Virtual insanity

Publicat în Dilema Veche nr. 106 din 2 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Movies... Now, more than ever! "Ştiam eu că e ceva în neregulă cu ele" - spune scenaristul, cu un soi de blazare în ton, blazare atribuită de obicei celor care le-au văzut pe toate. Personajul căruia îi aparţin cuvintele de mai sus, extras, dimpreună cu citatul repectiv, din - poate - cel mai complex film despre cinema făcut vreodată (şi pe care cinefilii respectabili îl vor fi indentificat imediat) avea dreptate doar pe jumătate. Răspunsul său se referea la filmele devenite azi (n.n. - 1950!) mai mici, aşa cum afirma, dispreţuitor, eroina capodoperei sus-menţionate - extrem de interesant (şi, totodată, înfricoşător) să analizăm, după mai bine de jumătate de secol, această sentinţă. Sensul figurat (mai mult TV, mai puţină calitate) nu s-a pierdut, din contră, e mai pregnant ca oricînd - nu, înfricoşător e faptul că spusele au devenit valabile... la propriu. Ştim cu toţii că în România oamenii merg din ce în ce mai rar la cinema - excepţia ar fi Mall-urile, dar acolo filmul e îndeobşte doar un pretext pentru popcorn sau pierdut timpul sîmbătă seara cu ceva mişcare colorată prin faţa ochilor. Nu o dată am văzut oameni care habar n-aveau la ce (de ce?) au venit - se chiorau molatec pe monitoare şi argumentau româneşte: "Hai dragă la ăla cu negru' simpatic!". S-ar putea crede că a nu merge la cinema e sinonim cu a nu vedea filme - greşit; mulţi, tineri dar nu numai, văd filmele acasă, la grămadă, pe monitor, fumînd ca şerpii. Să ne lamentăm atunci că românii nu văd filme? Dar cum, iată că le văd - mizerabil, înghesuit, le văd şi pace. Să ne bucurăm atunci? Not quite... În fond, cine sînt oamenii care văd filmele pe calculator? Se cam împart în două categorii, dacă mă întrebaţi pe mine. Ar fi, în primul rînd, cei mici, de la liceeni, la studenţi, care se plîng că n-au bani şi timp de cinema (deşi un bilet face cît două beri, dar în fine) şi atunci piratează la greu, dar şi la nimereală, în special filme noi şi foarte noi. Sînt oameni relativ pasionaţi, care ar putea să povestească ore în şir despre nu ştiu ce experiment independent, asiatic sau hardcore, de Von Trier sau Haneke, de Tarantino sau Rodriguez, dar totodată sînt oameni care habar n-au exact cine a fost Howard Hawks sau ce s-a întîmplat cu "Splendoarea Ambersonilor"... În al doilea rînd, ar fi oamenii care cîştigă suficient pentru a-şi permite să meargă la cinema, dar care, din motive de comoditate, zgîrcenie sau prostie, preferă să vadă King Kong, să zicem, pe un ecrănel de 30-40 de centimetri, în loc să facă doi paşi pînă la "Patria". Ar mai exista o a treia categorie, ceva mai specială, formată din acei oameni pasionaţi pînă la obsesie, care au văzut, nota bene, "clasicele" atunci cînd trebuia, oameni care bat anual mii de kilometri pentru a vedea noul Woody Allen sau noul Park Chan-Wook sau vreo capodoperă pierdută a anilor '70 (Two Lane Blacktop, de Monte Hellman, de exemplu) în cadrul vreunui festival obositor, dar fascinant, oameni cărora filmele cumpărate pe DVD-uri de colecţie, mai mult sau mai puţin scumpe, nu le sînt de ajuns şi atunci bat palma cu Diavolul, muşcă din măr (Apple Macintosh pentru prieteni) şi pescuiesc (confiteor!) din "reţea" rarităţi cultissime semnate Sam Fuller sau Larry Cohen, autori pe care nici o televiziune nu-i difuzează, nici o companie nu-i scoate pe DVD şi de care, în general n-a prea auzit nimeni. Sînt autori care nu constituie o condiţie sine qva non a noţiunii de cinefil, e drept, dar fără de care viaţa ar fi mai puţin frumoasă. Presupun că nu mai e un secret pentru nimeni - pentru o anumită generaţie (să-i spunem too old to rock'n roll, to young to die), cultura cinematografică s-a făcut parte în săli umplute pînă la refuz chiar şi la filme care rulau a zecea oară (mai ales în ultimii ani în care singurul distribuitor se chema Ceauşescu), parte la Cinematecă, în ciuda sau poate chiar din cauza condiţiilor (scaune, sunet, lumină sub limita decentă), parte (uriaşă) datorită casetelor video devorate imediat după decembrie '89, cu pofta celui frustrat mult prea mult. Sigur că există norocoşi care au avut acces la "VHS-ul oprit" şi înainte de Revoluţie - îşi mai aduce cineva aminte de întîlnirile semi-clandestine la colţ de stradă, cînd schimbam un Vînător de cerbi pe un Amadeus învelit în ziar? OK, poate doar o pungă, să nu exagerăm cu scenografia, dar morala e în altă parte - oare ce semnificaţie au aceste (să le spunem pe nume) piraterii pentru junele care azi apasă trei butoane şi peste 4-5 ore are filmul în computer, gata de play? Trecînd peste cugetările lacrimogen/retorice, discurile de azi nu se compară cu casetele de pe vremuri, aşa cum erau ele - prăfuite, aberant dublate, dar totodată fermecătoare. Cei care schimbau filme acum 20 de ani o făceau de nevoie, cei care o fac acum, o fac, în principal, pentru că se poate. Asta-i diferenţa - şi dacă privim niţel la gradul de incultură al celor care au azi la nas filmele pentru care alţii trebuiau să transpire altădată, tragem concluzia că preţul pe care-l plătim pentru capitalism e din ce în ce mai piperat. Culmea culmilor e că pe băştinaşii care descarcă filme cu nemiluita, îi mai pot înţelege cît de cît (fără să îi scuz însă) - vor neapărat să vadă filmele care nu (mai) ajung la cinema; occidentalii însă, care au acces la absolut orice şi care preferă să vadă totul acasă, sînt impardonabili. De ce nu vin toate filmele şi la noi, întrebaţi? Foarte simplu - din cauza distribuitorilor, cărora le e teamă să aducă filme fără superstaruri, din moment ce lumea abia dacă se înghesuie la blockbustere insipide, darămite la un Kaurismaki. De ce nu se înghesuie lumea, întrebaţi? Pentru că jumătate din oameni sînt speriaţi de lombrosienii cu sau fără telefoane mobile, care îşi explică unul altuia plot-ul ("Cum, Jim era trădătorul!?! Eu credeam că e şeful!"), iar cealaltă jumătate a ajuns să considere cinema-ul o chestie vulgară şi inutilă. Sad but true - a 7-a artă e astăzi o industrie la îndemîna oricui, o jucărie pe care o fabrică mulţi şi la care se pricep şi mai mulţi, şi e considerată o formă de entertainment niţel deasupra jocurilor video, un produs expandat care ne inundă, degeaba, prin toate canalele posibile, de unde şi motto-ul pe care l-am "împrumutat" dintr-un alt mare film despre cinema. Poate ultimul. Ce-i de făcut, aud o şoaptă... Să închidem Internet-ul? Nici pomeneală, e stupid, nu se face şi, oricum, s-ar inventa altceva, implanturi pe creier, ceva, orice. Să ne întoarcem la cinema, aşa cum e? Mersul la film a devenit o corvoadă, o rutină, ceva banal şi diform. Farmecul de a vedea un film pe marele ecran nu se poate compara însă cu nimic. Încă. Eu zic să încercaţi. E greu, dar nu imposibil. La biserică de cînd n-aţi mai fost?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ucraineni la periferia Liman FOTO Twitter
Lîman, simbolul umilinței lui Putin. Reportaj BBC pe străzile pustii: „Lumea a suferit destul”
Jurnaliștii de la BBC și-au început reportajul efectuat în orașul Lîman prin a spune că „Victoria poate părea dezolantă”.
Federico Putorti i a trimis un mesaj clar politistului care l a anchetat pe Facebook 1 jpg
Poliţist din Oradea, ținta unui mafiot italian: „Vei fi primul!"
Procurorii orădeni au deschis o anchetă pentru ultraj pe numele unui Italian care, săptămâna trecută, a ameninţat un poliţist de la Antidrog din Oradea.
Vucici
Președintele Serbiei, despre scandalul NIS Petrol / Gazprom din România. Vucici: „Nu are nimic de-a face cu noi!“
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, se implică în scandalul de spionaj Gazprom din România. Acesta a anunțat că, dacă acuzațiile sunt reale, cei vinovați nu sunt cetățeni sârbi, relatează Euronews Serbia.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.