Virtual insanity

Publicat în Dilema Veche nr. 106 din 2 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Movies... Now, more than ever! "Ştiam eu că e ceva în neregulă cu ele" - spune scenaristul, cu un soi de blazare în ton, blazare atribuită de obicei celor care le-au văzut pe toate. Personajul căruia îi aparţin cuvintele de mai sus, extras, dimpreună cu citatul repectiv, din - poate - cel mai complex film despre cinema făcut vreodată (şi pe care cinefilii respectabili îl vor fi indentificat imediat) avea dreptate doar pe jumătate. Răspunsul său se referea la filmele devenite azi (n.n. - 1950!) mai mici, aşa cum afirma, dispreţuitor, eroina capodoperei sus-menţionate - extrem de interesant (şi, totodată, înfricoşător) să analizăm, după mai bine de jumătate de secol, această sentinţă. Sensul figurat (mai mult TV, mai puţină calitate) nu s-a pierdut, din contră, e mai pregnant ca oricînd - nu, înfricoşător e faptul că spusele au devenit valabile... la propriu. Ştim cu toţii că în România oamenii merg din ce în ce mai rar la cinema - excepţia ar fi Mall-urile, dar acolo filmul e îndeobşte doar un pretext pentru popcorn sau pierdut timpul sîmbătă seara cu ceva mişcare colorată prin faţa ochilor. Nu o dată am văzut oameni care habar n-aveau la ce (de ce?) au venit - se chiorau molatec pe monitoare şi argumentau româneşte: "Hai dragă la ăla cu negru' simpatic!". S-ar putea crede că a nu merge la cinema e sinonim cu a nu vedea filme - greşit; mulţi, tineri dar nu numai, văd filmele acasă, la grămadă, pe monitor, fumînd ca şerpii. Să ne lamentăm atunci că românii nu văd filme? Dar cum, iată că le văd - mizerabil, înghesuit, le văd şi pace. Să ne bucurăm atunci? Not quite... În fond, cine sînt oamenii care văd filmele pe calculator? Se cam împart în două categorii, dacă mă întrebaţi pe mine. Ar fi, în primul rînd, cei mici, de la liceeni, la studenţi, care se plîng că n-au bani şi timp de cinema (deşi un bilet face cît două beri, dar în fine) şi atunci piratează la greu, dar şi la nimereală, în special filme noi şi foarte noi. Sînt oameni relativ pasionaţi, care ar putea să povestească ore în şir despre nu ştiu ce experiment independent, asiatic sau hardcore, de Von Trier sau Haneke, de Tarantino sau Rodriguez, dar totodată sînt oameni care habar n-au exact cine a fost Howard Hawks sau ce s-a întîmplat cu "Splendoarea Ambersonilor"... În al doilea rînd, ar fi oamenii care cîştigă suficient pentru a-şi permite să meargă la cinema, dar care, din motive de comoditate, zgîrcenie sau prostie, preferă să vadă King Kong, să zicem, pe un ecrănel de 30-40 de centimetri, în loc să facă doi paşi pînă la "Patria". Ar mai exista o a treia categorie, ceva mai specială, formată din acei oameni pasionaţi pînă la obsesie, care au văzut, nota bene, "clasicele" atunci cînd trebuia, oameni care bat anual mii de kilometri pentru a vedea noul Woody Allen sau noul Park Chan-Wook sau vreo capodoperă pierdută a anilor '70 (Two Lane Blacktop, de Monte Hellman, de exemplu) în cadrul vreunui festival obositor, dar fascinant, oameni cărora filmele cumpărate pe DVD-uri de colecţie, mai mult sau mai puţin scumpe, nu le sînt de ajuns şi atunci bat palma cu Diavolul, muşcă din măr (Apple Macintosh pentru prieteni) şi pescuiesc (confiteor!) din "reţea" rarităţi cultissime semnate Sam Fuller sau Larry Cohen, autori pe care nici o televiziune nu-i difuzează, nici o companie nu-i scoate pe DVD şi de care, în general n-a prea auzit nimeni. Sînt autori care nu constituie o condiţie sine qva non a noţiunii de cinefil, e drept, dar fără de care viaţa ar fi mai puţin frumoasă. Presupun că nu mai e un secret pentru nimeni - pentru o anumită generaţie (să-i spunem too old to rock'n roll, to young to die), cultura cinematografică s-a făcut parte în săli umplute pînă la refuz chiar şi la filme care rulau a zecea oară (mai ales în ultimii ani în care singurul distribuitor se chema Ceauşescu), parte la Cinematecă, în ciuda sau poate chiar din cauza condiţiilor (scaune, sunet, lumină sub limita decentă), parte (uriaşă) datorită casetelor video devorate imediat după decembrie '89, cu pofta celui frustrat mult prea mult. Sigur că există norocoşi care au avut acces la "VHS-ul oprit" şi înainte de Revoluţie - îşi mai aduce cineva aminte de întîlnirile semi-clandestine la colţ de stradă, cînd schimbam un Vînător de cerbi pe un Amadeus învelit în ziar? OK, poate doar o pungă, să nu exagerăm cu scenografia, dar morala e în altă parte - oare ce semnificaţie au aceste (să le spunem pe nume) piraterii pentru junele care azi apasă trei butoane şi peste 4-5 ore are filmul în computer, gata de play? Trecînd peste cugetările lacrimogen/retorice, discurile de azi nu se compară cu casetele de pe vremuri, aşa cum erau ele - prăfuite, aberant dublate, dar totodată fermecătoare. Cei care schimbau filme acum 20 de ani o făceau de nevoie, cei care o fac acum, o fac, în principal, pentru că se poate. Asta-i diferenţa - şi dacă privim niţel la gradul de incultură al celor care au azi la nas filmele pentru care alţii trebuiau să transpire altădată, tragem concluzia că preţul pe care-l plătim pentru capitalism e din ce în ce mai piperat. Culmea culmilor e că pe băştinaşii care descarcă filme cu nemiluita, îi mai pot înţelege cît de cît (fără să îi scuz însă) - vor neapărat să vadă filmele care nu (mai) ajung la cinema; occidentalii însă, care au acces la absolut orice şi care preferă să vadă totul acasă, sînt impardonabili. De ce nu vin toate filmele şi la noi, întrebaţi? Foarte simplu - din cauza distribuitorilor, cărora le e teamă să aducă filme fără superstaruri, din moment ce lumea abia dacă se înghesuie la blockbustere insipide, darămite la un Kaurismaki. De ce nu se înghesuie lumea, întrebaţi? Pentru că jumătate din oameni sînt speriaţi de lombrosienii cu sau fără telefoane mobile, care îşi explică unul altuia plot-ul ("Cum, Jim era trădătorul!?! Eu credeam că e şeful!"), iar cealaltă jumătate a ajuns să considere cinema-ul o chestie vulgară şi inutilă. Sad but true - a 7-a artă e astăzi o industrie la îndemîna oricui, o jucărie pe care o fabrică mulţi şi la care se pricep şi mai mulţi, şi e considerată o formă de entertainment niţel deasupra jocurilor video, un produs expandat care ne inundă, degeaba, prin toate canalele posibile, de unde şi motto-ul pe care l-am "împrumutat" dintr-un alt mare film despre cinema. Poate ultimul. Ce-i de făcut, aud o şoaptă... Să închidem Internet-ul? Nici pomeneală, e stupid, nu se face şi, oricum, s-ar inventa altceva, implanturi pe creier, ceva, orice. Să ne întoarcem la cinema, aşa cum e? Mersul la film a devenit o corvoadă, o rutină, ceva banal şi diform. Farmecul de a vedea un film pe marele ecran nu se poate compara însă cu nimic. Încă. Eu zic să încercaţi. E greu, dar nu imposibil. La biserică de cînd n-aţi mai fost?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Călin Georgescu la Curtea de Apel București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar. Fostul candidat, trimis în judecată pentru propagandă legionară
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat, vinerea trecută, luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale.
Horoscop 22 28 aprilie, Shutterstock jpg
Urmează cea mai favorabilă perioadă pentru șase zodii. Noroc triplu, abundență și oportunități neașteptate! Vor începe un capitol de aur
În perioada următoare, astrele pregătesc o adevărată explozie de energie pozitivă pentru șase zodii. După luni de eforturi, incertitudini și provocări, acestea vor intra într-un nou ciclu astral care favorizează succesul, norocul și abundența. Practic, Universul le deschide o poartă.
Elon Musk Donald Trump Biroul Oval FOTO Profimedia jpg
Trump spune că Musk a „luat-o razna” și numește noul său partid politic „ridicol”
Donald Trump a declarat duminică că decizia lui Elon Musk de a înființa și finanța un nou partid politic în SUA este „ridicolă”. Acesta a spus despre fostul său aliat că a „luat-o razna”.
ioan ovidiu sabau foto cosmin iftode/rpressport
Secretele „Moțului”. Sabău povestește cum a izbutit să-și sculpteze corpul și să fie sănătos tun la 57 de ani
La 57 de ani, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău pare bun de joc la echipa lui, „U” Cluj.
fani legia varsovia youtube jpg
dora stanescu nichita
„Eram fix jumătatea lui” Cine a fost ultima iubire a lui Nichita Stănescu. Femeia alături de care și-a trăit ultimele clipe
Relația dintre poetul Nichita Stănescu și Todorița Tărâță, cea care i-a devenit soție în ultimii ani de viață, a fost una marcată de pasiune, poezie și o profundă conexiune sufletească. Povestea lor de dragoste a fost și ultimul capitol din viața tumultuoasă a poetului.
ciocan judecator
Câți bani încasează statul din taxarea pensiilor speciale pentru sănătate. Doar de la magistrați ia 12,64 milioane lei lunar
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) plătește lunar peste 11.000 de pensii speciale, unele dintre ele fără niciun fel de contribuție la sistemul public de pensii, iar taxarea acestora cu 10% pentru contribuțiile de sănătate va aduce sume considerabile la buget.
Calcule, impozite, taxe, avere FOTO shutterstock
„Statul nostru, cel de toate zilele, e cel mai imprevizibil plătitor”. Ce spune un antreprenor despre noile măsuri fiscale
Impactul noilor măsuri fiscal-bugetare este mai amplu decât o arată cifrele oficiale. Pentru antreprenorii din domenii esențiale precum siguranța la incendiu, efectele se propagă pe mai multe niveluri, de la aprovizionare și producție, până la relația cu clienții și statul.
Muncitoare în textile. Foto: Pixabay.com
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Dominația Chinei în industria mondială de textile și confecții se destramă, slăbită de creșterea costurilor, constrângerile de reglementare și specializarea neprofitabilă. Revenirea lui Trump la Casa Albă și politica sa comercială agresivă ar putea accelera diversificarea lanțurilor de aprovizionare