Visul unei vacanțe de vară
Prima dată cînd am înțeles că standardele mele pentru o vacanță perfectă sînt anacronice a fost atunci cînd am primit un mesaj publicitar de la o firmă care îmi promitea o „vacanță instagramabilă”: o vacanță, deci, care nu avea ca scop ultim, esențial, relaxarea mea, ci admirația, invidia, gura căscată a celorlalți, a eventualilor consumatori de Instagram.
De atunci, lucrurile în privința zilelor de relaxare s-au clarificat, standardizat: nu devin eveniment, nu se conturează ca un moment special în viața familiei decît dacă sînt certificate de like-uri, urări de concediu plăcut și cîte un „wow” ici-colo. Acest tip de validare face parte dintr-un larg mecanism prin care un subiect atît de simplu și de personal, precum este sau ar trebui să fie vacanța, devine unul foarte complicat. Vacanța ar trebui să fie o alegere personală, în acord cu cele mai intime nevoi, și mai puțin o preluare de rețetă, vîndută de agenții, influencer-i, psihologi, colegi etc. „Bagajul” unui astfel de proiect ar trebui să fie unul la îndemînă, nu îngreunat de iluzii sau aspirații prefabricate. Dar să nu anticipăm.
S-o luăm cu începutul: care sînt premisele pe care le are tot omul în cap, omul modern sau cel de acum o sută de ani, atunci cînd se gîndește la vacanță. Care sînt stările, emoțiile, circumstanțele care conturează un concediu reușit: distanță față de responsabilitățile profesionale și față de cele casnice; odihnă (fie ea și prin mișcare); anxietate scăzută spre zero, asta însemnînd că locul în care ne petrecem vacanța este unul pe care îl controlăm, care oferă cît mai puține surprize neplăcute și cît mai puține necunoscute iritante; pauză în obligațiile sociale și relaxare, multă relaxare.
Lucrurile se complică atunci cînd ai de planificat un astfel de moment pentru o familie întreagă, fiecare cu dorințele, nevoile, vîrstele, visurile, sursele de distracție proprii. Și, mai ales, așteptările fiecăruia. Toate acestea pun presiune pe fiecare pas făcut pînă la momentul incursiunii în vacanța propriu-zisă. Să începem cu ultimele: cu așteptările. Ei bine, așteptările privind vacanța sînt un „bagaj” mai greu de ambalat și de gestionat decît s-ar crede la prima vedere. Căci ele sînt cele care provoacă, necontrolat, dorințe, vise, surse de distracții, care să acopere, miraculos, un an întreg de oboseli, griji, sarcini de serviciu presante, stres. Așteptările sînt multe, alimentate de tot felul de emoții, investiții, promisiuni. Un an întreg muncești și economisești pentru vacanță (tu și întreaga familie). Economisești bani, momente de distracție curente, frugale, plăceri minore sau majore. Le pui deoparte, în stand-by, pentru marele moment al Vacanței, la care visezi cu ochii deschiși. Și visezi să faci de toate, în doar zece zile.
Lucrurile se complică și mai mult din cauza tentațiilor produse de reclame, povești spuse de prieteni, poze care stîrnesc imaginația și înfierbîntă mintea, scenarii abracadabrante propuse de influencer-i sau vedete TV. Uiți de tine și de nevoile tale reale, de bucuriile tale simple și de tihna la care rîvnești, și te lași contaminat de bucuria altora, reală sau „instagramată”.
Presiunea e mare: cum să spui unei Românii care, în vacanța de vară, pare jumătate plecată în Grecia și cealaltă jumătate pe litoralul bulgaro-românesc că pleci în concediu la Buzău, la o mătușă care are grădină pe marginea rîului?! E greu, deși acolo te simți bine, e răcoare și liniște, copiii sînt fericiți că se joacă cu mama și cu tata, nu numai de-a mama și de-a tata, ai răgaz pentru lenevit sau pentru plimbări, iar mătușa gătește excepțional.
Și dacă reușești să treci de toate complicațiile de mai sus, vine, totuși, lovitura de grație, și anume, punerea în practică a vacanței: selecția locului, rezervarea lui, răzgîndirea unuia sau a altuia din familie, evenimente neprevăzute care te împiedică să ajungi la destinație, avioane întîrziate, servicii proaste sau inutile, prețuri neașteptate, aglomerație, greve, furtuni, incendii pe care pînă mai ieri nu le luai în calcul. Adunînd la un loc toate cele de mai sus, pare că valiza de vacanță devine, în zilele noastre, din ce în ce mai greu de compus, de personalizat, de umplut cu nevoi reale, și nu cu așteptări prefabricate.
Există, de mult timp, pe piața corporatistă un concept la modă: work-life balance. Adică obiectivul de a păstra un echilibru între viața personală și muncă. Numai că așa cum e formulat conceptul, s-ar zice că acolo unde e viață nu e muncă, și unde e muncă nu e viață. Ești invitat, cu alte cuvinte, să te suspenzi, în fiecare zi, între 9 și 5, 11 luni pe an, ca să redevii tu însuți doar în luna de vacanță. Și să fii fericit, cu sistemă, într-o stațiune.
Un filozof autohton, întrebat despre felul în care ar fi bine să ne raportăm la fericire, a răspuns astfel: trebuie să privești fericirea cu coada ochiului, așa cum privești în marginea stelei de pe cer, dacă vrei să-i percepi strălucirea. Dacă pleci în vacanță cu gîndul de a fi fericit acolo, dacă îți imaginezi că un pat onorabil de hotel sau o plajă de lux pot acoperi iritări, nefericiri, oboseli, tristeți sau eșecuri, dacă crezi că trebuie să-ți pui viața în suspensie, 11 luni pe an, ca să devii tu însuți, într-o vacanță, ești în pragul nefericirii... Pînă la urmă, e mai înțelept să-ți trăiești vacanța cu simpla exigență a unui răgaz.
Maria Iordănescu este psiholog.
