Visul unei nopţi de iarnă

Publicat în Dilema Veche nr. 622 din 21-27 ianuarie 2016
Visul unei nopţi de iarnă jpeg

– un destin posibil al oraşului Mizil –

„Odată nu știu despre cine îți afirmam că n-are talent, și păreai foarte iritat. Dacă ai contempla Mizilul, nu cred că ai da o viziune bună, deși s-ar putea da una. Dar despre Grecia ai scris lucruri admirabile (fără cifru!) fiindcă ești sigur că Acropolea a fost cîntată și de Renan etc.“

31 decembrie 2015. Nu avea să plece nicăieri, trebuia să fie pe fază, pentru orice eventualitate, așa că mai mult pierdea timpul pe Internet. Cînd e-mail-ul îi dădu semnalul audio, tresări. Încă o felicitare, gîndi, dar nu era cazul. Citind cele cîteva fraze, pe care consilierul cultural i le trimisese, simți cum sîngele îi întunecă mintea. Ghilimelele indicau ceva, era sigur că iarăși i se pregătea ceva urît. Erau destui popîndăi înveninați gata să-i pună-n spate una și alta. N-avea timp să se coboare în năclăiala de pe Facebook în care auzise că te poți împotmoli, mai ales la vîrsta lui. Dar parcă nu-i venea să creadă că în acea mlaștină, așa o numea de fiecare dată cînd primea raportul, își înmuiau picioarele unii chiar mai în vîrstă decît el. Pînă cînd Noapteș se logase ca să-i arate ce și cum. Știa că n-avea ce să facă. Pe Internet era un război pierdut și, oricum, puterea era la el, nu acolo unde e ușor să te joci cu cuvintele. La el nu erau în stare să vină nici măcar cu o cerere ca lumea. Le era mult mai ușor să protesteze între ei, apoi să se consoleze unii pe ceilalți, ca într-un joc gratuit, iar viața să curgă în continuare, cînd mai liniștită, cînd mai tulburată. Era convins că acea Grecie avea legătură cu ultima lui excursie la Muntele Athos, despre care chiar el scrisese în ziarul local, însă doar atinsese problema, nimic mai mult, pentru a nu-și ridica oamenii-n cap. N-ar fi fost un capăt de lume, își permitea o vacanță în străinătate, iar Grecia e atît de aproape și de ieftină. Numai că el în general scria despre mame, părinți, sentimente, poezie, natură și Dumnezeu. Nu pretindea că ar fi cine știe ce peniță, de aceea nici nu i se părea normal să i se impute la nesfîrșit lipsa talentului. După alte cîteva zeci de recitiri, bavura căzu. Îi rămăseseră contemplarea și viziunea, pe care tot încerca să le răsucească pentru a înțelege ceva. Avea o variantă, dar era sigur că, dacă va mai insista, inspirația va poposi și pe pervazul ferestrei de unde se vedea statuia veche. Îl întrerupse secretara:

– Șefu’,  a sosit… – iar el îi făcu semn să-i poftească oaspetele înăuntru.

Aceleași discuții, cu dom’ primar în sus, dom’ primar în jos, să facem aia, să facem ailaltă, așa și pe dincolo, înțelegeți, cum să nu, să trăiți! De cum oaspetele ieșea, hop și el la viitorul articol, care și‑așa îi dădea destulă bătaie de cap, nu‑i mai trebuia încă o problemă de rezolvat. Și totuși nu se putea preface că frazele cu contemplarea și viziunea nu-l fascinaseră chiar și pe el, un deținător de putere. Se întrebă ce poate face cu adevărat un simplu primar și cine naiba e Renan. După alte recitiri, își dădu seama că avea o șansă uriașă. Ce nu reușiseră primarii dinaintea lui ar fi putut face el. Cu toții se zbătuseră să ridice orășelul într-un fel sau altul. Cum trăgeau linia bilanțului, unii erau mai mulțumiți, alții huiduiți de-a dreptul. O parte din ei purtaseră nume pompoase, menite să dea grandoare așezării pe care fuseseră sortiți să o conducă: Isaia, Leonida, Plutarch. Alții, dimpotrivă, se treziseră nevoiți să lupte cu propriile nume, care nu dădeau prea multă speranță: Spirică, Mielu… Numele lui părea unul comun, dar ascundea un secret, pe care-l descoperise tot contemplînd frazele acelea. Își dăduse seama că era la fel de scurt și rima cu numele orașului. Era un avantaj, se puteau scorni fel de fel de lozinci, dar mai important era că cele două nume, al lui și al orașului, erau astfel legate. De-aici începu să-și descopere și să-și țeasă viziunea.

Totul se trăgea de la Caragiale. Ba nu, de la Cilibi Moise. El scrisese pe la 1858, în Voiajurile lui, că la Mizil pod mare și apă nicidecum. Chestie de destin. Oamenii de-acolo voiau de mult ceva măreț, doar că le lipsea ceva. Caragiale-copil îl întîlnise pe Cilibi Moise prin bîlciuri și cîndva avea să scrie enormitățile alea despre Leonida, neobositul expeditor de scrisori cu reclamații la Epoca. Apoi le‑a venit rîndul altora, Geo Bogza, Ioachim Botez, Ștefan Bănulescu… Noapteș îl ajutase să facă o hartă a conspirației. Cît efort ca să desființezi un oraș unde oricum nu se în­tîm­pla mare lucru, gîndea. De ce? Pentru ce un așa destin?

Era pregătit să înceapă. La capătul celui de-al cincilea mandat, în pragul unor noi alegeri, știa ce avea să facă. Avea să le închidă gura nemulțumiților, care se tot înmulțiseră în ultimii ani. Privea statuia veche de la fereastra biroului și rememora povestea despre vizita lui Ceaușescu, în 1967, care își începuse discursul cu statuia, pe care localnicii se tot obișnuiseră să o mute prin oraș la fiecare vizită oficială. Era un zvon, nimeni nu știa dacă așa se întîmplase cu adevărat. Ceaușescu poate făcuse o glumă. Să muți o statuie cu un soldat român avînd alături două femei, personificările Patriei și Istoriei, însemna ceva. Cei care se încumetaseră s‑o plimbe poate că nu înțeleseseră ceea ce făcuseră cu atîta ușurință. Să o faci, fără să-ți dai seama de forța gestului, nu era decît proba naivității lor. Ce ar fi putut face el era ceva cu adevărat grandios, iar secretul descoperirii sale era convins că stătea tocmai în rima și undele ce uneau numele lui și al orașului. Dacă după cinci mandate nu adunase cine știe ce realizări, acum știa foarte bine cu ce avea să rămînă în istorie și hotărî să-i dea bice. Viitorul orașului nu mai era un simplu loc sub soare, la îndemîna aștrilor. Viitorul era în mîinile lui.

Cînd îi venise și lui rîndul să mute statuia cea veche, în locul ei instalase o Coloană a Infinitului, însă cu modulele asimetrice. Îi spusese Trepte spre cer, pentru a nu putea fi acuzat că-l plagiase pe Brâncuși. În plus, în dreapta ei figurase pe pavimentul pietonal un zodiac, care aducea cu un filtru de trecere pe ca­re-l luaseră cu toți în picioare. Orașul călărea încă de la înființare paralela 45°, asemenea complexului de la Tîrgu Jiu. Asta visase, o ridicare la cer a orășelului, unde ajunseseră bioenergeticieni care măsuraseră cîndva puterea energetică a Coloanei lui Brâncuși, ce emitea unde benefice pe o rază de 300 de metri. Noua coloană a primarului emitea și ea, însă pe o rază mai mică. E drept că nu era Brâncuși, putea să accepte asta. Dar cu astfel de coloane împrăștiate în oraș ar fi putut putut schimba moralul, gîndurile, visele, intențiile – totul. Era mai ceva decît visele grandomane ale caragialescului Leonida. Cu toate astea, ultimul an fusese nefast. Muriseră peste două sute de oameni, aproape 2% din populația orașului. Ceva i se întîmplase coloanei pe care o ridicase. Poate că numele ei fusese ales prost, Trepte spre cer… În ritmul ăsta, un nou mandat pentru el putea fi pentru oraș la fel de nefast ca ultimul an. Ce-ar fi putut face? Tocmai cînd își pusese întrebarea îi venise ideea, viziunea, rezultatul contemplării. Nu mai conta ce putea și ce nu putea să facă opera lui de artă. La sfîrșitul unui nou mandat orașul ar putea dispărea, pur și simplu, asemenea Cernobîlului. Să fie ctitorul unei ruine era ceva la care nu visase nici unul dintre primarii dinainte și de oriunde. De pe hartă, un hop direct în cărțile de istorie. Asta era ceva grandios. O operă de artă politică. O mică apocalipsă. Iar el… Un mic Dumnezeu. Cu așa realizare, pe viitor putea candida într-un oraș mai mare. N-avea de gînd să zică nimic partidului, care cu siguranță i-ar fi furat ideea. Adormi mulțumit în noaptea dintre ani. Baldachinul în care sforăia avea pictat cerul înstelat pe care plutea Mizilul eliberat.

Adoua zi primi prin e-mail următorul mesaj: „Am uitat să vă scriu că fragmentul pe care vi l-am trimis este din corespondența lui G. Călinescu cu Alexandru Rosetti. Mă tem ca nu cumva să fi apărut ceva confuzii. Știți dvs. la ce mă refer“.

Cosmin Manolache este scriitor şi muzeograf la Muzeul Ţăranului Român.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.