Vina bătrîneţii

Publicat în Dilema Veche nr. 262 din 24 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Intervenţia grafică la sfîrşitul numelui unui basm care ne-a fermecat copilăria (acea epocă, nu-i aşa, dinainte de tinereţe sau de bătrîneţe, acea vîrstă cînd vremurile nu însemnau nimic, cînd "a fi mare" era singura dorinţă, ignorînd toate rupturile ce vin cu creşterea), aşadar intervenţia grafică - o exclamare - înseamnă doar atît: că ieşiţi, poate ireversibil, din lumea poveştilor care mai aveau o vagă şi alegorică morală, am pătruns, de bunăvoie sau nu, dar cu toţii grăbiţi, în lumea în care poveştile se spun cu subînţeles şi cu o morală fermă, imperativă: fiţi tineri, alungaţi pe toate căile bătrîneţea din voi înşivă şi din jurul vostru, nu vă lăsaţi seduşi de falsa ei înţelepciune şi de bonomia care ascunde stîngaci tristeţea celor care coboară... Da, s-o spunem şi mai direct: societatea noastră, adică genul de societate în care trăim, urăşte bătrîneţea, şi o urăşte cu toate resursele şi puterile sale: puteri economice, puteri medicale, puteri mediatice, puteri morale ş.a.m.d. Ipocrizia discursurilor corecte nu va îngădui niciodată să se recunoască o asemenea ură, dimpotrivă: ea va fi însăşi purtătoarea îndemnurilor la respect, la grijă etc. cu care se împodobeşte făloasă pentru a-şi masca mai bine neliniştea şi iritarea pe care le provoacă în noi şi în jurul nostru bătrîneţea. "Tinereţe fără bătrîneţe!" este imperativul care face să retrăiască în chip înşelător visul dintotdeauna al omenirii. Însă acest vis s-a spulberat dimpreună cu toate visurile care au dat naştere marilor mitologii ale popoarelor lumii. El s-a spulberat oarecum prin împlinire, printr-o deturnare înspre efectuarea tehnică, posibilă sau reală, a lui. Tocmai pentru că din punct de vedere ştiinţifico-tehnico-medical a devenit posibil să întinerim, să imaginăm (fără pic de imaginaţie, doar prin inginerie rece, deci mai bine zis să proiectăm) o viaţă prelungită, protezată, revitalizată, dincolo de ceea ce înţelegem de veacuri printr-o "viaţă de om", tocmai din aceste motive monopolul visului nu ne mai aparţine, el este simplu calcul pe durată mai mult sau mai puţin determinată. Dar s-o luăm pentru o clipă metodic: imperativul cuprinde în sine o serie de evidenţe, un număr de paradoxuri şi o întrebare pentru fiecare dintre noi. Evidenţe, mai întîi: ipocrizia discursului public se lasă citită atunci cînd îl depliem pe cîteva dimensiuni: astfel, ştim tot mai bine că, din punct de vedere medical, bătrîneţea e o boală. Ea are simptome, unele timpurii, altele nu, provoacă dureri şi se tratează ca atare; nu e vorba de bolile care vin cu ea, ci de bătrîneţea însăşi ca maladie. De unde şi primul paradox: cu cît creşte statistic ceea ce fără sens se cheamă "speranţa de viaţă", cu cît trăim mai mult, aşadar, cu atît îmbătrînim mai repede. "Plaga" bătrîneţii nu se întinde doar înspre sfîrşit, ci şi în sensul invers, cucerind din teritoriile alteori rezervate tinereţii: dureri de spate, păr alb, varice, sau, în alt registru, mai neutru, colesterol, hipertensiune, glicemie, anevrisme, insuficienţe sau excese de tot felul, toate cojile acestei misterioase cepe fără miez care este bătrîneţea. Împotriva unei asemenea boli invazive, o mie şi unu de remedii, sfaturi şi terapii: le găsiţi pe toate canalele media şi în toate clinicile, pe bani mulţi. Ea este o boală şi în ordinea celuilalt spaţiu confiscat de medicină, cel al psihicului: de cînd orice tristeţe se cheamă depresie şi de cînd lipsa de înţelesuri se "vindecă" medicamentos cu vitamine şi alţi înlocuitori, a îmbătrîni este semnul tot mai insistent al patologiei care se instaurează, al alunecării lente şi ireversibile în afara normalităţii, fără a putea s-o oprească ori s-o trateze. A două evidenţă: bătrîneţea este din punct de vedere moral o vină. Tinereţea este azi purtătoarea tuturor virtuţilor; iar în societatea românească aceasta se întîmplă în chip şi mai accentuat, deoarece există un "înainte" şi un "după", care face ca aceia care au trăit "înainte" să fie hărăziţi unei îmbătrîniri rapide, provenind din înghesuirea tuturor viciilor şi vinilor unei moşteniri litigioase în cîrca unor generaţii a căror singură vină reală este că au avut neşansa de a se naşte înaintea altora. O vinovăţie difuză, dar persistentă, actualizată ori de cîte ori trecutul devine inconfortabil, iar contemporanii noştri, indiferent de vîrstă, îşi inventează merite din uitarea, dispreţuirea sau condamnarea deceniilor dinainte de ’89. Care e paradoxul moral? Cred că el vine dintr-o răsturnare specifică vremurilor noastre: istoria s-a scris ca tradiţie prin conservarea valorilor bătrîneşti şi înlocuirea lor cu altele tinere sau tinereşti. Virtutea era a senectuţii, ea instituia valori, ea le păstra şi le transmitea peste secole. Azi, a fi bătrîn e un viciu, o vină; sau invers, orice fidelitate la valori sau principii e culpabilă, deci bătrînicioasă. Infidelitatea de orice fel se numeşte la cei tineri aventură, experimentare, curaj etc.; la părinţii sau la bunicii lor, viciu, perversiune, păcat. A treia evidenţă: din punct de vedere estetic, bătrîneţea este urîtă. Şi reciproca e valabilă: cei urîţi sînt întotdeauna bătrîni. Basmul cu "frumuseţea care vine din interior" nu mai convinge pe nimeni, e încă una din naraţiunile la care am renunţat entuziaşti, seduşi de jocuri de lumini şi ambalaje. Frumuseţea e strict exterioară şi aparentă, ea nu are straturi, nu are profunzimi, trebuie să se vadă toată şi dintr-odată, în febrilitatea renegării care ne cuprinde pe toţi. Bătrînii sînt urîţi nu doar pentru că au pielea zbîrcită, sînt aduşi de spate sau le pică dinţii, ci şi pentru că sînt stîngaci, lenţi, zgîrciţi cu aparenţele, ba chiar au accese de meditare, reamintire, oftare. Paradoxul estetic ar suna atunci cam aşa: toate lifting-urile şi liposucţiile şi implanturile nu vor putea extirpa din noi nu doar teama cumplită că îmbătrînim, ci şi, mai ales, nepriceperea de a îmbătrîni, schimonoselile interioare (acolo unde cîndva chiar era frumuseţe, adică serenitate...) care ne cuprind la primul rid, la primul junghi, la primul reumatism. Seria acestor evidenţe şi paradoxuri ar putea continua (de ce este bătrîneţea o nedreptate, de ce e o povară etc.), dar nu e loc de toate acum. Cele cinci mii de semne s-au terminat de mult. În chip de falsă încheiere, şi fără nici o pretenţie de înţelepciune, o întrebare spusă poate pe un ton bătrînesc: ce fel de societate am clădit încît ne temem mai mult de bătrîneţe decît de moarte?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.