Vînzătorii de iluzii

Publicat în Dilema Veche nr. 662 din 27 octombrie - 2 noiembrie 2016
Vînzătorii de iluzii jpeg

În sensul său clasic, populismul era doctrina care proclamă dreptul cetăţenilor de a-şi apăra drepturile şi puterea, în lupta împotriva unei elite privilegiate (conform dicţionarului Princeton University). El exprima revolta faţă de faptul că cetăţenii sînt conduşi împotriva intereselor lor de către un mic grup de elite; aceste elite (reprezentate fie de aristocraţie, fie de cler, fie de oculte, fie de oligarhii economice, fie de tehnocraţi) ar încălca dreptul legitim al cetăţenilor de a participa la conducerea treburilor publice. În diversele variante moderne, populismele se remarcă prin pretenţia aberantă de a reprezenta interesele întregului popor.

În termeni de marketing politic, partidele populiste sînt partide catch-all – adică ar vrea să obţină voturi din toate categoriile de electorat. De aceea, înaintea campaniilor electorale, comandă sondaje de opinie pentru a afla ce vor alegătorii. Întreabă oamenii care-s lucrurile care-i preocupă mai mult. Află că pensiile, sănătatea, locurile de muncă, drumurile, alea, alea. Atunci îşi fac „programe de guvernare“ în care zic: Vom mări pensiile. Vom construi spitale şi vom ieftini medicamentele. Vom crea locuri de muncă. Vom construi autostrăzi şi vom asfalta drumurile comunale. Vom… Vom…

Problema e că, deşi au comandat sondajele la diverse case de sondaje, au obţinut cam aceleaşi răspunsuri. Că, deh, ştiţi cum e cu reprezentativitatea eşantioanelor şi cu eroarea statistică. Şi atunci, singurele diferenţe dintre programe sînt că unii măresc pensiile cu 20%, alţii cu 25%. Unii construiesc 30 de spitale, alţii – 40. Unii fac 1000 km de autostrăzi, alţii numai 800. De asta sînt aşa de plicticoase programele. Din acest proces de construcţie nu au cum să rezulte idei noi, diferenţiatoare. Şi de asta nici nu se prea discută despre ele. Dacă te uiţi la emisiunile din campanie, principalele argumente sînt din seria „Voi vorbiţi, care i-aţi exterminat pe indieni?“

Dacă nu mă înşeală memoria, ultima dată cînd am avut în campania electorală o temă reală, adică de impact şi generatoare de controverse, a fost în 2004. Atunci, Alianţa DA a propus cota fixă de impozitare, în timp ce Uniunea Naţională PSD + PUR susţinea ajustarea cotelor progresive. Ideea cotei fixe de impozitare nu avea cum să apară direct din răspunsurile la întrebări, mai ales că era oarecum contraintuitivă (cei cu venituri mari aveau să cedeze bugetului de stat acelaşi procentaj ca şi cei cu venituri mici). Evident, nici una dintre variante nu putea mulţumi pe toată lumea. „Şmecheria“ celor de la DA era că, pentru cei săraci, care nu aveau de cîştigat de pe urma cotei fixe, tema fiscalităţii era relativ abstractă, şi de aceea nu i-au prea dat importanţă în decizia de vot. În schimb, cei cu venituri medii şi mari înţelegeau bine că vor fi avantajaţi de pe urma schimbării sistemului şi de aceea s-au mobilizat pentru susţinerea formaţiunii care o promova.

Dominate de paradigma populistă, partidele noastre actuale nu vor să piardă nici un segment de electorat; se feresc ca de ciumă de abordarea temelor care ar putea naşte controverse: Să se redistribuie către cei săraci o parte mai mare din veniturile bogaţilor? Să se acorde o importanţă crescută pilonului II al pensiilor, reducînd partea alocată pensiilor aflate acum în plată? Să se separe sau nu Biserica de stat? Să se renunţe la pensiile speciale, de care se bucură (în detrimentul pensionarilor săraci) categorii semnificative de electorat?

De fapt, politicile populiste se bazează pe iluzia că poţi mulţumi pe cineva fără a nemulţumi pe nimeni. Două exemple recente ilustrează acest lucru.

1) Primăria Capitalei îi face fericiţi pe bucureşteni, subvenţionînd, de ani de zile, pentru cei branşaţi la sistemul de termoficare, cam jumătate din costul gigacaloriei. Aparent toată lumea e fericită, numai că subvenţia ar trebui să vină din taxele locale plătite de aceiaşi bucureşteni (chiar şi de cei care nu beneficiază de reţeaua de termoficare). Pentru a nu mări taxele, Primăria nu a plătit de ani de zile subvenţia datorată RADET-ului, care a şi intrat în insolvenţă. Soluţia propusă de către doamna primar este ca statul să şteargă datoriile „istorice“. Cu alte cuvinte, subvenţia de care se bucură o parte a bucureştenilor (oraşul cu cele mai mari venituri din ţară) să fie plătită de către întreaga ţară, adică de către judeţele mult mai sărace.

2) Parlamentul a decis ca cei aproximativ 50.000 de titulari ai unor credite în franci elveţieni, contractate în urmă cu 10-15 ani la dobînzi de două-trei ori mai mici decît cele pentru creditele în lei, să-şi plătească datoria rămasă la cursul francului de la data acordării creditului. În felul acesta, cei în cauză, mulţi în situaţii disperate, sînt ajutaţi să depăşească situaţia dificilă în care au ajuns în urma aprecierii abrupte a francului. Aparent, ar avea de pierdut băncile, oricum vinovate de tot felul de abuzuri faţă de clienţi. Numai că băncile vor căuta să-şi acopere paguba – adică vor scumpi diverse comisioane suportate de către toţi clienţii, ceea ce va face ca, pînă la urmă, ajutorul acordat să fie suportat de către toţi clienţii băncilor.

Aşadar, populismul vinde iluzia că poţi guverna mulţumind pe toţi, în egală măsură, că poţi favoriza pe cineva fără a defavoriza pe nimeni. De cele mai multe ori, costurile ascunse sînt mai mari decît beneficiile. Doar că ele vor fi plătite mult după ce politicienii populişti îşi vor fi îndeplinit obiectivele electorale. 

Mircea Kivu este sociolog.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.