ul. E de ajuns să existe un calculator, reţeaua de Internet e optativă, ca să ştii că pe lume există un mic chichirez care le permite melodiilor să se comaseze, să ocupe un spaţiu electronic mai mic, astfel încît un CD (să zicem de 10 mii de lei bucata) să nu mai adăpostească douăzeci de piese, ci, dintr-o dată, cel puţin o sută - opt sau zece albume la un loc. Iar o sută, fie ce-o fi, înseamnă deja o problemă. Dacă spaţiul unei melodii, odată comprimat într-un Costel de MP3, pare un lucru rezolvat, timpul, cele 3'25'' de "Drumurile noastre", rămîne acelaşi. Nu e tocmai uşor. Pe un astfel de CD în format MP3 se ascund vreo cinci, şase, zece ore de muzică. O cantitate enormă la care urechea, chiar obişnuită cu minuni, începe să cedeze, să se plictisească, să i se facă lehamite, să ţiuie şi să se retragă în somnolenţă. Iar ajuns în punctul ăsta e un pic trist. Şi chiar grav. Mai întîi de toate pentru că trebuie să te dezobişnuieşti de o groază de chestii. Să asculţi un CD cap-coadă. Să nu te repezi (boală grea) la albumul imediat următor, odată ce l-ai dat gata pe cel de dinainte. Să faci faţă unei cantităţi uriaşede muzică. Să nu te rătăceşti prin jungla asta. Să fii în stare să selectezi. Să mai faci şi pauză. Să te gîndeşti de două ori înainte de a descărca ceva de pe Internet. Iar aici, ar mai trebui adăugate cîteva lucruri despre acea revoluţie a formatului MP3. Pentru că o revoluţie, fie ea şi muzicală, nu se poate limita, linişti, încheia, cu simpla invenţie a unui giumbuşluc. Ea atrage după sine un val de consecinţe, conştiinţe, cunoştinţe, întocmai ca povestea aceea plicticoasă şi pilduitoare cu bulgărul de zăpadă pornit de pe un deal spre vale. Nu e mare filozofie şi nici un raţionament logic prea complicat. De fapt, e chiar la mintea cocoşului: dintr-odată, CD-ul acela cu doisprezece, paisprezece piese (caseta a fost condamnată de istorie la moarte lentă prin praf şi uitare) devine imaginea îmburghezirii şi a îmbuibării. Se naşte un fel de luptă de clasă. Cine ştie răspunde În practică ar arăta cam aşa: de ce să se lăfăie formatul clasic şi să ocupe inutil un ditamai spaţiul, cînd în aceeaşi locuinţă (a se citi CD-ul) pot încăpea cu uşurinţă atîtea alte fiinţe melodioase? De ce un simplu album, fie el şi original, costă o căruţă de bani, cînd pentru o ditamai discografie completă în format MP3 sînt suficiente o conexiune bună la Internet şi un program de share? De ce spaţiul înavuţiţilor şi al industriei muzicale, cel cu doisprezece, paisprezece piese (track-uri), trebuie să fie mai presus şi mai nobil decît al MP3-ului? De ce aceste track-uri sînt singurele legale şi de unde trufia de a povăţui (uneori şi de a ameninţa) proletariatul să cumpere albumul original? Cum poate accepta un om nevoiaş să cumpere un CD, cînd îl poate avea pe gratis printr-o simplă mişcare de mouse? Cum? Un lucru este sigur, bătălia de abia a început. Iar revoluţia va fi greu, dacă nu imposibil, de înăbuşit de industria muzicală. Ca să nu mai vorbesc de apelurile muzicienilor la conştiinţa fanilor care vor avea soarta tuturor acelor gesturi retorico-patetice. Adică o soartă tristă cu un randament zero. Dacă există un loc în care revoluţia comunistă e pe cale să izbîndească, atunci este clar că numai despre piaţa muzicală poate fi vorba. Să luăm de pildă programul de share. Aici, şi nu în altă parte, se întîmplă acel fenomen - i-am putea spune magic dacă nu ar fi cît se poate de real - prin care feluriţi cetăţeni, posesori a kilometri de MP3 pătraţi de muzică, pun la dispoziţia doritorilor, într-o camaraderie frăţească, străină de prejudecăţi sau partizanate, toată bogăţia lor. Ar putea fi vorba despre un imens CAP, o tarla comună şi perpetuă în care fiecare îşi păstoreşte vitele în folosul public şi al său, le înmulţeşte permanent şi le dăruieşte fără să le piardă, adună Tudor Gheorghi şi Mirabele Dauer, se pune în temă despre rase ca Tricky sau Portishead, fără să existe zi şi noapte ranchiună sau simţ al proprietăţii, ci doar un calculator care, odată închis, dispare pentru cîteva ore din ochii celorlaţi. Un program ca dc++ este probabil singurul loc în care morala creştină "Dăruind vei dobîndi" îşi găseşte o împlinire practică şi imediată pentru că nimic din ceea ce ai împărţit nu a dispărut de la locul lui şi, la fel ca la nunta din Cana Galileii, o colecţie de doar zece albume se poate transforma, într-o singură zi, într-una de peste o mie. Înălţător, dar înspăimîntător Nu pentru că din ce în ce mai puţină lume se va învrednici să-şi cumpere un album original, destabilizînd astfel edificiile unei industrii muzicale şi bunăstarea unor artişti care vor fi obligaţi să se reprofileze spre spectacole live, ci pentru că muzica astfel dobîndită, în cantităţi uriaşe şi fără sacrificii tip dozator Tec, îşi va pierde treptat sensul şi parfumul, va fi imposibil de ascultat cu acelaşi răsfăţ auditiv, atît timp cît noutăţile vor apărea la un simplu click, mereu altele şi altele, imposibil de cuprins şi de strunit, tentante şi accesibile, într-un fel de frenezie fără cap şi coadă care aglutinează spontan Roger Waters şi Liviu Guţă, Death In Vegas şi Pasărea Colibri (jur, am intrat în programul unui respectiv care ţinea lucrurile astea laolaltă), într-un soi de goană frenetică de nestăvilit în care "Blue Velvet" - Bobby Vinton - va fi ascultată cel mult o dată pentru a sfîrşi într-un folder gigantic botezat, fără speranţă, Oldies. Ca toate revoluţiile, şi aceasta, a MP3-ului, va avea un final. Bănuiesc că va fi unul destul de puţin glorios, asemănător cu al tuturor marilor imperii, condamnate la extincţie din cauza exceselor şi a suprasaturaţiei. Vor veni vremuri în care muzica va plictisi şi zău dacă îmi pot închipui cum va mai arăta. Sincer să fiu, nu-mi doresc să prind vremurile acelea. Mi-e de ajuns să ştiu că în momentul ăsta orice puşti de clasa a VII-a are în calculatorul lui mai multe melodii decît am reuşit eu să strîng vreodată.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

aurel balasoiu foto facebook jpg
Cine este Aurel Bălășoiu, deputatul exclus din PSD în urma unui scandal sexual
Aurel Bălășoiu, deputatul exclus din PSD pe fondul implicării într-un scandal sexual cu minori, este la primul mandat de parlamentar și a studiat Teologia. După ce au apărut fotografii în care ar apărea dezbrăcat alături de un tânăr, parlamentarul a susținut că nu este el în imagini.
Haaland jpeg
Manchester City – United, fabulos în Anglia: „Măcel“ după 44 de minute, scor de tenis la final!
Nu degeaba se spune că Premier League e cel mai bun campionat din lume. Confirmarea vine, aproape săptămână de săptămână.
Tragerea loto -loterie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Reportul la Loto 6/49 depășește 2,87 milioane de euro
Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 de duminică depăşeşte 14,22 milioane de lei (peste 2,87 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 5 milioane de lei (peste un milion de euro), informează Loteria Română.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.