Vînzătorii de iluzii

Publicat în Dilema Veche nr. 662 din 27 octombrie - 2 noiembrie 2016
Vînzătorii de iluzii jpeg

În sensul său clasic, populismul era doctrina care proclamă dreptul cetăţenilor de a-şi apăra drepturile şi puterea, în lupta împotriva unei elite privilegiate (conform dicţionarului Princeton University). El exprima revolta faţă de faptul că cetăţenii sînt conduşi împotriva intereselor lor de către un mic grup de elite; aceste elite (reprezentate fie de aristocraţie, fie de cler, fie de oculte, fie de oligarhii economice, fie de tehnocraţi) ar încălca dreptul legitim al cetăţenilor de a participa la conducerea treburilor publice. În diversele variante moderne, populismele se remarcă prin pretenţia aberantă de a reprezenta interesele întregului popor.

În termeni de marketing politic, partidele populiste sînt partide catch-all – adică ar vrea să obţină voturi din toate categoriile de electorat. De aceea, înaintea campaniilor electorale, comandă sondaje de opinie pentru a afla ce vor alegătorii. Întreabă oamenii care-s lucrurile care-i preocupă mai mult. Află că pensiile, sănătatea, locurile de muncă, drumurile, alea, alea. Atunci îşi fac „programe de guvernare“ în care zic: Vom mări pensiile. Vom construi spitale şi vom ieftini medicamentele. Vom crea locuri de muncă. Vom construi autostrăzi şi vom asfalta drumurile comunale. Vom… Vom…

Problema e că, deşi au comandat sondajele la diverse case de sondaje, au obţinut cam aceleaşi răspunsuri. Că, deh, ştiţi cum e cu reprezentativitatea eşantioanelor şi cu eroarea statistică. Şi atunci, singurele diferenţe dintre programe sînt că unii măresc pensiile cu 20%, alţii cu 25%. Unii construiesc 30 de spitale, alţii – 40. Unii fac 1000 km de autostrăzi, alţii numai 800. De asta sînt aşa de plicticoase programele. Din acest proces de construcţie nu au cum să rezulte idei noi, diferenţiatoare. Şi de asta nici nu se prea discută despre ele. Dacă te uiţi la emisiunile din campanie, principalele argumente sînt din seria „Voi vorbiţi, care i-aţi exterminat pe indieni?“

Dacă nu mă înşeală memoria, ultima dată cînd am avut în campania electorală o temă reală, adică de impact şi generatoare de controverse, a fost în 2004. Atunci, Alianţa DA a propus cota fixă de impozitare, în timp ce Uniunea Naţională PSD + PUR susţinea ajustarea cotelor progresive. Ideea cotei fixe de impozitare nu avea cum să apară direct din răspunsurile la întrebări, mai ales că era oarecum contraintuitivă (cei cu venituri mari aveau să cedeze bugetului de stat acelaşi procentaj ca şi cei cu venituri mici). Evident, nici una dintre variante nu putea mulţumi pe toată lumea. „Şmecheria“ celor de la DA era că, pentru cei săraci, care nu aveau de cîştigat de pe urma cotei fixe, tema fiscalităţii era relativ abstractă, şi de aceea nu i-au prea dat importanţă în decizia de vot. În schimb, cei cu venituri medii şi mari înţelegeau bine că vor fi avantajaţi de pe urma schimbării sistemului şi de aceea s-au mobilizat pentru susţinerea formaţiunii care o promova.

Dominate de paradigma populistă, partidele noastre actuale nu vor să piardă nici un segment de electorat; se feresc ca de ciumă de abordarea temelor care ar putea naşte controverse: Să se redistribuie către cei săraci o parte mai mare din veniturile bogaţilor? Să se acorde o importanţă crescută pilonului II al pensiilor, reducînd partea alocată pensiilor aflate acum în plată? Să se separe sau nu Biserica de stat? Să se renunţe la pensiile speciale, de care se bucură (în detrimentul pensionarilor săraci) categorii semnificative de electorat?

De fapt, politicile populiste se bazează pe iluzia că poţi mulţumi pe cineva fără a nemulţumi pe nimeni. Două exemple recente ilustrează acest lucru.

1) Primăria Capitalei îi face fericiţi pe bucureşteni, subvenţionînd, de ani de zile, pentru cei branşaţi la sistemul de termoficare, cam jumătate din costul gigacaloriei. Aparent toată lumea e fericită, numai că subvenţia ar trebui să vină din taxele locale plătite de aceiaşi bucureşteni (chiar şi de cei care nu beneficiază de reţeaua de termoficare). Pentru a nu mări taxele, Primăria nu a plătit de ani de zile subvenţia datorată RADET-ului, care a şi intrat în insolvenţă. Soluţia propusă de către doamna primar este ca statul să şteargă datoriile „istorice“. Cu alte cuvinte, subvenţia de care se bucură o parte a bucureştenilor (oraşul cu cele mai mari venituri din ţară) să fie plătită de către întreaga ţară, adică de către judeţele mult mai sărace.

2) Parlamentul a decis ca cei aproximativ 50.000 de titulari ai unor credite în franci elveţieni, contractate în urmă cu 10-15 ani la dobînzi de două-trei ori mai mici decît cele pentru creditele în lei, să-şi plătească datoria rămasă la cursul francului de la data acordării creditului. În felul acesta, cei în cauză, mulţi în situaţii disperate, sînt ajutaţi să depăşească situaţia dificilă în care au ajuns în urma aprecierii abrupte a francului. Aparent, ar avea de pierdut băncile, oricum vinovate de tot felul de abuzuri faţă de clienţi. Numai că băncile vor căuta să-şi acopere paguba – adică vor scumpi diverse comisioane suportate de către toţi clienţii, ceea ce va face ca, pînă la urmă, ajutorul acordat să fie suportat de către toţi clienţii băncilor.

Aşadar, populismul vinde iluzia că poţi guverna mulţumind pe toţi, în egală măsură, că poţi favoriza pe cineva fără a defavoriza pe nimeni. De cele mai multe ori, costurile ascunse sînt mai mari decît beneficiile. Doar că ele vor fi plătite mult după ce politicienii populişti îşi vor fi îndeplinit obiectivele electorale. 

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reportaj. Cum s-au văzut alegerile pentru București de la sediul PSD. Gabriela Firea: „Îi rog pe colegii mei să numere fiecare vot” FOTO
Gabriela Firea a pierdut încă o data lupta pentru Capitala, în fața lui Nicușor Dan, care a dominat lupta electorală și a câștigat pentru a doua oară cele mai importante alegeri locale din România.
image
Încă o investiție uriașă apare în România. O mare companie austriacă pune la bătaie aproape un miliard de lei
Grupul austriac Lasselsberger pregătește o investiție importantă în România, iar pentru asta acționarii companiei vor băga adânc mâna în buzunar. Investiția totală este estimată la 823 de milioane de lei.
image
EXCLUSIV A început Al Treilea Război Mondial și nu realizăm? Primul general român pregătit de americani la Harvard vine cu vești proaste
Generalul (r) Alexandru Grumaz, primul ofițer român pregătit după Revoluție în SUA, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, riscurile care există în prezent și de ce ne aflăm periculos de aproape de o escaladare care poate duce în orice moment până la un nou război mondial.

HIstoria.ro

image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.
image
Câți bucureșteni aveau drept de vot la alegerile locale din 1878?
Pe baza recensământului făcut de Primăria Capitalei în 1878, în listele electorale au fost înscriși 11.908 de alegători.
image
D-Day, cum arată Europa după 80 de ani
Cine merge pe drumurile din Normandia în aceste zile, cu mașina, pe biciclete sau pe jos, are parte de o călătorie în timp. Peste tot întâlnești soldați americani, jeepurile umplu toate șoselele, dar și alte autovehicule ale armatei americane.